Publicat: 28 Septembrie, 2016 - 14:27

Exasperat și sătul până peste cap de nenumăratele anchete penale declanșate împotriva lui, deputatul Sebastian Ghiță a decis să execute un salt mortal. Să se detoneze la ușa șefului DNA, Laura Codruța Kovesi. O va da sau nu peste cap suflul exploziei? Iată o întrebare la care merită să încercăm un răspuns. 

Autodenunțul lui Sebastian Ghiță creează o situație cu totul și cu totul nouă atât pe tabla de șah politic, cât și în prea mult discutata și disputata bătălie anticorupție, politizată la rândul ei. 

Cu subiect și predicat, autodenunțul lui Sebastian Ghiță, care nu este decât un prim spectaculos, dar modest pas într-un viitor dosar penal, creează contururile unui grup infracțional organizat. Din acest grup fac parte, alături de Sebastian Ghiță care, prin autodenunț, se sustrage pedepsei penale, toți semnatarii unei expertize tehnice, scrisă de alții, și care au absolvit-o, în 2012, pe doamna Laura Codruța Kovesi de acuzația că și-ar fi plagiat lucrarea de doctorat. Acestora li se adaugă toate persoanele din Guvern și din proximitatea Guvernului care au fost la curent cu această operațiune. 

Dacă ceea ce afirmă Sebastian Ghiță în autodenunț este adevărat, atunci membrii acestui grup organizat s-au transformat, în 2012, într-un fel de îngeri de pază ai Laurei Codruța Kovesi, sub motiv că rolul pe care ea îl joacă în lupta anticorupție este atât de benefic, încât nu ar trebui eliminată sub motiv că este autoarea unui plagiat. 

Avem, așadar, premisele unui nou și spectaculos dosar penal care ar putea să distrugă carierele celor menționați generic mai sus, la care se adaugă, atenție, un ministru al Învățământului, un prim-adjunct al directorului SRI, în persoana generalului cu patru stele, Florian Coldea, și, așa cum se va vedea, un fost președinte al României, în persoana lui Traian Băsescu, care și el a ținut neapărat să se detoneze. 

Dosarul penal devine și un dosar politic.  Dacă se va dovedi că într-adevăr a existat această operațiune de spălare a Laurei Codruța Kovesi de către un grup infracțional organizat, asta nu va însemna însă, în mod automat, că actualul șef DNA a știut ce se întâmplă sau, mai mult chiar, că ar fi sprijinit în vreun fel sau altul acest grup criminal organizat. Singura mărturie împotriva ei din această perspectivă, dar și această mărturie destul de vagă, îi aparține tot lui Sebastian Ghiță. 

În al doilea rând, dacă se dovedește că există respectivul grup infracțional, acesta nu constituie și o dovadă a plagiatului. Plagiatul, dacă există, va trebui dovedit de o comisie de specialitate. La fel cum s-a întâmplat în cazul lui Victor Ponta.

În al treilea rând, pentru că Traian Băsescu a simțit, la rândul său, nevoia să se detoneze în acest caz, cercetările ar putea fi extinse și asupra lui. În ce sens? Într-un triplu sens.

Traian Băsescu se destăinuie și spune că, în 2014, președinte în funcție fiind, a avut informații conform cărora spălarea Laurei Codruța Kovesi s-ar fi săvârșit cu adevărat. Mai mult chiar, el introduce în ecuație încă două personaje cheie. Pe Mihnea Costoiu, care a fost ministru al Învățământului, și pe faimosul general Florian Coldea. Iar dacă a știut, de ce a tăcut? Tăcerea, în acest caz, este ea însăși o infracțiune. Ex-președintele nu se oprește însă aici. 

Luat de apă, Traian Băsescu mai afirmă că, în acest an de grație 2016, doamna Laura Codruța Kovesi, utilizând o linie telefonică securizată-TO- l-a amenințat pe un demnitar al statului că îi deschide dosar penal, dacă va declanșa o anchetă privind plagierea lucrării de doctorat a domniei sale. Dacă este așa, e foarte grav. Dar până când se va dovedi, dacă se va dovedi, că a existat o asemenea amenințare – ar fi obligatoriu ca persoana amenințată să facă, în acest sens, o declarație în fața procurorilor -, câteva semne de întrebare conduc, din nou, la o posibilă faptă penală. Convorbirile TO sunt securizate. Și sunt și absolut secrete, în sensul că nu se fac nici înregistrări și, cu atât mai puțin, stenograme. De unde ar fi putut să cunoasca Traian Băsescu, acum, în 2016, ex-președinte, conținutul unei convorbiri secrete care a avut loc pe o linie securizată? Merită cercetat. 

Iar pentru ca autodetonarea lui Traian Băsescu să fie completă, el mai face și o altă afirmație stupefiantă. Și anume că, în toate campaniile electorale, toți liderii politici relevanți au practicat finanțarea ilegală a partidelor. Timp de 26 de ani. Prin urmare, s-a autodenunțat, într-o încercare disperată și dramatică de a-i trage după sine, în purgatoriul DNA, pe toți ceilalți lideri politici.

Iar după tot ceea ce s-a întâmplat în spectaculoasa zi de marți – trei ceasuri rele -, după ce întreg acest tărăboi a acoperit un alt scandal de primă mărime, cel al vacantării de la SIE, iată că apare, în premieră, și o altă temă majoră.

Este limpede că doamna Laura Codruța Kovesi, în mod drept sau nedrept, este și va fi supusă unui linșaj mediatic. La fel cum s-a întâmplat în toate celelalte situații în care demnitari ai statului român au fost acuzați public de palgiat. Ei bine, acest linșaj mediatic de neevitat are efecte catastrofale asupra credibilității DNA. În aceste condiții, cea mai bună soluție, chiar în favoarea șefei DNA, este autosuspendarea și forțarea, pe toate căile legale, a declansării și desfășurării unor anchete profesioniste, făcute cu toată celeritatea și cât mai transparent posibil. Numai astfel Laura Codruța Kovesi s-ar putea sustrage, parțial, linșajului mediatic.

Format: