6 octombrie 2022

S-au înregistrat 138 cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de imigrări, în ultima săptămână, au emis cetăţenilor străini şi europeni 2.039 documente privind şederea sau rezidenţa pe teritoriul României. Au fost gestionate 4.991 cereri de avize de angajare şi 1.832 solicitări de viză. S-au înregistrat 138 cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională, s-au emis 260 de documente temporare de identitate, iar pentru 70 de persoane au fost întocmite hotărâri de respingere a cererilor.

La bugetul de stat au fost încasate taxe în valoare de 1.048.108 lei. De asemenea, au fost aplicate 232 de sancţiuni contravenţionale, cu amendă în valoare totală de 186.525 lei, cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.

Priorităţile operative ale poliţiştilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în perioada 27 iunie – 3 iulie a.c., au vizat controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, precum şi asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil.

Astfel, în perioada de referinţă, în ceea ce priveşte admisia în România, au fost înregistrate 1832 solicitări de viză, au fost soluţionate 1217 dintre care 1179 au fost avizate favorabil şi 38 au fost avizate negativ.

Totodată, au fost înregistrate 3365 cereri de prelungire a dreptului de şedere pentru cetăţenii statelor terţe, iar pentru cetăţenii europeni au fost înregistrate 253 de cereri in vederea emiterii certificatelor şi cărţilor de înregistrare a rezidenţei. Cetăţenilor străini le-au fost emise 1997 permise de şedere temporară şi pe termen lung.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă şi reîntregirea familiei.

Poliţiştii de imigrări au efectuat 66 acţiuni de control, la nivel naţional, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, în cadrul cărora au fost depistaţi 154 de cetăţeni străini cu şedere ilegală.

De asemenea, pentru 124 de persoane au fost emise decizii de returnare în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, 45 de persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar pentru 20 de persoane a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea de pe teritoriul ţării noastre.

Au fost înregistrate 4991 solicitări privind emiterea avizelor de angajare/detaşare, au fost soluţionate 2436 de cereri, dintre acestea 2041 au fost aprobate şi 395 au fost respinse.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii de imigrări au aplicat 232 de sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 186.525 lei cetăţenilor străini şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora. Totodată, la bugetul de stat au fost încasate taxe în valoare de 1.048.108 lei.

În perioada de referinţă, au fost înregistrate 138 cereri de azil, solicitanţii aflându-se în diferite stadii de procedură. De asemenea, 17 solicitanţi au primit protecţia statului român, iar pentru 70 de cetăţeni străini au fost emise hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecţie internaţională. Pentru 260 de solicitanţi de azil şi 42 de beneficiari de protecţie în România, poliţiştii au emis documente temporare de identitate sau permise de şedere care le atestă reşedinţa în ţara noastră.

Acţiunile de prevenire şi combatere a şederii ilegale şi muncii nedeclarate ale poliţiştilor de imigrări vor continua, sens în care, recomandăm cetăţenilor străini să respecte legalitatea şederii în România.