Publicat: 26 Noiembrie, 2020 - 13:47
Share

Retailerul național GRID a deschis al 10-lea magazin al rețelei în București, acesta fiind flagship store-ul brandului. Este locul ideal în care iubitorii modei urbane își pot alege produsele vestimentare preferate, dar și pantofi sport extrem de confortabili. La dispoziția acestora vor sta o mulțime de modele de sneakerși din noile colecții ale brandurilor internaționale precum Nike, Jordan, Puma, adidas, Reebok, dar și multe altele.

Suntem conștienți de provocările pe care le aduce fiecare magazin nou deschis, însă ne dorim să fim cât mai aproape de toți iubitorii streetstyle-ului. Așadar, am ales să venim mai aproape și de bucureșteni. Magazinul va fi atât o destinație inedită de shopping, cât și una culturală, prin proiectele pe care le vom organiza în viitor. Locația nu este una foarte mare, însă va fi exclusivă din foarte multe puncte de vedere, găzduind atât produse de linie, cât și în ediție limitată. Așadar, îi așteptăm pe toți cei care locuiesc în capitală și în apropierea acesteia, în noua locație GRID din Shopping City Băneasa. a declarat Nicolae Popa, owner GRID.

Magazinul are o suprafață totală de 72 de metri pătrați, acesta fiind locul perfect pentru toți cei care vor să-și reînnoiască garderoba. Investiția totală în noua locație a fost de 210.000 de euro, aceasta incluzând atât stocul de produse, cât și amenajarea magazinului. În 2021 se plănuiește deschiderea a altor 4 magazine noi, ca parte a planului de extindere a rețelei cu 100% capital românesc, și lansarea unei noi versiuni a platformei de e-commerce, www.grid-sport.ro.

Noul magazin prezintă o gamă extinsă de articole de înaltă calitate, create de branduri de renume internațional, care vor asigura comoditatea și lejeritatea necesare purtării pe durata întregii zile. Designul produselor este unul actual, oferind un aer cool și fresh la fiecare purtare, astfel încât toți ce care trec pragul locației să poată alege produsele care li se potrivesc cel mai bine.

 

***

Despre GRID: Brandul GRID este pe piață din 2018, iar până în prezentâ are deschise  magazine în orașele Pitești, Craiova, Galați, Bacău, Târgu Jiu, Timișoara, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș și București. Conceptul GRID a luat naștere din dorința de a veni în întâmpinarea pasionaților de sport și a celor care vor să se remarce printr-un stil vestimentar aflat sub amprenta originalității. GRID este un brand avangardist, conturat în jurul ideii că lumea digitală se contopește cu cea analogică într-o matrice dedicată stilului street fashion. GRID este noul limbaj în materie de sneakers și a ajuns deja sub „microscopul” specialiștilor.

 

#CuAtitudine #GRID #TheNewSportCode