Miercuri, 6 Mai, 2020 - 00:00
O întrebare pe care și-o pun tot mai mulți, cu tot mai puține răspunsuri

Este ceea ce am banuit din prima zi a epidemiei pe principiul „cine profita”. Logica doctorului taiwanez nu poate fi combatuta. Nu poate fi o inchipuire a lui sau o stire falsa. 

Marţi, 5 Mai, 2020 - 00:00
O biografie neagra  a noului star si far al social-democratiei  autohtone

Desi incearca sa o scalde in fel si chip, principalul vinovat pentru recenta adoptare tacita de catre Camera Deputatilor  a unui proiect de lege privind autonomia Tinutului Secuiesc, probabil cel mai penibil si sensibil moment din istoria Parlamentului postdecembrist, este presedintele acestei camere, Marcel Ciolacu, care este si liderul interimar al PSD, partidul care detine majoritatea parlamentara relativa. Nu mi se par verosimile acuzatiile presedintelui Klaus Iohannis ca liderul PSD ar fi realizat o intelegeri secrete cu conducerea UDMR cu seful guvernului de la Budapesta, Viktor Orban, cu privire la la ruperea Ardealului. Cred ca la mijloc este o fie neglijenta si indolenta crasa fie nestiinta si prostia colosala  a presedintelui Camerei Deputatilor si al PSD, oricare dintre aceste variante fiind aproape la fel de grava ca o tradare. Este o  lectie usturatoare despre ce se poate intampla cand acced in functii cheie, in speta este vorba de a treia functie in stat, politicieni dubiosi si unsurosi, impostori si incompetenti ca Marcel Ciolacu, care ar trebui sa-si dea demisia sau sa fie demis de urgenta.

Totul a pornit de la faptul ca PSD, inca principalul partid din Romania, a perseverat in greseala dupa ce s-a fript in ultimii ani cu fostii sai presedinti Liviu Dragnea si Viorica Dancila, doua personaje politice relativ obscure si limitate intelectual, ambele originare dintr-unul din cele mai provinciale si subdezvoltate judete ale Romaniei, Teleorman, cu un rol nefast si toxic pentru partid, indeosebi condamnatul din Alexandria care a ajuns sa se creada acum un martir al neamului. Un politician provincial de duzina, care a flirtat cu lumea interlopa, cu studii superioare incerte si intarziate, fara ocupatie pana la 37 de ani, fost colaborator al Militiei si Securitatii, apoi masterand la Colegiul National de Aparare si la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative, dar si doctorand la Academia SRI, capitalist de cumetrie devenit milionar cu o patiserie-gogoserie-covrigarie, a devenit un personaj providential pentru un PSD aflat in deriva dupa intemnitarea lui Dragnea si esecul rusinos al lui Dancila la alegerile prezidentiale. Este vorba de Ion Marcel Ciolacu, devenit anul trecut presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte interimar al PSD, pe care unii colegi de partid si unii oameni de presa il vad drept un salvator providential si un reformator epocal al celui mai mare partid din Romania.

Luni, 4 Mai, 2020 - 10:01

Declarația lui Pompeo și tot circul mediatic care o însoțește, cu privire la originea Covid-19 - declarație fără suport științific ci doar o inseilare de presupuneri ale "comunității de informații" parfumate cu sloganuri despre comunism, lilieci și imagini stil Hollywood - vine să completeze șirul de minciuni mediatice de proporții de la care s-au pornit războaie nimicitoare! 

Aveti mai jos cazuri de declanșare a multor razboaie  - în care au murit milioane de oameni nevinovați și s-au distrus țări! - pornind de la minciuni! 

Așa că, și declarația lui Pompeo și tot circul mediatic care o însoțește, la o primă vedere, s-ar putea să se înscrie într-o zonă a propagandei și a ascunderii Adevărului.  

Timpul și evenimentele care vor urma vor confirma sau infirma această presupunere!

Adevărul, în esența lui, nu tine de forță, de putere sau de virulența campaniilor mediatice! 

Adevărul ține de realitate, de probe certe, de argumente științifice!

ZECE RĂZBOAIE = ZECE MINCIUNI MEDIATICE

Fiecare război este precedat de o minciună răspândită abil prin mijloacele de comunicare în masă. Astăzi, aflăm că Statele Unite ale Americii amenință Venezuela și Ecuadorul. Mâine, Iranul. Poimâine, pe cine oare?...
 Să ne amintim de câte ori, aceleași State Unite, și prin aceleași mijloace, ne-au manipulat. 
Fiecare război important a fost „justificat” printr-un fapt abominabil, care mai târziu (mult prea târziu) s-a dovedit a fi o dezinformare, lansată în mod deliberat. 
Iată un scurt inventar:

Duminică, 3 Mai, 2020 - 11:12
Cristian Rizea, milionarul din garsonieră, cu Ferrari

„Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pronunţat sentinţa, în primă instanţă, în dosarul în care fostul deputat Cristian Rizea este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. El a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor. În plus, i se confiscă echivalentul în lei, la cursul BNR de la data punerii în executare, suma de 300.000 euro. Decizia nu e definitivă.

În acelaşi dosar a fost judecat și Lucian Colţea, cetăţean american, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată, el fiind condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendare.

Iată minuta ședinței de judecată:

”1291/1/2016 - I. În baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Rizea Cristian, după cum urmează:

- din infracţiunea prevăzută de art. 291 Cod penal, rap. la art. 6 şi 7 alin.1 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 257 Cod penal 1969, rap. la art. 6 din Legea 78/2000 (în varianta în vigoare la momentul săvârşirii faptei) cu aplic. art. 5 Cod penal;

- din infracţiunile prevăzute de art.272 alin.1 Cod penal (două fapte), în infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal. În baza art.257 Cod penal 1969, rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Rizea Cristian (...), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal 1969. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a şi lit. b Cod penal 1969.

În baza art. 29 alin.1 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art. 65 Cod penal cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art.272 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de influen?area declara?iilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art. 65 Cod penal cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 38 alin.1 Cod penal şi art.39 alin.1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul Rizea Cristian să execute, în final, pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, stabilită în condiţiile art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art. 65 Cod penal cu referire la art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal.

II. În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod penal 1969, în referire la art.76 alin.1 lit.d Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Colţea Lucian (...), pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal 1969. În baza art. 29 alin.1 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 şi art. 74 alin. 2 Cod penal 1969, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal 1969 şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Colţea Lucian, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal 1969.

În baza art. 33 lit. a Cod penal 1969 şi art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal 1969, contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul Colţea Lucian să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal 1969.

Joi, 30 Aprilie, 2020 - 00:00
Nu coronavirusul

Profesorul Yuval Noah Harari, a carui companie a donat un milion de dolari OMS, explica in ce fel ne vor schimba viitorul deciziile pe care le luam astazi referitor la COVID-19.

Domnule profesor Harari, ne aflam in toiul unei pandemii. Ce va ingrijoreaza cel mai mult in contextul schimbarilor care au loc in lume?

Yuval Noah Harari: Cred ca cel mai mare pericol nu este virusul in sine. Umanitatea dispune de toate cunostintele stiintifice si de uneltele tehnologice pentru a birui virusul. Problema cu adevarat majora este demonul nostru launtric, ura noastra, lacomia si ignoranta.

Ma tem ca oamenii reactioneaza la aceasta criza nu cu solidaritate globala, ci cu ura, invinuind alte tari, invinuind minoritati etnice si religioase.

Dar eu sper ca vom fi capabili sa ne dezvoltam compasiunea si nu ura, sa reactionam cu solidaritate globala, care va dezvolta generozitatea noastra de a ajuta oameni aflati la nevoie. Si sper ca ne vom dezvolta abilitatea de a discerne adevarul si nu vom da crezare tuturor acestor teorii ale conspiratiei. Daca vom face asta, nu ma indoiesc ca vom birui cu usurinta aceasta criza.

Ne aflam, dupa cum ati spus, in fata alegerii intre supraveghere totalitara si sporirea puterii cetatenilor. Daca nu suntem atenti, epidemia va marca o cumpana a apelor in istoria supravegherii. Dar cum pot eu fi atent cu ceva ce nu se afla sub controlul meu?

Nu se afla complet in afara controlului dumneavoastra, cel putin in democratie. Votati in favoarea unor politicieni anume si partide care fac politica. Astfel aveti ceva control asupra sistemului politic. Chiar daca acum nu au fost alegeri, politicienii sunt in continuare sensibili la presiunile opiniei publice.

Daca publicul este inspaimantat de epidemie si vrea sa preia conducerea un lider puternic, atunci este mult mai usor pentru un dictator sa faca exact asta, sa preia fraiele puterii. Daca, de partea cealalta, exista reactie din partea publicului atunci cand un politician merge prea departe, atunci aceasta poate impiedica cele mai periculoase evolutii.

Luni, 27 Aprilie, 2020 - 22:17

Robert Francis Kennedy Jr. este un avocat american de mediu, autor și adversar al vaccinării. Kennedy este fiul lui Robert F. Kennedy și nepotul fostului președinte John F. Kennedy. El este președintele consiliului de administrație al Waterkeeper Alliance, un grup de mediu fără scop lucrativ, la forndarea căruia a contribuit în 1999.

Pentru Bill Gates vaccinurile constituie o filantropie strategică, ce alimentează numeroasele sale afaceri legate de vaccin (inclusiv ambiția Microsoft de a controla o întreprindere globală de ID vacantă) și îi conferă un control dictatorial asupra politicii globale de sănătate – acest vârf de lance al neoimperialismului corporativ.

Obsesia lui Gates pentru vaccinuri pare a fi alimentată de o convingere mesianică precum că el ar fi menit să salveze omenirea cu ajutorul tehnologiei și de o voință demiurgică de a face experimente pe seama vieților unor oameni de mâna a doua.

Promițând să eradicheze poliomielita cu 1,2 miliarde de dolari, Gates a preluat controlul asupra Consiliului Consultativ Național al Indiei (NAB) și a mandatat 50 de vaccinuri pentru poliomielită tuturor copiilor sub vârsta de 5 ani. Medicii indieni blamează campania lui Gates pentru o epidemie devastatoare de poliomielită, generată de un vaccin care a provocat paralizie unui număr de  496.000 de copii în perioada 2000 și 2017. În 2017, guvernul indian a redus regimul de vaccinare al lui Gates și l-a exclus pe Gates și pe colegii săi din Consiliului Consultativ Național. În 2017, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut cu multă reticență că explozia globală de poliomielită este generată cu precădere de respectivul vaccin, ceea ce înseamnă că provine din Programul de Vaccinuri Gates. Cele mai înspăimântătoare epidemii din Congo, Filipine și Afganistan sunt toate legate de vaccinurile lui Gates. Până în 2018, 3/4 de cazuri globale de poliomielită proveneau din vaccinurile Gates.

În 2014,  Fundatia Gates a finanțat testarea de vaccinuri HPV experimentale, dezvoltate de GSK, (GlaxoSmithKline este o companie globală farmaceutică, care își are sediul în LondraRegatul Unit. Este a treia companie farmaceutică din lume estimată după veniturile ei (după Johnson & Johnson și Pfizer – Wikipedia; n. trad.)  și Merck (Merck & Co., Inc., cunoscută și sub numele de Merck Sharp & Dohme, sau MSD, este una dintre cele mai mari zece companii farmaceutice din lume, cu un profit de peste 4,6 miliarde $ și 61.500 de angajați în anul 2005Înființată în 1891, Merck dezvoltă, produce și vinde vaccinuri și medicamente din mai mult de 20 de categorii terapeutice – Wikipedia; n. trad.)., pe organismele a 23.000 de fete tinere din provinciile indiene îndepărtate. Aproximativ 1.200 dintre acestea au suferit reacții adverse severe, inclusiv tulburări autoimune și de fertilitate. Șapte dintre ele au decedat. Investigațiile guvernului indian au scos în vileag  faptul că cercetătorii finanțați de către Gates au comis multiple încălcări de ordin etic:  exercitarea de presiuni aspra fetelor din satele vulnerabile pentru a le include în acest experiment, intimidarea părinților, falsificarea formularelor de consimțământ și refuzararea oricărei îngrijirii medicale pentru fetele care au avut de suferit. Cazul respectiv este în curs de examinare la Curtea Supremă de Justiție a acestei țări.

Duminică, 26 Aprilie, 2020 - 10:00

 În știința dreptului, atingerea unor praguri temporale  este un fapt constitutiv de drepturi (vezi Codul Civil, Capacitatea de exercițiu, Codul Penal - Liberarea condiționată), în timp ce, în materia Dreptului Muncii, a Dreptului Administrativ se vorbește de ”vechime” (în muncă, în profesie, în funcție, în grad), ca unitate de măsură ce dimensionează întinderea unor drepturi sau aptitudinea de a beneficia de ele.

     În prezent, decizia discreționară a Guvernului civil, prin Ministerul de Interne, tot civil, a pus în aplicare o invenție juridică, materializată în textul unor ordonanțe militare, prin care introduce o materie nouă, interdicția prin efectul legii (similară interdicției judecătorești), interdicția militărească  (!!!),  folosind  o nouă teorie, cea a protecției vârstei de peste 65 de ani. De ce apare această legislație discriminatorie, care are drept criteriu nimic altceva decât vârsta ?

     În materie de drept există, într-adevăr, câteva materii în care textul legii vorbește expres de vârstă, ca element de referință.

      Mai întâi, ce înțelegem prin vârstă ?  Se spune adesea că vârsta  este doar un număr, și nimic mai mult. Lexical, avem două definiții pentru acest termen: o definiție se referă la persoane în viață, alta la cele ce nu mai sunt printre noi.

  1. În prima  definiție, vârsta reprezintă ”Timpul scurs de la nașterea unei persoane și până la un moment din viața sa”. Este sinonim cu termenul ”etate”. Pentru  a preciza la modul general vârsta sau etatea unei persoane  se folosește unitatea de măsură ”an”, dar sunt  situații juridice, cum ar fi stabilirea ”vechimii în muncă”,  în pragul pensionării, în care  este necesar să exprimăm vârsta  în ani, luni și zile. Aceleași repere temporale  sunt avute în vedere în cazul promovării într-o funcție. În schimb, reperele temporale  ore, minute și secunde au relevanță în câteva situații non juridice particulare: în competiții sportive, întârzierea unor avioane sau trenuri, procese tehnologice etc.
  2.  Într-o a doua accepțiune,  ”vârsta ” este  ”Timpul scurs de la nașterea unei persoane și până la moartea sa”. În cazul acesta se folosește anul, ca unitate de măsură.

          Spunem: X a trăit 82 de ani sau Y a murit la vârsta de 90 de ani. Iată că vârsta este unitate de măsură și în viață și la moarte.

Joi, 23 Aprilie, 2020 - 21:35

Sunt multe comunități care, de-a lungul timpului, și-au blamat ori îndepărtat bătrânii și nu întotdeauna cu intenții rele. De fapt, nici nu contează intențiile, ci rezultatul. Din păcate, societățile post-industriale se îndreaptă spre nașteri tot mai puține. În paralel, se produce creșterea duratei medii și a speranței de viață a oamenilor. Astfel, tot mai mulți oameni vor fi în putere la vârste mai înaintate și, prin urmare, vor fi activi la asemenea vârste. Omenirea îmbătrânește, dar acest fapt nu este neapărat o tragedie, din moment ce ne extindem viața activă spre vârste care odinioară erau destinate odihnei. 

Aflu că avem un Comitet Național pentru Situații Speciale de Urgență care, în aceste timpuri de asalt al bolii, ia măsurile cele mai potrivite în cunoștință de cauză. Este, evident, mult mai bine ca măsurile să fie severe și nu laxe, pentru a preveni înainte de a fi prea târziu. Măsurile acestea se iau pe baza unor date și, de cele mai multe ori, este vorba de date statistice. Altele mai bune nu avem și suntem obligați să ne ghidam după statistici, deși oamenii sunt ființe palpabile și nu se îmbolnăvesc și nu mor în funcție de statistici.

Revin, în acest cadru, la măsurile de izolare a bătrânilor într-un mod special, diferit de cele de izolare a celorlalte categorii de cetățeni. Trec peste faptul că nu toți oamenii sunt bătrâni la 65 de ani, așa cum se întâmpla în urmă cu secole sau chiar cu decenii. Izolarea specială a bătrânilor, după cum suntem asigurați, se face din rațiuni de protejare a lor. Totuși, în conștiința publică, ideea că bătrânii ar fi purtătorii cei mai mari ai virusului Corona este adânc înrădăcinată. Dacă ar fi așa, atunci ce rost are să-i înghesui pe toți în spațiul public (mai ales în magazine, adică în locuri închise) preț de două ore, în condițiile în care celelalte categorii sunt libere să iasă și ele în același interval? Dacă între orele 11 și 13, pot fi pe stradă și bătrânii (grupați cu toții atunci) și pot fi și ceilalți, oare nu sporește riscul de îmbolnăvire, mai ales că, în acest moment, în cele mai multe locuri din țară, masca și mănușile sunt doar recomandate, nu obligatorii. Oare dacă bătrânii s-ar putea distribui pe toata durata zilei, nu ar fi mai avantajos pentru limitarea contagiunii, nu s-ar rări posibilii răspânditori ai bolii?

Dar, dincolo de aceasta, aminteam de statistici pentru că ele trebuie să fie un îndrumar pentru decidenți în aceste situații-limită. Am mai arătat că ne-ar fi fost util să știm câți oameni mureau în medie pe zi în România înainte de a veni această pacoste peste noi, ca să putem aprecia cât de distrugătoare este pandemia. Nu cred că Institutului Național de Statistică i-ar fi fost greu să ne spună acest lucru, fiindcă nu era vorba de calcule prea complicate. În plan mondial, am văzut recent că s-au relevat asemenea date și că molima a făcut să crească numărul decedaților, în medie, de aproape trei ori față de perioada de dinaintea flagelului. Este foarte grav, dureros și trist. Pentru milioanele de familii care au morți este tragic, iremediabil, catastrofal. Acestor familii statistica nu le ajută la nimic. Revin, totuși, la statistică și constat, din date accesibile publicului larg, următoarele: în 2018, au murit în România 263 463 de oameni, ceea ce înseamnă 721,8 oameni, în medie, pe zi. Proporțional, sunt ceva mai mulți decât în Germania (de patru ori mai populată decât România), unde mor, în vremuri obișnuite, cam 2200 de oameni pe zi. E firesc să fie așa, deoarece în Germania speranța de viață e mai mare decât în România. Am urmărit – după datele Anuarului Statistic al României și după alte câteva surse coroborate – care este repartiția decedaților pe grupe de vârstă. Astfel, din cei 263 463 morți din 2018, erau 147 094 de persoane de peste 75 de ani, adică 55,8% din total. Morții de peste 60 de ani erau 223 740 și însemnau 84,9% din total. Acestea sunt, să zicem, două extreme. La mijlocul acestor extreme se situează morții de peste 65 de ani, care au fost în 2018 în număr de 201 399, adică 76,4% din total.

Luni, 20 Aprilie, 2020 - 00:00
Un interviu șters de pe You tube

Gazda (G): Sunteți la London Real. Sunt Brian Rose. Invitatul meu de azi este David Icke, scriitor englez, conferențiar, cunoscut din anii ’90 ca profesionist în teoria conspirației. Se consideră ”investigator full-time despre cine și cum conduce lumea”.

Ești autorul a 21 de cărți și 10 dvd-uri. Ai ținut conferințe în 25 de țări, unele din conferințe au ținut și 10 ore. Ai vorbit în fața unor mulțimi mari de oameni, ai umplu stadioane precum Arena Wembley.

Ești a doua oară la noi pentru a vorbi despre pandemia de covid-19 și carantina globală, recesiunea economică, impactul tehnologiei 5G și despre încălcarea drepturilor noastre și a libertății de expresie. David, bine ai revenit la London Real!

David Icke (I): Mulțumesc, Brian !

G: Au trecut 90 de zile de când ai venit ultima oară la această emisiune. De atunci, ni s-a spus că milioane de oameni din toată lumea s-au infectat de această boală, numărul de morți se apropie de o sută de mii. Trei miliarde de oameni sunt izolați în casă, cotațiile la bursă au scăzut cu 30 %, ne așteaptă o recesiune globală. David, îți spun sincer. Ultima noastră discuție a devenit virală. Mai mult de 7 milioane de vizualizări, cele mai multe comentarii din istoria emisiunii, ceea ce-mi spune un lucru: oamenii vor să audă părerea ta, și oamenii vor să știe adevărul.

Așa cum știi, nu sunt de acord cu tot ce spui, dar voi apăra dreptul tău de a o spune. Am ajuns la un moment din istoria acestei țări în care Oficiul de comunicații din Anglia (OFCOM) interzice organizațiilor media să vorbească despre ”teorii ale conspirației care fac conexiunea între 5G și coronavirus”.

Sunt foarte îngrijorat. Mai spun o dată: Mulți oameni mi-au spus să nu realizez acest interviu. Dar în America, acolo de unde sunt, primul amendament din constituție vorbește despre dreptul la liberă-exprimare pentru presă. Acest drept este încălcat chiar în timp ce noi vorbim.

George Orwell, în cartea lui faimoasă ”1984”, a spus: ”În condițiile în care manipularea e la nivel global, a spune adevărul e un act revoluționar”. David, asta vom face noi astăzi.
Sincer, nu am crezut că vom ajunge până în acest moment. Credeam că astăzi va fi închisă emisiunea.

Cu ce să începem … există cu adevărat virusul ?

Sâmbătă, 18 Aprilie, 2020 - 00:00

1) În 2014, în orașul Wuhan s-a terminat construcția unui laborator de nivel 4 (autorizat să manipuleze viruși letali pentru om), care a costat 44 de milioane de dolari și care a fost realizat cu colaborarea Franței. Cercetătorii chinezi s-au pregătit în laboratorul de nivelul 4 din Lion. https://www.nature.com/news/inside-the-chinese-lab-poised-to-study-world... 2) La construirea laboratorului au participat și oameni de știință de la Galveston National Laboratory al Universității din Texas, cu care s-a păstrat o relație strânsă de colaborare. https://www.utmb.edu/gnl/news/2018/11/28/scientific-diplomacy-andinterna... 3) Cercetările conduse de Galveston National Laboratory sunt finanțate de NIAID, Departamentul de Apărare al Statelor Unite, de Centrele americane pentru controlul și prevenirea bolilor, de alte agenții federale și de industria biofarmaceutică. https://www.utmb.edu/gnl 4) În 2015, Institutul Pirbright a cerut brevetul unui coronavirus atenuat, care poate fi utilizat pentru producerea unui vaccin. Brevetul a fost eliberat in 17 decembrie 2019. https://patents.justia.com/patent/10130701 DOVADA CĂ VIRUSUL CORONA E INVENTAT ÎN LABORATOR https://drive.google.com/file/d/1FMz84JxhiF8wPb09ihLOY_vQs7yokX Ts/view?usp=sharing „Am verificat la patentul de inventie codul de bare cu telefonul meu. Nicio surpriza: PATENTUL DE INVENTIE ESTE REAL. Acel institut care detine patentul are ca principali finantatori Trustul Welcome si (surpriza sau mai degraba nu) Fundatia Gates.”... deci Fundatia Gates a inginerit virusul și tot ei vin cu antivirusul ..măi să fie ... 5) Institutul Pirbright este o entitate controlată de guvernul britanic, iar printre principalii finanțatori privați se află Fundația Bill and Melinda Gates. http://bit.ly/BaMGCoVid 6) În 14 iulie 2019 (înainte de explozia răspândirii coronavirusului) a izbucnit o tensiune internațională deoarece CBC canadiană a publicat știrea conform căreia Dr. Xianggou Qiu, soțul acesteia, Keding Cheng și un număr neprecizat de cercetători din echipa acesteia, au fost escortați afară din Canadian National Microbiology Laboratory (NML) din Winnipeg, laborator de nivelul 4, apoi au fost expulzați din Canada. Niciunul din ei nu a fost arestat, dar a fost deschisă o anchetă administrativă asupra activității lor, care a suscitat proteste în China. https://www.cbc.ca/news/canada/manitoba/chinese-researcher-escortedfrom-... 7) Echipa de oameni de știință chinezi care lucra la Canadian National Microbiology Laboratory (NML) din Winnipeg, colaborau la programul special asupra agenților patogeni ai agenției de sănătate publică din Canada. Cu 4 luni înainte de a fi dați afară, o navă care conținea doi viruși cu virulență ridicată, Ebola și Nipah, a fost trimisă în China de către NML. Când a fost interceptată expediția, s-a descoperit că nu a fost respectată procedura de siguranță. https://besacenter.org/perspectives-papers/china-biological-warfare 8) Conform unei relatări a Manohar Parrikar Institute for Defence Studies and Analyses din India, trimiterea celor doi viruși de la NML către China este deja un lucru alarmant, dar subliniază și lipsa de informații despre câți alți viruși sau alte articole au putut fi trimise către China în perioada 2006 - 2018. Dr. Qiu a făcut cel puțin 5 călătorii, în anul academic 2017 - 2018, perioadă în care a fost de mai multe ori în laboratorul de biosiguranță de nivel 4 din Wuhan. Suspiciunile legate de oamenii de știință chinezi nu sunt însoțite de nicio dovadă și nu există nicio legătură directă între ei și coronavirus. https://idsa.in/cbwmagazine/chinas-biological-warfare-programme 9) Jurnaliști italieni au dezvăluit că la Wuhan, în septembrie 2019 a avut loc un exercițiu militar pentru a simula o amenințare numită “coronavirus”. https://www.tgcom24.mediaset.it/mondo/coronavirus-quella-stranaesercitaz... 202002a.shtml 10) În 18 octombrie 2019, 300 de atleți militari americani au debarcat la Wuhan împreună cu mulți alți atleți ai forțelor armate din 140 de națiuni, pentru a participa la Military World Games https://www.scmp.com/news/china/military/article/3033098/xi-jinping-open... 11) În 18 octombrie 2019, John Hopkins Center for Health Security în colaborare cu World Economic Forum și Fundația Bill & Melinda Gates au prezentat la New York un eveniment denumit: 12) “Event 201 Pandemic Exercise” (aici e filmule’ul https://www.youtube.com/watch?time_continue=425&v=BfRWJN1 aSpY ) în care s-a simulat o pandemie de coronavirus pornită din China și apoi răspândită în toată lumea pentru a demonstra care sunt costurile economice și de vieți umane legate de infecția cu acest tip de virus. La summit au participat 15 lideri de multinaționale, de guverne și sănătate publică. https://www.ansa.it/sito/notizie/economia/business_wire/news/2019-10- 16_1162067813.html 13) Primul caz de coronavirus a fost descoperit în 17 noiembrie 2019 și deoarece are o perioadă de incubare de 2 săptămâni, infectarea rezultă pe la începutul lui noiembrie, la circa două săptămâni după „Event 201 din New York” care simula pandemia de coronavirus. https://www.livescience.com/first-case-coronavirus-found.html 14) Li Wenliang, medicul chinez de 34 de ani, care a fost primul care a alarmat autoritățile, a fost arestat și redus la tăcere cu acuzația difuzării de știri false și de falsă alarmare. A decedat la scurt timp după eliberare, iar cauza oficială de deces a fost infectarea cu coronavirus, deși era tânăr și în bune condiții de sănătate. Întârzierea autorităților chineze de a bloca primele focare de infecție cu coronavirus, anunțate de Li Weliang, a fost cauza răspândirii virusului. 15) Comisia Anticorupție a Partidului a deschis o anchetă asupra morții lui Li Wenliang, deoarece coronavirus ucide aproape exclusiv persoane de vârstă înaintată și cu alte patologii.

Miercuri, 15 Aprilie, 2020 - 09:08

Cu mai bine de două secole în urmă, pe când desfășura campania din Egipt, Napoleon (pe atunci el era doar generalul Bonaparte) a decis, în fața mamelucilor și a unei situații-limită, să aplice o tactică de apărare de tip circular, cu valorile puse la mijloc și cu militarii francezi desfășurați pe lungimea cercului. Se zice că atunci viitorul împărat ar fi dat un ordin memorabil, care nu a sunat bine deloc: „Măgarii și savanții la mijloc!”.

Asta însemna să fie protejate aceste două categorii de ființe (adevărate valori) prin așezarea lor cât mai departe de primejdie. Nu era rău, ci era bine pentru că savanții nu erau asimilați cu măgarii, decât din punctul de vedere al utilității lor. Dincolo de glumă, măgarii erau de neprețuit pentru că erau cei mai buni cărăuși, iar savanții erau indispensabili pentru descifrarea comorilor istorice ale Egiptului, inclusiv a scrierii hieroglifice. Ambele categorii și-au făcut datoria, fapt pentru care Parisul s-a ales cu obeliscuri egiptene jefuite și cărate cu greu, iar umanitatea cu mesaje în clar despre o lume căreia îi datorăm, între altele, civilizația greco-romană, din care se trage civilizația noastră modernă și contemporană.

Unii au înțeles astăzi, tot într-o situație-limită, dar fără umorul lui Napoleon, să-i pună alături de protejații „măgari și savanți” și pe bătrâni, și tot cu intenția benefică de apărare. Pandemia aceasta este o nenorocire cum nu s-a mai întâmplat una la fel în istoria celor vreo 80-90 de ani recenți (adică timp de trei generații). Planeta, de la Al Doilea Război Mondial încoace, a trăit (în mare parte din Europa, America, Asia, Australia) multe decenii liniștite, prospere și chiar pline de răsfăț pe ici, pe colo. Criza declanșată de această boală și de numeroasele cazne și morți pricinuite de ea a trezit în oameni și lupta feroce pentru existență. Modul de a gândi „politicește corect” – criticat, pe bună dreptate, în multe privințe – a fost înlocuit uneori cu o gândire pragmatică, de genul „scapă cine poate”.

Marţi, 14 Aprilie, 2020 - 09:06

Criza sanitara actuala este diferita de crizele sanitare anterioare  ( 1348 sau 1918-1919) intre altele pentru ca economiile nationale sunt integrate global iar transporturile, comunicatiile, deplasarile fac aproape imposibilă izolarea, pe un anumit territoriu, a unei epidemii de acest gen. Din acest motiv, efectele economice negative ale crizei coronavirusului sunt enorme iar riscul amplificarii lor tot mai mare. Este clar, de aceea, ca dimensiunea acestei crize economice vor depăsi dimensiunile crizei economice din perioada 2008-2009.

Criza actuală se prefigurează atat sub forma unei crize a ofertei – determinată de reducerea masivă a activitătilor industriale si economice, in general, dar si sub forma unei crize a cererii – determinată de reducerea veniturilor celor mai multe familii (somaj tehnic, etc). Este ciclul clasic al recesiunii. Iar, pe de altă parte, se manifestă o formă de paralizie economică determinată de blocarea fluxurilor trans-frontaliere. Efectele sunt catastrofale pentru tările care se bazează pe exporturi de materii prime, gen petrol. La fel pentru tările care se bazează pe industria turismului. Suferă peste tot cei care se ridicaseră la nivelul  clasei de mijloc. Sunt afectate si marile corporatii multinationale dar unele dintre ele reusesc să se adapteze.

Ceea ce este spectaculos – STATUL este solicitat insistent sa actioneze in domeniul economic. Sunt lăsate deoparte teoriile care cereau ca statul sa nu se implice in domeniul economic si se cere fie actiune monetară (vezi deciziile Băncii Centrale Europene sau ale FED) fie injectii monetare ale băncilor nationale (vom vedea in timp efectul datoriei publice si private a statelor).

Globalizarea (-stadiul suprem al capitalismului -) a generat o noua diviziune a muncii, in functie de costurile fortei de muncă si de noi piete de desfacere sau de obtinere de materii prime. Incheierea Războiului Rece a avut un rol important, permitand statelor dezvoltate o crestere economică deosebită. In acelasi timp, le-a făcut, intr-o anumită măsură, prizoniere ale altor spatii geografice. In conditiile in care, acum, multe dintre  tările mai putin dezvoltate isi impermeabilizează frontierele, unele dintre aceste dependente devin evidente. Ca urmare, probabil că vor avea loc numeroase relocări (nationale sau regionale) ale unor industrii importante pentru securitatea natională si nu numai…

Pornind de la aceste aspecte generale, vom observa diverse eforturi pentru supravietuire economică. Sume importante transferate spre consum (pachete de 1500-2000 $ pentru fiecare familie in SUA) sau pentru economie (in special IMM-uri). Tările membre ale Zonei euro au pregătit un fond de 500 de miliarde euro pentru membrii săi, Polonia, Cehia, Spania, Franta, Italia injectează sume importante in economiile lor. Mai ales in zonele strategice.

Romania este gestionata, in momentul de fată de medici. Sigur că analizele lor, sfaturile lor sunt importante dar ne vom confrunta, in curand cu efectele economice si sociale ale crizei coronavirusului. De aceea, oamenii politici ar trebui să privească dincolo de orizont si să pregătească iesirea din viitoarea criză economiocă. Cum? Voi mai comenta.

 

 Criza democratiei

Sa incercam sa privim mai departe in timp pentru a reflecta asupra posibilelor efecte ale crizei coronavirusului si in alte domenii, nu doar in cel sanitar.

Un prim domeniu pe care il propun este reprezentat de cel al democratiei reprezentative – model aparut dupa revolutia industriala. El se bazeaza pe delegarea, prin vot, de catre cetateni, a dreptului ca un numar de reprezentanti sa decida masurile potrivite pentru intraga societate. In ultima vreme, in mod evident, increderea in alesi si in deciziile lor a scazut foarte mult. Acest lucru se bazeaza si pe multiplicarea retelelor sociale care creeaza iluzia pentru multi ca ei stiu cel mai bine. In anumite cazuri se genereaza in acest fel si un anumit tip de „mandat imperativ” asupra reprezentantilor. (Un exemplu recent l-au constituit presiunile asupra lui Iohannis ale unui dentist din Marea Britanie si ale unui grup de #rezist pentru retragerea decoratiei mele. Decizia luata a avut o clara conotatie electoral-politica).

Mai apare un fenomen interesant – disiparea lenta a partidor politice si a sindicatelor in conditiile in care se pune problema eficientei regimurilor politice in „razboiul” contra coronavirusului. Sunt mai eficiente regimurile democratice sau cele autoritare? China, cu un regim considerat autocratic, este data ca exemplu de eficienta, spre deosebire de Italia sau Spania care au luat decizii (nepopulare) cu intarziere.

Luni, 13 Aprilie, 2020 - 07:54

Eu cred ca Romania ar trebui sa fie recunoascatoare Germaniei ca face pentru cateva mii de cetateni romani ceea ce autoritatile romane nu sunt in stare. Si nu numai autoritatile de acum desigur, ci in mod cronic.

Ceea ce s-a intamplat in Romania cu oamenii plecati catre Germania a fost revoltator prin lipsa totala de organizare. In mod evident se stia de plecarea lor. Ar fi de-a dreptul teribil sa putem crede ca in stare de urgenta o asemenea miscare de oameni si autocare a trecut neobservata.

Faptul ca permiti acestor oameni sa plece la munca, atat timp cat tu nu le oferi nicio sansa, mi se pare corect, dar nu in conditii care contrazic absolut toate regulile pe care incerci sa le impui in aceasta perioada societatii.

Pe langa faptul ca in felul acesta ii pui in pericol, oferi si un exemplu frustrant pentru cei amendati ca n-au trecut ora pe declaratie sau pentru cei care te-au luat in serios si nu au mai iesit de saptamani intregi din casa. Si asa restrictiile devin tot mai greu de respectat si sunt tot mai putin respectate.

Termenul de comparatie a fost la sosirea in Germania, unde oamenii au fost primiti organizat, au fost verificati, cazati corespunzator si sunt tinuti intr-un fel de carantina activa. Statul german se da peste cap pentru ca economia sa functioneze. Si nu am multe indoieli ca va reusi.

Diferenta asta arata de ce noi, cu un numar destul de mic de cazuri grave si decese, ne pregatim sa intram in a doua luna de stare de urgenta, fara nicio perspectiva, in timp ce restul Europei isi redeschide treptat si prudent economiile inclusiv in folosul, iata, al unor romani.

Romania nu se va deschide cand vrea Merkel, cum spun diversi "nationalistopati", ci atunci cand autoritatile romane vor fi capabile sa puna cap la cap un plan articulat de redeschidere.

Este paradoxal pentru mine ca despre redeschiderea economiei si importanta ei vorbeste cel mai apasat nu vreun ministru, nu premierul sau presedintele, ci un medic, prof. Rafila, constient, spre deosebire de autoritati se pare, ca: "avem o foarte mare urgenta legata de economie. Trebuie sa facem pasi pentru a reveni incet la normal si sa ne intoarcem la lucru. Daca nu ne intoarcem la lucru, toate masurile pe care ni le imaginam in sistemul sanitar vor fi inoperabile".

Eu nu inteleg la ce a folosit luna aceasta de stare de urgenta. In opinia mea, menirea ei, cu toate restrictiile aferente, ar fi fost sa dea timp statului sa se pregateasca pentru noua situatie si sa puna la cale, asa cum au facut restul statelor, noua forma de functionare in conditiile date.

Dar noi dupa o luna nici macar masti in magazine nu avem inca. Au curs ordonantele militare, in general catre miezul noptii ca sa aiba un aer mai grav, cu o prezentare de stand-up comedy, si care, in general, nu au facut decat sa corecteze precedentele ordonante militare.

Sa o luam pe cea mai recenta. A iesit dl Vela sa ne anunte ca se interzice exportul de cereale, biscuiti si produse de patiserie. Ca sa descopere a doua zi ca nu pot sa opreasca exporturile intracomunitare, corectura facuta de Ludovic Orban cu penibila scuza ca nu am inteles noi bine ce spusese dl Vela cu o seara inainte (sigur exista ipoteza viabila ca insusi dl Vela sa nu fi inteles ce a spus, dar asta e alta poveste).

A mai trecut o zi si presedintele Rompan a dezvaluit ca interzicerea exportului de produse de panificatie procesate ar provoca pierderi mari: "Noi pierdem niste piete anuland contracte, piete pe care am muncit 10 ani sa le castigam, asa cum este Egipt".

Afland asta, de parca nu era obligatoriu sa stie, ministrul Agriculturii a promis corectia.

In privinta bugetarilor, noi avem trei categorii: cei care muncesc full time, cei care muncesc partial si cei care chiar nu fac nimic. In sectorul privat a intrat in somaj tehnic total doar ultima categorie, restul isi vad de treaba.

Nu inteleg de ce statul isi propune sa trimita in somaj tehnic si angajati utili, jumatate de luna, in timp ce plateste integral jumatate de luna bugetari care nu fac nimic.

Probabil ca rezultatul financiar ar fi acelasi daca ar intra in somaj tehnic integral bugetarii care nu pot munci si ar fi lasati cu plata integrala cei care pot munci. Asta daca vorbim despre somaj tehnic care presupune intrerupere de activitate.

Daca e vorba despre o reducere temporara de leafa la stat, ceea ce angajatorul are tot dreptul sa decida, ar trebui numita ca atare. De ce nu poate fi numita si aplicata corect? Din motive electorale, desigur. Aceleasi pentru care nici macar acum, cu deficitul la cer, PNL nu a renuntat cu totul la ideea cresterii pensiilor.

In loc sa scorneasca tot felul de ordonante militare neclare si incomplete, Guvernul ar trebui sa lucreze cu disperare la planul redeschiderii. Lipsa ei provoca un dezastru incomparabil mai mare decat COVID insusi.

Duminică, 12 Aprilie, 2020 - 00:00
  "Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%"  -  Dr. Henry Kissinger  

  "Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate".
      "Puterea este cel mai puternic afrodisiac."
      "Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili"
      "Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%"     Dr. Henry Kissinger
 
 DR. HENRY KISSINGER, CONFERINŢA BILDERBERG, EVIANS, FRANŢA, 1991    "Azi, America ar fi indignata dacă trupele ONU ar intra in Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscatori! Acest lucru va fi valabil mai ales dacă li s-a spus in prealabil că exista infiltrate in mijlocul lor amenințări din afara, indiferent dacă sunt reale sau fictive, care pun in pericol însăşi existenţa noastră. Aceasta va fi valabil si in cazul tuturor popoarelor din lume iar ele  vor dori sa fie eliberate de acest rău. Singurul lucru de care fiecare om se teme este necunoscutul. Atunci când este prezentat acest scenariu, drepturile individuale vor fi de bună voie abandonate de catre oameni, mai ales daca bunastarea lor va fi garantata de către Guvernul Mondial. "    Dr. Henry Kissinger, Conferinţa Bilderberg, Evians, Franţa, 1991
 
  DAVID ROCKEFELLER  "Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială. "   David Rockefeller
 
    MIHAIL GORBACIOV, FOST SECRETAR GENERAL AL PCUS ȘI PREȘEDINTE AL URSS  "Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populației, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceți populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienti oameni pentru a face atât de multe  daune ecologice. "    Mihail Gorbaciov

     J. COUSTEAU, 1991 EXPLORATOR ŞI REPREZENTANT UNESCO    "În scopul de a stabiliza populația lumii, trebuie să eliminam 350.000 de oameni pe zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie să il spun, dar este la fel de rău să nu-l spun.   J. Cousteau, 1991 explorator şi reprezentant UNESCO
 
        - DAVE FOREMAN  "Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om”."
    "Primele mele trei obiective principale ar fi :  reducea populatiei umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rand sa vad cat mai multe zone pustii."  - Dave Foreman
 
    DR. ERIC PIANKA . PROFESOR DE ECOLOGIE EVOLUTIVA LA UNIVERSITATEA DIN TEXAS   "Războiul şi foametea nu sunt eficiente. În schimb, boala a oferit cel mai eficient şi mai rapid mod de a ucide miliardele care trebuie să moară în curând pentru a fi rezolvata criza populației. SIDA nu este un criminal eficient, deoarece este prea lent. Candidatul meu favorit pentru eliminarea a 90 la sută din populaţia lumii este Ebola (Ebola Reston), deoarece este extrem de letala şi ucide în câteva zile, în loc de câțiva ani. Trebuie sa creștem mortalitatea cu 90%  la om. Uciderea oamenilor... Gândiţi-vă la asta... Știți, gripa aviara e buna, de asemenea. Pentru ca cel care supraviețuiește, va îngropa mai apoi nouă "
      Dr. Eric Pianka . Profesor de ecologie evolutiva la Universitatea din Texas , a arătat soluţii pentru reducerea populaţia lumii la o audienţă cu privire la controlul populaţiei. Interviu aici !
 
DAVID SPANGLER, DIRECTOR AL INIŢIATIVEI PLANETARE, Organizaţia Naţiunilor Unite    "Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decat in cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferica. "   David Spangler, director al Iniţiativei Planetare, Organizaţia Naţiunilor Unite si unul din fondatorii curentului New Age !  CRISTINE LAGARDE ȘEFA FMI : „Bătrânii trâiesc prea mult și este un risc pentru economia global, trebuie făcut ceva”.
 
BILL GATES :      "Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta..!"  - Bill Gates ! Clipul aici !
 
       - DAVE FOREMAN  "Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om”."
    "Primele mele trei obiective principale ar fi :  reducea populației umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rând sa vad cat mai multe zone pustii."  - Dave Foreman
 
      CONGRESMANUL LARRY P. MCDONALD, 1976,   "Direcția pe care o urmează Rockefellerii şi aliaţii lor este de a crea un guvern intr-o lume care combină supercapitalismul şi comunismul în acelaşi cort, toate aflate sub controlul lor .... Mă refer la o  conspiraţie? Da. Si sunt convins că există un astfel de complot internaţional în domeniu, aplicat si planificat de mult timp, şi care este incredibil de rău în intenţie. "
      Congresmanul Larry P. McDonald, 1976, ucis într-un zbor al Liniilor Aeriene Coreene , doborât de către Uniunea Sovietică.

     JOHN P. HOLDREN, CONSULTANT IN STIINTA A LUI OBAMA :    "Un regim planetar ar trebui sa fie responsabil pentru determinarea populaţiei optime in întreaga lume dar şi in fiecare regiune şi pentru a arbitra diferitele ţări în împărțirile regionale. Controlul mărimii populaţiei ar putea să rămână responsabilitatea fiecărui guvern, dar regimul planetar ar trebui sa aibă puterea de a aplica limitele convenite.     John P. Holdren, consultant în știință a lui Obama. Articol aici !
 
   RUTH BADER GINSBURG   CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE     "Sincer am crezut că la acea data Roe s-a decis si am avut temeri cu privire la creşterea populaţiei, în special de creştere în rândul populaţiilor care nu vrem să aibă prea mulți urmași."   Curtea Supremă de Justitie Ruth Bader Ginsburg
 
   OLIVER WENDELL HOLMES, CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE, SUA   "Principiul care susține vaccinarea obligatorie este suficient de răspândit iar cel de tăiere a trompelor uterine ar trebui sa fie la fel."
      "Este mai bine pentru toată lumea, dacă în loc de a aştepta executarea degeneraților pentru infracţiuni, sau de a-i lăsa sa moara de foame in imbecilitatea lor, societatea ii va împiedica, pe cei care sunt în mod vădit inapți, să continue soiul lor ... Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns.    Oliver Wendell Holmes, Curtea Suprema de Justitie, SUA
 
      DAVID BROWER, DIRECTORUL EXECUTIV SIERRA CLUB  "Graviditatea ar trebui să fie o crima pedepsibila împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii  deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie îndemnați la  a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizând  antidoturi cetăţenilor aleși pentru fertilizare…"    David Brower, directorul executiv Sierra Club
    
     PRINŢUL PHILLIP, SOŢUL REGINEI ELISABETA, DUCELE DE EDINBURGH    "Dacă m-aş reîncarnat, aş dori să revin pe pământ ca un virus ucigaș care sa reducă populația umana." 
      "Creşterea populaţiei umane este, probabil, singura şi cea mai gravă ameninţare pe termen lung, pentru supravieţuire. Suntem în pragul unui dezastru major în cazul în care aceasta creștere nu este temperată - nu doar pentru lumea naturii, ci si pentru lumea oamenilor. Cu cat sunt mai multe persoane, cu atât mai multe resurse vor consuma, si implicit va fi mai multă poluare ."  Prinţul Phillip, soţul reginei Elisabeta, Ducele de Edinburgh, lider al World Wildlife Fund. Clip aici !
 

Sâmbătă, 11 Aprilie, 2020 - 12:18
Ce știm? Ce nu știm despre Coronavirus

În primele două zile, articolul Prof. Dr. med. HC Paul Robert Vogt din Elveția a fost citit de peste 350.000 de ori și a împărtășit de o mie de ori. Profesorul Vogt este un specialist în chirurgie vasculară cardiacă și toracică și demontează eșecurile în privirea virusului. El va înlocui ignoranța și aroganța cu fapte din acest articol. Articolul a fost tradus în germană de dr. Peter Tarlow, expertul de securitate și securitate eTN www.safertourism.com . Dr Tarlow afirmă: Am corectat traducerea Google în engleză pentru a o face mai inteligibilă pentru un cititor care vorbește limba engleză. Gândurile sunt ale lui; corecțiile de traducere sunt ale mele

Profesor Vogt: De ce iau o poziție?

Din 5 motive:
1. Am lucrat cu EurAsia Heart - Medical Foundation Un elvețian în EurAsia pentru mai mult de 20 de ani, au lucrat în China timp de aproape un an și au avut o conexiune continuă la Spitalul Uniunii de Tongji Medical College / Universitatea Huazhong timp de 20 de ani de știință și tehnologie »din Wuhan, unde am una dintre cele patru profesorii mele în China. Am reușit să mențin legătura de 20 de ani cu Wuhan constant în vremurile actuale.

  1. COVID-19 nu este doar o problemă de ventilație mecanică; afectează inima într-un mod similar. Aproximativ 30% din toți pacienții care nu supraviețuiesc unității de terapie intensivă mor din motive cardiace.
  2. Ultima terapie posibilă pentru insuficiența pulmonară este cea invazivă cardiologică sau cardio-chirurgicală invazivă: utilizarea unei „ECMO”, metoda de „oxigenare a membranei extracorporeale”, adică conectarea pacientului la un plămân extern, artificial, care este utilizat în acest imaginea clinică poate prelua funcția plămânilor pacientului până când funcționează din nou.
  3. Am fost întrebat - destul de simplu - pentru părerea mea.
  4. Atât nivelul acoperirii mass-media, cât și un număr mare de comentarii ale cititorilor nu trebuie acceptate fără contradicție în ceea ce privește faptele, moralitatea, rasismul și eugenismul. Avem nevoie urgentă de o obiecție bazată pe date și informații fiabile.

Faptele prezentate provin din lucrări științifice revizuite de la egal la egal și au fost publicate în cele mai bune reviste medicale. Multe dintre aceste fapte erau cunoscute până la sfârșitul lunii februarie. Dacă tu (vorbind cu profesia medicală elvețiană) ai fi luat act de aceste fapte medicale și ai fi putut separa ideologia, politica și medicina, Elveția ar fi foarte probabil astăzi într-o poziție mai bună: nu am avea cel de-al doilea cel mai COVID-19- persoane pozitive la nivel mondial și pe cap de locuitor un număr semnificativ mai mic de oameni care și-au pierdut viața în contextul acestei pandemii. În plus, este foarte probabil că nu am fi avut o blocare parțială, incompletă a economiei noastre și nici discuții controversate despre cum putem „ieși de aici”.

De asemenea, aș dori să notez că toate lucrările științifice pe care le menționez sunt disponibile de la mine în forma lor originală.
 
1. Numerele din mass-media
Este de înțeles că toată lumea vrea să înțeleagă întinderea acestei pandemii într-un fel sau altul. Cu toate acestea, aritmetica zilnică nu ne ajută, pentru că nu știm câte persoane au avut contact cu virusul fără consecințe și câte persoane s-au îmbolnăvit de fapt.
 
Numărul de purtători COVID-19 asimptomatici este important pentru a face presupuneri cu privire la răspândirea pandemiei. Pentru a avea date utilizabile, totuși, ar fi trebuit să efectueze teste de masă largi la începutul pandemiei. Astăzi se poate doar ghici cât de mulți elvețieni au avut contact cu COVID-19. O lucrare cu o autoritate american-chineză a publicat deja la 16 martie 2020 (note) că din 14 cazuri documentate, 86 erau cazuri nedocumentate de persoane pozitive COVID-19. Prin urmare, în Elveția, trebuie să ne așteptăm ca 15x până la 20x mai multe persoane să fie COVID-19 pozitive decât se arată în calculele zilnice. Pentru a evalua severitatea pandemiei, am avea nevoie de alte date:

  • O definiție exactă, globală, valabilă a diagnosticului „care suferă de COVID-19”:
    a) test de laborator pozitiv + simptome; 
  • b) test de laborator pozitiv + simptome corespunzătoare în CTc pulmonar) test de laborator pozitiv, fără simptome, dar constatările corespunzătoare în CT pulmonar.
  • 2) numărul de pacienți cu COVID-19 spitalizați în secțiile generale (spitale)
  • 3) numărul de pacienți cu COVID-19 din unitatea de terapie intensivă
  • 4) numărul de pacienți cu COVID-19 ventilat
  • 5) numărul de pacienți cu COVID-19 la ECMO
  • 6) numărul de COVID-19 decedați
  • 7) numărul de medici și asistente infectate

Doar aceste numere oferă o imagine a gravității acestei pandemii sau a pericolului acestui virus. Acumularea actuală de numere este atât de imprecisă și are o notă de „presă de senzație” - ultimul lucru de care avem nevoie în această situație.

2. „O gripă obișnuită”
Este aceasta doar „o gripă obișnuită” care trece în fiecare an și de obicei nu facem nimic în acest sens - sau o pandemie periculoasă care necesită măsuri rigide?

Pentru a răspunde la această întrebare, cu siguranță nu trebuie să întrebați statisticieni care nu au văzut niciodată un pacient. Oricum, evaluarea pură și statistică a acestei pandemii este imorală. Trebuie să întrebi oamenii pe primele linii.

Niciunul dintre colegii mei - și nici bineînțeles eu - și niciunul dintre cadrele medicale nu poate să-și amintească că în ultimii 30 sau 40 de ani au predominat următoarele condiții și anume:

  • întregi clinici sunt pline de pacienți care au toți același diagnostic;
  • unitățile de terapie intensivă întreagă sunt umplute cu pacienți care toate au același diagnostic;
  • aproximativ 25% până la 30% dintre asistenți medicali și profesia medicală dobândesc, de asemenea, exact boala decât acei pacienți care au grijă de ei;
  • prea puține ventilatoare au fost disponibile;
    selecția pacientului a trebuit să fie efectuată, nu din motive medicale, ci pentru că numărul mare de pacienți nu avea pur și simplu materialul adecvat;
  • pacienții grav bolnavi aveau toți la fel - o imagine uniformă - clinică;
  • modul de deces al tuturor celor care au murit în terapie intensivă este același;
  • Medicamentele și materialele medicale amenință că vor rămâne.

Pe baza celor de mai sus, este clar că este un virus periculos care stă la baza acestei pandemii.

Afirmația că „gripa” este la fel de periculoasă și costă același număr de victime în fiecare an este greșită. În plus, afirmația că nu se știe cine moare și cine moare din cauza COVID-19 este, de asemenea, în afara aerului subțire.

Joi, 9 Aprilie, 2020 - 12:25

1. Că prin efectele sale Pandemia Covid 19 conduce la „sfârșitul lumii” noastre deja s-a spus. Eu unul am prevăzut acest sfârșit cu cel puțin cinci ani în urmă, scriind și conferențiind pe respectiva temă. Era previzibil că în felul în care era nu se mai putea continua și că va interveni un șoc – produs de om (războiul) sau produs de natură (epidemia) – care să schimbe fundamental ordinea existentă, ajunsă într-un impas absolu

Ceea ce nu a atins consensul este previziunea referitoare la felul în care va arăta lumea viitoare; cea care va succeda lumii noastre de azi, construită de strămoșii noștri până la noi, de-a lungul mai multor mii de ani.

Pentru a intui cu o minimă precizie contururile acestui viitor trebuie să cercetăm premisele istorice ale pandemiei. Ce se întâmpla în lume esențial la data izbucnirii ei? Este ea o simplă coincidență sau este o reacție necesară a naturii la dezechilibrele provocate de om?

Virusul Corona încoronează acumulări de energii negative emise de o lume ieșită din matca echilibrelor globale, acumulări care, la un moment dat, trebuiau să ducă la un salt calitativ. Ora acestui salt a sosit.

1.1.  Nivelul de îndatorare (publică și privată) la scară globală, impus de întâlnirea dintre egoism și libertate, precum și de cea dintre lăcomie și iresponsabilitate, devenise insuportabil. Generațiile prezentului trăiau pe seama muncii generațiilor viitoare la un nivel care interzicea atât continuarea creditării cât și reducerea deficitelor bugetare.

Orice încercare de introducere a austerității și disciplinei bugetare se confrunta imediat cu contestarea forțelor lăuntrice ale societății și se contabiliza în pierderea de voturi. Or, în democrație (și nu numai) votul este esențial; iar votanții nu acceptă austeritatea, decât atunci când teama de o alternativă mai gravă îi determină să o adopte ca fiind răul cel mai mic.

1.2. Productivitatea era într-o reală prăbușire, economia mondială supraviețuind pe baza unor subvenții imense; cele mai multe mascate. Practic nimic (și în special sistemul circulator al economiei, format din transporturi și bănci) nu mai funcționa fără a se face apel la buzunarul contribuabilului, din ce în ce mai gol. Nici o putere – publică sau privată, statală, supranațională sau transnațională – nu era capabilă să oprească acest proces.

1.3. Consumerismul ajunsese o pandemie socio-economică, pe care aproape toată lumea o recunoștea dar împotriva căreia nimeni nu reușea să inventeze nici vaccinuri nici terapii. Toți voiau să consume, dar nimeni nu mai voia să producă. Lumea consuma pretutindeni cu mult peste nevoile existențiale. Să ne gândim, de asemenea, la cantitățile uriașe de alimente care se aruncau zilnic în restaurante și magazinele alimentare, sau chiar în gospodăriile private, pe când în anumite părți ale lumii oamenii mureau de foame.

Aceasta în condițiile în care sectorul serviciilor din accesoriu al economiei reale devenise un substitut real al industriei pe cale de dispariție. Paradoxal, în timp ce serviciile erau tot mai cerute, persoanele dispuse să lucreze în domeniul serviciilor erau tot mai puține, ceea ce a făcut necesară stimularea imigrației, cu tot cortegiul său de maladii fiziologice, psihologice și culturale conexe.

1.4. Plezirismul sau loazirismul (loisirismul) au reprezentat maladii asociate consumerismului. Producția și-a pierdut orice legătură cu necesitatea socială. Valoarea nu mai era raportată la utilitatea reală a produsului. Cheltuielile voluptorii au ajuns să le depășească până aproape de a le înlocui cu totul pe cele necesare sau utile.

Nu numai statul, ci și societatea deveniseră doar un spectacol în care luminile rampei lăsau în umbră, uitare și abandon prioritățile existențiale ale omenirii. Vedetele artistice, sportive sau media erau recompensate cu sume uriașe pe care omul de rând era gata să le suporte, în timp ce învățământul, sănătatea, protecția mediului se aflau pe planul întâi doar în discursurile electorale ale unor oameni politici tot mai submediocri.

1.5. Contradicția dintre organizarea formal democratică a societății (prezentă, fie și într-o măsură redusă, sub presiunea culturală și politică a modelului occidental euro-atlantic, chiar și în statele euro-asiatice cu tradiții despotice, sau în cele ale emisferei sudice cu regimuri autoritare), pe de o parte, și incapacitatea popoarelor de a înțelege și conduce procesele tot mai complicate de gestiune politică a problemelor tot mai complexe puse de societăți tot mai pretențioase, pe de altă parte, a condus la compromiterea generală și ireversibilă a raportului de încredere dintre conduși și conducători, iar, în cele din urmă la nevrozarea universală a populației.

Nemaiînțelegând actul de conducere și nemaiștiind încotro se îndreaptă, oamenii de rând au intrat în panică, panica s-a transformat în isterie iar isteria s-a transformat în ură – o ură cu atât mai agresivă cu cât a devenit mai irațională.

1.6. La fel ca în secolul întâi, lumea a pierdut sensul vieții, nu a mai recunoscut criteriile de coeziune socială (astăzi sunt uitate și cele de coeziune națională) și a căzut în defetism, nihilism, negativism, criticism, exclusivism, ajungând să creadă că cu cât este mai rău cu atât va fi mai bine.

Această criză a moralei și democrației se vede și în resemnarea globală cu care popoarele au acceptat limitările cele mai absurde ale libertății pentru care se luptaseră în secolele precedente, impuse sub pretextul luptei împotriva Covid19, în același timp necooperând cu autoritățile în respectarea lor și adoptând adesea atitudini evazioniste vecine cu rezistența pasivă.

1.7. La cronicizarea acestei tendințe de dezagregare socială a contribuit și progresul tehnologic care a introdus în viața oamenilor sisteme adictive de comunicare virtuală – internetul. Respectivele sisteme au facilitat enorm accesul la informație, dar au anihilat complet avantajele acestuia neputând stăvili efectele dezinformării și manipulării care au venit în asociere cu informația corectă. Astfel distincția dintre cele două a devenit imposibilă, făcând aproape inutilă, dacă nu chiar nocivă, informarea.

Aceasta s-a asociat cu alte două consecințe induse de sistemul menționat, și anume reducerea generală a gradului de inteligență a populației, precum și cu izolarea indivizilor în capsula unui narcisism agresiv.

i.  Specialiștii susțin că lectura prin mijloace electronice utilizează alte zone ale creierului decât lectura tradițională, zone unde nu își au sediul gândirea critică și imaginația. Ceea ce citim pe ecranele calculatoarelor este fotografiat de receptorii noștri cerebrali iar nu interpretat; este acumulat dar nu asimilat. Nefiind specialist nu pot spune dacă este sau nu este așa, dar este limpede că facilitatea cu care ajung la informație generațiile actuale, în contrast cu eforturile depuse de generațiile precedente în același scop, a redus atât nivelul imaginației în căutarea căilor de acces la cunoaștere, cât și creativitatea în interpretarea informațiilor obținute, precum și în umplerea prin contribuție proprie a golurilor dintre ele. Un joc mai ușor lenevește, atrofiază și descurajează gândirea, reducând gustul excelenței și selecția meritelor personale prin competiția acestora.

ii. Pe de altă parte, pe rețelele sociale nu se desfășoară, în majoritatea zdrobitoare a cazurilor, un dialog real, profund și sofisticat, ci are loc un proces de defulare a frustrărilor prin dialoguri paralele. Majoritatea celor care se exprimă nu caută să afle, să învețe sau să înțeleagă. Nici măcar nu caută să convingă ori să demonstreze ceva. Cei mai mulți vor pur și simplu să afirme; cu atât mai apăsat și mai radical cu cât știu mai puțin despre ce vorbesc. Simpla afirmație le oferă două sentimente pe cât de reconfortante pe atât de false: că au dreptate și că sunt superiori celorlalți. Orice contestare a afirmațiilor este tratată ca dovadă a incapacității celui care contestă de a se ridica la nivelul de înțelegere al celui care afirmă.

ceasta nu îi apropie pe oameni, altminteri, în mod esențial, animale sociale, ci îi desparte definitiv, rețelele numite „sociale” fiind de fapt „rețele asociale” și instrumente de desocializare care au generat anomia societății și a statului. 

Luni, 6 Aprilie, 2020 - 23:35
Corespondență specială din Italia de la Grigore Arbore

Corespondență specială din Italia de la Grigore Arbore  Maine marti 7 aprilie, dupà teleconferinta Eurogrupului, vom sti dacà organizatia supranationalà, aflatà la varsta maturitàtii si numità Uniunea Europeanà, introdusà in intocmirea comunitarà preexistentà  prin Tratatul de la Maastricht (1992) ca “nepoatà” a Comunitàtii Europene a Càrbunelui si Otelului (CECO - Tratatul de la Paris, 1951) si descendentà directà a Comunitatii Economice Europene (Tratatul CEE: executiv din martie 1967, ca urmare si a  Tratatului de Fuziune al Tàrilor CECO din aprilie 1965), intentioneazà sà existe sau sà se lichefieze. Orice reflectie serioasà asupra  stàrii prezente sau stàrii viitoare a a Uniunii Europene, un conglomerat de state ce include entitàti   cu conotatii geopolitice  determinate de realitàti sociale, economice, culturale, religioase, istorice  neomogene, dar interconectate de o lungà istorie mai mult sau mai putin comunà, nu poate sa ignore faptul cà ar fi fundamental gresit sa plecàm de la premisa cà ele pot fi reprezentate doar din perspectiva unor state ce, pentru o serie de motive ce tin de evolutii specifice in plan economic si politic,  au mai multà “fortà contractualà” in interiorul acestei structuri  supranationale. Configurarea viitorului intocmirilor acesteia intereseazà in egalà màsurà pe toti cetàtenii statelor UE, indiferent de “greutatea specificà” - economicà, politicà si culturalà etc - a acestora in interiorul UE si in consecintà si in reuniunile “lavarf” destinate luàrii deciziilor fundamentale, bazate pe obligatoria unanimitate a unor organe (tendential - dar nu mereu pe deplin) reprezentative.  Intr-o astfel de reflectie este necesar sa ne reamintim cà UE s-a configurat la inceput, prin Tratatul de la Maastricht (cunoscut precum Tratatul privind Uniunea Europeanà (versiunea consolidatà: februarie 1992) doar ca un organism politic si economic cu caracter supranational si interguvernamental, fàrà o personalitate juridicà care sà o distingà  de  aceea a celor trei Comunitàti din care ii descindea propria existentà (Comunitatea Europeanà a Càrbunelui si Otelului - CECO, al càrui tratat fondator este cunoscut si precum Tratatul privind Comunitatea Europeanà - CE),  Comunitatea Economicà Europeanà - CEE, constituità prin tratatul de la Roma din 25 martie 1957 si  Comunitatea Europeanà  a Energiei Atomice - CEEA (actuala Agentie Euratom) si sà o  conecteze direct cu aceea a Statelor membre . Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007 (in vigoare din 9 noiembrie 2009) a modificat mai apoi atat Tratatul privind Uniunea Europeanà, care instituia in fapt Comunitatea Europeanà (Maastricht 1992). Tratatul de Lisabona a inlocuit Comunitatea Europeanà cu Uniunea Europeanà, in calitate de organizatie internationalà succesoare, inzestratà cu personalitate juridicà (art. 1 si 47 al Tratatului). Tratatul de instituire al CE  al  Comunitàtii Europene a primit astfele denumirea de Tratat de functionare a Uniunii Europene.

O constructie institutionalà, tip organizatie internationalà, atat de complexà ca aceea descrisà in mod ultra-sumar mai sus,  presupune o functionare complexà, acordatà la drepturile si servitutile acceptate de Statele membre prin intrarea intr-un angrenaj formidabil de mecanisme menit sà contribue la stabilitatea, pacea, bunàstarea  popoarelor de pe un continent care a fost terenul de confruntare  al celor mai sangeroase ràzboaie din istoria omenirii. Nu este de mirare cà intr-un asemenea angrenaj institutional statele cu economii mai puternice sa se simtà autorizate sà incerce a orienta in sensul propriilor conveniente functionarea institutiilor unei formatiuni care nu este o Federatie si nici un Super Stat, care nu s-a exprimat cu o voce unicà in probleme fundamentale ce privesc politica externà intr-o lume a globalizàrii. Inaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate a fost - cu partiala exceptie a lui Javier Solana (mandat 1999-2004-2009) - o figurà de decor, fictivà chiar.  In numele mecanismelor capitaliste ale economiei de piatà stucturile institutionale ale UE au favorizat adeseori pauperizarea tàrilor aflate pe trepte de dezvoltare net inferioare tàrilor Ocidentului si in special ale Europei Centrale si de Nord.  Economiile unor tàri ce au intrate in ultimele decenii in UE, pe parcursul “procesului de làrgire”, au fost victimele predestinate ale pierderii capacitàtii de a putea recurge la instrumente nationale de promovare a acelor procese de dezvoltare in màsurà a asigura modernizarea proceselor de productie, competitivitatea produselor (pentru existenta càrora trebuie sa ai productie in pas cu progresul tehnologic), asigurarea resurselor  pentru dezvoltarea insfrastructurilor etc.  In Uniunea Europeanà decalajele intre grupul tàrilor “ràmase in urmà”, printre care se numàrà si Romania si tàrile UE puternic industrializate se adancesc in loc sa se reducà. Cifrele sunt sub ochii tuturor si din literatura de specialitate credibilà nu citez decat extrem de “supàràtoarle” pentru autoritàti, datorità cumplitelor adevàruri pe care le reflectà, articole dlui Petrisor Peiu, personaj de inalt profil intelectual, cu o cunoastere profundà a functionàrii mecanismelor decizionale ce au impins Tara noastrà in situatia de marginalizare economicà, pauperism si distrugere a sanselor valorificàrii fortei de muncà nationale spre folosul Natiunii. Romania este - vor sau nu vor guvernatii ei - parte a situatiei degradàrii raporturilor intre “Centrul” UE si periferiile acesteia, din care facem parte, din pàcate.

 

Luni, 6 Aprilie, 2020 - 12:02

Că epidemiile nu sunt ceva nou, se știe. Se și spune că “de a lungul istoriei, atunci când oamenii s-au răspândit în lume, au avut însoțitor constant bolile infecțioase. Chiar în această eră modernă, epidemiile sunt aproape constante” (Mohammed Cherkaoui, The Shifting Geopolitics of Coronavirus and the Demise of Neoliberalism,19 martie 2020). Doar de la Primul Război Mondial încoace s-au înregistrat “gripa spaniolă” (1918-19), cu patruzeci de milioane de morți, “febra asiatică” (1957-58), HIV/AIDS (1981), “gripa aviară” (1997), SARS (2002-2003), EBOLA (2014-2016) și altele.

Numai că noua epidemie ar putea să fie devastatoare. Singure SUA, cu acumulările lor unice, nu exclud să înregistreze peste două sute de mii de victime. Aproape că nici un loc de pe Pământ în care trăiesc oameni nu pare ocolit. Din creștere economică lumea a fost aruncată brusc în recesiune. Sunt consecințe grele, care obligă la a regândi cam totul.

Când oamenii sunt în primejdie, gândul la Dumnezeu este între primele. Faptul este firesc. Religia a fost poate cea mai mare resursă motivatoare în istorie și este parte organică a culturii trăite de cei care suntem astăzi.  

Dumnezeu este atotputernic și, cum s-a spus nu demult, “Deus caritas est (Dumnezeu este iubire)”. Ceva s-a petrecut, însă, dincolo de lumea accesibilă nouă. Isaac Luria avea dreptate: în atotputernicia sa, Dumnezeu a lăsat lumea în seama ei și pe mâna oamenilor spre a vedea ce pot face din ea și din ei. Dumnezeu nu și-a abandonat creația, nu a întors fața, dar i-a pus pe oameni să-și construiască lumea în care vor să trăiască.

Societatea modernă, ai cărei membri mai târziu născuți suntem și noi, cei de azi, este rezultatul. Iar când ai răspunderea construcției ai multe de făcut. Dacă citim revelațiile ce au pus în mișcare cultura lumii, oamenii aveau  de respectat ființa umană a fiecăruia, de ajutat pe cel în nevoie, de făcut dreptate, de îngrijit natura, de cultivat adevărul și binele și de aspirat la o viață înțeleaptă.

Acum, odată cu pandemia coronavirusului 19, ei au de satisfăcut urgențe. Încă este redusă testarea, încât știm puțin despre mecanismele răspândirii virusului. Operăm cu descrieri făcute la Wuhan, dar dacă acel virus, cum ne spun analizele, a înregistrat mutații? “Gripa spaniolă” a omorât în Europa adulți tineri, iar în India populația flămândă – pe cine vizează nou coronavirus? Nu se cunoaște deocamdată vaccinul potrivit. Nu se știe nici măcar amploarea infecției, căci în multe țări testarea abia a început.

Cunoaștem geografia răspândirii, dar originea virusului rămâne controversată între alternative: piața fructelor de mare sau lilieci sau un laborator sau ceva în afara Chinei. Până la tranșarea cu argumente factuale a disputei, suntem cu coronavirus 19 printre oameni la o scară cu puține precedente. Calculele spun că cincizeci de milioane de oameni ar fi putut fi deja infectați.

Cred că nu sunt de ignorat câteva fapte privind originea virusului. Am în vedere condițiile vieții subtropicale, combinate cu mari concentrări de populație, de multe ori în periferii mizere ale unor metropole urbane sau în zone poluate, și cu efectele schimbării climatului, care antrenează modificări în sfera microorganismelor.

 Spre deosebire de abordările sociologizante, care ocupă în aceste săptămâni mass media, sunt de părere că doar natura sau ceva ce recompune  ori măcar influențează (de pildă, prin ionizare sau poluare) mecanisme ale naturii, pot genera, totuși, viruși biologici. Restul ține, firește, de societăți.

Impactul și transmiterea virușilor depind, desigur, de „modelul economic hegemonic” (David Harvey, Anti-Capitalist Politics in the Time of COVID 19). De fapt, sunt afectate cel mai mult astăzi țări care sunt mari “sugative” de turiști (Italia, Franța, Spania) și țările aflate în centrul schimburilor mondiale (SUA, China, Germania, Marea Britanie), care structurează azi economia lumii.

Nici o țară nu este pregătită să spitalizeze instantaneu un efectiv nelimitat de infectați, după cum nici una nu poate administra în timp scurt teste pe scară mare. Grav este, însă, că industria medicamentelor a fost prinsă pe picior greșit. Ea pare să nu fi produs suficiente antibiotice (Mike Davis, The Coronavirus Crisis Is a Monster Fueled by Capitalism, 20 martie, 2020), preferând în anii din urmă investiții mai profitabile.

Nici o țară nu a scăpat fără victime, dar Israel și Germania au făcut față mai bine situațiilor. Ele au acum procente mai joase de decedați printre infectați, având sisteme de sănătate mai bine puse la punct. În plus, ambele au înțeles deja în decembrie 2019 noutatea bolii de plămâni semnalată de medici chinezi și s-au lansat în căutarea antidotului.

Peste toate situațiile se înalță, însă, un adevăr simplu: în fața infectării nu mai este siguranță pentru o parte a societății, câtă vreme nu este siguranță pentru toți. De aceea, asigurările de sănătate cuprinzătoare (universal coverage) nu vor mai fi de ocolit, oricare ar fi disputa politică.

În acest context, s-a deschis înfruntarea epidemiilor cu ajutorul digitalizării. Scriitorul sud-corean Byung-Chul Han (vezi Beatriz Garcia, Key to Coronavirus:Why are the Western countries failing to control the pandemic?, AL DIA, Philadelphia, 22 martie 2020) explică ceea ce s-a realizat în China și Coreea de Sud, în materie de oprire a răspândirii virusului, prin „supravegherea digitală (digital surveillance)”. Aceasta preia, în orice clipă, temperatura persoanei. Civic, digitalizarea nu este aici fără inconveniente, dar preventiv contează. Aș observa că Israelul are rețeaua electronică ce permite fiecărui cetățean, oriunde se află, să facă o aplicație, încât medicii să poată lua act de starea lui.

După amânări datorate perplexității, autoritățile publice s-au repezit să îngrădească virusul. Am fost de la început de părere că țintiți trebuie să fie virusul și purtătorii lui. Erau, așadar, de instituit, de la primele semne de pericol, controale medicale fără lacune la frontiere și inspecții sanitare, dar nu de oprit toate activitățile – mai ales că unele nu extind virusul. Nu văd, de pildă, de ce voluntariatul,  medical sau de altă natură, să fie oprit, oprind de-a valma tot ce mișcă!

România avea avantajul că, nefiind “sugativă” turistică și având o populație în bună măsură vaccinată antigripal, putea să țină noul virus sub control. Numai că aici decidenții practică cea mai primitivă politică.

Mai întâi, aceștia au amânat cât au putut luarea de măsuri, fiind obsedați de “alegerile anticipate”. Nu pentru a da un orizont țării, căci evident nu sunt în stare, ci pentru a se asigura că nimeni nu-i va putea trage la răspundere în anii ce vin. Desfigurarea  prostească a democrației este mijloc de conservare de sine.

După ce au manipulat în “alegeri” și “referendumuri” butaforice cea mai mare emigrație dintr-o țară în timp de pace, alimentând-o cu falsuri și aberații, decidenții s-au simțit datori să-i preia fără control medical serios pe toți sosiții la frontieră. S-a ajuns ca peste un milion de veniți din zonele infectate să se răspândească în sate și orașe.  Iar acum, se cere “stați acasă”, după ce chiar casa a fost virusată.

În multe țări europene, guvernele au proclamat starea de neceesitate. Unii consideră că este un “răspuns disproporționat”, explicabil prin tendința de a folosi starea excepțională ca paradigmă a guvernării și prin încercarea de a profita de  epidemie pentru a se obține, în absența terorismului, mobilizarea generală (Giorgio Agamben, “The Invention of an Epidemic”, în Quodlibet, 26 februarie 2020). Alții spun că starea de necesitate se adoptă din multe rațiuni în vremea noastră (Jean-Luc Nancy, Viral Exception”, în Antinomie, 27 februarie 2020), nu numai din interese de mărire a puterii.

 Acest fapt nu scoate din discuție întrebarea privind folosirea stării de necesitate. În condițiile date, se proclamă asemenea stare spre a ataca virusul și a reduce efectivul de purtători, nu pentru ca inși fără valoare să  trișeze, dându-se drept salvatori.

Ce va veni după pandemie este dependent, înainte de orice, de ceea ce se petrece. Pe bună dreptate, Papa Francisc relansează tema  raporturilor deranjate cu natura. “Atunci când eșuăm în a recunoaște ca parte a realității valoarea unei persoane sărace, a unui embrion uman, a unei persoane cu disabilități – ca să mă refer doar la câteva exemple – este dificil de auzit plânsul naturii înseși; toate sunt conectate”. Nu va fi, așadar, viitor sigur fără o natură recunoscută și valorificată în ceea ce are.

Este adevărat că autoritățile publice din multe locuri s-au compromis. Cum se vede la noi, obsesia “alegerilor anticipate”, acum a “alegerilor” care să legitimeze “guvernul meu”, întunecă și așa anacronica optică a decidenților. Iar obsesia “omului meu”, în locul persoanelor competente  – la nivelul guvernării, dar și la Suceava, Arad și în alte locuri din țară – duce confuzia valorilor, ce se cultivă sistematic în România  deceniilor din urmă, la urmări tragice. Este destul să intri în detaliile “cazului Suceava” – cu numiri în funcții ale unora care, precum zic bucovinenii,  nici de “căprari” nu-s buni, cu aducerea, cu autobuze și avioane, de emigrați, tot din nevoi “electorale” – pentru a-ți da seama de iresponsabilitatea la care s-a ajuns.

Are loc, într-adevăr, „prăbușirea autorității publice, mai mult decât un derapaj totalitar dramatic” (Roberto Esposito, “Cured to a Bitter End”, în Antinomie, 28 februarie 2020). S-au uzat, însă, mai ales politici. Este clar că epoca neoliberalismului se apropie de sfârșit. Ea a adus libertăți mai mult ca oricând, pentru foarte mulți oameni. Nu a reușit, însă, să lege de libertăți – de altfel, nici nu a încercat – răspunderi și un sens reflectat al vieții. Nedreptățile s-au extins, decalajele, dintre cetățeni și dintre țări, s-au adâncit, ostilitățile între state au revenit, iar viața oamenilor se consumă în lupta pentru supraviețuire sau putere.

Unii pledează deja pentru luarea sub control a sistemelor de sănătate. Schimbările ce vin vor trebui să fie, însă, mai largi, dacă va fi curajul schimbării.

Sunt cel puțin trei învățături din care se cuvin trase consecințe: natura poate fi la fel de puternică ca orice armă; necunoașterea noastră, ca oameni, este mai mare decât se crede; iar solidaritatea umană trebuie să treacă dincolo de culturi și regimuri. Moderația în gânduri și fapte devine astfel imperativă!

Ar fi cazul ca, mai ales în țările din liniile secundare, cercetarea științifică inovativă să scoată de pe scenă cantitatea enormă a verbiajului gol. Este din nou limpede că academismul  gonflat și sterp este opusul valorii, nicidecum confirmarea ei. Ideea nouă, soluția salutară s-ar cuveni să redevină criteriul valorii profesionale.

Este clar că vin schimbări majore ale activităților. „Munca la domiciliu”, sprijinită și de revoluția continuă din electronică, capătă o nouă pondere, iar reorganizarea activităților dincoace de “societatea masificată” se impune. Și una și alta antrenează schimbări în lanț.

Tot atât de clare sunt solicitările globale. „Corectura globalizării”, angajată de Statele Unite ale Americii în ultimii ani, și recunoașterea identităților naționale și a rolului statului național – care nu este nicidecum „etnostatul”, dar se află la distanță de un cosmopolitism paralizant – vor trebui reasumate. Este din nou limpede că mobilizarea națională nu se opune automat libertăților civile.

Lumea va arăta altfel în urma pandemiei. Dar încă este prea devreme pentru anticipări stricte. Influenți strategi le emit, totuși.

Stephen Walt, de la Harvard University, scrie că, “pe scurt, Covid 19 va crea o lume mai puțin deschisă, mai puțin prosperă și mai puțin liberă” ( “How the World Will Look After Coronavirus Pandemic”, Foreign Policy, March, 20, 2020). Da, așa va fi, dacă nu se va învăța destul din experiența ultimilor cincizeci de ani!

ȘI eu cred că schimbări în viziunea asupra relațiilor internaționale, la care se referă deja mulți, sunt indispensabile. O spun, de altfel, și strategi americani, și cei chinezi, și cei ruși, și cei germani. Printre alternative, există însă și astăzi aceea a ieșirii din exclusivismul confruntării, spre limanul cooperării.

Mereu realistul Robert D. Kaplan întrevede revenirea la scindările globale. El scrie că “ceea ce ne așteaptă va fi o interacțiune a ideologiilor și a naturii înseși” (“The Neomalthusian World of the Coronavirus”, în The National Interest, February, 28, 2020), care va diviza lumea.  Numai că și aici este vorba de o eventualitate. De una concurată, totuși, de altele!

Sunt de părere că lumea rămâne sub impactul “geometriei variabile a supraputerilor” (A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, Niculescu, București, 2017). Oricât de contorsionată este situația momentană, nu apar semne ale schimbării acestei “geometrii”. Îți dai seama de acest fapt examinând dependențele reciproce dintre supraputeri, puteri și țări în general.

Spus simplu, ca umanitate suntem, cel puțin în raporturile cu natura, în aceeași barcă. O schimbare, forțată din orice direcție, ar duce în acest moment, după părerea mea, tocmai la “anarhia” pe care Robert D.  Kaplan o anticipează, nu fără groază.

Byung- Chul Han exprimă optica modernității asiatice când susține că urmează „crahul” civilizației europene. „Crahul putea să vină și fără virus. Probabil că virusul este doar preludiul la un crah mult mai mare”.  Europenii mai vorbesc de „dușmanul invizibil (invisible enemy)”, căci nu s-ar fi eliberat de limbajul războiului rece, dar „provocarea” la schimbare este, pentru bătrânul continent, mult mai mare. Să sperăm că după virus vine o „revoluție umană (human revolution)”, conchide Byung-Chul Han, care va înlocui  o societate „destructivă”, fără a recurge la „poliție digitală”. Nu virusul va face acea „revoluție”, ci „oamenii cu rațiune”.

În orice caz, ce vine este dependent de ceea ce oamenii vor fi în stare să gândească după o răvășire fără precedent. Eu sunt de părere că nu va fi „crah”, dar va fi nevoie de o reorganizare din temelii a actualei Uniuni Europene. Altfel, aceasta devine istorie. Căci nu are cum să dureze ceea ce s-a înstrăinat de meritocrație, de democrație, de inovație și de preocuparea pentru cetățeanul simplu.

Probabil nu prea târziu sunt de tras concluzii observând ce s-a făcut din proiectele de democratizare și de unificare europeană ale cotiturii benefice din jurul lui 1990. Și stabilind cu acuratețe cum și de către cine s-a fracturat democratizarea, încât au proliferat, în unele țări, regimuri  anacronice și decidenți incapabili, iar Uniunea Europeană a fost adusă în paralizia din primăvara lui 2020.

De curajul de a privi realitățile în față și de a schimba abordări, organizări, politici, decidenți depinde, în fond, ceea ce vine. Iar la noi, unde amatorismul dă astăzi tonul, va fi nevoie de schimbare cu atât mai mare!

"http://www.andreimarga.eu"

Duminică, 5 Aprilie, 2020 - 00:00

Până acum am tăcut, pentru că am înțeles că spaima este necesară pentru a ține oamenii în casă. Acum spaima nu mai este necesară, pentru că oricum te amendează poliția dacă ieși din casă, deci putem vorbi deschis și lucid despre situație.

Noi nu stăm în casă pentru că virusul este ucigaș. Am avut dreptate, când am scris pe 25 ianuarie, că nu este atât de ucigaș pe cât pare. Noi stăm în case, pentru că nu există suficiente paturi în ATI pentru noi, dacă ne îmbolnăvim. De aceea stăm în case, pentru că virusul este extrem de contagios și, efectiv, nu există paturi și ventilatoare pentru un număr mare de îmbolnăviri simultane. De aceea stăm în casă. Ca să protejăm sistemul medical și medicii și ca să nu murim, nu pentru că virusul e ucigaș, ci pentru că nu ar exista ventilatoare si medicație pentru toți, deci nu am fi îngrijiți! Am muri pentru că nu am avea îngrijire medicală, nu neapărat pentru că ne omoară virusul. În Germania este cel mai mic număr de morți din cauza coronavirusului. De ce? Pentru că în Germania exista 28.000 de paturi în ATI.

Doi la mână: stăm în case pentru că nu se testează la scară mare! Noi acum stăm în casă, ca să suplinim munca celor care nu fac teste! Nu testezi multă lume. Atunci, ce faci? Îi ții pe toți în casă, laolaltă și testați și netestați. Și în acest fel, efectul este aproape ca și cum i-ai fi testat pe toti, adică întârzii vârful curbei. Deci noi stăm în case pentru toți netestații. Ar trebui începută testarea la scară largă! Dar nu în 3 scări din 10. Ar trebui testați toți cei simptomatici, nu trimiși acasă când vin cu febră la spital, ar trebui testați toți medicii care au îngrijit bolnavi de COVID (ce ne facem fără medici??), ar trebui testați toți casierii din hipermarketuri și toți cei care lucrează cu publicul (de două ori pe săptămână) și apoi testată din ce în ce mai multă lume. Și izolați cei bolnavi (nu toți de-a valma! – noi acum stăm în apartamente sănătoși, pentru că nu se știe câți oameni sunt bolnavi în alte apartamente). Testarea pe scară largă ar mai îndrepta situația, testarea pe scară largă este cerută și de OMS. Simpla izolare în case nu rezolvă situația, decât dacă este extrem de drastică, cum a făcut-o China, adică fără să mai ieși deloc pe stradă etc  (și nici acolo nu s-a rezolvat de tot, iar Coreea de Sud a găsit o idee mai bună și aceea a fost testarea în masă). De ce să stăm noi în case, cei care suntem sănătoși, pentru că alții sunt bolnavi, dar nedetectați, netestați?

Cu toate acestea, trebuie să stăm în case (subliniez). Acest articol nu este un îndemn de a ieși din case. Trebuie să stăm în case, tocmai pentru ca vârful curbei îmbolnăvirilor să apară cât mai lent și să fie cât mai lin, ca să avem paturi în spitale, ca să avem ventilatoare…

Trebuie să stăm în case, dar nu trebuie să o luăm razna, nu trebuie să înnebunim. Iată câteva lucruri simple, în acest sens:

Sâmbătă, 4 Aprilie, 2020 - 00:57

 

 

 

“Franța a adus cu sine drepturile omului în Algeria. Din păcate a uitat să le citească.” - Emmanuel Macron, Președintele Republicii Franceze

Prezentul articol își propune să parcurgă o pagină de istorie comunitară relativ recentă, întinsă pe o perioadă destul de precisă ca timp (1830-1962). Aceasta se confundă cu ocuparea Algeriei de către Franța, inițial putere monarhică și ulterior republicană. Scopul propus nu este prezentarea succintă istoric-evenimențială a cuceririi propriu-zise ci prezentarea unui caz destul de atipic în ceea ce a însemnat politica europeană colonizatoare a marilor puteri ale secolului XIX și început de secol XX. Algeria, la acea dată (început de secol XIX) era o parte componentă a Imperiului Otoman, cu un grad destul de larg de autonomie. Între anii 1830-1847 s-a desfășurat războiul de cucerire al Algeriei, acest teritoriu devenind o colonie franceză. Pentru mai mult de o sută de ani Algeria va fi o provincie a Franței. Politica de colonizare franceză a avut o particularitate, afirmație ce trebuie raportată strict la cazul algerian. Dacă în alte spații teritoriale precum Maroc și Tunisia putem vorbi mai degrabă de un protectorat, Algeria este o așa-numită „colonie de peuplement.”[i] Practic, în perioade succesive de timp, pe care le voi prezenta în articol, Algeria va deveni căminul unui număr maxim de 1 milion de cetățeni “europeni”[ii]. Aceștia vor constitui o comunitate aparte, cu identități și diferențe absolut firești dar care, într-o proporție foarte mare, se vor exila, odată cu începerea războiului de independență din anul 1954 și mai ales după semnarea acordurilor de la Evian (1962) ce vor pune capăt conflictului și vor consacra independența țării. (5 iulie 1962)

Care au fost rațiunile exilului, cum au trăit “les pieds-noirs” regăsirea cu Franța metropolitană, cum s-au integrat într-o nouă viață, cum au reușit, mai mult sau mai puțin reconcilierea cu propria istorie, acestea sunt câteva teme pe care mi le propun spre studiu în articolul de față. 

Denumirea de „pied-noir”, utilizată pentru a desemna europenii din Algeria, are origini neclare. În primul rând, aspect interesant, termenul a apărut în mod generalizat în perioada de final a regimului colonial din Algeria. Istoricul Benjamin Stora, poate cea mai avizată sursă istoriografică franceză pe acest subiect (tot ceea ce înseamnă Algeria de ieri și astăzi) afirmă că „pied-noir” „nu are o semnificație precisă și nicio veritabilă origine.”[iii] Explicațiile sunt diverse, denumirea fiind inspirată de ghetele negre purtate de soldații francezi ce au debarcat în golful Sidi-Ferrush din Algeria în 1830 (războiul de cucerire a Algeriei s-a încheiat, din punct de vedere militar, în 1847) sau de tehnica producerii vinului prin strivirea boabelor de strugure, mulți europeni fiind producători sau lucrători în domeniul viticol.

Cert este că prezența “pieds-noirs” în Algeria a debutat odată cu începutul cuceririi (1830-1847) perioadă în care european în acest spațiu însemna soldat și ofițer francez. Avem de a face la acest moment în mod preponderent cu o administrație de sorginte militară și mai puțin civilă. Totodată, mai ales după 1848 (an revoluționar european) s-au înregistrat sosiri continue ale europenilor, la început aventurieri, opozanți politici, persoane cu probleme în justiție etc Francezii au reprezentat la 1840 “44% din totalul europenilor”[iv] dar, constant, comunitatea franceză s-a format cu precădere din opozanți față de regimurile politice ce s-au succedat în prima parte a secolului XIX. (mai ales “Al Doilea Imperiu”[v] și „A Treia Republică”[vi]).  De asemenea noii-veniți pe pământ algerian au fost și spanioli, maltezi sau italieni. Constituirea “pieds-noirs” ca și populație rezidentă (ca să utilizez un termen actual), fixarea acesteia pe teritoriul algerian, a avut loc în timpul celei de a Treia Republici, după anii 1870. Pentru decidenții regimului politic sus-menționat, expansiunea colonială a fost o veritabilă politică de stat, ce a urmărit și canalizarea capitalului, resursei demografic-economice, atenției opiniei publice franceze în această direcție, ca debușeu al înfrângerii severe suferite în timpul conflictului franco-prusac și pierderii Alsaciei și Lorenei. (stipulată în tratatul de la Frankfurt din 1871). Administrația militară franceză a fost “un instrument al cuceririi”[vii] și nu “un artizan al rentabilizării coloniale.”[viii] În mod cert a prins contur acum ideea unei Algerii civile ca provincie franceză la sud de Mediterana. După cum am menționat, a existat o separare între o Algerie ca și colonie franceză fatà de Maroc sau Tunisia, doar protectorate. Am putea afirma că Maroc și Tunisia au fost mai mult sau mai puțin state asociate, în care Franța numea un rezident general pe lângă suveranii locali, iar obiectivul era asigurarea preeminenței economice a capitalului francez pe piața respectivă. Nu a fost vorba în teritoriile marocane sau tunisiene de colonizare, de expansiune demografică europeană în sensul clasic al cuvântului.  

La mijlocul secolului XIX, coloniștii europeni au avut de luptat cu “solul, climatul și epidemiile.”[ix] Aclimatizarea a fost dificilă, de exemplu în perioada 1842-1846 în Algeria “au sosit 198 mii de persoane și au plecat 118 mii.”[x] Ocupația de bază, în acest interval de timp a fost agricultura. Coloniștii, în marea lor majoritate, au fost militanți ai valului revoluționar din 1848, liberali republicani ostili monarhiei (regimului imperial al lui Napoleon III), “oameni ce nu și-au găsit locul într-o Franță ce cunoștea o dinamică a revoluției industriale” (exponenți ai lumii rurale). Ca și pondere ocupațională „pieds-noirs” au fost, în marea lor majoritate, “mici proprietari de pământ agricol.”

Europenii au continuat să sosească în Algeria și în a doua jumătate a secolului XIX, încurajați de politica oficială a regimului republican francez în ceea ce privește impulsionarea expansiunii coloniale. “Concesiunea gratuită a pământurilor” ca și consecințele tratatului de la Frankfurt prin care Franța pierdea Alsacia și Lorena în favoarea Prusiei (urmare războiului din 1870-1871 și capitulării armatei franceze de la Sedan) a făcut posibilă o debarcare masivă a alsacienilor în Algeria. Au apărut, în special în zona litorală algeriană localități denumite Belfort, Kleber, Strasbourg. De asemenea francezi originari din Corsica, zona Alpilor, Drome, Pirineii Orientali au sosit în Algeria, constituind “o comunitate de meridionali francezi ostili revoluției industriale.” Foarte important este că „les pieds-noirs” au însemnat în egală măsură coloniști spanioli (prezenți mai ales în zona orașului Oran, în număr de 160 mii persoane în anul 1886) italieni (în jur de 35 mii, mai ales in zonele zona Bone și Constantine) și maltezi.(15.553 la 1886) O explicație ar fi, pe lângă desigur motivele individuale ce au stat la baza unei asemenea decizii, punctele comune, de esență identitară. Italienii și algerienii au avut legături comerciale constante anterioare colonizării franceze și a mai existat și amintirea unei “civilizații romane comune.” Geografic vorbind, Malta și Algeria sunt destul de apropiate iar substratul a fost desigur unul comun anume cucerirea anterioară arabă a insulei.[xi] De altfel cartierul “Tagarin” din Alger, pentru foarte mult timp, a fost considerat fief-ul maltezilor.[xii] În ultima parte a secolului XIX numărul europenilor a continuat să crească într-un ritm susținut. Comparativ în anul 1886 au fost înregistrați 219 mii francezi și 211 mii de altă naționalitate (cel mai adesea spanioli, italieni, maltezi) iar în anul 1896 318 mii francezi și 212 mii de altă naționalitate.[xiii] Începând din acest interval de timp “numărul noilor născuți europeni îl va depăși pe cel al emigraților.”[xiv] Ocupația europenilor a cunoscut un proces de diversificare. Pe lângă componenta agricolă (o suprafață de 347.268 ha pământ arabil este concesionată gratuit agricultorului francez), s-a înregistrat și o dinamică de esență comercială datorită cultivării viței de vie. “Centrele de colonizare rurală” (ce se numesc La Fayette, Aumale, Duperré, Colbert, nume cu rezonanță istorică franceză evidentă) s-au transformat, dintr-unele exclusiv agricole în adevărate centre de promovare a culturii viticole. Un rol important l-a avut filoxera din Franța de la finalul secolului XIX, aspect ce a favorizat dezvoltarea acestui sector de activitate. Astfel, de la un total de 15.000 ha cultivate în anul 1878 s-a ajuns la 167.000 ha în 1903.

Trebuie adăugate două aspecte deosebit de relevante în ceea ce a însemnat constituirea unei populații europene și anume catolicismul (ca factor integrator și identitar) respectiv evreii. Sentimentul de apartenență al coloniștilor la pământul algerian s-a înrădăcinat cu adevărat în anii premergători primului război mondial dar fenomenul a fost unul continuu, cumva structurat în prima jumătate a secolului XX. Din cei 984 mii de europeni înregistrați în anul 1954, un procent de 79% erau născuți în Algeria. Catolicismul a avut un rol considerabil în coeziunea acestei comunități de dimensiuni importante. Cuvintele cardinalului francez Charles-Martial Lavigerie, desemnat de Papa Pius IX printr-un decret dat la 12 ianuarie 1867 în calitate de episcop de Algeria sunt edificatoare: “Să facem din pământul algerian leagănul unei națiuni mari, generoase, creștine, într-un cuvânt al unei alte Franțe.” Este adevărat că aproape totdeauna despărțirea de pământul natal aduce cu sine o “fervoare religioasă”, acesta fiind un fenomen general la nivelul coloniștilor din Algeria. Biserica s-a constituit ca “un instrument de prezervare a identității franceze” în Algeria, pe fondul vecinătății cu o populație musulmană mult mai numeroasă și de altă religie. 

“Pieds-noirs” a însemnat totodată și evreitate. Evreii din Algeria au fost prezenți dintotdeauna în acest spațiu, încă din antichitate, înființând alături de fenicieni așezări comerciale la Mediterana cum ar fi cea de la Tipasa. Pe parcursul următoarelor secole și-au găsit un cămin în Algeria evrei refugiați din Spania Inchiziției ca și, mai înainte, evrei din Palestina și Egipt. Evreii au fost numiți “mustaarazim”, iar numărul acestora a fost de aproximativ 25 mii în anul 1830. (începutul cuceririi franceze) Este interesant de reliefat faptul că populația evreiască a avut o conduită pașnică, cooperantă atât cu musulmanul indigen cât și cu europeanul colonizator, în primul rând din rațiuni comerciale. În anul 1870 (24 octombrie) ministrul justiției francez, Adolphe Crémieux, a propus naturalizarea automată a evreilor din Algeria, aspect aprobat în Consiliul de Miniștri prin emiterea unor decrete. Astfel un număr de aproximativ 37 de mii de evrei algerieni au devenit automat cetățeni francezi cu drepturi depline. Acesta a fost de fapt punctul de plecare al unei “detașări” a populației evreiești de indigeni, chiar dacă vestimentar și cultural au persistat elemente comune iudeo-arabe. Majoritatea evreilor s-au apropiat în ultima parte a secolului XIX social și identitar de populația europeană. Numărul evreilor algerieni (cetățeni francezi) a fost de 53 de mii în anul 1900.[xv]

Prima conflagrație mondială a secolului XX a avut o însemnătate deosebită pentru Algeria în ansamblu. Pe de o parte indigenii musulmani au luat contact cu Franța metropolitană atât ca soldați în armată cât și ca lucrători (în locul celor plecați pe front), aspect ce va genera o dezbatere asupra propriului statut social și național iar, pe de altă parte, „les pieds-noirs”, ca francezi și europeni, încep să împărtășească un destin comun, “își manifestă referința și atașamentul la Franța.”[xvi] Un număr de 22 mii de „pieds-noirs” vor muri pe câmpurile de luptă ale anilor 1914-1918.

Foarte interesantă este și prezentarea unui raport demografic de tipul urban versus rural. Europenii au locuit mai ales la oraș, trecând de la un procent citadin de 60% la 1872 la unul de 71,4% la 1926.[xvii] Numărul acestora a ajuns la cifra maxima de 1 milion 50 mii la 1954 (anul izbucnirii insurecției algeriene), ocupațiile preponderente fiind de antreprenori, personal judecătoresc, comercianți, funcționari etc Nivelul veniturilor a fost mai mic decât cel al omologilor din metropolă (72% nivel inferior față de 25% sensibil egal) iar Algeria a rămas o sursă de materii prime și un debușeu economic pentru Franța. Unitatea europenilor a avut la bază, cel puțin în perioada interbelică, “frica de majoritatea musulmană.” Nu a existat din păcate, la niciun nivel, o integrare, o comunicare între două comunități, ci din contră o separare continuă, simbolizată și de procentul rural modest al europenilor (9%) ca și de cel atât de definitoriu (1,7%) al celor ce vorbeau araba. Cu certitudine a existat și un “rasism colonial”[xviii], fenomen ce trebuie privit în raport cu perioada interbelică și mai ales cu dezastrul militar francez al anului 1940. Practic victoria rapidă a Germaniei naziste în 1940 a însemnat “prăbușirea mitului puterii și măreției franceze.”[xix] Pentru elita colonială din Algeria înfrângerea militară a fost rezultatul politicilor Republicii a-III-a în special în ultimele decade interbelice. Guvernarea socialistă a lui Léon Blum (prim ministru al Republicii Franceze, impus de victoria în alegeri în 1936 a alianței socialiste “Frontul Popular”), politica de stânga, lipsa stabilității și disputele politice au slăbit statul, “luptele dinaintea războiului”[xx] au pregătit terenul dezastrului din 1940. În acest context trebuie privit rasismul colonial, văzut mai degrabă ca o excludere a indigenului de la orice palier decizional, ca o atitudine mai degrabă „paternalistă”[xxi], nu mai puțin nefericită în mod evident. Cumva regimul de la Vichy[xxii] ca profil politic și statal a fost mult mai convenabil mentalității europenilor din Algeria decât fostul regim republican. Simbolic vorbind, expresia “Travail, Famille, Patrie” a regimului de la Vichy a fost mai bine primită decât  cea republicană „Liberté, Egalité, Fraternité.” Cea din urmă ascundea, subliminal, un pericol al autodeterminării, al non-colonialismului. În acest sens au existat și atitudini excesive care din păcate au confirmat că europenii din Algeria, decidenții lor, au ignorat majoritatea musulmană indigenă, nu au făcut pași către comunicare, dialog, integrare, poate chiar asociere la nivel social, al reprezentării politice, al afirmării culturale. Louis Bertrand scria că “Noi francezii suntem la noi acasă în Algeria. Am devenit prin forță stăpânii acestei țări. Am organizat țara și această organizare probează cu tărie ideea de superioritate a învingătorului asupra învinsului, a omului civilizat asupra celui inferior. Noi suntem legitimii proprietari ai țării.”[xxiii] Astfel de atitudini și abordări nu puteau duce decât la secesiune, în anii imediat următori încheierii celui de al doilea război mondial. Lipsa reformelor sau propunerile tardive din partea decidenților politici francezi ca și aspirația spre suveranitate și independență, întru totul legitimă, nu au mai putut fi stopate și istoria și-a urmat cursul firesc, integrată pe deplin în fenomenul politic mondial al decolonizării.

Revenind însă la „pieds-noirs”, menționez, din punct de vedere cultural-literar, în prima parte a secolului XX, atât creațiile unor Paul Archaud, Charles Courtin, Edmond Brua cât și procesul de individualizare a literaturii în perioada interbelică. A existat o “algerianizare culturală”[xxiv], o “proclamare a autonomiei noastre estetice”[xxv] dar, per ansamblu, chiar și în perioada unor Albert Camus sau René-Jean Clot, formația franceză culturală se va impune. În concluzie, și în viața culturală, Franța va rămâne o țară iubită dar îndepărtată. O personalizare, o individualizare sub forma unei diferențieri culturale a existat în mod cert, fără însă a pune în discuție fundamentul francez.

Perioada celui de al doilea război mondial respectiv cea psotbelică au avut ca punct de finalitate războiul pentru independență, declanșat de insurgenții algerieni grupați în FLN (Frontul de Eliberare Națională) la 1 noiembrie 1954. Astfel, ceea ce astăzi în istoriografia de specialitate se numește fie Algeria colonială fie Algeria Franceză, ca entitate teritorială, și-a încetat existența, noul stat proclamându-și independența la 5 iulie 1962. În acest context atât de turbulent interesează mai cu seamă ce s-a întâmplat cu aproximativ 1 milion de “pieds-noirs”, care a fost destinul acestora, cum au reușit să treacă peste fenomenul dezrădăcinării, al repatrierii (cuvânt mai mult sau mai puțin adevărat și inspirat fiind vorba de o Franță pe care mulți nici nu o cunoșteau), al unei profunde traume individuale și colective. Conflictul militar început la 1954, dar mai cu seamă semnarea acordurilor de la Evian (1962) au determinat exodul europenilor din Algeria. Desigur în istorie afirmațiile trebuie nuanțate, mai ales dacă descoperim că un mare număr de europeni (mai multe mii) au rămas în Algeria după ce acest stat a devenit independent. Din punct de vedere statistic etapele părăsirii Algeriei au fost perioadele 1954-1961 (140 mii persoane), 1962 (800 mii persoane), respectiv 1963-1964. (110 mii persoane).[xxvi]  Fără îndoială plecarea din Algeria, exilul, au fost un traumatism istoric. Deși poate este firesc ca memoria umană să încerce să uite, totdeauna ies la suprafață, mai devreme sau mai târziu, “selectiv și interpretativ”[xxvii] “mitul fondator”[xxviii], căutarea și regăsirea conștiinței comune identitare. În acest fel imaginea și identitatea unei comunități „pieds-noirs” a fost creată “nu de 1830 ci de 1962.”[xxix] Elementul fondator al acestora, ca și comunitate distinctă și raportare identitară a fost repatrierea masivă din acest an (1962), “sprijinită” și de o atitudine oscilantă (cu elemente de ostilitate) a administrației franceze.[xxx] Cu siguranță exilul se traduce prin dezrădăcinare, pierderea reperelor materiale și afective, prin “dispariția orizontului cotidian.”[xxxi] Impactul exilaților din Algeria cu metropola a avut dramatismul său. Franța nu îi înțelegea, opinia publică avea un sentiment anti-colonialist în creștere, războiul din Algeria era cauza pentru care tinerii francezi metropolitani erau înrolați, administrația avea regulile proprii și percepția reciprocă era una de ostilitate etc În general însă, după primul impact, integrarea „pieds-noirs” în Franța metropolitană a decurs fără incidente majore. Memoria colectivă a pendulat între evocarea “pământului strămoșilor”[xxxii], a așa-numitei “nostalgerie”[xxxiii] de primă generație, și individualizarea unui anume tip de “regionalism”[xxxiv] sau a unei anumite forme de particularitate. În mod evident „les pieds-noirs” au avut și au încă un cult al memoriei. În fiecare an, pe 15 august, are loc la Larmoux-en-Provence o sărbătoare a Sfintei Fecioare denumită “Notre Dame d’Afrique”[xxxv]. (la Alger există și astăzi catedrala cu acest nume) Memoria afectivă are importanța ei istorică, dar uneori poate fi “o frână în calea integrării.”[xxxvi] Cu trecerea anilor preeminența este una a “vocației cultural-identitare”[xxxvii] în care exilul nu este unul tragic ci devine unul cultivat, studiat, asumat cu mai mare serenitate, având “un rol bine încadrat.”[xxxviii]

Este totodată pe deplin adevărat că exilul „pieds-noirs”, ca dat istoric în timp și spațiu, a fost unul “echivoc”[xxxix], relativ. Nu puțini au fost cei care au rămas în Algeria și după constituirea noului stat independent. Acesta este un aspect mai puțin cunoscut, cel puțin în primele decade post 1962, dar care astăzi este subliniat, poate și pentru a construi continuu punți comune la nord și sud de Mediterana. Sunt citați “pieds-noirs” și urmași ai acestora cum ar fi Cécile Serra, ce afirmă în “Le Monde Diplomatique” următoarele: “Cumnata mea a plecat pentru ca i-a fost frică. Dar nimeni nu a amenințat-o;”[xl] „De ce să fi plecat? Aici este țara noastră. Totul este frumos. Soarele, Marea, oamenii. Nicio secundă nu am regretat că am rămas.”[xli] Este citat Prosper Chetrit, 78 ani, evreu din Oran ce spune că “toată lumea știe că sunt evreu, toată lumea mă stimează.”[xlii] În aceeași lumină apar și mărturii ale unor francezi din Alger precum Jean Paul Grangaud (medic pediatru) sau Jean-Bertrand Vialin, pilot la compania aeriană “Air Algérie.” Au contribuit poate la acest fapt și poziții moderate ale unor lideri algerieni precum și proclamația FLN din 1960 dată la Tunis, ale cărei cuvinte sunt edificatoare: “Algeria este patrimoniul tuturor. Dacă patrioții algerieni refuză să se considere oameni de categoria a doua, dacă ei refuză să vadă în voi supra-cetățeni, în același timp sunt gata să vă considere algerieni autentici. Algeria algerienilor, tuturor algerienilor indiferent de origine.”[xliii] Un element important a fost și revenirea rapidă a unui climat de pace după proclamarea independenței țării. Profesorul Jean-Robert Henri, istoric în orașul Aix-En-Provence, la “Casa Mediteraneeană de Științe”, în vara lui 1963, a traversat Algeria cu mașina și a declarat că “nu am simțit niciun moment cea mai mică privire ostilă.”[xliv] Fără îndoială că exilul a avut rațiunile lui însă trebuie făcută o distincție între atitudinea generală a algerienilor și combatanți. Există voci astăzi, în istoriografia franceză, ce vorbesc despre o plecare aproape generală a “pieds-noirs” din Algeria, ce a avut la bază un sentiment de insecuritate poate chiar mai ridicat decât realitatea în sine. Istoricul francez Benjamin Stora a menționat că “europenilor le-a fost frică...Totuși o mare majoritate a algerienilor nu a manifestat o atitudine de răzbunare, uimirea lor a fost foarte mare în momentul plecării în masă a europenilor.”[xlv] Totodată Hélène Branco, în lucrarea „L’autre Face: Européens en Algérie indépendente” a afirmat că “principala rațiune a plecării în Franța este incapacitatea unei schimbări mentale. Europenii din Algeria, oricare ar fi aceștia, chiar cei situați cel mai jos pe scara socială, se simțeau superiori celor mai evoluați dintre musulmani. Pentru a rămâne trebuia să fii capabil, de azi pe mâine, să împarți totul cu oamenii pe care aveai obiceiul să îi disprețuiești sau să îi comanzi.”[xlvi] Poate tocmai de aceea luările de poziție încă sunt diverse, de la cei care au acceptat ireversibilitatea istoriei până la cei care conservă o amintire unică a unei entități unice (Algeria Franceză). Ilustrative sunt mărturiile unor francezi din Algeria anume că “mulți pieds-noirs revin în Algeria pe urmele trecutului lor. Vara trecută, unul dintre ei, mi-a spus înainte să plece: Dacă aș fi știut, poate aș fi rămas.”[xlvii]; „Acum nu am decât o singură țară, Franța. Sunt născut într-o țară care nu mai există. Algeria fără Franța nu este țara mea.”[xlviii]  Această fractură profundă, traumă istorică, a fost resimțită și de algerieni. În anul 2005 șeful istoric al FLN, Hocine Ait Ahmed, spunea că plecarea „pieds-noirs” din Algeria a fost “mai mult decât o crimă, o greșeală. O greșeală teribilă pentru viitorul politic, economic și cultural chiar, pentru că scumpa noastră țară a pierdut identitatea sa socială. Cu pieds-noirs și dinamismul lor-spun apăsat pieds-noirs și nu francezii-Algeria ar fi astăzi o mare putere africană, mediteraneeană.”[xlix]

Benjamin Stora a clasificat “les pieds-noirs” de astăzi în câteva categorii. În primul rând cei care nu au mai putut sau nu au mai dorit să se întoarcă în Algeria și s-au mărginit la regretul și nostalgia după așa-numitul „le beau temps perdu”[l]. Cumva este firească raportarea la o vârstă de aur, idealizarea unor aspecte ale trecutului chiar dacă, la vremea respectivă, realitatea a fost poate mai nuanțată. În al doilea rând au fost cei care s-au întors să își vadă locurile copilăriei și au fost marcați de transformările remarcate. Și în acest punct fenomenul trebuie înțeles în valențele sale subiective pentru că arareori avem puterea de a accepta ireversibilitatea sau măcar de a privi obiectiv că lucrurile nu mai sunt la fel la un moment dat pe scara evoluției istorice. În al treilea rând au fost cei care au înțeles pe deplin noua stare de fapt dar au păstrat, cu deosebire în resortul intim familial și folcloric „o tandrețe nostalgică”[li] după pământul natal, încercând chiar să exerseze, la o scară mai mică, în Franța, o coabitare pe care “atunci”[lii] nu au reușit-o.

În încheiere cred că trebuie menționată veridicitatea, chiar dacă este cu siguranță o comparație forțată, a așa-numitei „la longue durée de l’histoire,”[liii] poate nu întâmplător o referință la Mediterana și lumea ei  comună. Astăzi un procent de 75% dintre algerieni nu au fost contemporani cu perioada colonială. Dar, la zeci de ani de la încheierea războiului din 1954-1962, persistă multe elemente comune ce alcătuiesc împreună istorie la rândul său comună. Benjamin Stora scria despre ce se întâmplă dacă un cetățean se deplasează la un service auto în Alger cu un autoturism marca Honda. Acesta va avea surpriza unei replici de genul “Domnule, nu reparăm mașini străine.”[liv] Prin urmare mărcile auto franceze nu sunt considerate străine. (!)  Încercarea guvernului algerian de a impune sistemul german PAL la televizoarele color s-a soldat cu un import masiv de decodoare menite a permite vizualizarea posturilor franceze TF1 și Antenne 2.[lv] Cultura franceză este prezentă în Algeria. Vița de vie este o moștenire franceză, 6 milioane de elevi studiază limba franceză în școlile algeriene, există cotidiene de limbă franceză („El Moudjahid”, „Horizons”, „El Watan” are ediție în limba franceză), statul este organizat pe model francez (prefecturile sunt numite “wilaya”, sub-prefecturile „daira” iar prefectul „wali” și sub-prefectul sunt numiți de guvernul central.) Primarii sunt aleși urmare scrutinelor electorale locale. Algeria a fost mult timp sigura țară arabă în care a fost posibilă căsătoria civilă. Apropierea, dialogul inter-civilizațional reprezintă un demers continuu, dificil, fără finalitate previzibilă, cu precădere atunci când religia este diferită. „Pieds-noirs” sunt un exemplu, reușit și nereușit în egală măsură, de ferment între Orient și Occident. Paradoxul este că, în această “aventură comună de iubire și sânge”[lvi], în această pendulare continuă între nostalgie și regăsire a identității, „pieds-noirs”, deși europeni, la contactul cu Franța, la momentul exilului, “în mod disperat în căutarea unei patrii, se simt în mod radical și deodată algerieni.”[lvii] Această comunitate, cu un destin frământat și deseori tragic, a fost prinsă atât într-un conflict bilateral (franco-algerian) cât și într-unul intern, franco-francez. Am în vedere că criza algeriană a adus cu sine până la urmă sfârșitul celei de a -IV-a Republici. Președinția statului a fost preluată de către Charles de Gaulle la 1958 și s-a trecut la regimul celei de a-V-a Republici, în vigoare și astăzi. În fața perspectivei unei Algerii independente (politica algeriană a președintelui De Gaulle, mult prea complexă pentru a fi parcursă în câteva cuvinte[lviii], s-a materializat prin semnarea acordurilor de la Evian și recunoașterea independenței noului stat) majoritatea “pieds-noirs” a preferat să se exileze în Franța, urmând calea unei integrări cu siguranță treptate și dureroase. La nord și la sud de Mediterana reconcilierea istorică a fost și este încă un deziderat, “o dificilă muncă de memorie.”[lix]

 

[i] Benjamin Stora,” Histoire de l’Algérie coloniale” (1830-1954), Ed. La Découverte, 2004, pag. 21; 

[ii] Sub denumirea de europeni sunt cuprinși atât francezi propriu-ziși cât și italieni, spanioli, maltezi, evrei, stabiliți în Algeria în perioade diferite (n.a.);

[iii] Benjamin Stora, “L’Algérie des Français”, Ed. Du Seuil, 1993, pag. 329;

[iv] Idem, pag. 329;

[v] Desemnează proclamarea lui Loius-Napoleon Bonaparte ca Împărat al Franței, sub numele de Napoleon III, regim politic încheiat odată cu războiul franco-prusac din 1870/1871 (n.a., multiple surse); 

[vi] Desemnează regimul politic ce a succedat războiului franco-prusac din 1870-1871, ulterior abdicării împăratului Napoleon III și proclamării Republicii (n.a., multiple surse);

[vii] Benjamin Stora, “Histoire de l’Algérie coloniale” loc. cit, pag. 19;

[viii] Idem, pag. 19;

[ix] Ibidem, pag. 26;

[x] Pentru indicatiile statistice care urmează, cf. B. Stora Histoire de l’Algérie coloniale”, pp. 26-27;

[xi] Benjamin Stora, “L’Algérie des Français”, loc. cit, pag. 330;

[xii] Ibidem, pag. 28;

[xiii] Benjamin Stora, “Histoire de l’Algérie coloniale” loc. cit., pag. 28;

[xiv] Cadrul statistic  este cel desfășurat de B. Stora în “Histoiare de l’Algerie coloniale”,    pp. 28-33;

[xv] Benjamin Stora, “Histoire de l’Algérie coloniale”, loc. cit., pag. 34

[xvi] Ibidem, pag. 40;

[xvii] Pentru indicatiile statistice care urmează, cf. B. Stora “Histoire de l’Algérie coloniale”, pp. 87-90;

[xviii] Annie Rey-Goldzeiguer, “Aux origins de la guerre d’Algérie 1940-1945”, Ed. La Découverte, Paris, 2006, pag. 20;

[xix] Idem, pag. 17;

[xx] Ibidem, pag. 18;

[xxi] Ibidem, pag. 20;

[xxii] Regimul de la Vichy a apărut în urma capitulării franceze din vara anului 1940, conducerea statului (în original „Etat Français”) fiind preluată de mareșalul Pétain, la 11 iulie 1940 (n.a., multiple surse);

[xxiii] Ibidem, pag. 20, este citat Louis Bertrand în lucrarea “L’Afrique Latine en 1922”;

[xxiv] Ibidem, pag. 92;

[xxv] Ibidem, pag. 92;

[xxvi] Comtat Emmanuelle, Les pieds-noirs et la politique. Quarante ans après le retour. Presses de Sciences Po, « Académique », 2009, 320 pages. ISBN : 9782724611380. URL : https://www.cairn.info/les-pieds-noirs-et-la-politique-, pag. 7;

[xxvii] Idem, pag. 7;

[xxviii] Ibidem, pag. 7;

[xxix] Jordi Jean-Jacques. “Les pieds-noirs: constructions identitaires et réinvention des origins”, In: “Hommes et Migrations”, n°1236, Mars-avril 2002, (www.persee.fr/doc/homig_1142-852x_2002_num_1236_1_3801), pag. 1;

[xxx] Idem, pag. 1;

[xxxi] Ibidem, pag. 7;

[xxxii] Benjamin Stora, “L’Algérie des Français”, loc. cit., pag. 332;

[xxxiii] Expresie sub forma unui joc de cuvinte înte nostalgie și Algeria. A fost utlizat inițial pentru a reliefa melancolia, nostalgia europenilor din Algeria repatriați în Franța după 1962. Apare în multiple surse bibliografice de inspirație franceză (n.a.);

[xxxiv] Benjamin Stora, op. cit., pag. 332;

[xxxv] [xxxv] Jordi Jean-Jacques. “Les pieds-noirs: constructions identitaires et réinvention des origins”, loc. cit., pag. 8;

[xxxvi] Idem, pag. 9;

[xxxvii] Ibidem, pag. 9;

[xxxviii] Ibidem, pag. 9;

[xxxix] Idem, pag. 331;

[xl] “Le Monde Diplomatique”, Aurel@Pierre Daum, Mai 2008, (www.monde diplomatique.fr/2008/05/DAUM/15870), pag. 1;

[xli] Idem, pag. 1;

[xlii] Ibidem, pag. 3;

[xliii] Ibidem, pag. 3;

[xliv] Ibidem, pag. 4;

[xlv] Ibidem, pag. 4;

[xlvi] Ibidem, pag. 5;

[xlvii] Ibidem, pag. 5;

[xlviii] Ibidem, pag. 3;

[xlix] Ibidem, pag. 4;

[l] Benjamin Stora, op.cit., pag. 335;

[li] Idem, pag. 335;

[lii] Ibidem, pag. 335. Autorul citează un ONG denumit “Coup de Soleil”, ce grupează foști pieds-noirs, urmașii acestora și maghrebini autentici (n.a.);

[liii] Cf. Fernand Braudel, istoric francez (n.a.);

[liv] Benjamin Stora, op.cit., pag. 336;

[lv] Idem, pag. 337;

[lvi] Ibidem, pag. 19;

[lvii] Ibidem, pag. 241;

[lviii] Charles de Gaulle, președintele Republicii Franceze 1958-1969, a afirmat că “Algeria Franceză nu este soluția, este problema! Nu este remediul ci este maladia! Cum am putut să lăsăm să crească fără control această imigrație europeană în mijlocul unei populații diferite în mod radical, într-o țară ostilă?” (citat de Alain Peyrefitte în C’était de Gaulle”, ed. Fayard, 1994 (https://www.histoirecoloniale.net/L-Algerie-francaise.html);

[lix] Jacques Chirac, președintele Republicii Franceze 1995-2007, discurs la 2 noiembrie 1997 (multilple surse).

Joi, 2 Aprilie, 2020 - 12:19
În cele din urmă, toate imperiile mor și suntem în faza terminală a Noii Ordini Mondiale, care va pierde războiul

Ultimele săptămîni au pus totul la punct pentru ultima luptă. Există atît de multe fapte și evenimente diferite, la stînga și la dreapta, și voi încerca să fac tot posibilul să rămîn metodic în această expunere complicată...mă lupt de trei săptămâni cu acest articol din cauza cantității mari de informații care apar în fiecare zi. Conceptul de Noua Ordine Mondială, este pur și simplu dorința unui grup de criminali ai Ocultei, stăpîni ai finanțelor lumii, care doresc să guverneze din punct de vedere economic și politic întreaga planetă ca o singură familie fericită. Au început în 1773 și au trecut prin schimbări importante de-a lungul anilor, dar conceptul și obiectivul nu l-au schimbat niciodată. Băncile internaționale care au jefuit planeta prin dolarul american din 1944 sunt acum amenințate de hiperinflație, datorită producerii în exces de hîrtie igienică numită dolar, fiindcă tiparnița se rotește de ani de zile pentru a-și acoperi cheltuielile absurde pentru a susține războaiele pentru petrol și resurse, războaie pe care acum la final le-au pierdut. Pentru a preveni această hiperinflație viitoare, au generat un atac cu virus asupra a patru țări (China, Iran, Italia și acum Statele Unite) pentru a răspîndi panica în populație, cu ajutorul prețios al mass-mediei mainstream...Chiar dacă acest virus corona nu diferă de virușii noi care atacă oamenii în fiecare an, spaima mass-media i-a împins pe oameni să se izoleze în mod voluntar prin teamă și teroare. Unii și-au pierdut locurile de muncă, companiile falimentează, panica a creat un accident de bursă care a golit de economii oameni simplii și companiile mici deopotrivă.
Cu toate astea, Oculta Criminală a pierdut și această ultimă luptă disperată. Virusologul francez de top, dr. Didier Raoult, a descoperit că soluția împotriva virusului este clorochina, un antimalaric care a fost folosit de chinezi cu rezultate spectaculoase pentru a vindeca pacienții, adăugînd și  azitromicină, și a salvat primele sale 1000 de cazuri. Donald Trump a impus imediat același tratament printr-o luptă împotriva propriei sale administrații federale de droguri, cumpărată și deținută de deep state. Acest lucru a forțat toate mass-media să vorbească despre elixirul miraculos al Dr. Didier Raoult, semnînd certificatul de deces pentru toate guvernele occidentale, agențiile lor medicale, Organizația Mondială a Sănătății și media care încerca să distrugă reputația impecabilă a medicului, inventînd totodată " efecte secundare periculoase ”a unui medicament aproape inofensiv care a fost folosit de 60 de ani pentru a trata malaria. Reprezintă deja o certitudine științifică faptul că măsurile aberante pe plan internațional, care au produs o panică mare, sînt inutile deoarece acest virus nu este altfel decât celelalte care ne afectează în fiecare an. Aceasta a fost o victorie uimitoare pentru Trump și populația prezentă pe rețelele  media de socializare, care au expus împreună minciunile patologice ale canalelor oficiale de comunicare ale fiecărei țări din Noua Ordine Mondială. De facto, credibilitatea acestor guverne marionete s-a stins în aer, iar Italia va ieși cu siguranță din UE imediat după criză, ceea ce va declanșa un efect de domino care va trece prin toate țările UE și membrii NATO. 

Marţi, 31 Martie, 2020 - 19:58
Big Brother întră în acțiune

Global Research: Se instalează în secret 5G / sisteme biometrice în zona ta, pe perioada carantinei?

Posted in Bill GatesBIOMETRIEcarantinainternetvaccinvirus by saccsiv on martie 30, 2020

Global Research: Are 5G / Biometric Systems Being Covertly Installed During the Lockdown, Where You Live?

Se instalează în secret sisteme biometrice / 5G în zona ta, pe perioada carantinei?

de Take Back Your Power

Global Research, 23 Martie 2020

În ultimele zile au început să circule vreo două video-uri pe social-media cu dovezi ale unor se pare instalații de sisteme biometrice și / sau 5G în timp ce copiii sunt acasă ca urmare a carantinei cauzate de COVID – 19.

Avem acum ocazia să confirmăm (sau să demontăm) raportările cu privire la aceste instalații ascunse prin școlile de peste tot. Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru asta – vedeți la finele paginii pentru ce.

Inițial, pe 16 Martie, canalul de YouTube Logic Before Authority (Logică înainte de autoritate n.t.) a încărcat un video care detalia un mesaj pe care îl primise de la se pare un membru al unui comitet al unei școli locale. Acest avertizor descria amănunțit felul în care districtele școlare intenționau să instaleze în secret echipamente 5G în școli pe perioada carantinei, cu supervizarea Departamentului de Educație al SUA. Companiile trimise pe teren fuseseră instruite să se poarte ca și cum se aflau acolo pentru a dezinfecta școlile împotriva răspândirii virusului.

Urmăriți clipul aici:

 

 

După clipul video al LBA, pe data de 18 Martie un alt clip a început să circule, arătând o flotă de dube de lucru albe în spatele unei școli necunoscute. Deși nu vedem numele nici localizarea școlii, clipul arată clar dube de la două firme, Systems Plus Wisconsin și North American Mechanical, Inc. Ambele societăți par a-și avea sediul în Madison, Wisconsin.

În timp ce North American Mechanical, Inc se axează pe canalizări și servicii mecanice, Systems Plus Wisconsin afirmă clar că instalează sisteme biometrice. Persoana care a filmat videoclipul a sunat la școală pentru a întreba dacă dubițele erau implicate în vreo activitate legată de 5G. Persoana de la capătul celălalt al firului a închis imediat telefonul.

Urmăriți aici cel de al doilea clip:

 

Aceste clipuri, cât și altele, au oferit scânteia inițială pentru un număr crescând de comentarii pe platformele de socializare, comentarii provenind de la persoane care susțin că au observat utilaje de lucru și / sau turnuri și antene care erau instalate pe terenurile școlilor în timpul carantinei. Concret, scriitorul TBYP Derrick BROZE a putut confirma că fuseseră instalate sisteme la școlile din zona Houston-ului, pe perioada interdicției de a ieși din case.

Ce se întâmplă în cartierul nostru?

Acum avem nevoie de ajutorul vostru pentru a aduna mai multe dovezi! Majorității dintre noi ni s-a solicitat de la serviciu să rămânem acasă iar copiii noștri au fost trimiși acasă pentru o perioadă nedeterminată. Această absență din iureșul zilnic ne-a oferit oportunitatea de a pune la îndoială poveștile care se dezvăluie în jurul nostru.

Faceți o plimbare sau conduceți până la școala dumeavoastră din localitate pentru a vedea dacă observați ceva neobișnuit, cum ar fi dube sau companii de telecomunicații la adresă. Dacă se confirmă, sunați la instituția de învățământ și cereți politicos mai multe detalii. Vă rugăm să demonstrați curtoazie, dar să fiți fermi. Dacă se confirmă că Departamentul de Educație al SUA (sau alte agenții locale, federale ori statale) conlucrează într-adevăr cu companiile de telecomunicații cu scopul de a instala în secret sisteme 5G și / sau biometrice în școli, părinții au dreptul să afle acest lucru!

Derulați în jos și postați detaliile și link-urile către fotografii în secțiunea de comentarii de mai jos! Odată ce vom aduna suficiente dovezi credibile vom fi apți să avansăm corespunzător cu o acțiune organizată.

Pe urmă, vă rugăm scrieți-i administratorului, directorului sau aleșilor reprezentativi din consiliul școlar! Iată o ciornă exemplu care este politicoasă, dar fermă.

Câteva dintre comentariile inițiale de pe YouTube și Facebook:

Am mers să verific la școala din apropiere după ce am vizionat clipul pe care l-ați postat pe acest subiect astăzi – cu certitudine, 3 vehicule de telecomunicații erau singurele automobile la vedere. Meschini și malefici. – Deirde R, 19 Martie, (Texas)

 

Sora mea este profesoară în TN și li s-a transmis să stea afară în timp ce are loc curățenia – Break the Chains, 20 Martie

 

Instalarea de turnuri 5G în vreme ce toată lumea este <carantinată>. – Phoenix M, 20 Martie, (BC)

 

Cel puțin 40 și ceva de dube. Fără a le include pe cele parcate pe la colțurile clădirilor sau în fața școlilor. – Ivonne J, 20 Martie, (Texas nord)

 

Instalează 5G în apropierea școlilor aici în Richmond, Virginia astăzi – în prima zi de închidere a școlilor din cauza acestui fals coronavirus. Camioanele sapă trasee pentru instalația de fibră de la 5G. – Commenter, 17 Martie

 

Această este o companie federală, o simplă căutare pe Google te duce la licența lor. Sunt sub-licențiați cu <licență de afaceri radio>, titulatură destul de generică, nu-i așa? Adică este o companie de fațadă pentru federali și 5G. – WTF198, 19 Martie

 

Eu chiar văd aceste Persoane în camioanele lor complet tehnologizate cum plasează cutii 5G pe stâlpi chiar în exteriorul clădirii mele de apartamente în clipa asta. De fapt, se ocupă de întregul bloc. – Wanda F, 17 Martie

 

Locuiesc vis-a-vis de două școli… În dimineața asta am văzut două camioane albe și oameni care purtau veste galbene. Păreau a fi de la compania electrică însă nimic de pe camionul lor sau de pe ei nu arăta asta. – Barbara L, 18 Martie

 

Unul dintre mall-urile din centrul Seattle-ului este închis până pe 2 Aprilie <din cauza virusului>. – Un muncitor de acolo i-a spus mamei mele că instalează <5 gee> pe perioada închiderii. Toate localurile de alimentație publică și biblioteca noastră sunt închise iar unul dintre Starbucks-uri face <renovări>. – Eu cred că se folosesc de virus ca acoperire pentru o combinație la nivel național. – Rusty, 19 Martie

 

Se pare că același lucru are loc și în Danemarca. – 19 Martie

Unde ar putea duce toate acestea?

Îngrijorarea noastră este că 5G ar putea fi instalat fără știința noastră în timp ce noi ne luăm la trântă cu extinderea pandemiei de COVID – 19, și că instalarea de sisteme biometrice poate fi o componentă a unei agende mult mai sinistre.

În speță, suntem îngrijorați că după ce pandemia de COVID – 19 trece ne vom confrunta în continuare cu repercusiunile noilor instalații de 5G, sisteme biometrice, camere de imagerie termală, sau chiar pistoale de temperatură pentru a detecta cine AR PUTEA avea COVID – 19.

Chiar mai îngrijorătoare de atât este ideea vaccinărilor impuse de către guvern; și, spre exemplu, că numai aceia care pot dovedi că au fost vaccinați împotriva COVID – 19 (odată ce vaccinul va fi dezvoltat) vor avea voie să revină la muncă, școală, parcuri publice, transport public, etc.

Acest aspect devine și mai panicant când te gândești că Bill GATES – un susținător de multă vreme al vaccinărilor și controlului populației – a declarat recent:

În cele din urmă vom avea niște certificate digitale pentru a indica cine s-a vindecat sau a fost recent testat, sau cine a fost vaccinat din momentul în care vom avea vaccinul.

Ce vrea GATES să spună prin “certificat digital”? Ar putea oare să aibă legătură cu Documentul Global de Identitate 2020 sau cu discuția despre un “tatuaj” care spune autorităților medicale dacă ai fost vaccinat, spre exemplu?

Cu siguranță pare așa, potrivit intervențiilor din acest topic de pe Reddit:

– Ce schimbări suntem nevoiți să facem modului de funcționare a afacerilor pentru a ne conserva economia concomitent cu respectarea distanței sociale?

Bill GATES

– Chestiunea cu privire la care afaceri ar trebui să continue este una complicată (delicată n.t.). Cu certitudine aprovizionarea cu alimente și sistemul medical. Avem în continuare nevoie de apă, electricitate și internet. Lanțurile de distribuție pentru lucrurile esențiale trebuie menținute. Țările încă se dezmeticesc în legătură cu ce să păstreze funcțional.

În cele din urmă vom avea niște certificate digitale pentru a indica cine s-a vindecat sau a fost recent testat, sau cine a fost vaccinat din momentul în care vom avea vaccinul.

– Certificate digitale? Afirmați că fiecare persoană luată individual va primi un document care atestă că a fost vaccinată? Ar putea fi acest lucru folosit împotriva noastră?

– Nu, el afirmă că Microsoft și MIT au dezvoltat marcatori de tatuaj care arată dacă ai primit sau nu vaccinul. Aceștia vor fi cuplați cu noua invenție a lui GATES care este un document digital de identitate sub forma unui microcip care va fi implantat sub piele.

Desigur că el (Bill GATES n.t.) are mai multă experiență în relații publice și o poate spune într-un mod mai blând decât mine.

– Al treilea link este cel mai deranjant lucru pe care l-am văzut.

În momentul de față pur și simplu nu știm unde va conduce pandemia de COVID – 19, însă cu siguranță este exploatată pentru promovarea a diverse agende care nu prevestesc lucruri bune pentru libertatea și sănătatea umană.

*Notă pentru cititori: vă rugăm apăsați butoanele de mediatizare. Înaintați acest articol listei dumneavoastră de contacte e-mail. Postați încrucișat pe bloguri, forumuri pe internet, etc.

Tradus & adaptat de Cristian

Marţi, 31 Martie, 2020 - 10:33

 

 

După izbucnirea inițială a coronavirusului COVID-19 la Wuhan, China , țările au început să își închidă granițele, iar în unele locuri, oamenii cu aspect asiatic au fost învinuiți că ar fi răspândit „virusul chinez”. În schimb, în ​​etapele inițiale ale focarului din China, o teorie populară a postulat că boala era de fapt o armă genetică concepută să vizeze chinezii și asiaticii mai pe scară largă, ceea ce duce la o epidemie de xenofobie.

Izbucnirea internațională a COVID-19 a fost întâmpinată cu încurajarea sprijinului reciproc din partea multor țări, dar, din păcate, epidemia de xenofobie și tendințele anti-globale au devenit, de asemenea, mai evidente ca niciodată.

Acum, o lună mai târziu, pe măsură ce focarul continuă să se răspândească în Europa și SUA, astfel de speculații fără fond ar trebui să înceteze să mai capete tracțiune. În mod similar, ar trebui să fie clar deocamdată că virusul nu aparține unei țări și că profilarea rasială ar trebui să se oprească, la fel cum în urmă cu o lună, rezidenții Hubei nu ar fi trebuit să fie ostracizați în China.

În această criză, umanitatea împărtășește o singură soartă, iar pentru a obține victoria, lumea trebuie să se reunească pentru a afirma cooperarea globală și pentru a preveni „izbucnirea” xenofobiei oarbe.

Într-un moment în care lumea depinde de conducerea lor pentru a afirma solidaritatea, este regretabil faptul că unii lideri mondiali, precum președintele american Donald Trump, au stârnit și mai mult sentimentele negative, alăturându-se mongerilor de frică în a face comentarii incendiare precum dublarea romanului coronavirus COVID-19 „ virusul chinez ”pe Twitter - așa-numitul lider al lumii libere care susține această epidemie de xenofobie. Conform aceleiași logici, focarul H1N1 din 2009 în America de Nord ar fi putut fi numit „gripa americană” - dar nimeni nu s-a abătut atât de jos încât să-l stigmatizeze.

Desigur, virușii nu cunosc granițe, rasă sau ideologie. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a numit explicit virusul într-o manieră neutră tocmai pentru a evita asocierea discriminatorie cu regiuni, rase sau clase. Lumea trebuie să fie vigilentă pentru a nu lăsa xenofobia să se manifeste în momente de acest fel, când țările ar trebui să se reunească pentru a asigura o victorie pentru umanitate.

Împărtășirea informațiilor

În ciuda diverselor stigme și acuzații care au apărut inevitabil și, deși autoritățile medicale din Wuhan și provincia Hubei au comis diferite erori de judecată în etapele inițiale ale focarului COVID-19, în urma intervenției guvernului central, China a lucrat pentru a furniza informații către OMS și comunitatea internațională cât mai repede posibil. Când virusul a fost confirmat a fi o nouă gamă de coronavirus, țara s-a asigurat că secvența genică completă, primerii și sondele au fost disponibile la nivel internațional. Pe măsură ce efortul de izolare a evoluat, China a împărtășit constatările legate de măsurile de control al prevenirii epidemiilor și metodele de tratament și a organizat zeci de sesiuni la distanță cu organizații precum OMS, ASEAN, Uniunea Europeană și țări precum Japonia, Coreea, Rusia, Germania, Franța și NE.

Așa cum o parte din lume a fost ocupată de a acuza vina asupra Chinei, comentatorii din țară au fost repede să distreze tot felul de conspirații internaționale. La 29 ianuarie, New England Journal of Medicine, de renume internațional, a publicat o lucrare despre focarul inițial din Wuhan, care a constatat că virusul ar fi putut fi transmis între oameni încă de la mijlocul lunii decembrie 2019 și că încă din 11 ianuarie 2020, au fost deja 200 de cazuri confirmate în Wuhan. Acest articol, co-scris de cercetători din diferite instituții, inclusiv Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor, Centrul Hubei pentru controlul și prevenirea bolilor și Universitatea din Hong Kong, au realizat analize retrospective asupra stadiilor timpurii ale epidemiei, a datelor care au fost puse la dispoziție doar ulterior. Unii comentatori online au întrebat dacă autorii au ascuns intenționat aceste date pentru a asigura o publicație. Dar asemenea postulări nu ar putea fi mai departe de adevăr. După cum susțin epidemiologii, disponibilitatea informațiilor este esențială pentru reținerea eficientă a unui focar. Publicarea acestui articol într-un forum internațional la sfârșitul lunii ianuarie, scrisă pe baza datelor disponibile la vremea respectivă, nu a avut nicio legătură cu faptul că epidemia nu a primit atenția pe care ar trebui să o aibă în China în decembrie 2019 În realitate, publicarea la timp a acestor lucrări a condus la asigurarea faptului că focarul a primit atenția cuvenită în comunitatea internațională și că s-au putut formula măsuri eficiente. Dar asemenea postulări nu ar putea fi mai departe de adevăr. După cum susțin epidemiologii, disponibilitatea informațiilor este esențială pentru reținerea eficientă a unui focar. Publicarea acestui articol într-un forum internațional la sfârșitul lunii ianuarie, scrisă pe baza datelor disponibile la vremea respectivă, nu a avut nicio legătură cu faptul că epidemia nu a primit atenția pe care ar trebui să o aibă în China în decembrie 2019 În realitate, publicarea la timp a acestor lucrări a condus la asigurarea faptului că focarul a primit atenția cuvenită în comunitatea internațională și că s-au putut formula măsuri eficiente. Dar astfel de postulări nu ar putea fi mai departe de adevăr. După cum susțin epidemiologii, disponibilitatea informațiilor este esențială pentru reținerea eficientă a unui focar. Publicarea acestui articol într-un forum internațional la sfârșitul lunii ianuarie, scrisă pe baza datelor disponibile la vremea respectivă, nu a avut nicio legătură cu faptul că epidemia nu a primit atenția pe care ar trebui să o aibă în China în decembrie 2019 În realitate, publicarea la timp a acestor lucrări a condus la asigurarea faptului că focarul a primit atenția cuvenită în comunitatea internațională și că s-au putut formula măsuri eficiente.

Recent, în urma contenției eficiente a epidemiei din China, țara și-a împărtășit concluziile cu lumea, astfel încât alte țări să beneficieze și să poată fi obținută o victorie globală. De exemplu, la scurt timp după ce OMS a desemnat focarul ca pandemie, un forum care a reunit 60 de țări și OMS a avut loc la Beijing, la care experții chinezi și-au împărtășit descoperirile în etapele anterioare ale controlului epidemiei. După ce a conținut în mod eficient focarul acasă, China a demonstrat o puternică disponibilitate de a contribui la asigurarea unei victorii globale în lupta împotriva focarului COVID-19, în același mod în care alții au asistat în momentul său de nevoie.

Dezvoltarea unei cure

Experții susțin că medicamentele și vaccinurile pentru virus sunt cele mai mari speranțe pentru ca umanitatea să obțină o victorie în lupta împotriva COVID-19 și au existat o serie de evoluții internaționale în acest sens.

Dezvoltarea cea mai proeminentă până în prezent este Radixivir, un medicament dezvoltat de compania americană de biotehnologie Gilead Sciences, care a produs rezultate încurajatoare într-un studiu clinic de 14 pacienți, organizat în Japonia, în care majoritatea pacienților s-au recuperat. Deși studiile randomizate controlate dublu-orb sunt necesare pentru rezultate concludente, din cauza nevoii urgente de tratament, Gilead este de așteptat să producă o cantitate suficientă pentru a sprijini tratamentul la nivel mondial în viitorul apropiat.

La 16 martie, un vaccin COVID-19 dezvoltat din China a trecut pentru prima etapă în faza de studiu. În aceeași zi, Institutul Național al Alergiilor și Bolilor Infecțioase a SUA a anunțat că un vaccin dezvoltat în SUA pentru COVID-19 a intrat, de asemenea, în prima etapă a studiilor clinice și că voluntarii au început deja să primească injecții experimentale. Germania, Marea Britanie, Franța, Japonia, Israel și alte țări au lucrat, de asemenea, ca parte a efortului internațional de a dezvolta un vaccin pentru virus.

Dezvoltarea la timp a unui vaccin sigur și eficient este de prioritate pentru prevenirea infecției cu COVID-19. Doar prin colaborarea - nu printr-o epidemie de xenofobie - țările pot avea încredere în aceste noi evoluții medicale și pot bate virusul.

Oferirea de sprijin

În primele zile ale focarului din China, măștile erau o marfă rară. Ca răspuns, Japonia, Coreea de Sud și alții, au trimis în țară măști medicale și îmbrăcăminte de protecție. Pachetele din Japonia cu cuvinte de încurajare din poezia chineză au fost bine primite online și au devenit un simbol al sprijinului reciproc între țări în lupta împotriva epidemiei.

Cu toate acestea, până în martie, când numărul de cazuri noi din multe provincii chineze a ajuns la nul, numărul de diagnostice din afara Chinei a crescut rapid, depășind numărul total de cazuri în China, iar diverse țări au început să experimenteze deficiențe similare de rechizite medicale. Ca răspuns, China a trecut de la rolul de beneficiar la binefăcător. Pe lângă sprijinul guvernamental, întreprinderile internaționale cu sediul în țară au adus contribuții semnificative. Grupul Trip.com a donat 1 milion de măști în diferite țări, inclusiv Japonia, Coreea de Sud și Italia, iar Fundația Alibaba a donat măști, îmbrăcăminte de protecție și truse de testare către 54 de țări din Africa. Aceste donații au fost semnificative nu numai din punct de vedere material,

În plus față de elementele esențiale medicale, China a făcut reciproc sprijinul pe care l-a primit mai devreme de la alte națiuni, trimițând echipe de experți medicali în țări și regiuni afectate grav de focar pentru a ajuta la prevenire și control. Pe 12 martie, experți medicali de la Comisia Națională de Sănătate și Crucea Roșie Chineză au ajuns la Roma cu 31 de tone de materiale medicale pentru a sprijini Italia în lupta împotriva epidemiei, după ce au trimis deja echipe de sprijin în Iran și Irak.

Experții vor fi de acord că, cu sprijinul altor țări, China a obținut rezultate încurajatoare în conținerea focarului, chiar opus față de ceea ce încurajează o epidemie de xenofobie. Acum, țara are multe de împărțit atât în ​​ceea ce privește resursele, cât și constatările și și-a exprimat dorința de a contribui la o soluție globală la focar.

Îmbunătățirea screeningului și a carantinei

În primele etape ale epidemiei, multe țări au implementat restricții de intrare pentru resortisanții chinezi. Pe măsură ce situația începe să se îmbunătățească și să se agraveze în alte părți ale lumii, țara a introdus politici de carantină mai stricte pentru călătorii care sosesc din străinătate, pentru a preveni un al doilea focar în țară. Pe 16 martie, de exemplu, orașul Beijing a pus în aplicare o politică care impunea tuturor sosirilor internaționale, indiferent de origine și naționalitate, carantină în locațiile desemnate, pe cheltuiala proprie, timp de 14 zile. Shanghai a anunțat, de asemenea, reglementări care impuneau tuturor sosirilor internaționale cu istoric de călătorie recent în țări și regiuni puternic afectate, care sunt actualizate în conformitate cu cele mai recente informații disponibile, pentru carantină timp de 14 zile.

Economiștii au susținut că măsurile luate la Shanghai sunt mai precise și favorabile pentru a permite vieții să revină la normal și, în cele din urmă, conțin focarul fără a provoca daune inutile economiei. Țările trebuie să lucreze împreună, nu singure, pentru a preveni un al doilea focar. Preocupările legate de raportarea falsă ar putea fi abordate prin colaborarea cu companiile internaționale de telecomunicații pentru a verifica istoricul călătoriilor călătorilor, dezvoltând un sistem internațional pe baza „codului de sănătate” utilizat în prezent în China. Identificarea mai precisă a călătorilor cu risc ar permite, de asemenea, deschiderea restricțiilor pentru țările și regiunile cu un control al epidemiilor relativ mai bun (de exemplu, Japonia, Singapore, Hong Kong, Macao și Taiwan). Acest lucru ar servi la reducerea obstacolelor din viața de zi cu zi, la afaceri și la schimburi,

Concluzie

Odată ce schimburile frecvente și frecvente au fost perturbate de pandemie, iar impacturile acestor perturbări pot fi foarte importante la fel de mari ca epidemia în sine. Această experiență este, de asemenea, un apel de trezire. A avea restricții fără precedent la comunicații și schimburi ne-a obligat pe mulți dintre noi să caute alternative unde nu am putea avea altfel.

Barierele de schimb care ne-au fost impuse în această perioadă disperată ar trebui să servească, de asemenea, ca o amintire îngrozitoare, că rămân diverse auto-impuse și bariere inutile pentru schimbul productiv între țări, pe care ar trebui să le reducem. Așa cum au argumentat economiștii de ceva vreme, destrămarea diferitelor bariere în calea comerțului dintre SUA și China și garantarea faptului că canalele cheie pentru schimbul de informații și comunicații, cum ar fi Internetul, rămân deschise pentru a asigura viitorul economiei mondiale.

Din păcate, în același mod în care restricțiile de intrare-ieșire au făcut călătoriile practic imposibile, experții au susținut că așa-numitul „Marele Firewall al Chinei” a continuat să servească drept un obstacol semnificativ pentru schimburile internaționale importante. Cu restricții fără precedent la circulația și contactul la nivel mondial, precum și un număr mare de persoane care se refugiază temporar în țările lor de origine, căile digitale alternative pentru comunicațiile transfrontaliere au un rol determinant pentru a permite continuarea activității economice și este esențial ca acestea să nu fie împiedicat de restricții inutile. Studenții nu ar trebui să-și facă griji că nu pot accesa site-ul oficial al universității lor din cauza restricțiilor de pe Internet ale „Marelui Firewall”, de exemplu.

Sub impulsul actualei epidemii, nerespectarea acestor capcane evidente riscă să trimită globalizarea înapoi.

În perioade ca acestea, importanța cooperării internaționale devine evidentă. Atunci când China s-a confruntat cu focarul inițial, multe țări au extins o mână de ajutor, iar acum când epidemia a fost pusă sub control, China a făcut reciprocitate oferindu-și constatările și resursele pentru a ajuta alte țări să depășească această provocare comună. Acțiunile noastre în această epidemie determină nu soarta unei singure țări, etnie sau ideologie, ci a rasei umane.

Virusurile sunt dușmanul comun al umanității. Epidemia actuală ne-a oferit șansa de a reflecta profund asupra adevăratului sens al unui destin comun pentru întreaga umanitate și a adus capcanele prezentului în atenția noastră imediată. Țările vor trebui să lucreze îndeaproape pentru a răspunde provocărilor cu care ne confruntăm colectiv și pentru a descompune barierele de schimb care există încă. Abia atunci putem asigura cu adevărat o victorie pentru umanitate.

Duminică, 29 Martie, 2020 - 00:00

Mai jos puteți găsi opiniile a 12 experți de nivel mondial care contestă interpretările oficiale legate de Coronavirus, ca și temele atât de prevalente în social media.

Dr. Sucharit Bhakdi este un specialist în microbiologie. A fost profesor la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz și a condus Institutul pentru Microbiologie și Igienă Medicală, fiind în același timp unul dintre cei mai citați cercetători din istoria Germaniei:

Sâmbătă, 28 Martie, 2020 - 00:00

Centrul de prevenire a Bolilor din SUA este în prima linie a luptei cu coronavirsul de acum. Centrul a publicat pe site o stastistică cu estimări pentru anul 2019/2020 legată de gripa obișnuită din SUA. Ce arată ea? Că în SUA s-au îmbolnăvit de gripă obișnuită între 38 si 54 de milioane de oameni. Dintre ei, 17-25 de milioane au fost la medic. Între 319.000 și 710.000 au fost internați. Estimarea deceselor cauzate de gripa obișnuită pentru anul 2019/2020 este de 23.000-59.000.

Miercuri, 25 Martie, 2020 - 00:00
Ridicàrile din umeri, pierderile umane si momentul solidarizàrilor

Ridicàrile din umeri, pierderile umane si momentul solidarizàriilor.  Gravitatea problemelor aferente extinderii la nivel continental a ariei de contagiere ce pàrea a privi mai ales Italia a apàrut mai clarà in alte tàri ale UE doar dupà conferinta de presà de miercuri 11 martie 2020 a directorului general al OMS, dr. Adhanom Ghebreyesus, etiopian.  In cadrul acesteia el a declarat cà OMS este alarmatà “atat de ràspandirea si de gravitatea (virusului - n.n.), cat si de nivelele alarmante de lipsà de actiune”. “Am evaluat - a spus Ghebreyesus - cà epidemia COVID-19 poate fi caracterizatà ca o pandemie. Pandemia nu este un cuvant ce poate fi folosit cu usurintà si lipsà de atentie”.  (cf. http://www.salute.gov.it/portale/news/p3_2_1_1_1.jsp?lingua=italiano&menu=notizie&p=dalministero&id=4209 ). Din acel moment semnalele de  alarmà venite din Italia ar fi trebuit sa fie luate mult mai in serios, pe màsura realà a gravitàtii situatie si deoarece se profilau la orizont  pericolele reprezentate de consecintele epidemiei la nivel planetar si in toate sectoarele vietii economice si sociale.  In Italia se cerea cu insistentà, din partea regiunilor, categoriilor sociale si in Parlament din partea fortelor de opozitie (Lega, Forza Italia, Fratelli d’Italia)  luarea, cu concursul Comisiei de la Bruxelles si al BCE de màsuri energice de sustinere financiarà a tuturor sectoarelor atinse de màsurile de restrictionare a activitàtilor productive sau de alt tip. Una dintre solutiile luate in considerare a fost aceea de solicitare BCE de a interveni pentru sustinerea economiei amenintatà de recesiune.  A revenit in actualitate expresia “quantitative easing” (“usurare cantitativà”) ce a desemnat operatia promovatà de Mario Draghi in timpul exercitàtii mandatului de presedinte (2011-2019) al BCE. Prin ea BCE a cumpàrat titluri emise de statele membre ale Eurozonei  cu resurse finaciare create ad-hoc in scopul de a sustine cresterea economiei. Acesta este motivul pentru care QE este denumit si “stimulent”. In cazul specific al Italiei, tarà puternic indatoratà, utilizarea instrumentului QE are rolul de a face sà creascà cererea de titluri  facand simultan sà  scadà costul  imprumuturilor. In cazul titlurilor de Stat, valoarea  de referintà este de regulà aceea a Bund-ului geman, dat fiind faptul cà stabilitatea sa este garantatà de soliditatea economiei germane. Orice nesigurantà in privinta stàrii economiei italiene se reflectà in  “spread”, in diferenta dintre randamentul  BTP (bonul de tezaur plurianual - de 10 ani - emis de statul italian ) si acela oferit de Bund, instumentul financiar omolog german. Adancirea diferentei inseamnà in fapt cresterea datoriei publice si ingreunarea reperàrii de resurse financiare proaspete.

Perturbàrile din economia europeanà, de care Italia nu era in niciun caz scutità, care la mijlocul deceniului trecut au pus in pericol stabilitatea monedei euro, l-au obligat pe Draghi sà lanseze la 22 ianuarie 2015, pe fundalul crizei Greciei, asteptata initiativà de punere in practicà a instrumentului “Quantitative easing”. La Londra, intr-o interventie publicà din 26 iulie 2012, Draghi pronuntase faimoasa frazà in care declara cà este dispus sà facà tot ceea ce este necesar ("whatever it takes") pentru salvarea monedei comune de operatiile speculative ce-i puneau in pericol stabilitatea. BCE a intervenit, in timpul conducerii ei de càtre Draghi, in favoarea Statelor aflate in dificultàti financiare cumpàrand ritmic, lunar, titluri in valoare de 60 miliarde de euro. A pus in circuitul finaciar 2600 miliarde de dolari care, datorità politicilor nationale si “pilotàrilor” UE, au alimentat in parte sistemele nationale bancare, doar o parte intrand in circuitul economic productiv. Màsura a avut insà efecte suficiente pentru a face sà se evite criza monetei unice. Spre sfarsitul mandatului sàu de presdinte al BCE , in septembrie 2019, intr-un moment de nouà alarmà pentru Eurozonà, Draghi a preconizat cà dupà el ar fi fost nevoie de o nouà injectie de lichiditate de 20 miliarde de euro pe lunà, pe durata  nedefinità, pentru a evita recesiunea ce bàtea la usà. Abia instalatà la carma BCE dna Lagarde a preluat unele consideratii critice ale lui Draghi declarand chiar cà   tàrile cu un bilant in activ, precum Germania, nu au depus “toate eforturile necesare”  pentru consolidarea economicà a Eurozonei. (cf.   

                                   https://www.fanpage.it/economia/draghi-lascia-la-bce-ecco-la-vera-eredita-di-super-mario-fallimenti-compresi/ ).  

Este de neinteles deci logica in virtutea càreia doamnei Christine Lagarde i-au venit pe buze frazele cu care a comis una dintre cele mai monumentale gafe  ale unei persoane de a carei inteligentà si vointà depind procese economice legate de destinul a milioane de persoane, in special in momente de extrem pericol in ce priveste pierderea vietilor omenesti si ne pandeste pericolul unei recesiuni globale provocatà de pandemie. In mijlocul pandemiei care a lovit dur Europa si cu mare intensitate Italia, Lagarde, care putea urma calea interventiei constructive deschisà de Draghi, a inlocuit, in cursul unui briefing tinut dupà o sedintà a  staff-ului BCE din dimineata zilei de joi 12 martie dedicatà definirii politicilor monetare, acel faimos “whatever it takes” al lui Draghi cu un semi-dispretuitor “We are not here to close spreads” (“Nu ne aflàm aici pentru a reduce spread-urile”).  Urmarea acestei exprimàri ofensatoare fatà de Italia, prin care làsa a se intelege cà nu era interesatà de  efectele unei politici monetare care sa contribuie la reducerea (nu spunem “plafonarea”) spread-ului, a fost faptul cà toate bursele din lume s-au scufundat : Wall-Strett a inchis cu - 10%, ceea ce nu se intamplase nici màcar dupà atacul terorist ce a distrus Twin Towers, indicele Mib al bursei din Milano “a inchis” in rosu cu -16,92 %, depàsind astfel cu mult càderea de 12,5% avutà dupà referendul privitor la Brexit. A fost astfel inregistrat, cum au scris ziarele specializate, “cel mai mare dezastru din istoria Bursei” (de la Milano). Reactii de acelasi tip, dar nu la aceste nivel de scàdere a indicilor, au avut bursele din intreaga Europà. Cu o singurà expresie dna Lagarde a fàcut sa treacà aproape neobservate màsurile adotate, in aceeasi zi, de Consiliul Director al BCE, unele vizand tamponarea dificultàtilor sistemului finaciar prin màrirea razei de actiune a interventiei de “quantitative easing” la forme diferite de finantare practicate de bànci.   Interventia imediatà a presedintelui Italiei, dl. Sergio Matarella, a repus pe fàgasul institutional corect discutia despre necesitatea interventiilor exceptionale in momente exceptionale. Gafa monumentalà era insà deja fàcutà si efectele ei nu au durat doar o zi.  Lagarde a contribuit, pentru cateva zile, la perturbarea burselor deja intrate in panicà si confuzie - ca si o parte a populatiei din Europa - din cauza pericolului pentru economii representat de COVID-19. Timp de o sàptamanà rafalele trase de media in directia BCE au avut-o ca tintà pe presedinta Lagarde.  Au fost trase, fireste, in primul rand de presa scrisà si televiziunile din Italia. O interventie cel putin merità a fi reprodusà, deoarece este oglinda situatiei tragice cand anumiti decidenti ar trebui sa se abtinà de la enunturi cu efecte destructive.  “Ar trebui s-o facem sà se plimbe - a spus Alessandro Sallusti, directorul cotidianului “Il Giornale - prin orasele pustii , cu obloanele blindate coborate, si apoi sa o ducem intr-un spital si s-o tinem o zi intr-un sector de terapie intensivà. Se pare cà in afara Italiei nu se percepe dramatismul situatiei” (cf.: “Il Giornale”, 13.02.2020 si https://www.la7.it/laria-che-tira/video/coronavirus-alessandro-sallusti-si-scaglia-contro-la-presidente-bce-christine-lagarde-bisognerebbe-13-03-2020-313108 ). Valul mediatic impotriva doamnei Lagarde risca sa mineze credibilitatea Comisiei de la Bruxelles si sà provoace cràpàturi si mai adanci intre contestatarii, suveranisti sau nu, ai inertiei acesteia. In mediile politice din diferite tàri s-a cerut cu voce tare o actiune comunà, concordatà intre guvernele UE si Comisie, importiva pandemiei.  Imediat dupà gafa lui Lagarde, dna Ursula van der Leyden, a incercat sà calmeze spiritele declamand in fata televiziunilor europene o frazà construità pe modelul celei rostite de J. F. Kennedy in fata Portii Brandemburgului: “Suntem cu totii italieni”! - ne-a linistit Domnia Sa.  In urmàtoarele zile declaratiile de presà in numele Comitetului Executiv al BCE au fost fàcute exclusiv de un membru al acestuia, Fabio Panetta, panà de curand Director General al Bàncii Italiei.  A urmat o periadà de o sàptamanà de foc nu doar pentru Italia, unde cu o vitezà uluitoare nu doar s-au repus  in stare de functionare spitale care fuseserà desfiintate din lipsà de finantare sau din cauza comasàrilor serviciilor, dar si s-au dotat noi sectii de terapie intensivà si au inceput a fi construite structuri spitalicesti in interiorul unor structuri preexistente. Este o cursà contraconometru in care stràluceste ca deobicei spiritul de solidaritate si perfectà organizare al veteranilor din arma vanàtorilor de munte (“gli alpini”), prezenti mereu acolo unde tara are nevoie de ajutor.  Armata s-a mobilizat si ea. Spectacolul convoiului de transportatoare militar ce duceau mortii care la Bergamo nu mai  incàpeau in biserici, morgi si cimitire la Modena, pentru incinerare, a fàcut ocolul lumii.  Cresterea numàrului deceselor in Italia si paralel in Spania, acum al doilea focar din Europa, coroboratà cu evidenta pericolulului subestimat in Germania si Franta si tratat cu usurintà in Marea Britanie, a determinat guvernele acestor tàri sà priveascà atent evolutiile pandemiei in Italia, percepute in dimensiunea lor tragicà  de Papa Bergoglio a càrui singuraticà peregrinare pe stràzile pustii ale Romei, urmatà de rugàciunea in fata Madonei Tàmàduitoare din bazilica San Marcello al Corso,  a trecut de pe ecranele televizoarelor in constiinta colectivà a europenilor si a lumii. In fine s-a trezit si Uniunea UE care momentan face exercitii de coordonare.  Ca de obicei sunt sefii guvernelor statelor principale care sunà mobilizarea: dupà sàptamani de tàcere si lipsà de actiune Doamna Merkel a declarat cu o zi in urmà cà lupta impotriva coronavirusului este “ situatia cea mai gravà cu care Germania se confruntà de la sfarsitul celui de al Doilea Ràzboi Mondial ”. A vorbit despre “reducere vietii publice”, fàrà sa se renunte la inviolabilitatea “libertàtii de càlàtorie si miscare”.  Nu toate organizatiile sindicale si industriale sunt de aceeasi pàrere: unele fabrici isi reorienteazà programele, ca si in SUA, unde in marile orase au inceput sa se limiteze numeroase activitàti.  Marti 17 martie presedintele Macron declarase intr-o interventie extraordinarà TV: “Suntem in ràzboi!”. A preconizat interventia sa màsuri extraordinare, anuntand in primul rand inchiderea frontierelor si consemnarea in casà a  cetàtenilor. In aceeasi zi ministrul francez al economiei a anuntat alocarea unui prim fond de ajutor in valoare de 45 miliarde de euro pentru prevenirea descresterii. De la orele 12.00 de marti 17 martie frontierele de intrare in UE  au fost inchise pentru 30 de zile.  Decizia este fàrà precedent si are ca scop evitarea de noi contagieri. Era de altfel  necesarà deoarece  sase din statele cu cel mai mare numàr de infectati se aflà in Europa: Italia, Spania, Germania, Franta, Elvetia si Regatul Unit.  Dincolo de Canalul Manecii excentricul premier englez Johnson a renuntat si el sà mai vorbeascà de  “turma sacrificabilà” si a deconsiliat deplasàrile si adunàrile. In Statele Unite màsurile de limitare a activitàtilor si de invitare a populatiei sà ramanà in casà privesc de cateva zile megalopoli simbol: New York, Los Angeles, San Francisco .

La o zi de la inchiderea frontierelor  Uniunii un comnunicat al BCE a anuntat cà aceasta a alocat 750 miliarde  cu destinatia “Pandemic Emergency Purchase Programme (PEPP)”. In ziua urmàtoare un tweet lansat chiar de doamna Lagarde dupà o carantinà mediaticà de o sàptamanà ne anunta cà “Extraordinary times require extraordinary action. There are no limits to our commitment to the euro. We are determined to use the full potential of our tools, within our mandate”. Reintoarcere la “doctrina Draghi”: prin forta imprejuràrilor, “vremurilor iesite din comun”? Nu toti “tehnicienii guvernàri”  sunt de acord. Giulio Tremonti de trei ori ministru al Economiei si Finatelor Tezaurului in guvernele Berluconi 2, 3 si 4 este bànuitor:”Mai mult decat o relansare europeanà este vorba de teama pentru un risc bancar parizian.  (…) Promisiunea de cumpàrare a 750 miliarde inseamnà pentru Italia ceva mai mult dee 100 de miliarde. Pàcat cà noi trebuie sa emitem in acest an mai mult de 400 de miliarde in titluri”. Asa o fi, dar momentan se deschide o fereastrà pentru a face sa respire o economie virusatà…

Ce coincidentà! Tot astàzi 20 martie, cand incheiem aceste randuri, doamna Ursula von der Leyen,  intr-un mesaj video relansat pe Twittter, a anuntat hotararea  Comisiei UE de activare a clauzei de salvare a Pactului de Stabilitate ce va permite guvernelor nationale sa “pompeze in sistem monedà pe màsura necesarului”.

Pe acest fundal Italia pare sà se solidarizeazà in primul rand cu ea insàsi, ceea ce nu poate sa nu dea curaj celor ce lucreazà in transeele ”ràzboiului” impotriva COVID-19.  La Torino s-a dat tonul, in seara zilei de vineri 13 unui urias flash-mob extins in toate orasele importante ale Italiei, de la Nord la Sud. Intr-un cartier din capitala Piemontului s-a dat tonul Imnului lui Mameli. Se pàrea cà se incearcà o terapie de masà impotriva fricii provocatà de COVID-19. Imnul lui Mameli a fost continuat de corurile altor orase (cf.: https://www.youtube.com/watch?v=9z_hYbMDEzE). Nu este lipsit de importantà faptul cà din Piemonte a inceput, la timpul sàu, reunificarea Italiei.   Luni 16 de la toate balcoanele marilor orase s-a auzit cantandu-se  “Nel blu dipinto di blu” (“Volare”), de Domenico Modugno. Vineri 20 martie la orele 11.00 toate statiunile emitàtoare de radio italiane s-au sintonizat si au lansat in eter, impreunà si cu Radioul Vatican, Imnul lui Mameli, cantat impreunà cu milioane di italiani blocati in casele lor de COVID-19.  Dincolo de dragostea italicà pentru muzicà, in ea s-a regàsit se pare, in zilele acestea un sentiment veritabil al solidaritàtii.  Sunt vremuri tulburi. Tot astàzi imprevizibilul prim ministru al Marii Britanii a reorientat nava di 10 Downing Street cu o intoarcere bruscà, inchizand in pub-uri, restaurante, teatre, sàlile de cinema, sàli de sport: se incearcà  incetini rearàspandirii coronavirusului. Totodatà ministrul economiei a anunta un urias plan de ajutoare financiare pentru a face fatà pagubelor provocate de pandemie.   In Romania un guvern resuscitat prin vointa Celui de Sus incearcà din ràsputeri sà facà o oarecare ordine inainte de valul inevitabil de contagieri.  Intre timp la Venezia, dupà cateva zile senine, intr-un oras pàràsit de turisti, gol, fàrà gondolieri, apele Canalalului Grande si ale lagunei au devenit albastre, atat de albastre incat in fata insulei San Giorgio un ziarist englez  a vàzut un delfin si l-a filmat. Speràm sa nu fie o iluzie opticà, ci un semn divin. Oricum, suntem cu toti in aceeasi barcà. Doamne ajutà!

 

20.03.2020

 

 

Fatal error: Allowed memory size of 134217728 bytes exhausted (tried to allocate 16384 bytes) in /home/amosnew/public_html/modules/system/image.gd.inc on line 256

Fatal error: Allowed memory size of 134217728 bytes exhausted (tried to allocate 16384 bytes) in /home/amosnew/public_html/includes/database/database.inc on line 2227

Luni, 23 Martie, 2020 - 00:04
Impactul violent al pandemiei asupra Italiei

  Impactul violent al pandemiei asupra Italiei   Pe acest fundal se proiecteazà intrarea cu violentà in viata italienilor a epidemiei ce Coronavirus Covid19, a càrui capacitate de expansiune si ale càrei urmàri par sà nu fi fost luate in consideratie, din timp, precum eventualitàti dezastruaoase, nici de guvernele nationale nici de organele UE si structurilor autonome de sprijin, cea mai importantà fiind desigur Banca Centralà European, in frunte cu Madame Lagarde, o distinsà doamnà deasupra càreia pluteste acel nimb de glorie tehnocraticà ce a  incoronat constant capetele presedintilor FMI, institutie care in repetate randuri a intervenit in “salvarea” economiei unor state reusind sà le infeudeze pe termen lung si sa le limiteze suveranitatea subordonand propriilor scopuri, specifice finantei cu ambitii de guvernare a proceselor economice mondiale, actiunile si initiativele guvernelor nationale.

Slàbiciunile sistemului sanitar national din faza de afirmare si acutizare a pandemiei generatà de Coronavirus Covid-19 in Italia sunt intim legate de starea economiei nationale.  In ultimele decenii in sistemul sanitar national s-a investit putin si neatent, in pofida excelentei organizaàri a serviciilor in multe regiuni in special din centrul, nordul si nord-estul tàrii, printre toate exceland serviciile din Lombardia. Lombardia si Veneto sunt de altfel una dintre cele mai dinamice, bogate, productive si bine inzestrate tehnologic regiuni ale Europei.  Impreunà concentreazà aproape 40% din exporturile Italiei, fiind, impreunà cu Piemonte, “motoarele tehnologice” ale acesteia. La momentul in care a fost constientizat, la nivelul administratiilor regionale - mai intai in Lombardia si in Veneto - si al Guvernului ,  pericolul reprezentat de ràspandirea coronavirusului Covid19 nu era clarà, credem, pentru acesta din urmà situatia efectivà a capacitàtilor tehnice si organizatorice ale sistemului sanitar, considerat in ansablul sàu, de a ràspunde eficient pericolului unei pandemii violente. Lipsa de resurse suficiente pentru modernizarea dotàrii spitalelor, deteriorarea raportului acestora cu acea parte a industriei nationale ce avea un aport important in  functionarea sistemului sanitar prin furnizarea de  aparaturà medicalà si de instrumentele esentiale (màsti, mànusi, vestminte) pentru protectia personalului medical de riscul contagierii, desfiiintarea in numele concentràrii serviciilor a numeroase spitale locale distribuite in teritoriu, nefinalizarea investitillor deja incepute in construirea de noi spitale si inzestrarea lor cu personal si tehnologie, in provinciile unde reteaua sanitarà prezintà grave carente (in special in regiunile din Sud), nefinalizare datoratà adeseori neglijentei, alteori blocàrii investitiilor,  lipsa de paturi suficiente si de aparate pentru respiratia artificialà in sectoarele de reanimare ale principalelor unitàti sanitare de referintà in cazuri de epidemii, sunt unele din cauzele ce au  fàcut ca in chiar regiunile ale càror retele sanitare erau recunoscute pentru calitatea prestatiilor specializate impactul pandemiei sa fie resimtit cu violentà. La primele semnale de alarmà cele douà regiuni din nord in principal interesate de epidemia incà nedeclaratà pandemie au ràspuns cu màsuri radicale limitate teritorial. La 21 februarie au fost izolate in Lombardia 10 comune din zona situatà intre orasele  Lodi si Piacenza. In total au fost izolate in zonà 50.000 de persoane. Aceasta a fost prima màsurà radicalà luatà in Europa pentru combaterea coronavirusului COVID-19.  Din zona respectivà nu s-a putut intra si iesi: au fost inchise barurile, scolile, magazinele, parohiile, suspendate activitàtile comerciale si activitàtile ce nu erau de interes public. S-a permis iesirea din casà odatà pe zi a unei singure persoane pentru a cumpàra bunuri de primà necesitate si alimente.  Carantina s-a terminat la 9  martie. Màsurile au avut rolul de a bloca contagierea. Au functionat. Simultan o màsurà similarà fusese luatà de Consiliul extraordinar de ministri in ce priveste izolarea Comunei Vo’ din zona muntilor Euganei (provincia Padova), unde se inregistraserà 19 contagieri. Si la Vo’ carantina a durat panà la data de 9 martie. Intre timp in alte centre din Lombardia, Veneto si ulterior in regiunile apropiate - mai intai in Friului-Venezia Giulia, apoi in Emilia-Romangna si Liguria - cazurile de contagiere s-au  multiplicat evidentiind efectul catastrofic al pandemiei. Care ar fi trebuit sa fie combàtutà cu mijloace extraordinare. In toatà perioada ce a urmat dupà càderea guvernului Conte 1 si s-a extins panà la primele màsuri extraordinare luate de guvernul Conte2 impotriva epidemiei,  impresia comentatorilor politicii si a opiniei publice a fost cà factorii de guvern nu vor sau nu pot sa decidà.  Deja la 30 ianuarie directorul general al OMS declarase situatie sanitarà de relevantà internationalà (Public Health Emergency of International Concern – PHEIC) epidemia de coronavirus izbucnità in China si circumscrisà cu mijloacele decizioniste autoritare la Wuhan.  Ar fi fost logic ca  in interiorul institutiilor UE si ale statelor membre acesteia sà se interpreteze corect riscurile si sa declanseze de la bun inceput màsuri de contracarare a eventualei “infiltràri” pe teritoriul Uniunii a virusului ucigàtor. A posteriori - si dupà examinarea “foaii de parcurs” a acestuia - nu ni se pare cà in “marile cancelarii”   a fost luat foarte in serios. China si Wuhan pàreau a fi departe, ca si cand  problematicile sanitare globale nu ar fi fàcut corp comun cu legàturile intre economiile occidentale  si economia chinezà, ca si cand planeta nu ar fi rotundà si intercomunicantà.  In data de 10 februarie  un comunicat oficial releva cà faptul cà dupà evaluarea  riscului (“risk assessment”)  actualizatà  la acea zi de càtre ECDC (European Centre for Disease Prevention and Control - ECDC, Solna, Sweden), riscul de infectie cu noul coronavirus 2019-nCoV pentru cetàtenii din tàrile UE/SEE (Uniunea Europeanà/Spatiul Economic European) si al Regatului Unit Regno Unito era redus, in timp ce riscul de infectie pentru cetàtenii  UE/SEE si din Regatul Unit ce locuiau sau erau in vizità in zone in care infectia se transmitea era, la acel moment, ridicat.

Intr-un alt comunicat privind evaluarea riscului (“risk assessment”) actualizat la 24 februarie de càtre acelasi ECDC se afirma cà riscul de a fi infectat cu un virus SARS-CoV-2   (adicà noul  coronavirus 2019-nCoV = Covid-19) “este actualmente scàzut pentru cetàtenii din tàrile UE/SEE (Uniunea Europeanà/Spatiul Economic European)  si ai Regatului Unit, in timp ce pentru cetàtenii tàrilor UE/SEE (Uniunea Europeanà/Spatiul Economic European) si Regatului Unit, care au resedinta sau sunt in vizità in zone cu presupusà transmisie localà este, in acest moment, ridicat” In acelasi comunicat se aràta cà riscul ca in alte tàri UE/SEE si in Regatul Unit “sà se verifice focare asemànàtoare celor inregistrate in Italia este de considerat la momentul actual moderat/ridicat”.  Un astfel de comunicat ni s-a pàrut de la bun inceput a avea un vag caracter  soporific pentru guvernele care, in numele libertàtii de miscare si circulatiei libere a màrfurilor, au evitat sa ia in consideratie punerea rapidà in practicà a màsurilor drastice de limitare a ràspandirii virusului incà de la primele manifestàri ale prezentei in teritoriu. Au excelat in acest sens guvernele Frantei, Germaniei (limitate si de autoritatea landurilor in materie de politici sanitare) si Regatului Unit.

Dat fiind accelerarea procesului de ràspandire a virusului in regiunile de centru-nord duminicà 8 martie a fost emis un Decret al Presedintelui Consiliului de Ministri continand màsuri de limitare si gestionare a efectelor ràspandirii virusului COVID-19 in regiunea Lombardia si in provinciile Modena, Parma, Piacenza, Regio nell’Emilia, Rimini, Pesaro si Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano-Cusio-Ossola, Vercelli, Padova, Treviso si Venezia, precum si alte màsuri de contrastare si limitare a acelorasi efecte la scara intregului teritoriu national. Printr-un alt DPCM din ziua urmàtoare (9 martie) au fost extinse la intregul teritoriu national màsurile privind limitarea si gestionarea a ceea ce panà la acea datà era definità in limbajul tehnocratic doar ca “urgentà epidemiologicà”.  Situatia se deteriora de la o zi la alta, numàrul infectatilor crestea,  conform teoriei “rostogolirii bulgàrului de zàpadà”, de la o zi la alta; numàrul de paturi in sectoarele de terapie intensivà dedicate epidemiilor cu complicatii respiratorii grave se dovedea insuficient; personalul in contact cu infectatii de COVID-19 nu dispunea de  mijloacele de protectie necesare autoapàràrii. La Bruxelles se pare cà situatia nu a fost bine inteleasà. Si in “marile capitale” ale democratiilor occidentale unii  consilieri, dacà nu chiar si “principalii” acestora, au crezut cà si in acest caz poate fi valabilà formularea “ce se intamplà italenilor nu ni se poate intampla nouà” si ca atare drama italianà a fost subestimatà. Incercàrile administratorilor situatiei de urgentà si ai sistemului italian al sànàtatii de a repera mijloace de protectie ale personalului medical din perimetrul productiv european nu au avut un rezultat pozitiv imediat.  Aceleasi tàri care au vàzut ingràdirile introduse in Italia in ce priveste mobilitatea si contactul persoanelor ca o potentialà lezare a dreptului de circulatie a oamenilor si màrfurilor, adicà a principiului de bazà al globalizàrii nu au dat curs promisiunilor de exportare in peninsula europeanà in Mediterana  materiale sanitare care  in teritoriile infectate ale acesteia deveniserà o problemà de viatà si de moarte. La data cand scriem aceste randuri in Italia nu functioneazà incà linii de productie de serie pentru echipamente de protectie care sa fie suficiente pentru apàrarea de virus a celor ce stau in fata digurilor ridicate de sistemul sanitar impotriva valului pandemiei.  Semn cà nu au putut fi reconvertite si puse in sistem comun de lucru  o industrie producàtoare de mijloace filtrante si alta, pentru asigurarea vietii personalului sanitar in ale càrui randuri se verificà pierderi numeroase  de vieti.  In aceste zile intreprinzàtori generosi din industria càrti, priceputi in “tipàrire” (in cazul de fatà de màsti de protectie din materiale textile speciale), si-au dat mana impreunà cu alti intreprinzàtori generosi din industria mecanicà, pentru a umple gàurile din sistemul sanitar.

 

- va continua -

 

 

 

Sâmbătă, 21 Martie, 2020 - 06:43
   Sfidarea pandemicà si umanitatea viitorului

Sfidarea pandemicà si umanitatea viitorului    Cat de toxicà poate fi o expresie usuraticà, exprimatà cu nonsalanta de o persoanà instalatà pe un scaun de la o masà pe care se aflà butoanele si telefoanele ce orienteazà in toate directiile, in primul rand càtre tàrile  din aria euro, legate cu cordoane ombilicale de tot restul tàrilor planetei, semnalele, verbale sau scrise,  in functie de care se regleazà activitatea tuturor guvernelor, principalelor institutii si foruri de analizà si indrumare a activitàtilor economice, politice si sociale  din UE s-a vàzut in panica burselor mondiale din ziua de joi 12 martie  2020. Panicà generatà de o nefericità, as putea spune arogantà exprimare a doamnei Christine Lagarde, presedinta BCE.  “Luminile” pe care le poate proiecta BCE in intunericul pe care se proiecteazà evolutiile economice ale tàrilor continentului nostru in momente de crizà au rolul de a contribui la clarificarea si sustinerea unor cài ce se pot parcurge in sustinerea rationalà a proceselor de dezvoltare in tàrile din aria euro, in extenso in toate tàrile UE, si prin reflexele lor in toate tàrile ale càror economii si politici se aflà in raporturi stranse cu economiile si politicile tàrilor europene. Pe continent deja bantuia la data la care am trimis mai sus, terorizand imaginarul colectiv si infricosand populatiile, mai putin pe unii lideri ce continuau cu seninàtate jocul semi-inconstient al subevaluàrii efectelor unei pandemi deja “ante portas”, stafia numità Coronavirus COVID-19 fatà de care in momentul de fatà trebuie sà-si regleze atitudinile toate guvernele planetei, deoarece este de acum limpede cà niciun stat nu va fi scutit de “intalnirea” cu  devastatoarea fortà a unui virus globalizator. Nu este pentru prima oarà in istorie cand umanitatea se confruntà cu o pandemie. Numai in ultimul secol populatia globului a fost afectatà de morburi distrugàtoare. Intre 1918-1919 o pandemie, de origine aviară, a fost provocatà de un virus H1N1.  Pornità dintr-un focar necunoscut, ea s-a răspândit la nivel global in trei valuri.  Aproximativ 500 milioane de persoane, reprezentand pe atunci o treime din populaţia planetei, au fost contagiate. Numàrul persoanelor ucise se situeazà, conform unor diverse aprecieri, intre 50 si 100 de milioane de persoane. 

Intre 1995-2005 virusul HIV/SIDA, identificat in 1981, a infectat si ucis in Africa milioane de persoane, infectiile fiind relativ ingràdite in Europa si statele occidentale. In 2018 OMS a apreciat la 37,9 milioane numàrul persoanelor incà purtàtoare de infecţie (sursa: https://www.isglobal.org/).

Intre 2002-2003, o pandemie de coronavirus indicatà cu acronimul SARS (in engl.  “Severe Acute Respiratory Syndrome” /”sindrom acut respiratoriu grav”) a provocat moartea a 774 persone din 17 paesi, dupà infectarea a 8000 de indivizi din 26 de tàri.  Coronavirusul provocator al SARS a fost identificat de tanàrul medic italian Carlo Urbani, decedat in 2003 in varstà de 46 de ani, in timpul studiului epidemiologic.   Manifestatà mai intai in China meridionalà, in privincia Guangdong si ràspandità mai apoi la Hong Kong si in Japonia, aceastà epidemie  a provocat panicà la nivel mondial din douà motive. Primul constà in rata de mortalitate, evaluatà la 10% din numàrul de contagieri constatate. Al doilea constà in originile sale: unii oameni de stiintà considerà cà virusul care a provocat-o este rezultatul unei mutatii genetice intervenità intr-un virus animal prezent in zibete (Viverra zibetha), trecut apoi la om. Cercetàri ulterioare au dus la presupunerea cà virusul generator al SARS, ce s-a manifestat in fazele initiale ca un simplu virus gripal, pentru ca apoi, intr-un proces evolutiv rapid sà genereze pulmonite grave si  moarte violentà, are caracteristic comune cu un tip de coronavirus reperat in unele specii de lilieci. 

In 2009 un alt virus clasificat precum A/H1N1 (sau (H1N1)pdm09), a declanşat prima pandemie globală din secolul nostru, după patru decenii de “liniste gripalà” (ultima gripà pandemicà a fost in 1968).  Virusul gripal A/H1N1 a fàcut in primul sàu an de ràspandire un numàr de victime evaluate, la scarà planetarà, intre circa 150.000 - 575.000 de persoane, dintre care 12.469 in SUA. Până la sfarsitul primàverii 2010 fuseserà identificate 60,8 milioane de persoane contagiate. La nivel global, 80 de procente dintre decese ar fi survenit în cazul persoanelor mai tinere de 65 de ani (sursa: https:/www.cdc.gov/).

Gradul de cunoastere al manifestàrilor unui coronavirus de tipul celui ce a dus la “efectul pandemic” din 2003 a permis atat guvernantilor chinezi cat si OMS sa se orienteze mai rapid in contracararea efectelor unei epidemii de un tip asemànàtor, precum aceea care s-a declansat la Wuhan si care a devenit “leagànul” pandemiei cu care acum se confruntà populatia planetei Terra. Cu intarziere de aproape o lunà si jumàtate, generatà de cauze multiple, printre care probabil si de teama efectelor negative asupra economiei, guvernul Chinei a luat, la Wuhan màsurile radicale cunoscute pentru izolarea focarelor de coronavirus COVID-19, avertizand drastic administratiile decentrate cà “oricine va intarzia comunicare de informatii privind contaminàrile, sau le va ascunde deliberat din interese proprii, va fi tintuit la zidul infamiei pentru totdeauna”.

In forme usor diferite màsurile repective au fost extinse la alte mari zone intens urbanizate ale Chinei. Diferenta intre modul in care au asimilat chinezii sau sud coreanii si japonezii màsurile restictive impuse de autoritàti si modul in care au abordat problema restrictiilor atat factorii de guvern europeni cat si popoarele din aria euro-nord-atlanticà  industrializatà este insà substantialà. Noi tràim, in zona geopoliticà definità precum Occident, in tàri democratice, unde uneori màsurile urgente, ce limiteazà drepturi individuale si colective, castigate  in lungi perioade de polizare a asperitàtilor vietii sociale, nu sunt vàzute cu ochi buni de acea parte a  populatiei ce nu sesizeazà pericolele iminente generate de relaxarea decizionalà in fata evidentei necesitàtii màsurilor restrictive ce par multora cà pot ameninta libertatea de a ne bucura mereu de bunàstare materialà si confort cultural.  Dezastrele de proportii planetare, de pildà, cauzate de acea schimbare a climei la care contribuim din plin sunt, si din aceastà cauzà, “imblanzite” de semi-màsuri ce lasà doar impresia unor decizii oportune. Intre timp se topesc ghetarii ce alimenteazà fluviile si panzele freatice de apà dulce, Polul Sud devine gelatinà apoasà si cresc nivelele oceanelor. Desigur, mai este mult panà cand Marea Neagrà va transforma Slobozia in port maritim, dar oricum ar fi cazul sa ne gandim cà in curand - este voba de decenii - Tulcea s-ar putea sa fie sub apà, ca si Venetia…Ce putem face cu slabele noastre forte este sà-i sensibilizàm pe “marii decidenti”, prin atitudini impàrtàsite de colectivitàti constiente de miza sfidàrilor planetare,  sà actioneze in prevenirea catastrofelor ecologice, economice, sociale si, precum in cazul de fatà, sanitare!?

Prima care este de luat in considerare - deoarece de ea sunt legate vietile noastre, ale cetàtenilor Planetei - acea Gaia, intruchipatà de zeitatea despre care Hesiod spune cà s-a nàscut imediat dupà haosul originar - este catastrofa pandemicà.   Aceasta are, ca toate catastrofele, un grad inalt de imprevizibilitate: nu se stie cand se naste - desi se poate bànui uneori cà fenomene de acest tip pot fi recurente, stimulate de proliferarea unor molimi rezultate din intrarea pe “piata dezastrelor” a unor “mutanti”, rezultati din schimbàri genetice cu un inalt grad de pericolozitate, cu atat mai periculosi cu cat nu sunt suficient de studiati si se ràspandesc atat de repede incat nu lasà timp factorului uman sà elaboreze tehnologii in màsurà sa-i starpeasca “in fasà”. Ca profan in virusologie sper sà inteleg  insà, ca si alti profani, logica procesului.  Dacà punem in ecuatie gradul de “noutate geneticà” si potentialul de disemninare demonstrat de coronavirusul COVID-19 si il raportàm la gradul  de noutate si potentialul de diseminare al virusului H1N1 ce a devastat lumea in 1918-1919, ar rezulta cà potentialul de contaminare al primului ar putea sà priveascà sànàtatea a 2,6 miliarde de locuitori ai planetei, numàrul maxima al deceselor, respectand “mecanica proportiilor”, putand fi aproximat intre un minimum de 200 milioane si un maximul de 500 de milioane.  O aberatie! Pe care rationalitatea umanà, obisnuità cu sfidàrile progresului si acceleratiile cuceririlor tehnologice nu poate sà o accepte. Imi place sa cred cà nici-un fragment din umanitatea viitorului nu va trài pe Gea noastrà ca in imaginarul cosmar din “Planeta maimutelor”. Unori aceste proiectii fantasmagorice sunt utile insà ca sà redestepte in noi simtul ràspunderii in fata eventualitàtilor catastrofice ce pot fi evitate prin cunoastere si organizare, aceasta din urmà fiind singurul antidot - “vaccin” - impotriva dezorganizàrii, a destructuràrii sociale si economice.

 

Italia in fata tragediei

Pandemia actualà - declansatà la Wuhan - nu se poate spune cà a gàsit tàrile din UE, si tàrile Occidentului in genere, bine pregàtite pentru a-i face fatà.  Implicatiile aparitiei, manifestàrilor si efectelor unei pandemii in ce priveste vietile umane sunt devastatoare nu doar pentru indivizi si familie, ci pentru inteaga comunitate umanà de referintà si in final pentru comunitatea planetarà. Stafia coronavirusului COVID-19 s-a insinuat in Europa incà din ianuarie (dar pacientul “zero” era in miscare se pare deja in decembrie), intai episodic. Primele urme au fost depistate in, Italia tarà in care circulà multà lume si care in ultimii ani a consolidat legàturile cu tàrile asiatice atat in domeniul comertului, colaboràrii industriale, cat si in domeniul turismului.  World Travel and Tourism Council (Wttc) a calculat, in 2019, cà in economia Italiei contributia totalà a turismului  reprezintà 13 % din PIB si 14,7% din numàrul total de ocupati,  3,39 milioane de persoane fiind angajate nemijlocit in structuri turistice si activitàti eterogene de suport acestora (ocupatii  in economia tàrii fiind in numàr de 23 de milioane ).

Nu refacem aici parcursul molimei in Italia, care trebuie spus limpede, a fost gàsità nepregàtità, in situatia in care sistemul ei de ingrijire a sànàtàtii populatiei este unul din cele mai bine pus la punct dintre sistemele simile ale tàrilor industrializate.  Nici nu se poate afirma  cà cele douà guverne, Conte 1 si Conte 2 ce au marcat actuala legislaturà dupà luna iunie 2018, au contribuit la dezorganizarea sistemului sànàtatii publice. Cel mult se poate reprosa guvernelor Conte promovarea confuziei administrative prin màsuri sociale extrem de discutabile (precum aceea numità pompos “venitul de cetàtenie” (“reddito di cittadinanza” - calul de bàtaie al M5S) si fàrà efecte stimulatoare pentru o economie care a tot gafait  in ultimele douà decenii (practic de la intrarea tàrii in zona euro), ritmul sàu de crestere fiind constant nerelevant in raport cu potentialul uman si capacitàtile tehnologice efective ale tàrii.   Guvernul Conte 1 (1 iunie 2018-20 august 2019) a fost - ca sà ne exprimàm in romaneste, un fel de “struto-càmilà”, o coalitie ciudatà intre o miscare de piatà antisistem, tip USR, utopist-populistà ( Miscarea Cinci Stele - M5S / Movimento Cinque Stelle), organizatà de un simpatic agitator comic Beppe Grillo, a càrui   vulgaritate agresivà, pe placul multimilor, a avut o pondere remarcabilà in succesul electoral - topit insà repede de incertitudinile economice generate de guvernare- si un partid de clarà orientare spre centru-dreapta, Lega (ex Lega Nord), national-patriotic, anti emigratie, suveranist, adversar al “centralismului” promovat de Comisia de la Bruxelles si promovator al capacitàtii de decizie a guvernelor nationale, functionalà si intereselor Italiei. Liderul sàu, dinamicul Matteo Salvini, s-a regàsit pe aceeasi lungime de undà cu “doctrina” Trump, rezumatà sintetic de sloganul “America First”. Versiunea salvinianà a acestui slogan a fost “Prima gli italiani”!  alianta de guvernare M5S-Liga, caracterizata de unii precum “mariaj impotriva  naturii” a fost, cum era de asteptat, de scurtà duratà. Dupà criza de guvern din august 2019 s-a format, la insistentele Presedintelui Republicii o nouà majoritate parlamentarà la fel de subredà, care in fapt era la fel de expusà contradictiilor interne ca si prima, dar pe un alt versant, acela al alunecàrii spre  stanga, in ciuda proclamatiilor de detasare si autonomie de initiativà ale M5S. In Guvernul Conte 2 (instalat  la 5 septembrie 2019 si incà in functie) Miscarea 5 Stele, care l-a “promovat” ca  premier pe avocatul Conte, prezentandu-l italienilor precum o personalitate “independentà”, are ca partener Partidul Democrat, un partid cu ràdàcini in Partidul Comunist Italian, metamorfozat dupà 1989 in Partidul Democrat al Stangii, transformat si el in Democraticii de Stanga, re-metamorfozat in Partidul Democrat in 2001, care se dorea versiunea europeanà “modernizatà” a Partidului Democrat american: un partid popular de centru stanga.  Fundamentele “ideologice” ale celor douà partide ce compun guvernul Conte 2 sunt diferite si adeseori viziunile politice sunt divergente. Dificultàtilor de punere de acord a programelor si culturilor politice diferite ale celor douà partide au provocat “incidente de parcurs” in fiecare. Dupà infrangerea suferità de M5S la alegerile pentru Parlamentul European din 28 mai (17,1% din voturile exprimate, fatà de   32,68% in alegerile politice din 2018, cand afluenta la urne a fost de 72,93%  fatà de 50,8% la “europene”), in care a fost clar devansat de Lega lui Salvini  (trecutà pe primul loc in preferintele electoratului cu 34,3% din voturi) si prestatia mediocrà a aliatului de guvernare ( PD  a incasat 22,7 % din voturi)  si dupà ulterioara prestatie mediocrà a acelorasi formatii ce au furnizat “materia politicà majoritarà” pentru guvernul Conte 2, acesta din urmà s-a aflat, atat pe plan intern cat si pe plan extern, intr-o pozitie de slàbiciune. Reformele necesare interne si participarea activà si cu autoritatea necesarà la luarea deciziilor necesare  pentru imbunàtàtirea cadrului de cooperare in interiorul UE, au avut, ca atare de suferit. Deja in decembrie 2019 in interiorul M5S s-au produs frictiuni generate de excesul de  complezentà al Guvernului cu directia imprimatà de noua  Comisie de la Bruxelles condusà de Ursula von der Leyen. Un numàr de deputati cu pondere in M5S si-au exprimat dezacordul in legàturà cu pozitia “de asteptare” adoptatà de Guvernul Conte 2  in legàturà cu reforma MES (Mecanismul European de Stabilitate). Conte a reusit sa deplaseze atunci discutia in jurul problemei regulilor mecanismului de stabilitate “mai incolo”, riscand sa piardà bucàti din majoritate, ceea s-a intamplat, dar nu panà la depàsirea pragului de sigurantà ce ar fi impins la alegerile anticipate, devenite obiectivul principal al dreptei in care ponderea majorà o are fostul aliat: Lega. Cam in aceleasi timp càtre alegeri anticipate impingeau  - cu mijloace ceva mai grosolane - si  forte politice ale dreptei liberal-populiste din Romania, incurajate de imobilismul si dezorientarea conducerii PSD. Problema MES a ràmas o problemà crucialà pentru Italia deoarece reglementàrile din respectivul cadru nu pot fi considerate decat limitative pentru economia unei tàri care nu are o crestere econimicà acceptabilà de douà decenii si care a acumulat o datorie publica de 2263 miliardi di euro ( 136,2% in raport cu PIB  2019 - nivelul  maxim recomandat de MES fiind de 62%).  Resursele pentru crestere economicà Italia nu le poate gàsi decat printr-un aranjament, in cadrul UE, de revedere a MES, care gestioneazà aproape in autonomie asa numitul Fond Salveazà State, generat de contributii comune dar si generator de obigatii inrobitoare in caz de utilizare.

Luni, 16 Martie, 2020 - 23:54

În timp ce primul test clinic pentru un vaccin contra Coronavirus a început astăzi în Statele Unite, Cuba ar fi putut deja dezvolta un medicament de succes capabil să vindece COVID-19. Lumea occidentală a recunoscut cu greu potențialul cu care această mică națiune din Caraibe  contribuie la cea mai mare provocare cu care s-a confruntat lumea în foarte mult timp.

Este aproape un miracol Cuba are doar patru infecții coronavirus active, dar nu grave. Nimeni nu a murit în Cuba încă din cauza unei infecții cu COVID-19. Bolnavii din Cuba includ trei turiști italieni și un cetățean cubanez, cu zeci de alți carantinați din precauție cu cazuri suspecte, dar neconfirmate, în carantină.

Țara comunistă din Caraibe a fost una dintre ultimele din America și Caraibe care a raportat prezența infecției pe teritoriul său.

Medicii cubanezi sunt în prim plan, până la punctul că au fost întotdeauna trimiși de guvernul lor din întreaga lume pentru a răspunde la situații de urgență pentru sănătate. De exemplu, să ne gândim la situația de urgență Ebola din Africa de Vest în 2013.

Ministerul Sănătății din Cuba estimează că din anii ’60 și până astăzi, medicii săi au activat până la 600.000 de misiuni în 164 de țări. Multe dintre ele sunt încă active în 67 de țări, în special în țările africane și latino-americane.

Radio Havana Cuba este postul oficial de emisie internațională din Cuba, administrat de guvern. Poate fi auzit în multe părți ale lumii, inclusiv în Statele Unite. Stația a raportat despre medicamentele deja dezvoltate în Cuba, capabile să vindece virusul. Această veste a fost publicată și în Morning Star News în Marea Britanie, China și Cuba News.

Astăzi, Ambasada Cubanei la Roma, Italia, a evidențiat oferta Organizației de Prietenie Italia-Cuba (ANAIC) și a Coordonatorului Național al Rezidenților Cubani din Italia (CONACI) care au trimis apeluri separate autorităților italiene pentru a evalua posibilitatea de a solicita contribuție din partea Cuba, cu personal medical și interferonul cubanez Alfer 2 B, care a fost utilizat cu succes împotriva # COVID19 din China.

Conform rapoartelor din China, Alfa 2B a contribuit foarte mult la stoparea răspândirii virusului la minimum.

Giulio Gallera, consilier pentru sănătate și bunăstare a regiunii Lombardiei în Italia, a informat public, sâmbătă, 14 martie 2020, că a solicitat asistență medicală de la Cuba. Consulatul cubanez a răspuns spunând: Este de datoria mea să confirm că am primit de fapt o scrisoare de la domnul Gallera, care oficializează solicitarea de a avea personal cubanez specializat în gestionarea bolilor transmisibile. Această scrisoare a fost transmisă în mod corespunzător de către ambasada cubaneză în Italia autorităților cubaneze competente, cu care rămânem în contact în aceste scopuri. "

Industria farmaceutică cubaneză este pregătită să trateze mii de potențiali pacienți COVID-19 pe insulă, potrivit Eduardo Martínez, președintele Grupului de afaceri BioCubaFarma.

Martínez a explicat, vineri, la o conferință de presă, că 22 de medicamente produse în Cuba fac parte din protocolul prevăzut pe insulă pentru a trata epidemiile de coronavirus, dintre care, a spus el, „avem pentru tratamentul a mii de oameni și suntem pregătindu-se să crească semnificativ producția celor cu acoperire mai mică. ”

În Caraibe, Jamaica, St. Kitts și Nevis și St. Vincent și Grenadine au anunțat că vor solicita sau au solicitat deja asistență medicală de la omologii lor cubani.

Primul lot de 21 de asistente medicale de specialitate din Cuba va ajunge în Jamaica pe 24 martie pentru a stimula capacitatea sistemului de sănătate de a face față coronavirusului (COVID-19).

„Încercăm să aducem în jur de 100 de asistente medicale de specialitate suplimentare în sistem, concentrându-ne în principal pe unități de înaltă intensitate sau UCI (unitate de terapie intensivă)”, a declarat ministrul Sănătății și Wellness, Dr. Christopher Tufton la St Lucia News.

Ministrul, care s-a adresat la o informare de presă pe 13 martie la Biroul premierului, a declarat că dezvoltarea urmează discuțiilor cu guvernul cubanez.

Terrance Drew, un expert în sănătate din partea opoziției Partidul Muncii St. Kitts și Nevis (SKNLP), a declarat că vor să ceară autorităților cubaneze „ajutor în crearea unei infrastructuri și a unui plan pentru tratarea persoanelor infectate.”

eTurboNews a adresat  Ministrului Turismului din Jamaica, Edmund Bartlett, pentru contribuția sa, dar nu a existat încă niciun răspuns. Bartlett este, de asemenea, șeful Centrului Global de Reziliență și Management al Crizelor (GTRCM) cu sediul în Jamaica.

Joi, 12 Martie, 2020 - 09:50
Recenzat de Mihai Neagu Basarab

Această a doua ediţie, revăzută şi adăugită, subintitulată Cuminţenia pământului, a văzut lumina tiparului la Editura Compania cu un cuvânt înainte semnat tot de acad. Dan Berindei ca şi prima ediţie. Trăim o perioadă istorică în care viitorul ne apare sumbru, tinzând chiar să dispară pentru scumpa noastră patrie. Cunoscând personal foarte mulţi oameni, între care mulţi intelectuali de marcă, subtili, mulţi scriitori şi istorici, am aflat încă de acum o jumătate de secol, pe cale orală, ceea ce poate accesa oricine astăzi dacă-i cade ochiul pe vreun text de Lucian Boia. Pesimismul mai mult sau mai puţin îndreptăţit altădată este în actualitatea zilelor noastre de-a dreptul constrângător. În acest context, cartea marelui înţelept tobă de carte acad. Mircea Maliţa îndeplineşte o funcţie terapeutică pentru toţi cititorii de valoare, pe care actualităţile şi perspectivele româneşti tind să-i îmbolnăvească. În finalul prezentării acestei capodopere de erudiţie, patriotism şi înţelepciune de rabin, acad. Berindei afirmă : „Strategiile de supravieţuire… este o carte care îl defineşte înainte de toate pe cel care şi-a consacrat realizării ei strădaniile, erudiţia sa multiformă, ascuţimea minţii sale. Dar este şi o carte necesară, mai ales în timpurile de confuzie prin care încă trecem. Autorul ei ne reaminteşte cine suntem, cum am străbătut miraculos valurile istoriei, care ne sunt profilul şi trăsăturile minţii şi, mai ales, ne încurajează în mersul nostru înainte. Recursul la istorie apare firesc în demersul autorului, ca şi viziunea sa neîncetat mondială. În realitate, el ne arată – spre luare la cunoştinţă ! – cum trebuie să fie un bun diplomat, pe ce trebuie să se întemeieze şi ce trebuie să urmărească. Din nou, trebuie să-i mulţumim academicianului Mircea Maliţa pentru acest nou şi frumos dar.”

După o scurtă introducere de 12 pagini, autorul rezumă pe 105 pagini istoria românilor într-un mod care astăzi te face, simultan, să te simţi mândru şi să te ruşinezi că eşti român, pulverizându-ţi totuşi orice pesimism, ceea ce pare imposibil, până nu citeşti această carte. De fapt, cartea propriu-zisă are două părţi: „Strategii militare şi paşnice” şi „Profilul românesc”. În prima parte, care are cinci capitole, primele trei sunt istorie pură, al patrulea este „Retragerea din istorie”, iar al cincilea – „Pe scena lumii”. Din primele trei capitole, iată un fragment, pozitiv, dar nu cel mai înălţător, referitor la Vasile Lupu : „Din agenda lui nu mai lipsesc schimbările patriarhilor de la Constantinopol şi certurile cu ei, înţelegerea cu Poarta pentru acceptarea patriarhilor aleşi de el, numirile principalilor clerici din toată aria ortodoxiei pentru care i se cerea consimţământul, asigurarea finanţării, controlul cheltuielilor, orientarea Bisericii în confruntările cu catolicii şi calviniştii. E greu de înţeles cum de i-au mai rămas timp şi energie pentru treburile interne şi externe ale Moldovei. Dar Lupu nu se desprindea de visul său şi se lăsa flatat de beneficiari, care-l socoteau locţiitor şi asemănător împăraţilor bizantini.” Prin contrast, contemporanul lui Lupu în Ţara Românească, Matei Basarab, avea ca obiectiv „eliberarea Peninsulei Balcanice şi nu restaurarea unui imperiu”.

„Retragerea din istorie”, formulată ca atare de Lucian Blaga, constituie o strategie de supravieţuire. Academicianul Maliţa consideră că nu există totală ieşire din istorie pentru cei care se străduiesc să supravieţuiască. Şi mai adaugă, amendându-l pe Blaga, „Legile evoluţiei funcţionează acolo unde, din contactul cu mediul, există selecţie”. Contemporan cu Blaga, Ştefan Lupaşcu a creat „o logică a energiilor pe baza opuşilor inseparabili”. Autorul insistă pe cuplul actualizare-potenţare : „Cele două forţe nu sunt nici duşmane, nici prietene, nu se ajută, nu se împiedică. Se poate să nu poţi acţiona – pasul e mic, aproape invizibil. În schimb, potenţarea, îmbogăţirea minţii şi adunarea resurselor ei creşte considerabil.” În zona acţiunii puternice, situaţia este inversă. Blaga remarcă pe bună dreptate că acceptarea modelelor occidentale bine alese funcţionează benefic, catalitic. Autorul înţelege ceea ce citeşte ca acela care a scris şi, beneficiind uneori, în plus, de bibliografie suplimentară, este ridicat prin discursul său deasupra multor surse bibliografice de prima mână. Academicianul Maliţa mi l-a crescut mult în ochii mei pe Blaga ca filosof al istoriei, aşezându-l, în această calitate, lângă compozitorul Enescu şi sculptorul Brâncuşi, consolidând astfel şi unitatea României ca sursă de genialitate.

Al cincilea şi ultimul capitol al primei părţi ne situează „Pe scena lumii”. Aici am apărut sincronic în Europa cu ocazia revoluţiilor de la 1848, care au prezentat specific local atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească şi în Transilvania. Pe vremea când eram elevi în România pe calea socialismului, aflasem că în Ţara Românească a fost, de fapt, o revoluţie, în Moldova fiind vorba de o mână de tineri dornici de emancipare de sub jugul turcesc. Realitatea era că în Moldova au acţionat creiere, dar nu se putea altădată susţine aşa ceva pentru că, refugiaţi în Bucovina austriacă, Al.I. Cuza, Costache Negri, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Costache Epureanu, fraţii Rosetti, fraţii Sion, Mihail Kogălniceanu au prezentat un program mai dur decât cel în 35 de puncte pe care-l susţinuseră la Iaşi. Revoluţionarii cer, între altele, anularea Regulamentului Organic prin care ruşii căutau să justifice jefuirea Ţărilor Române. Este motivul pentru care ruşii vor intra toamna în ţară pentru înăbuşirea ultimelor ecouri ale revoluţiei. M. Roller şi alţii au preamărit rolul civilizator al Regulamentului Organic. Dac-ar fi fost aşa, revoluţia ar fi cerut ca nu cumva să fie anulat acest ansamblu de reglementări ale jafului rusesc în Principatele Române acum aproape 200 de ani. Academicianul Maliţa arată că ruşii i-au ajutat pe austrieci la înăbuşirea revoluţiei din Transilvania, deci au intervenit peste tot unde nu le fierbea oala, considerându-se mare putere cu interese vitale pe mapamond. „Pe scena lumii” s-a jucat şi organizarea unirii din 1859. Diplomaţia Principatelor a acţionat eficient în numeroase capitale europene. După unire a venit independenţa, tot cu sprijin preponderent franţuzesc. Participarea masivă la primul şi la cel de-al doilea război mondial aşază definitiv România pe harta lumii. Am rămas cu impresia că importanţa acordată lui N. Titulescu a fost uşor exagerată, chiar dacă autorul îi impută doar două neîmpliniri.

 

Subscribe to Special 1