Publicat: 12 Octombrie, 2020 - 14:48
Share

Autor: 

Publicat: 8 Septembrie, 2020 - 14:47

Cine să îl verifice pe Baranga, ăsta, când el însuşi a fost şef la ORNISS, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat? Pe lângă lista celor care nu pot fi numiţi că serviciile totdeauna dau cu veto, poate vreţi o listă de persoane cărora ORNISS le-a refuzat accesul, începând cu istoricul Securităţii, Marius Oprea?  Nu sunt decât vreo câteva luni de când sub pretextul luptei cu spălarea banilor o ordonanţă stupidă a dlui ministru Predoiu, dată, conform declaraţiei domniei sale, ca să corecteze o transpunere proastă a unei directive UE de către o majoritate PSD-ALDE, m-a obligat să îl declar pe spălătorul de bani potenţial Mihai Şora, membru fondator SAR, şi pe alţi oameni ca el, la Ministerul Justiţiei, deşi nimeni dintre membrii SAR nu a luat vreodată un ban de la organizaţie, nici măcar Consiliul Director. Cred că niciun bon de benzină nu s-a decondat cuiva, lumea e voluntară, e plătit doar staff-ul, care nu e membru. Nu contează! S-au făcut mari presiuni, deşi eu, cînd am aflat, am sugerat pur şi simplu să nu respectăm legea – e o datorie a oricărui cetăţean să atace asemenea legi cretine, care practic obligau pe toate ONG-urile să declare de două ori aceiaşi membri la Ministerul Justiţiei pentru a fi înscrişi în două registre diferite (PSD, dacă mai ai majoritatea în Parlament poate corectezi ordonanţa asta). Dar trebuie să spun că domnea o mare spaimă în lumea neguvernamentală că legea fusese dată înadins inaplicabilă (trebuia depus şi buletinul actualizat al tuturor) că Guvernul va putea închide orice ONG, că ai dat sau nu ai dat datele, că fie speli bani dacă nu declari, fie nu respecţi datele personale ale cuiva dacă declari. În plus, reputaţia Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor era foarte teribilă – au făcut necazuri mari la unii şi la alţii. Reiese acum că la data cu pricina şi până foarte recent acolo era şef unul politic numit de Ludovic Orban, cu trecut în serviciile secrete şi o existenţă aşa de secretă că nimeni nu ştia că îşi falsificase toate diplomele, începând cu cea de bacalaureat. El a putut fi numit în funcţie fără ca să se aprindă lumina roşie, deşi am fost martor în 2015-2016 cum lumina roşie clipea la greu la nume inofensive din societatea civilă şi diaspora pur şi simplu că nu aveau grade. Ca să priceapă toată lumea, actualul primar al Bucureştiului e bine că a fost ales (şi bravo vouă celor care l-aţi ales), că numit nu ar fi putut fi niciodată. Nici să le mănânci din palmă la ăştia nu ajută, trebuie să faci armata cu ei. Asta contează, nu diplomele. Aşa fantomatic cum e, statul paralel s-a opus cu mult succes ori de cîte ori un nume ca acesta a apărut pe vreo listă de numiri, că acolo se controlează toate numirile şi nimeni nu doarme. Statul paralel doarme doar când preşedintele liberal vrea să numească un consilier pe siguranţă naţională (Scutaru, 2015) şi premierul liberal un şef la Combatarea Spălării Banilor (Baranga, 2019). Pe urmă se trezeşte brusc. Cine să îl verifice pe Baranga ăsta, cînd el însuşi a fost şef la ORNISS, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat? Pe lîngă lista celor care nu pot fi numiţi că serviciile totdeauna dau cu veto poate vreţi o listă de persoane cărora ORNISS le-a refuzat accesul, începînd cu istoricul Securităţii, Marius Oprea? Baranga şi ai lui de fapt dau aprobări pentru Oprea şi noi, ceilalţi, ca să fie clar. Şi serviciile sunt un perfect partener să cureţe justiţia de corupţi, că măcar corupţia lor e secretă, nu? Pînă cînd nu mai e, că, slavă Domnului, statul paralel e monopolistic, dar nu monistic, ca să îl citez pe Juan Linz, iar unele picioare ale miriapodului le calcă pe altele. ORNISS ar trebui transferat la bloc, la Teatrul de Comedie. Uite ce au zis: „Contractul individual de muncă al domnului Baranga Laurenţiu cu ORNISS a fost suspendat în perioada 01.10.2016 – 30.09.2019”, ca atare ”practic, în ultimii 4 ani calendaristici, domnul Baranga Laurenţiu NU a mai avut nicio legătură cu ORNISS”. Poate sunt patru ani din 2019 în 2020, sau poate e vreo directivă europeană că înainte de 2016 nu se pun ticăloşiile dacă lucrezi în România la ORNISS. În ştiri paralele, nici vorbă să fie vreo proiect al statului paralel să elimine din USR pe cei toţi care l-au făcut şi au adus voturi ca să devină un USR-PLUS perfect (controlabil). Nimeni, nici măcar ăla din diaspora care spăla banii STS şi a reuşit eliminarea ălora aleşi de popor de a ieşit tot scandalul, nu are vreo legătură cu statul paralel. E o luptă între civili, unii mai idealişti şi fraieri şi alţii mai parveniţi şi fără caracter, nu? Asta e. Prostia e fermecătoare, prostia e nemuritoare, cu cît e mai mare cu atît te uimeşte mai tare- ca să îi citez şi pe Bobo şi Ada Milea, din dor de eterna şi fascinanta noastră ţară. 

 

Format: