29 iunie 2022

România poate deconta din Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) o parte din cheltuielile efectuate cu refugiaţii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

România poate deconta din Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) o parte din cheltuielile efectuate cu refugiaţii din Ucraina, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă.

„În ceea ce priveşte decontarea din fonduri europene a unor cheltuieli legate de gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina, aş vrea să subliniez că la momentul acesta există o propunere de modificare a regulamentului care acordă o mai mare flexibilitate în a aloca şi în a redistribui fondurile europene de la Fondul Social la FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională – n. r.) şi invers, în funcţie de cum are nevoie fiecare stat, şi de asemenea există această posibilitate de a putea finanţa tot felul de cheltuieli pe care fiecare stat le-a efectuat cu refugiaţii din acel fond care se numeşte FEAD; este fondul pentru persoane defavorizate. La noi în România programul operaţional dedicat acestui fond este POAD (Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – n. r.) şi putem de acolo să decontăm câteva cheltuieli”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.