Publicat: 21 Decembrie, 2012 - 13:49
Share

Rovana Plumb - ministrul propus al Mediului şi Schimbărilor Climatice a declarat la comisia pentru mediu din Parlament că
ministerul Mediului a atras, până în prezent, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu /POS Mediu/ suma de 457 milioane de euro.
 
'Dacă la finele lunii aprilie, gradul de absorbţie al fondurilor europene pe Programul Operaţional Sectorial Mediu era de 5,6%, echivalentul a 250 milioane euro, astăzi vin în faţa dumneavoastră şi vă spun că procentajul a ajuns la 13%, la suma de 457 milioane de euro. Vreau să continui în domeniul mediului toate acele măsuri necesare pentru reducerea decalajului dintre România şi celelalte state membre pe domeniul mediului şi schimbărilor climatice. Toate politicile şi strategiile care se vor desfăşura în aceste domenii au ca scop asigurarea unei calităţi mai bune a vieţii, un mediu mai curat, dar şi tranziţia către o economie care să creeze locuri de muncă. (...) Priorităţile Programului de Guvernare pe domeniul mediului înseamnă, printre altele, conservarea biodiversităţii, adoptarea şi implementarea Strategiei Naţionale pentru Conservarea Biodiversităţii pentru perioada 2013-2020. S-a realizat deja Raportul pe mediu privind Impactul de Mediu Strategic.În plus, urmărim evaluarea economică a serviciilor oferite de eco-sisteme pentru crearea de locuri de muncă. Pe domeniul deşeurilor, managementul se va pune pe colectarea selectivă. Am finalizat această Strategie Naţională privind deşeurile, iar în ianuarie va fi postată pe site-ul ministerului spre dezbatere publică. În ceea ce priveşte aerul pe care îl respirăm, avem în vedere adoptarea în industrie a unei noi directive europene în legislaţia naţională. La capitolul situri contaminate sunt foarte multe locuri de salvat în România, iar în acest sens am apelat la asistenţa tehnică a Băncii Mondiale şi la ora actuală se lucrează la un studiu aprofundat. Ministerul Mediului va urmări creşterea spaţiului verde şi un transport cât mai verde', a declarat Rovana Plumb.