25 iunie 2022

Săptămâna „UnisportVest”, la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Finalul lunii mai prilejuieşte organizarea tradiţionalei Săptămâni sportive „UnisportVest”, la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), un program în cadrul căruia studenţii şi universitarii din UVT participă la zeci de competiţii, din sporturi de echipă sau individuale, dar şi la evenimente conexe, organizate de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS). La fel ca în anii trecuţi, UVT promovează sportul de timp liber în rândul studenţilor, îndemnându-i la un mod de viaţă activ, în care recreerea, buna dispoziţie, competitivitatea şi fair-play-ul sunt în prim-plan.

Între 23 şi 27 mai, spaţiile sportive ale UVT vor găzdui jocuri sportive precum fotbalul, handbalul, baschetul, voleiul sau beach volleyball-ul, completate de întrecerile la tenis de câmp, atletism, înot sau badminton.

În plus, se va organiza o plimbare cu bicicleta, în cadrul cursei „Pedalaţi cu familia UVT” (în 26 mai, de la ora 13, cu plecare din faţa UVT, V.Pârvan nr. 4), iar în 27 mai va avea loc ediţia a 15-a a Conferinţei studenţeşti FEFS (începând de la ora 9, în format hibrid, Sala 028 UVT şi online).

Programul complet al desfăşurării competiţiilor poate fi consultat pe pagina web dedicată „UnisportVest”.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Formarea completă a tinerilor implică şi cultura activităţilor fizice, asupra căreia se concentrează multe dintre evenimentele organizate de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a UVT. O întreagă săptămână sportivă, pe care o numim „UnisportVest”, îi grupează pe entuziaştii sporturilor recreaţionale pe terenurile outdoor şi sălile sportive ale UVT, într-o ediţie care este cu atât mai binevenită, cu cât urmează după o lungă perioadă de restricţii, în care şi practicarea întrecerilor de echipă a fost limitată. Succes competitorilor înscrişi în zecile de întreceri din programul UnisportVest 2022!”.

Aflată la a XVII-a ediţie, Săptămâna sportivă „UnisportVest” este un eveniment ce îşi propune creşterea impactului practicării activităţilor sportive în rândul studenţilor. Numeroasele acţiuni şi demonstraţii, desfăşurate pe parcursul a cinci zile, vor scoate din rutină campusul universitar, oferindu-le studenţilor posibilitatea de a practica mişcarea în aer liber, în spiritul competiţiei.

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional

Acasă

Comunicate de presă


https://uvt.ro/ro/revista-presei/
https://www.facebook.com/uvtromania
http://univ-unita.eu/