15 august 2022

Românii din Franţa se mobilizează la sediul Ambasadei, în sprijinul Ucrainei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ambasada României la Paris a organizat o întâlnire cu membri ai comunităţii româneşti din Franţa, pentru a sprijini şi mobiliza eforturile de strângere de fonduri şi ajutoare umanitare pentru Ucraina şi refugiaţii ucraineni din România.

Numeroşi reprezentanţi ai asociaţiilor, cultelor româneşti şi formaţiunilor politice îşi exprimaseră deja disponibilitatea în acest sens. Alţi cetăţeni români şi francezi au răspuns, cu promptitudine, apelului Ambasadei. Toţi au împărtăşit nevoia de a veni în sprijinul celor aflaţi în situaţii extrem de dificile în aceste zile, ca urmare a invaziei ruse asupra Ucrainei, o agresiune ilegală, neprovocată şi nejustificată.

Ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, a mulţumit participanţilor pentru mobilizarea rapidă exemplară şi pentru solicitudine. S-a referit pe scurt la reacţiile şi demersurile preşedintelui, ministrului de externe şi altor oficiali români privind această criză, relevând mai ales coordonarea şi cooperarea euro-atlantică. A prezentat principalele modalităţi de sprijin puse la dispoziţie de către autorităţile române, precum şi iniţiativele societăţii civile, din România şi din Franţa, dovadă a solidarităţii depline faţă de poporul ucrainean. A menţionat că, prin intermediul platformei „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, accesibilă de pe site-ul Guvernului României, au fost colectate şi organizate deja două transporturi de ajutoare umanitare. „În aceste zile extrem de dificile pentru Ucraina, bunătatea şi generozitatea dumneavoastră, a românilor de aproape sau mai departe de frontieră, sunt impresionante şi oferă o speranţă vecinilor noştri ucraineni că pot petrece următoarele zile, săptămâni în siguranţă şi demnitate”, a mulţumit ambasadorul Luca Niculescu celor prezenţi.

Discuţiile cu participanţii la întâlnire au facilitat identificarea unor soluţii concrete pentru ca iniţiativele din Franţa să poată ajunge la cetăţenii ucraineni din România, existând o adevărată sinergie între cei prezenţi. În acest sens, au agreat crearea unui grup pentru o coordonare în timp real şi pentru organizarea cât mai eficientă a resurselor. Asociaţii franceze renumite, precum „Secours Populaire”, au participat la reuniunea de la ambasada României, oferindu-şi sprijinul pentru ajutorarea refugiaţilor din România. Cei prezenţi au detaliat proiectele şi acţiunile pe care le desfăşoară deja sau le au în vedere pentru zilele următoare, de la colectare de produse sau medicamente în diverse puncte din Franţa, la organizarea transportului cu ajutorul unor companii locale, şi până la sprijin administrativ, juridic, logistic sau tehnologic. A participat, de asemenea, delegatul permanent al României la UNESCO, ambasadoarea Simona Miculescu, care a prezentat câteva din demersurile UNESCO privind criza din Ucraina şi agresiunea ilegală a Rusiei.

Ambasada a fost în legătură în acest demers şi cu ambasada Ucrainei la Paris, astfel încât acţiunile de susţinere din partea comunităţii româneşti din Franţa să fie cât mai utile, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii din România şi Franţa implicate în aceste eforturi.