22 octombrie 2021

ȘAPTEZILE – Săptămâna 09 (1-7 martie)

7 Zile
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Zilele babelor și Moșii de iarnă @ Altfel, “martie 2021, cam ca martie 2020, cu deosebirea că, acum, avem hârtie igienică” @ Săptămâna asta am comemorat, că aniversat nu se poate zice, un an de pandemie @ Plus 44 de ani de la Cutremurul din 1977, timp în care 2400 de clădiri cu bulină au rămas neconsolidate @ Directorul OMS pentru Europa a vorbit despre “bezna științifică și politică”, prezumtiva încheiere a pandemiei, la anul, și rezervele Organizației față de un pașaport digital de vaccinare. Vorbe @ Până una alta, cât a dat Papa Francisc o fugă până la Bagdad, făcu Vlad Voiculescu făcu ce făcu, de-i ieși socoteala peste trei și ne băgă, iar, de Ziua femeii, în scenariul roșu, la București, spre disperarea cârciumarilor, a artiștilor și a îndrăzneților @ Scenariul roșu nu e totuna cu epoca de aur a restricțiilor, care se traduce prin carantină, la peste șapte. Timișoara știe cel mai bine despre ce vorbim @ “Cine e neesențial, hai sus, hai sus, hai sus!” semnat Sf. Petru, pe site-ul Ministerului sănătății. Stilul e al lui Perjovschi, colaborator al instituției, inscripția e de sorginte fascistă, cum scrie Marius Oprea pe Mediafax, dar ministrul Voiculescu declarăpe Facebook că ar fi fake. Măi, să fie!… @ Altfel, săptămâna a stat sub semnul Justiției, tipa aia imprevizibilă, legată la ochi, care stârnește tot felul de pofte perverse celorlaltor două puteri ale statului@ Închiderea definitivă, de către Tribunalul capitalei, a dosarului “10 august” – pe cât de prost instrumentat, pe atât de vocalizat, un adevărat cal de bătaie electorală pentru pluseriști -, s-a lăsat cu pumni în cap, trageri la răspundere și înjurături de mamă@ Au uitat aleșii cu totul de separația puterilor în stat, de justiție suverană, independență și inamovibilitate a judecătorilor și s-au dat în stambă, la greu @ Președintele, din ce în ce mai jucător, a sărit la gâții ministrului userist al Justiției, Stelian Ion, cerând explicații despre clasare, iar deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a repezit în ficații lui Iohannis, pe care l-a făcut “pervers, în stil pesedist” și direct responsabil pentru eșec @ După cum ne-a șoptit o păsărică, lui Ungureanu, felcerul cu telefonul, i se pregătește ceva. Una e să hărțuiști managerii de spitale, alta e să pui tunul pe Rareș Bogdan, dar totul până la primul schior al țării @ A doua (ne)făcută a instanței, în sensul de nedefinitivă, e condamnarea cu executare a Elenei Udrea și Ioanei Băsescu, pentru finanțarea campaniei electorale a Marinarului @ “Securitatea și-a pierdut orice urmă de credibilitate după ce s-a aflat că a colaborat cu Băsescu”, zice lumea @ Udrea a blestemat-o pe judecătoare, iar instanța a respins controlul judiciar pentru inculpată…Nebănutie sunt căile Justiției @ A trecut și bugetul, exact cum l-a vrut Cîțu. Opoziția, personificată prin Ciolacu cel fără de vino-ncoa, nu s-a văzut și nu s-a auzit. Să fi fost Orlando, Tudose, sau Viorica, era cu totul și cu totul altceva @ Cîțu și-a început “ofensiva” în teritoriu exact când Rafila declara că “se simte” aglomerația la ATI și valul al treilea al pandemiei, în aer. Fiecare simte unde poate @ Primul pas al Premierului, potențial viitor Președinte al PNL, în Vrancea, a fost poticnit, protagonistul împiedicându-se de susținerea declarată a filialei pentru Orban @ Dublu eșec: al “negociatorilor” poliției și al ISU. După femeia care s-a aruncat de la etaj ca să nu ardă de vie, la Constanța, și dubla crimă din Onești, în care “negociatorul a vorbit ca pentru americani”, un student s-a aruncat de pe acoperiș. Timp de trei ore, el nu a putut fi convins să coboare și nici nu s-a putut monta o saltea pe care să cadă în siguranță @ Partea bună e că gărdulețul de lângă cămin a scăpat intact, iar ISU s-a ales cu dotări pe măsura ambițiilor lui Arafat: încă trei elicoptere, care oricum nu vor zbura noaptea @ Nu doar spitalele ard: incendiu la Prefectura Suceava, într-un bloc, la Rodna, la o școala, în Bistrița Năsăud, la Mioveni  etc. @ Între timp, mascații și-au făcut numărul, descinzând la Opera națională din Iași, la Doina Levința și la o serie de Spitale și Cabinete medicale din 17 județe. Uite unde era corupția! @ Șoșoacă e doar vârfu’. Stai, s-o auzi pe Cârcu! Ancuța Cârcu, vice-președinta AUR Galați, acuzată de proxenetism, a declarat: “Eu nu controlez păsărica nimănui” @ Încă un Urs de aur, la Berlin: “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”. Producătoarea, Ada Solomon, se plânge că autoritățile nu zic nimic: “e dureros faptul că la mine acasă nu contez”. Ba, poate, e mai bine, dacă ne uităm la Beatrice Rancea@ Cîțu a început o bătălie cu veșnicii lideri de sindicat. Costin, de la BNS, zice că e șantaj public. Iar proaspătul Premier are toate șansele să se lovească de Bloc. De Blocul național sindical @ Un puriu la curtea Președintelui Biden. Să fie în semn de retaliere pentru Zuckerman? Iohannis s-a decis să-l trimită ambasador la Washington pe consilierul său de 37 de ani, Andrei Muraru, fără experiență diplomatică. Adică ce, numai SUA să trimită la noi tot felul de politruci și lobiști? @ Maior va pleca în Iordania, Hurezeanu la Viena. În rest, MAE a numit peste 20 de diplomați de carieră în posturile recent vacantate @ Jandarmii din Brașov au petrecut fără mască. De bucurie că le pleacă șeful @ Kovesi cere mai mulți procurori români, dar respinge șapte bulgari, pe motiv de lipsă de experiență în anti-corupție. Care, la bulgari, cică nu e@ Fostul Președinte francez Sarkozy a fost condamnat pentru corupție. Spre deosebire de fostul premier român Adrian Năstase, el nu va fi trimis la bulău, printre borfași, violatori și criminali, ci își ca ispăși pedeapsa la domiciliu. Noblesse oblige @ Cîțu a demis 103 prefecți. Nici nu bănuiam că avem atâția. Va numi în locul lor politruci, dublați de adjuncți pe măsură. E foame mare. De funcții @ Ion Iliescu a împlinit, pe 3 martie, 91 de ani. “Situația în care se află țara necesită o comunicare mai deschisă între forțele politice, între cetățeni și factorii sociali”, a declarat fostul Președinte @ Tot pe 3 martie, președintele în exercițiu, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei mondiale a vieții sălbatice. “De la fiecare după putință, fiecăruia după nevoi” (AMBIDEXTER)