Publicat: 18 Iunie, 2019 - 15:49

România negociază în prezent modalitatea în care se vor aloca banii europeni în perioada 2021-2027, iar sănătatea rămâne o prioritate în programarea acestor ani, a dat asigurări marţi ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu.

"În prezent, România negociază modalitatea în care se vor aloca bani europeni după 2021, în următorii şapte ani, 2021-2027. Vreau să ştiţi că sănătatea rămâne o prioritatea în programarea acestor bani. Ne-am dori chiar un program operaţional Sănătate. Negocierile sunt în derulare. Oricum, pe zona socială vom avea o alocare consistentă în continuare pentru ce înseamnă investiţii în asistenţă medicală în ambulatoriu şi pentru primiri urgenţe. Dorim mai mulţi bani europeni pentru zona de cercetare, dorim să facem în aşa fel încât spitalele, institutele de cercetare, universităţile, facultăţile de medicină să beneficieze de mai multe resurse pe zona aceasta de cercetare, care să aibă mai multă aplicabilitate şi în tratamentele oferite pacienţilor din România", a spus Mînzatu, la Forumul Naţional al Spitalelor.

Tag-uri Nume: