Publicat: 7 Noiembrie, 2013 - 09:52

În perioada 10-17 noiembrie 2013, Ministerul Culturii din România, împreună cu Institutul Balassi – Instiutul Maghiar din București, organizează a șaptea ediție a Săptămânii Filmului Maghiar, eveniment desfășurat în baza semnării, la 20 octombrie 2005, a Programului de colaborare culturală între Ministerul Culturii și Cultelor din România și Ministerul Patrimoniului Cultural Național al Republicii Ungare.

Săptămâna Filmului Maghiar va avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, Studioul Horia Bernea (intrarea prin str. Monetăriei nr. 3).

Intrarea la proiecții va fi liberă. Filmele vor fi subtitrate în limba română și în limba engleză.

În deschiderea SFM 2013 va fi proiectat filmul de debut al tinerei regizoare Cserhalmi Sára, Dragii mei prieteni turnați, în prezența regizoarei. Filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun film de debut la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

În programul SFM 2013 vor fi proiectate opt lungmetraje, producții 2011-2013, precum și filme documentare și scurtmetraje, oferind, astfel, posibilitatea ca cinefilii să cunoască și genurile mai puțin promovate ale industriei cinematografice maghiare. Programul de filme artistice conține trei coproducții (Patria, sexul și alte inconveniente/ Germania; Mulțumesc, bine/ Slovacia și Roxanne/ România), o premieră absolută (Indianul), un film pentru adolescenți (În numele lui Sherlock Holmes), o comedie (Soția, femeia, gagica) și o animație (Tragedia omului). Programul SFM 2013 va fi completat de scurtmetraje și documentare.

În secțiunea Festival invitat vom prezenta festivalul internațional de film și muzică MEDIAWAVE. Festivalul Internațional de Film și Muzică MEDIAWAVE este unul dintre cele mai importante festivaluri artistice, recunoscute pe plan internațional atât datorită profesionalismului, cât și pentru atmosfera sa unică. Prin evenimentele conexe prezente la SFM 2013, vom încerca să redăm din acestă atmosferă unică a festivalului. La Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București vom vernisa o expoziție Mediawave, vom prezenta două selecții de scurtmetraje câștigătoare la edițiile anterioare și vom avea un atelier muzical de trei zile, sub conducerea chitaristului Both Miklós, care se va termina cu un concert ca rezultat al atelierului.

În 2008, în cadrul Săptămânii Filmului Maghiar a fost organizată o masă rotundă pe tema coproducțiilor româno-maghiare. De atunci, a devenit o tradiție ca, în fiecare an, să proiectăm o coproducție româno-maghiară. Anul acesta, vom proiecta filmul de debut al regizorului român Vali Hotea, Roxanne.

Săptămâna Filmului Maghiar de anul acesta începe și se termină cu câte un film despre turnători și consecințele acțiunilor lor după mai mult de 20 de ani, dovedind încă o dată că în această regiune Central-europeană avem un „bagaj” istoric și cultural comun. Anul acesta avem în program două producții care au fost făcute cu sprijinul Institutului Maghiar din București, Pastila fericirii al regizoarei Felméri Cecília și Roxanne al regizorului Valentin Hotea.

Filmele vor fi prezentate, în fiecare seară, de criticul de film, profesor Radu Igazsag.