29 ianuarie 2022

ȘAPTEZILE – Săptămâna 1 (27 decembrie -2 ianuarie)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

M-am întrebat cum e mai corect: săptămâna 53 a vechiului an, din care a înglobat cinci zile, sau săptămâna întâi a lui 2022, din care au trecut doar două. Dar, regulile sunt reguli: “anul are 52 de săptămâni”, iar “învingătorul ia tot”. Noul An l-a învins pe cel care a trecut @ “Cu prilejul Anului Nou” glăsuia, pe vremuri, doar Dictatorul. Acum, s-au adresat națiunii trei persoane: Premierul, Președintele și…Arafat. Nici nu contează ce și cum a spus fiecare, ci doar persoana a treia și calitatea ei, în context @ Ministrului sănătății i-a venit rândul abia după Revelion, să anunțe iminența valului cinci, ca urmare a “dezmățului” de Sărbători. Detalii despre cum s-a transformat Rafila “fost specialist, actual politruc” într-un “vorbete”, în editorialul lui Sorin Avram, de pe Mediafax. Răutăcisme @ Prima știre e că, de la 1 ianuarie, autoritățile publice nu vor mai avea voie să ne ceară copii după documente emise de alte autorități publice (ca atunci când te duci la Poliție să-ți schimbi buletinul și-ți cere copie după buletinul vechi, al cărui original rămâne, oricum, acolo). O minune ca și cea cu dispariția ștampilei. Dar, la noi, orice minune, ține doar trei zile @ Tot la 1 ianuarie am celebrat, pe lângă Sfântul Vasile Dâncu și 15 ani de la aderarea României la UE. Cu multe bune și ceva rele – mai ales în ultima perioadă de ideologie neomarxistă, care i-a transformat pe mulți euro-entuziaști în euro-sceptici. Tendință care se va accentua în primele luni ale acestui an, când Franța lui Macron, aflat în campanie electorală, va deține Președinția Consiliului. Măcar nu mai e Cioloș șeful Grupului Renew @ Nicușor Dan a oferit tinerilor bucureșteni și nu numai, o lecție de progresism, lăsând bulevardele fără luminițe de Crăciun. Iar 55.000 de apartamente au rămas și fără căldură. Așa, ca pentru nostalgici @ Un italian mangă, avid de cultură, a încercat, de Revelion, să intre în Muzeul „Colecțiilor de Artă”. Dar, după ce a sărit gardul, a fost imobilizat cu spray lacrimogen de un jandarm vigilent. Bravo! @ Nu același lucru s-a întâmplat cu câteva nopți mai devreme, la Parlament. “Ce ruși, tată! Ce Putin, ce teroriști? Un singur irlandez, mort de beat, a cucerit Casa Poporului într-o noapte! Dacă erau trei irlandezi răsturnau guvernul și-și proclamau propria republică! Trăiască spiridușul irlandez!” @ Irlandezul confundase, cică, cea mai mare clădire din Europa cu Hostelul lui de la Gara de Nord. De fapt, zic gurile rele, îl căuta pe Iohannis, ca să răzbune un incident de pe vremea venirii sașilor în Ardeal, pe modelul indianului care a vrut să intre în Castelul Windsor ca să o omoare pe Regina Elisabeta a doua pentru a răzbuna un masacru din 1919, când nici măcar ea nu era născută @ Toată lumea a auzit de coșul minim de consum și are o idee despre componența lui, pe baza căreia se calculează inflația. Găselnița lui 2021 e, însă, de sezon: “Cum arată coșul de medicamente al românilor din ultimul an?” Pentru că, stimați telespectatori, ăsta e adevărul: cele mai cumpărate medicamente sunt cele cu vizibilitate pe micul ecran. Consumam, așadar, în ordine: leacuri de stomac, de cancer și de inimă sau pentru circulație. Prima și a treia categorie fac parte din auto-medicație, multe fiind vândute ca “suplimente alimentare”. Medicamentele pentru cancer sunt cele mai scumpe, dar nu se prea găsesc. Cert e că, pentru toate astea, industria farma a încasat în 2021 peste 20 de miliarde de lei de la ipohondrii români @ De la 1 ianuarie cresc alocațiile și pensiile (cu 10%) și se majorează pragul de venituri pentru compensarea cu 90% a…medicamentelor. Ceea ce era de demonstrat @ Adrian Năstase zice că Iohannis așteaptă un job multinațional. Tot ce se poate. Iar fostul premier pesedist, proaspăt reabilitat, pare a se reantrena pentru un job național. Între timp, Geoană se încălzește la Bruxelles: “am luxul să fac ce îmi doresc să fac. Nu sunt prea bătrân ca să mă pensionez”. “Mihaela, dragostea mea, păzea!…” @ Sunt 20 de ani de când 12 țări au renunțat la monedele naționale, adoptând moneda europeana. “Și melcul, țuști!”. Isărescu scrie că n-am atins finișul aderării la euro (programat, pe vremuri, pentru 2019), pentru că, de fiecare dată când eram aproape de îndeplinirea condițiilor, “se schimba modificarea”, adică regulile de performanță, din mers @ Rafila e, totuși, un optimist.  Zice că deși, oficial, doar 1,8 milioane de concetățeni au avut Covid, peste 10 milioane ar fi fost infectați, iar nivelul de vaccinare e, în realitate, de peste 50%, dacă îi socotim și pe românii din diaspora. Așa că, cine critică rata oficială de vaccinare, să ne scutească @ Rareș Bogdan se laudă că nevastă-sa e fată de multi-milionar, fiind “bogată, frumoasă și sportivă”. Așadar, fosta vedetă TV intrată în politică are spatele asigurat @ În ciuda viselor useriste de trai la comun, românii sunt un neam de proprietari și urăsc să fie chiriași. 96% din populația României trăiește în locuințe proprietate personală. Ceea ce ne plasează pe locul întâi în UE. Măcar cu simțul proprietății am rămas după comunism, dacă valorile capitalismului și  democrației s-au tot diminuat @ Premierul Ciucă a anunțat o schimbare în abordarea valului cinci al pandemiei. Vom avea un “Grup de management al informațiilor operative în sănătate”, la ministerul lui Rafila, care “va coordona resursele acțiunile și informațiile medicale”. Cu totul altă mâncare de pește decât “Grupul de comunicare strategică”…Sau, “tot un drac”? @ STS a anunțat că s-au schimbat specificațiile tehnice ale certificatelor Covid, potrivit Regulamentului UE. Se bagă numărul de doze, un pas spre termenul de valabilitate @ Intelectualii lui Băsescu sar la beregata lui Iohannis: “România educată este mai mult decât un eșec”. Domnu’ Liiceanu, ne așteptam la mai mult decât truisme de la filozofi @ Săptămâna trecută au murit Desmond Tutu, laureat al premiului Nobel pentru Pace, și cantautorul Victor Socaciu. Domnul să îi odihnească! @ Numărul ziariștilor care cad de la balcon se înmulțește, în Rusia. Săptămâna trecută a “căzut” redactorul șef de la Sputnik. Tătucu-și devorează pruncii? Aș! Cică ar fi fost drogat (AMBIDEXTER)