Publicat: 15 Octombrie, 2019 - 16:20

Camera Deputaților a adoptat, marți, o inițiativă legislativă care prevede reducerea numărului de avize necesare pentru autorizația de construire și reducerea timpului de așteptare pentru eliberarea acestora.

Proiectul a trecut de Camera Deputaților cu 223 de voturi "pentru", un vot "contra" și 24 de abțineri.

Proiectul de lege modifică Legea 50/1999 si are ca scop simplificarea procesului de obținere a autorizației de construire, prin reducerea numărului de avize necesare.

"Proiectul se referă la construire, modernizare, extindere și la anexele gospodărești cu excepția celor de animale. Practic se reduce timpul de așteptare la jumătate pentru eliberarea autorizațiilor de construire și a certificatului de urbanism, prin instituirea Comisiei de Acord Unic", a declarat inițiatorul legii, deputatul PNL Florin Roman.
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: