Publicat: 6 Ianuarie, 2021 - 13:57
Share

Ministerul Afacerilor Externe salută rezultatele celui de-al 41-lea Summit al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), organizat în Arabia Saudită, la Al-Ula, la 5 ianuarie 2021, în urma căruia statele membre CCG au ajuns la un acord referitor la normalizarea relațiilor cu Statul Qatar, precum și la reluarea cooperării sectoriale.

MAE își exprimă speranța că declarația semnată de reprezentanții statelor membre CCG va conduce la soluționarea definitivă a diferendului din Golf, declanșat la 5 iunie 2017. Totodată, MAE exprimă întreaga apreciere față de eforturile de mediere întreprinse de Statul Kuweit și Statele Unite ale Americii.

Ministerul Afacerilor Externe sprijină unitatea CCG, exprimându-și speranța că reluarea cooperării și consolidarea măsurilor de creștere a încrederii între statele membre vor contribui în mod semnificativ la asigurarea unui climat de securitate, stabilitate și prosperitate în regiunea Golfului și a Orientului Mijlociu.

La 5 ianuarie 2021, a avut loc cel de-al 41-lea Summit al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), în Arabia Saudită, la Al-Ula, la care au participat șefi de stat și de guvern din statele membre ale CCG, alături de ministrul afacerilor externe din Egipt și o delegație din SUA, condusă la nivel de consilier prezidențial.

Ca urmare a semnării Declarației de la Al-Ula, toate statele membre ale CCG, alături de Egipt, au decis ridicarea blocadei impuse Qatarului, normalizarea relațiilor cu acesta, precum și consolidarea coordonării și cooperării în toate domeniile de interes, cu scopul unei mai bune integrări regionale și asigurării stabilității, securității și prosperității statelor membre.

La 5 iunie 2017 Arabia Saudită, Egipt, Bahrein și EAU au decis ruperea relațiilor diplomatice cu Statul Qatar, sistarea cooperării sectoriale, precum și impunerea unei blocade economice și de comunicații.

Tag-uri Institutii: