22 octombrie 2021

ȘAPTEZILE – Săptămâna 15 (12-18 aprilie)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„RIP, fie-i țărână ușoară!” Prințului Philip, “primul om care a murit anul acesta de altceva decât de Covid”. Dar și coaliției de guvernare de pe Dâmbovița, care n-a dansat decât o iarnă @ “Culmea este că, în acest moment, pentru PNL, dar și pentru USR-PLUS, cea mai bună soluție ar fi trecerea ultimilor în barca opoziției”, unde au fost chiar de la oficierea relației și “până când demiterea lui Vlad Voiculescu” i-a despărțit, scrie Adrian Onciu @ În prezent se caută un nou ministru al Sănătății, pentru că este cinic ca, în pandemie, domeniul sanitar să fie lăsat fără titular @ Florin Cîțu, interimar, l-a numit pe Andrei Baciu coordonator, dar pozele fostului fotomodel la bustul gol, “garantat Botezatu”, au reinvadat netul. Prin urmare, premierul a declarat ieri că așteaptă ca  USR-PLUS să desemneze un titular la sănătate, poziția fiind în portofoliul lor @ De altfel, Cîțu i-a lăsat pe “progresiști” să fiarbă în suc propriu aproape o săptămână, până la ședința normală a coaliției, care are loc lunea. Ăstimp a fost tocat mărunt de proprii subalterni, miniștrii pluseriști, care l-au amenințat cu boicotul și i-au cerut demisia fără să realizeze că, dacă pleacă el, pleacă și ei, adică tot guvernul Cîțu @ Înainte de ședința de azi, șeful executivului a “fluturat” evaluarea performanței miniștrilor din cabinetul său, “în funcție de realizări, nu de declarații” @ Anunțul a venit la scurt timp după ieșirea din muțenie a numărului doi în stat, președinta Senatului, Anca Dragu, care a declarat că “USR-PLUS nu mai are încredere în premierul Florin Cîțu” și l-a lăudat pe Voiculescu, pe care ea însăși l-a lansat când era șefă la Finanțe, că este un tip “muncitor, devotat și se gândește la binele general” @ Ludovic Orban le-a amintit anterior tovarășilor de drum că preferința pentru Cîțu premier a aparținut USR-PLUS, care a cerut și a obținut mult mai mult decât ar fi fost îndreptățit de 15% scor în alegeri. El a arătat că revocarea unui ministru neperformant “nu e o chestiune de moft”, ci obligația premierului și că cine îl mai atacă pe șeful guvernului ar trebui să aibă valiza pregătită și demisia scrisă @ Pe lângă Orban, Cîțu a obținut și sprijinul lui Boc, după ce a dat o raită pe la Cluj, unde a lăudat ritmul vaccinării. De altfel, Boc a fost printre primii care s-au certat cu fostul ministru al Sănătății, care trasa sarcini fără finanțare, iar acum îi sfătuiește pe progresiști să se calmeze, băgându-și picioarele în apă rece @ Săptămâna trecută a fost săptămâna VV. Nu a revenirii economice, după pandemie, în V sau W, cum povestea Cîțu când era la MF, ci a zvârcolirilor lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății care, în loc să se ducă acasă, să se culce, că e nedormit, “obosit și amărât”, cum declara ieri la ProTv, continuă să arunce fumigene, ca să-și acopere inadecvarea, imaturitatea și lipsa de performanță @ Printre ultimele ținte mobile slobozite de imberba stea pluseristă, e numărătoarea morților de Covid, a la Pristanda, pe motiv că ar fi fost “mermeliți” indicatorii, după cum i-a susurat lui la ureche un consilier onorific @ Nicio vorbuliță despre faptul că a tăiat cu 65% fondurile pentru ATI, deși toată lumea se agită că nu mai sunt locuri, paturi și  personal la terapie intensivă, după cum arată profesorul Dorel Săndesc @ În plus, Spitalele Covid au rămas fără bani, spune fostul ministru Victor Costache @ Profesorul Imbri crede că, în chestiunea demiterii lui Voiculescu, olteanul Cîțu a acționat mai lent ca un bănățean. Iar unii zic că a fost și târziu și neterminat, adică fără Arafat @ Secretarul general al PNL, Sighiartău, e de părere că VV dă apă la moară conspiraționiștilor și susține că lumea nu începe și nu se ternimă cu Vlăduț @ De altfel, impresia de haos generalizat și amatorism contribuie masiv la neîncrederea oamenilor în sistem și este una dintre cauzele pentru care cei mai mulți fug de spital, ajungând acolo cand e prea târziu, direct în secțiile ATI @ “Ministerul viselor”…Văicărescu se consideră un geniu neînțeles și nedreptățit, un crucificat care ne-a dorit numai binele, încercând în mod repetat să transforme Ministerul sănătății în cu totul altceva decât îi spune numele, într-un Minister al transparenței și adevărului, într-un Institut de statistică paralel, într-un cuib de rezistență împotriva guvernului, de tip “DNA să vină să vă ea”… deși, între timp, a venit DIICOT și îl cercetează împreună cu consilierii pentru intruziune cibernetică ilegală, transfer neautorizat de date și divulgare de informații secrete @ Dar, se întreabă lumea, unde e Președintele, dispărut de zile bune, în timp ce guvernul lui se scufundă cu barcă cu tot? Cine crede că Iohannis doarme, se înșală. La munte a nins și e încă sezon de schi @ Iar Laurențiu Ștefan, consilierul prezidențial care a pus serios umărul la devenirea PLUSR și ascensiunea partidului Facebook în guvern, nu mai are nicio apăsare, fiind deja răsplătit cu un post de ambasador în Irlanda @ De altfel, și vedeta momentului, care țipă ca din gaură de șarpe că instituția pe care ar fi trebuit să o conducă e coruptă, politizată și colcăie de interesele predecesorilor și ale serviciilor, a profitat de starea de alertă numind în ultima lună, fără niciun concurs, tot felul de apropiați: Alexandra Tămaș – șefa lui de cabinet, ex angajată Pfizer, ex activistă antitutun (la ENSP) -, a ajuns vicepreședinte la Agenția națională a medicamentului, Magdalena Ciobanu – fost consilier onorific, fost coordonator al programului național anti-fumat -, a devenit Director general asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate, iar Carmen Șotîngă – fost manager la Novo Nordisk -, șefă de HR în ministerul Sănătății, în timp ce Adrian Gheoghe, amic cu ex ministrul, este șeful Casei naționale de asigurări de sănătate și Monica Althamer – ex navigator de pacienți la Asociația Magic și actuală nevastă de adjunct la DGA -, e secretar de stat @ Întrebat dacă există băieți deștepți în sănătate, în contextul problemelor sistemului sanitar, cu spitale care iau foc și criză de locuri la ATI, Dan Barna, vicepremier USR, a declarat franș: “Da! Mai sunt și în transporturi…și în energie…E o realitate!…Dacă reușești să crești numărul de oameni integri în sistem…în momentul în care mai pui plasturi pe găurile prin care se scurg banii bugetari, lucrurile încep să se echilibreze”. Acum e clar: cei numiți de Voiculescu sunt pe post de plasturi @ Cum a zis același Barna, USR e un “partid altfel”. Așa e. De fapt, nu e partid, ci ONG. Iar Uniunea Salvați Romania, se traduce prin “salvați-o voi, în timp ce va săpam noi” @ Drulă, de la Transporturi continuă războiul cu chioșcurile de la metrou și raportează încă 63 de victime. În schimb, nu raportează niciun kilometru de autostradă. Nik. Nada @ Iar Năsui, alt userist, de la Economie, se plânge de moștenirea penelistă @ O săptămână atât de inutil încărcată, încât lumea a și uitat că a debutat cu moartea a trei pacienți la Victor Babeș, în TIR-ul  la care s-a stricat instalația de oxigen, la scurtă vreme după ce pacienții de la Foișor au fost evacuați noaptea ca să facă loc bolnavilor de Covid @ “INS spulberă pandemia”: aproape 55% din decesele înregistrate în februarie au fost cauzate de boli cardiovasculare, de peste trei ori mai multe decât cele cauzate de afecțiuni respiratorii @ Pe lângă că a scăpat de VV, ghimpele din coastă, șeful executivului mai are un motiv de mulțumire: S&P a îmbunătățit perspectiva de rating a României de la “negativ” la “stabil”, ceea ce se traduce prin dobânzi mai mici pentru împrumuturile statului @ În toată tevatura a trecut neobservată știrea că USR și PLUS au fuzionat prin decizia instanței. Să vezi acum război fratricid între Cioloș și Barna, pentru funcția de președinte al noii formațiuni! @ În plan local, războaiele USR sunt duse cu firmele de salubritate. Așa se face, probabil, că Parcurile Herăstrău și Cișmigiu sunt inundate de gunoaie, pentru că nimeni nu mai golește coșurile în weekend @ “Multe firme așteaptă acest buget” a luat-o gura pe dinainte pe Clotilde, enervată că nu e susținută în consiliu de liberali @ Isărescu a declarat că, în plan fiscal, se vede o dorință de consolidare și că BNR e pregătită să asigure mai multă flexibilitate cursului de schimb. În traducere, nu cresc taxele, iar leul urmează să se devalorizeze @ Rata inflației a ajuns la 3,1%, cele mai mari scumpiri fiind la energie electrică, fasole și ulei @  “Să avem și noi BLM-ul nostru?” De atâta zvărcoleală politică, am ratat-o și pe asta. Bărbatul mort la Pitești în urma intervenției brutale a polițiștilor era alb, nu negru, inginer pensionar și nu infractor, iar în ultima vreme, de când nevastă-sa avea probleme psihice, își îneca amarul pe la terase @ De atâtea fandoseli și mâțâieli progresiste, părem a nu băga de seamă că războiul bate la ușa noastră. Ucraina cere urgentarea intrării în NATO, Rusia face manevre  în zona Crimeea, iar Marea Britanie trimite nave de război în Marea Neagră,  SUA având pregătite două distrugătoare aproape de Bosfor (AMBIDEXTER)