27 octombrie 2021

Roșca Stănescu – subiect și ficțiune

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Nu puteam evita să citesc volumul intitulat „Nașul” presei din Romania”, un dialog între Dan Andronic și Alice Barbu și Sorin Roșca Stănescu.

Volumașul conține referiri la presa din anii comunismului și la tranziție și mă pomenește în cîteva locuri. (Rog cititorii să ia act de posibilul meu subiectivism în cauză).
„Evenimentul zilei“ a mai publicat o carte asemănătoare despre Constantin Boștină. Am scris și atunci despre caracterul amatoricesc al apariției editoriale încercate de un ziar. Încercînd să dea o lovitură cu amintirile lui Constantin Boștină, Sorin Roșca Stănescu și Alice Barbu au transcris niște discuții înregistrate cu fostul secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu, au mai adunat niște fotografii și niște fragmente din diverse cărți și au încropit un volum care ambiționa să fie o mare lovitură de presă. N-a rezultat decît un fîs. Același lucru se întîmplă și acum. Dan Andronic, proprietarul de fațadă al „Evenimentului Zilei“, a pus cap la cap niște discuții transcrise cu Roșca Stănescu, a împănat textul cu fotografiile personale ale interlocutorului și a scos pe piață o tipăritură cu pretenții de lucrare memorialistică dedicată lui Sorin Roșca Stănescu. Cartea are o copertă pestriță și, ca în cazul precedentei, a fost concepută pentru a sări în ochi de pe tarabe sau de pe rafturile puținelor chioșcuri de ziare care mai există. Ceea ce s-ar putea să și facă pentru cei care nu știu nimic despre protagoniștii volumului.

Nu puteam să evit această carte cu iz de broșură groasă cu ambiții de dezvăluiri șocante pentru simplul motiv că am trăit aceeași epocă și conține amănunte despre aceleași redacții și despre oameni pe care i-am cunscut sau îi știu bine. În plus, multe lucruri nu se potrivesc nici pe departe. Sunt zise de-a valma, inventate sau fără nici o preocupare pentru o acuratețe a datelor și a informațiilor. De exemplu, spune că eu în decembrie 1989 eram prin Iran. Nici vorbă. N-am ajuns niciodată în Iran înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu. Am călcat prima dată pe pămînt iranian abia în 2002. Șamd!

Roșca Stănescu a apărut în presă în 1974 sau după aceea, la „Viața studențească“. În ceea ce-l privește, nu rețin despre prestația sa prea multe amănunte. Dar nu pot să uit un lucru pe care Sorin Roșca Stănescu (semna articolele ba cu Sorin Roșca, ba cu Sorin Stănescu) l-a repetat în cei „49 de ani” de presă. Le dregea din condei ca să sune revoltător, ilegal, șocant, acuzator etc. De cîte ori se aventura în investigații pe care le sugea din deget, după publicarea articolului din „Viața studențească“ ieșea un bîlci cumplit. „Investigatorul frenetic” era urechist și unde lucrurile nu se potriveau inventa cu dezinvoltură. Roșca Stănescu, zis pe vremuri SRS și mai apoi ”Nașul”, putea scrie orice despre oricine fără să îi tremure vocea și fără să se mire. Aproxima mai ceva ca în basme. Cele mai scandaloase articole apărute la rubrica Omicron din „Viața studențească“ se terminau întotdeauna cu un bîlci și cu dezmințiri, cu concilieri, cu precizări și cu drepturi la replică. Și Nicolae Dan Fruntelată și Ion Cristoiu și Mihai Tatulici care formau conducerea revistelor „Viața studențească“ și „Amfiteatru“ trăiesc și pot depune mărturie. De altfel, S.Roșca Stănescu este autorul celor mai cunoscute fake newsuri din presa postdecembristă. El a lansat celebrul scandal cu Ion Iliescu și inexistentul ofițer sovietic Botnarciuc, el a ieșit cu transferurile de bani ale lui Traian Băsescu în Insulele Seychelles, el a anunțat demisii care n-au avut loc niciodată și tot el s-a aventurat în profeții politice de care nu s-a ales nimic. Și multe altele. Rigoarea n-a fost niciodată o preocupare a jurnalistului Roșca Stănescu, nici bunul simț o trăsătură. În schimb, tupeul și imaginația n-au contenit. Si continuă să producă și acum.

Sorin Roșca Stănescu este un personaj pe care nici vîrsta nu-l temperează, nici criticile și condamnările nu-l scot din tipare. Dezinvoltura și foamea lui de succes îl duc mai întotdeauna în centrul atenției chiar dacă poveștile sale se încheie cu un pas înapoi și îl fac încă un pic mai lipsit de credibilitate. Nici anii de detenție nu l-au liniștit și nu l-au adus cu picioarele pe pămînt. Ca să scape mai repede din penitenciar a scris și a publicat o carte. Una am văzut. Nu-i exclus să fi publicat mai multe. Unul dintre colegii săi de detenție povestea că în timpul alocat prin regulament pentru comunicări cu familia și cu apropiații el dicta la telefonul pentru deținuți poveștile care au apărut mai apoi în cartea cotată drept creație sau contribuție științifică. O maculatură făcută din amintiri și nimic mai mult. Și care carte i-a adus o liberare mai apropiată, în ciuda faptului că era plină de urechisme și inexactități.

Ziceam la început despre amatorismul acestei așa-zise cărți. Nici nu știi cui aparține. Lui Roșca Stănescu sau celor care au înregistrat discuția cu SRS? Lucrarea (căci altfel n-am cum să-i zic) se deschide cu un avertisment. „Această carte este periculoasă pentru neinițiați”. Adevărat! Eroul Roșca Stănescu este și adevăr și ficțiune. El a brevetat și presa de șantaj și presa de aranjament politic, el s-a prezentat ca mare vînător de informatori ai Securității chiar și după ce au fost publicate dovezi despre legăturile sale cu fosta Securitate pentru care a lucrat asumat. El spune că numai pentru antiterorism. Eu mă îndoiesc! Mă rog! Roșca Stănescu a făcut școală de scandal și de șantaj de presă, a sărit mereu peste granița dintre jurnalism și politică, intrînd mereu în combinații discutabile (chiar dubioase!) cu unii dintre aceștia, cum a procedat și Dan Andronic, interlocutorul său în discuția înregistrată și transcrisă în această tipăritură.
Pe un naiv, poveștile lui Roșca Stănescu și Dan Andronic poate îl vor fascina. Ba chiar îi pot ridica pe un fel de soclu. „Nașul” a făcut de toate și nu se clatină la nimic. Nici Dan Andronic, aflat și el în diverse dosare periculoase, nu este mai bun cu un sfert de frunză.

L-am văzut pe Roșca Stănescu la o emisiune cu Mihai Gîdea cum prezenta casele de pe Lacul Snagov (nu de pe lacul de la Corbeanca și despre casa lui Dan Voiculescu! ). Sorin Roșca Stănescu îi prezenta năvalnicului pastor de politică și știri casa sa confiscată de la Siliștea Snagovului și cum se făcea că n-are nici o legătură cu afacerea terenului cumpărat la Ștrandul Snagovului.
„O simplă greșeală economică”.

Personaj de presă și aventurier în domeniu, Roșca Stănescu, zis Nașu și la propriu și la figurat, își asumă tot felul de momente istorice și politice. Mai puțin unul care i-a trecut pe la urechi.
A scăpat ca prin urechile acului de un flagrant! Sau de mai multe!