Publicat: 16 Martie, 2020 - 13:30
Share
Articol semnat de Diana Iaba, avocat Iordăchescu & Asociații

În contextul răspândirii alarmante a virusului ce poartă denumirea de SARS-cov-2 și care determină boala COVID-19, autoritățile anunță că vor adopta măsuri legislative și politice pentru a limita consecințele negative ale pandemiei. Cu toate acestea, măsurile excepționale ce vor fi dispuse vor testa eficiența structurilor naționale cu atribuții privind gestionarea crizelor, în sensul în care restrângerea drastică a drepturilor cetățenilor trebuie să treacă testul proporționalității, în conformitate cu dispozițiile art. 53 din Constituție. 

Alături de alte state precum Italia, Ungaria, Bulgaria sau SUA, Președintele Klaus Iohannis a anunțat instituirea stării de urgență în România prin decret, începând cu data de 16 martie. Potrivit art. 93 din Constituție: „Președintele României instituie, potrivit legii, starea de urgență în întreaga țară ori în unele unități administrativ-teritoriale și solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.” 

Este necesar astfel să fim informați asupra consecințelor pe care le va avea instituirea stării de urgență în plan social, economic și juridic. În continuare, reglementarea detaliată a stării de urgență se regăsește în cuprinsul Ordonanței de Urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. 

1. Reglementare 

Conform art. 3 din OUG nr. 1/1999, starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică ce se vor institui, având în vedere contextul actual, în cazul arătat la litera b), mai exact iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre. 

Decretul de instituire trebuie să prevadă, în principal, măsurile de primă urgență care vor fi luate, zona în care se instituie, perioada pentru care se instituie (care este de 30 de zile în primă fază, cu posibilitatea prelungirii), drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge, precum și autoritățile militare și civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului și competențele acestora. 

2. Măsurile ce pot fi luate și consecințele acestora asupra cetățenilor

În ceea ce privește măsurile care pot fi luate, acestea vor fi cel mai probabil măsuri stricte de restricționare a circulației persoanelor, întrucât acestea se dovedesc a fi cele mai eficiente pentru combaterea răspândirii virusului SARS-cov-2, așa cum se observă în cazul Italiei sau al Chinei. Însă, pentru punerea în aplicare a măsurilor ce vor fi luate, OUG nr. 1/1999 conferă autorităților publice atribuții cu puternic caracter intruziv asupra drepturilor și libertăților omului, precum:
•    închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa;
•    rechiziționarea de bunuri, potrivit legii;
•    să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
•    să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
•    să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
•    să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
•    să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
•    să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute.
Deși legea conferă autorităților publice aceste atribuții extinse pe durata stării de urgență, ele nu pot fi întreprinse decât cu respectarea principiului proporționalității (măsură – efect) și de asemenea cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale care nu pot fi restrânse în niciun caz, anume: dreptul la viață, interzicerea torturii și pedepselor ori tratamentele inumane sau degradante, interzicerea condamnării pentru infracțiuni neprevăzute în lege, potrivit dreptului național sau internațional sau restrângerea dreptului de acces la justiție. 

Mai mult decât atât, potrivit art. 31 din OUG nr. 1/1999 starea de urgență poate fi instituită și menținută doar cu respectarea obligațiilor asumate de România potrivit dreptului internațional, precum Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Jurisprudența CEDO în această materie, impune ca limitările ce privesc drepturile omului să fie luate doar în măsura strictă în care situația o cere, iar derogările să nu fie în contradicție cu alte obligații ce decurg din dreptul internațional.
    
3. Ordonanțele militare – noile metode de legiferare pe perioada instituirii stării de urgență

Potrivit dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 1/1999, Pe durata stării de urgență, instituită în temeiul art. 3 lit. b), gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.

De asemenea, în exercitarea atribuțiilor ce le revin pe durata instituirii stării de urgență, autoritățile desemnate prin decretul de instituire pot emite ordonanțe militare sau ordine, care sunt obligatorii, conform legii. 

Nerespectarea măsurilor instituite de acestea reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice. De asemenea, nerespectarea măsurilor în anumite condiții poate să antreneze  răspunderea disciplinară, civilă sau chiar penală.

Cu toate acestea, în cazul nerespectării principiului proporționalității sau a drepturilor fundamentale prevăzute de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sancțiunile aplicate potrivit OUG nr. 1/9999 vor putea fi cenzurate pe calea plângerii contravenționale, în temeiul OG nr. 2/2001. 

4. Concluzie. Problema mobilizării resurselor economice

În data de 16 martie 2020 se va publica decretul prin care se instituie starea de urgență pe teritoriul României. Conținutul acestui act prezintă o deosebită importanță în vederea înțelegerii modului în care se va desfășura viața cotidiană în perioada imediat următoare și care vor fi principalele măsuri și restricții impuse.

Unul dintre scopurile imediate al instituirii stării de urgență ar trebui să fie facilitarea procedurilor de achiziție publică pentru echipamentele medicale și pentru medicamentele necesare. Astfel, folosindu-se de prerogativele enunțate în cele ce preced, autoritățile au posibilitatea de a dispune măsuri pentru sporirea producției locale de echipamente medicale și punerea acestora la dispoziția spitalelor folosindu-se de proceduri urgente. Urmând exemplul altor țări, și Guvernul Român va trebui sa-și intensifice eforturile pentru a direcționa resursele economice de rezervă ale statului în vederea combaterii pandemiei. 

Deși necesare pentru limitarea efectelor negative ale COVID-19, măsurile de restricție a circulației persoanelor și bunurilor ce vor fi impuse au valența de a afecta în mod însemnat activitatea întreprinderilor. În acest context, este de văzut cum vor reuși autoritățile publice să adopte măsuri de public policy (de exemplu acordarea ajutoarelor de stat) care să funcționeze în sprijinul cetățenilor nu doar din punctul de vedere al limitării răspândirii virusului SARS-Cov-2, dar și din punctul de vedere al limitărilor consecințelor economice pe care le va produce în mod inevitabil starea de urgență.

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: