13 august 2022

Salvamont Argeş, dotată cu o dronă performantă, de ultimă generaţie, pentru căutări în acţiunile de salvare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consiliul Judeţean Argeş, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, a achiziţionat o dronă performantă, de ultimă generaţie, cu care va fi dotat Serviciul Public Salvamont Argeş. Cu toate că salvamontiştii argeşeni au fost printre primii din ţară care au folosit drona în intervenţiile de salvare, până acum era utilizată o dronă care aparţinea şefului Salvamont, Ion Sănduloiu.

Drona a costat 33.000 de lei, investiţia incluzând şi opţionalele, baterii şi un kit. Aceasta are şi capacitatea de a mapa terenul astfel încât găsirea unor eventuali turişti să poată fi făcută mult mai rapid, graţie unui program special pus la dispoziţie de Dispeceratul Naţional de Salvamont.

Poate cel mai cunoscut exemplu de folosire cu succes a căutărilor cu ajutorul dronei a fost cazul planorului prăbuşit în 2015.

„Drona ne este foarte necesară în acţiunile de căutare, în verificarea zonelor unde accesul este foarte dificil.
Spre exemplu, în loc să se facă o verificare cu oameni care coboară în rapel din zece în zece metri de-a lungul unui abrupt, putem ridica drona, putem filma, vedea eventuale victime şi totul se înregistrează. Important este că nu sunt riscate vieţile oamenilor, nu se folosesc foarte multe resurse şi evităm uzura sau distrugerea de echipament.
Până acum, noi am folosit o dronă personală, a mea, care a fost esenţială în anumite momente, poate cel mai cunoscut fiind cel al planorului care a căzut acum ceva ani. Această dronă este mult mai performantă, are o rază de cinci kilometri. Este un mare pas, pentru că la nivel naţional este o mişcare de dotare cu drone profesionale care să suporte un program de mapping (cartografiere).
Adică, îi dai dronei coordonatele unei arii, iar ea îşi face gestionează consumul de baterie, se duce şi filmează după un traseu pe care şi-l prestabileşte, apoi se întoarce. Imaginile sunt introduse într-un soft special – la Centrul naţional de coordonare al datelor de la nivelul Salvamont România – care pune în evidenţă elementele care nu ar trebui să fie în natură. În felul acesta se pot face căutări punctuale. În acest moment suntem patru colegi care putem manevra drona, dar ne dorim să creştem numărului pentru a putea folosi aparatul în orice moment.
La nivel naţional mai sunt aproximativ 10 servicii care au drone, dar cred că în următorul an se va ajunge la 30 de servicii care vor avea astfel de dotări, pentru că la nivel naţional un astfel de aparat devine tot mai important în acţiunile de căutare sau salvare” – Ion SĂNDULOIU, director Salvamont Argeş.

„Aşa cum am promis încă de la începutul acestui mandat, Consiliul Judeţean Argeş va sprijini activitatea Salvamont Argeş. Şi în trecut, C.J. Argeş a aprobat achiziţia de echipamente specifice acţiunilor de salvare. De data aceasta, sprijinul nostru se face prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Argeş, unde Consiliul Judeţean asigură preşedinţia şi finanţarea.

Prin intermediul ATOP, Serviciul Salvamont a reuşit achiziţionarea unei drone de înaltă performanţă care le este absolut utilă mai ales în activităţile de salvare, acolo unde căutarea prin accesul fizic, uman, este dificilă.

Prin achiziţionarea acestei drone este evident că salvatorii montani vor dispune de mai multe resurse tehnice, nu doar umane, şi vor putea interveni mai uşor, mai sigur şi mai rapid în zonele greu accesibile. Pe de altă parte, cred că şi turiştii care ne vizitează locurile se vor simţi mai în siguranţă.

Această politică vine în continuarea eforturilor pe care Consiliul Judeţean Argeş le-a făcut şi în mandatul trecut. Şi atunci, tot prin ATOP, CJ Argeş a finanţat achiziţionarea unei drone pentru Jandarmeria Argeş, pentru sprijinul activităţii specifice şi acest lucru cred că este benefic pentru toată lumea” – Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Argeş.