21 mai 2022

ȘAPTEZILE – Săptămâna 19 (2-8 mai)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

“Omul și pomul” de pe vremuri s-a transformat, în acest weekend, în “burtosul și stâlpul”. Cu prilejul vizitei primei doamne a SUA, efectivele de sticleți cu cămăși albastre au fost scoase pe traseu, între Otopeni și București @ Jill Biden a venit să ne transmită, din partea soțului, primul președinte al lumii, că ăsta “e abia începutul” și că războiul va continua. Cât? Probabil că atât cât trebuie. De ce? Din diverse motive strategice, economice sau altele. Cine beneficiază de pe urma lui? Părțile interesate (stakeholders), care nu coincid neapărat cu protagoniștii. La celelalte întrebări (Cine? Ce? Când? Cum? Unde?) răspunsurile sunt, deja, știute @ Altfel, conform agendei oficiale, soția lui Biden a vizitat baza de la Kogălniceanu, dăruindu-le soldaților americani trei galoane de ketchup “ca la mama acasă” și s-a întâlnit cu mame și copii ucraineni, lăudându-ne pentru umanitatea cu care tratăm refugiații: “poporul român este extraordinar”. Thank you, Ma’am! Așa e. Păcat că n-are noroc la conducători @ Între timp, s-a materializat și întâlnirea cu Carmen Iohannis, trecută inițial în agendă ca “probabilă”. De la profesoară de engleză, la profesoară de engleză, cum ar veni @ Unii au comentat absența îndelungată a dnei Iohannis de pe scena publică. Prima noastră doamnă, autoexilată la Sibiu, nu apare decât în vizite oficiale și la biserică, de sărbători, de mânuță cu jumătatea ei. Comentariile au fost variate: de la moștenirea Elenei Ceaușescu la lipsa de șanse după Elena Udrea sau rochițele ei prea scurte și colorate. Înclinăm să le dăm dreptate celor care susțin că “cine se aseamănă se adună”, doamna fiind aidoma soțului dânsei: distantă, mută, fără empatie @ Parlamentului a votat pentru numirea Iuliei Scântei și a lui Bogdan Licu la Curtea Constituțională. Ea măcar și-a luat diploma de licență și a dat examen de notar pe bune, fără ca asta să o califice ca somitate juridică, dar el e un caz clasic de contra-exemplu pentru copii: cine n-are carte, are parte. Ajunge “decât” o diplomă la privat, cu note de trecere, asezonată cu niscai “studii de securitate” @ Se prefigurează două evenimente, a căror cronică urmează a fi consemnată. Primul ar fi că Florin Cîțu e deja resemnat cu pierderea poziției de președinte al Senatului. Nici chiar el nu mai crede că e sau ar putea fi al doilea om în stat. Mai țineți minte când Văcăroiu i-a ținut locul lui Băsescu la Cotroceni, în luna în care acesta a fost suspendat? Greu de admis azi că nea Nicu a fost (temporar), președintele României și că rămâne astfel cel mai de succes politician pe care l-a dat țărișoara după revoluție (secretar de stat, ministru de finanțe, premier, președinte al Senatului, președinte al Curții de conturi) @ Al doilea eveniment e în curs: procesul de disoluție a USR. Partidul “alunecă încet și sigur spre irelevanță”, continuând și în opoziție să se autoconsume în fricțiuni și moțiuni interne. Drulă, zis Drulău, nu a reușit să unească bisericuțele, organizarea Congresului trenează de peste juma’ de an, forța centrifugă crește, până la alegerile din 2024 s-ar putea să nu mai rămână din progresiști decât numele @ În planul extern serios internalizat, am intrat în a șaptezeciși…a zi de război. Pelerinajul mai marilor lumii la Kiev continuă mai ceva ca în timp de pace, cer senin și securitate maximă. După șeful ONU, șeful OMS, premierul Canadei, Jill Biden etc. Iar Zelenski continuă provocările gen “găleată cu gheață în cap”, somându-l pe cancelarul Germaniei, numit “leberwurst gras”de ambasadorul Ucrainei la Berlin, să-l viziteze la locul faptei, de Ziua victoriei, celebrată de ruși la 9 mai @ Dacă “super-eroul” a refuzat să-l primească pe motiv de pete în soare, președintele Germaniei a făcut o vizită în vecini, adică în România lui Iohannis. A mai trecut pe la noi și președintele Lituaniei, dar discuțiile s-au învârtit tot în jurul Ucrainei @ Ursula, de la UE, a rămas în siajul Gretei. Vrea musai embargo pe petrolul rusesc, numai că statele membre nu sunt pregătite. Orban declară că, pentru Budapesta, asta ar echivala cu o bombă nucleară și că Madam ar trebui să accepte o perioadă de tranziție substanțială și să deblocheze PNRR-ul Ungariei dacă nu vrea să se trezească cu un veto împotriva întregului pachet de sancțiuni. Nici OMV nu e pregătită, deși autoritățile noastre s-au grăbit să declare (că tot vine vara), că noi ne suntem autosuficienți @ “În criză energetică, România se gândește acum să redeschidă mine pe care le-a închis”. Deocamdată, se gândește. Chestie care, la noi, durează @ În Transnistria continuă fumigenele și petardele, dar Maia e decisă să păstreze neutralitatea Moldovei și să nu dea Ucrainei cele 6 MiG-uri din dotarea armatei @ Pandemia a rămas la “și altele”, UE continuă să ne bage vaccinuri inutile în depozite și pe nota de plată, că nu putem zice că ni le bagă pe gât, fiindcă nu le mai vrea nimeni, deși Bruxelles-ul a decis să prelungească “Pașapoartele de vaccinare” pentru încă un an, până în Iunie 2023 @ România a cerut amânarea livrării vaccinurilor Pfizer, fiindcă, potrivit contractului semnat de Ursula, mai avem de primit și plătit “fără număr, fără număr” @ A fost și Gala Gopo, din al cărei glamour n-a rămas decât discursul Vioricăi Vodă, pe care cei din sală l-au perceput ca inadecvat și de care presa s-a agățat imediat. De ce să n-avem și noi #metoo-ul nostru? @ ANAF are din această săptămână un nou șef, liberalul Lucian Heiuș. El o înlocuiește pe Mirela Călugăreanu, poate cel mai bun, serios și muncitor președinte al instituției, de la înființarea ei, care va pleca la Curtea de conturi @ Galațiul așteaptă 40 de cosași din Bangladesh, ca să-i scape de buruieni. Anul trecut au cosit niște nepalezi. Ai noștri prășesc buruienile prin Spania @ Bucureștiul are un nou prefect, de data asta cu un nume recognoscibil: Toni Greblă, fost senator PSD, judecător CCR și șef al SGG, târât de DNA într-o aiureală sordidă cu struți, capre și rochii de nașă @ Arafat nu se lasă și îi face “sâc-sâc” lui Rafila cu achiziția a 12 ambulanțe pentru nou născuți, la recepția cărora a fost chemat să glăsuiască Bode, ministrul de Interne. În lupta pentru medicina de urgență a apărut și elementul de spionaj. Cică în biroul lui Arafat s-ar fi descoperit, ca pe vremuri în priza Vioricăi Dăncilă, un microfon @ Comisia de prognoză a revizuit în scădere abruptă creşterea economiei româneşti pentru 2022, de la 4,3% la 2,9% @ Fake news și fake news. Depinde de unde vin. Cică dacă sunt în slujba binelui, sunt bune. De pildă „fantoma din Kiev”, erou militar, as al aviației de vânătoare care ar fi doborât mai multe avioane rusești, “este doar o legendă de super-erou al cărui personaj a fost creat de ucraineni!” (AMBIDEXTER)