Publicat: 21 Noiembrie, 2019 - 19:00

Ambasadoarea Franței în România, doamna Michèle Ramis, a decorat mai multe personalităţi ale lumii culturale, care au avut o contribuție remarcabilă la succesul Sezonului Franța-România, miercuri, 20 noiembrie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Reședința Franței.

Au fost decoraţi cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler directorul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, doamna Gianina Cărbunariu, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, domnul Constantin Chiriac, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, domnul Ioan Cristescu, directorul artistic al Fundației Art Encounters, doamna Diana Marincu, redactorul-șef al revistei „IDEA art + society”, domnul Ciprian Mureșan,  directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, domnul Ernest Oberlander-Târnoveanu, și comisarul Sezonului Franța-România, diplomatul Andrei Țărnea.

Cu această ocazie, Ambasadoarea Franței în România a pus în evidență contribuția fiecăreia dintre cele șapte personalități decorate la succesul Sezonului Franța-România, precum și semnificația acestei serii de evenimente în cadrul relației bilaterale dintre cele două țări.

„Aceasta este o ceremonie de decorare excepțională, care se desfășoară într-un context la fel de excepțional: în urmă cu aproape un an, președinții Macron și Iohannis deschideau solemn Sezonul Franța-România, la Paris, primul de acest fel între două state membre ale Uniunii Europene. De-a lungul acestui an, francezii și românii au putut să se descopere și să recreeze această legătură intimă care a consolidat istoria noastră comună. Am plăcerea să ofer în această seară însemnele Ordinului Artelor și Literelor unui număr de șapte personalități pe care ministrul francez al Culturii, Franck Riester, a ales să le onoreze pentru contribuția lor la succesul acestui Sezon”, a declarat doamna Michèle Ramis.

De asemenea, Ambasadoarea Franței în România a mai explicat că Ordinul Artelor și Literelor face parte din cele patru ordine ministeriale care nu au fost desființate în timpul reorganizării decorațiilor franceze decise de generalul de Gaulle, în 1963. Prezidat de ministrul Culturii, Ordinul Artelor și Literelor „are scopul de a recompensa persoanele care s-au distins prin creațiile lor în domeniul artistic sau literar sau prin contribuția pe care au adus-o la strălucirea Artelor și Literelor în Franța și în lume”. Acest ordin a fost acordat unor personalități precum Marcel Pagnol, Georges Braque, Marc Chagall sau Eugen Ionescu.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: