2 august 2021

S-a lansat apelul pentru Capitala Tineretului din România, ediţia 2023

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Tinerii reprezintă una dintre cele mai afectate categorii de pandemie, iar acum, mai mult ca niciodată, au nevoie de un context care să îi încurajeze să se dezvolte, să înveţe şi să se (re)descopere. Guvernanţa programului anunţă cu bucurie lansarea noului apel pentru Capitala Tineretului din România, ediţia 2023, care se va desfăşura în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2023!

Orice localitate de rangul 0, I, II sau III (municipii şi oraşe) din România poate candida pentru acest titlu. Sectoarele capitalei României, respectiv Municipiul Bucureşti (prin primăriile aferente), pot, de asemenea, să aplice pentru acest titlu.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru runda I este 8 august (ora 16:59), urmând ca un juriu independent, format din reprezentanţi ai unor instituţii publice, cât şi ai sectorului privat şi ai celui neguvernamental, să evalueze candidaturile. Pe baza evaluărilor vor fi anunţate un număr de minimum 2, maximum 3 oraşe pentru a dezvolta o candidatură extinsă în a doua rundă a competiţiei, urmând ca pe 9 octombrie să fie anunţat oficial oraşul care va purta titlul de Capitală a Tineretului din România în 2023.

Toate informaţiile legate de acest apel se regăsesc pe https://capitalatineretului.ro/aplica.

Timişoara, Bacău, Baia Mare, Iaşi şi Constanţa sunt primele cinci Capitale ale Tineretului din România ce au avut şi au oportunitatea de a dezvolta propriile idei în proiecte de dezvoltare concretă, alături de autorităţile locale.

Fiecare oraş care primeşte acest titlu are oportunitatea de a dezvolta un program cadru tematic anual care vizează dezvoltarea urbană cu participarea directă a tinerilor, capitalele realizând proiecte din ce în mai profesioniste, abordând noi teme de interes pentru tineri şi încurajând dezvoltarea de idei noi şi inovatoare referitoare la co-crearea şi dezvoltarea oraşului.

Încercând să stabilească noi modele, aceste programe anuale aduc o contribuţie semnificativă la procesul de armonizare a diversităţii urbane, conservând identitatea diversă a comunităţilor, dar promovând în acelaşi timp toleranţa bazată pe comunicare şi acţiune comunitară.

Capitala Tineretului din România este un program care funcţionează pe principii similare cu „Capitala Europeană a Tineretului” şi a fost iniţiat, la nivel naţional, de: Consiliul Tineretului din România (CTR) – entitate reprezentativă a tineretului din România; Federaţia Tinerilor din Cluj – entitate creată în contextul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului; Grupul PONT – grup de experţi de tineret, iniţiatorul măsurilor de pregătire a Capitalei Tineretului din România pe baza experienţei candidaturii municipiului Cluj-Napoca pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015 şi Banca Comercială Română (BCR) – lider al sistemului bancar românesc.

Obiectivul programului „Capitala Tineretului din România” este să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri şi să-i implice activ în procesele decizionale din oraşele lor pe teme ce ţin de educaţie, cultură, politică demografică şi alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, îşi propune să stimuleze autorităţile publice locale şi companiile private să susţină şi să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

Oraşul câştigător va beneficia de un premiu financiar în valoare de 50.000 euro din partea Băncii Comerciale Române. Titlul va oferi şi oportunitatea de a atrage alte surse de finanţare din diferite surse publice şi private şi deţinătorul său va beneficia, de asemenea, de posibilitatea de a găzdui diferite evenimente de rang naţional organizate de instituţii publice şi reţele de tineret din România.

Oraşul câştigător are dreptul de a găzdui Summitul Tinerilor, cel mai important eveniment de celebrare, dezbatere şi decizie al mişcării de tineret din România. De asemenea, câştigătorul va găzdui ediţia din 2023 a Galei Tineretului din România.

„Unele lucruri s-au schimbat. Pandemia COVID-19 ne-a afectat modul de interacţiune, de colaborare şi ne-a testat rezilienţa la cote maxime. Tinerii de astăzi sunt poate cea mai afectată generaţie pentru că s-a creat o ruptură majoră în procesul lor de învăţare şi de luare a unor decizii cu privire la viitorul lor. Altele nu s-au schimbat. Trebuie să contribuim în continuare pentru construirea unor oraşe reziliente pe termen scurt, mediu şi lung, iar perspectiva viitorului acestor oraşe nu se poate realiza decât cu implicarea directă a beneficiarilor direcţi: tinerii de astăzi, generaţia cheie a viitorului. Prin acest titlu şi acest apel căutăm primul oraş care poate oferi un răspuns la această provocare în era post-pandemică.”, Andras Farcas, coordonator strategic al programului Capitala Tineretului din România, co-fondator al Grupului PONT.

„Povestea programului naţional Capitala Tineretului din România merge mai departe. Consiliul Tineretului din România încurajează, astfel, tinerii din comunităţile urbane din România să vadă prin acest program o bună oportunitate de a-şi face vocea auzită, de a coagula alături de ei actorii importanţi dezvoltării mişcării de tineret de la nivel local, de a intra în dialog cu autorităţile publice locale (Primărie, Consiliul Local) astfel încât împreună să decidă principalele priorităţi care vor compune candidatura cu care vor merge mai departe pentru a obţine titlul de Capitală a Tineretului din România. Ne arătăm sprijinul faţă de toţi cei care vor să adere la această oportunitate prin care tânărul este pus în mijlocul discuţiilor şi împreună cu cei interesaţi să investească în dezvoltarea acestuia. Până în prezent, programul a cunoscut un real succes şi credem în evoluţia acestuia, însă acest lucru poate fi garantat doar prin implicarea tuturor actorilor, în special tinerii, prin reprezentanţii acestora, şi autorităţile publice locale. Mult succes, iar cea mai bună candidatură să câştige!”, Gabriel Carnariu, Preşedinte Consiliul Tineretului din România.

Andras Farkas
Coordonator Strategic Capitala Tineretului din România