31 iulie 2021

ȘAPTEZILE – Săptămâna 28 (5-11 iulie)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

“De ce-ai dat, mă?”, întreabă nedumerit George Mihăiță, după ce se ridică de jos. Și e lovit din nou, și cade, și se scoală, și întreabă…Iar și iar…Scena aceasta obsesivă din “Reconstituirea” lui Pintilie ilustrează perfect întorsul repetat al obrazului, de către un Ludovic Orban care continuă să se ridice năucit din șanț, plin de noroi și sânge, cu aceeași întrebare @ Numai că  sinuciderea asistată a președintelui său, în văzul lumii, echivalează cu măcelărirea PNL, ultimul partid istoric, de esență democratică, al României.  Paradoxal, deși Orban este opusul “dictatorului” Dragnea, transformându-se, conform propriilor cuvinte, “într-un sac de box pentru colegii” pe care continuă  să-i susțină, în loc sa-i trântească, efectul este același: lehamitea alegătorilor și decredibilizarea partidului, văzut ca o simplă sursă de sinecuri politice sub formă de funcții și bani de la stat. Un stat, mai mult ca oricând, vacă de muls @ În topul temelor săptămânii continuă să fie carnagiul din PNL, cu episoadele Baciu, Nazare și Gorghiu, care a refuzat să dea mâna cu Orban, la plenara de la Craiova @ Tot Alinuța a caracterizat războiul din PNL drept “patetic”, în loc de neoșul “jalnic”, de unde se vede că nevasta lui Isar, sfetnicul de taină al lui Cîțu, se uită prea mult la filme americane traduse prost @ “Iute la mânie și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”, Cîțu, autointitulat “progresistul” din PNL, mazilește orice potențial acolit sau susținător al “conservatorului” care l-a făcut senator, apoi ministru de Finanțe și, la sfârșit, Premier. Rămâne antologică popirea și răspopirea Baciu-lui moldovean de la Sănătate, secretar de stat pentru o zi, spânzurat “sus și scurt” pe motiv de apartenență la filiala “orbanistică” de la Bacău @ De altfel, scorul de până acum, la filiale, arată 13 la 7 pentru Orban, chiar dacă, între timp, Cîțu și-a tras și pâinea lângă cuțit. Prin remanierea lui Năzare, fără acordul șefului său de partid, premierul și-a “apropriat” pușculița, de unde va da sau nu filialelor din teritoriu, la rectificarea bugetară, în funcție de susținere. Vorba lui Sorin Avram, “DNA să vină să îi ia”, în septembrie, direct din sala de congrese, pe toți cei care s-au lăsat cumpărați cu fonduri publice @ “Generația altfel”, e titlul premiului pe care TNL, tineretul liberal, l-a conferit Premierului, care le-a cerut să-l susțină, deși unii spun că acțiunile lui “ar putea costa partidul din punct de vedere electoral” @ “Acesta este mesajul acestei generații, ceea ce vrem noi să facem, ne asumăm totul până la capăt și mergem și le spunem tuturor că este ori varianta noastră, ori nu mai este altă variantă”, a zis Cîțu cu vorbe multe. Pe scurt, “ori toți ca să trăim, ori toți ca să muriți”, sau și mai clasicul “cine nu e cu noi, e împotriva noastră” @ Securicii, urmașii direcți ai securiștilor, fii sau nepoți, nu au nicio sfială. Așa se face că, în biroul ministerial al lui Drulă, serviciile fac înregistrări, iar ministrul însuși e agent provocator. Totul pentru a-i da în gât pe susținătorii lui Orban, în beneficiul lui Cîțu, în spirit progresist @ “România educată” sau “România reeducată”? Fantoma fenomenului Pitești bântuie spectrul politic și nu numai, prin turnătorie, șantaj, tortură fizică și morală și ingratitudine @ Nouă agenți de la o secție de poliție au fost trimiși în judecată pentru lipsire de libertate, tortură și purtare abuzivă. Fiindcă forțele de ordine au fost transformate sub dictatura sanitară în gardieni ai cetățenilor pe care ar fi trebuit să-i ocrotească @  Șeful IPJ Prahova a fost demis după ce a fost surprins în flagrant de luare de mită și trimis la munca de jos. Adică la Școala de Poliție de la Câmpina, ca să educe tânăra generație @ Comisarul Ciocan s-a dat în stambă, conducând pe sens interzis un autovehicul fără ITP și asigurare, iar filmarea a ajuns publică. Ministrul Bode rezistă, deși până și subalternii, gen Godină, îl ridiculizează: “polițiștii sunt plătiți să se lase umiliți de cei cu funcții mari în minister și să aplice sancțiuni doar oamenilor de rând” @ Săptămâna a marcat și relansarea, de formă și doar pentru banii ipotetici din PNRR, a “României educate”, proiectul de suflet (dacă ar fi avut așa ceva) al lui Iohannis @ Președintele însuși a anunțat cu mândrie rodul consultărilor: “să se modifice, primesc, dar să nu se schimbe nimic”. Vor rămâne sistemul meditațiilor, programa încărcată și anacronică și salariile mizere ale dascălilor, în schimb se vor băga bani, dacă vin, în ceva școli și laboratoare noi și în formarea unor profesori pentru învățământul online @ România needucată răzbește în schimb la orice nivel, vizibil și în diferența de 3-4 puncte după contestațiile de la Bacalaureat. Soluția avansată de ministrul educației propune corectare digitalizată, “pentru a elimina subiectivismul uman”. După testele grilă, exact asta ne mai lipsea ca să ducem analfabetismul funcțional “pe noi trepte de progres și civilizație” @ Numărul morților în 2020, anul pandemiei, a fost cu 11% mai mare decât în 2019, dar scăderea populației în UE e cauzată mai ales de scăderea natalității. În acest clasament nedorit, România se află pe locul al doilea, după Italia și înaintea Poloniei @ Luna iunie a devenit cea mai scumpă pe piața de energie, prețul fiind cu 30% mai mare decât în mai, anunță Ziarul Financiar. Facturile noastre sunt pe cale să bubuie @ Sectorul 1 continuă să fie inundat de gunoaie. Trotinetiștii de la terase spun că așa e în toate marile capitale, notează Cora Muntean. Iar Lelia Munteanu declară că, de câte ori vede șobolani, o cuprinde un optimism debordant: atâta timp cât aceștia nu o părăsesc, însemnă că “mândra corabie nu se scufundă și că, meșter, cârmaciul scrutează viitorul de pe puntea de promenadă” @ “INS spulberă anunțurile lui Cîțu privind explozia bunăstării în România: 85% din venituri se cheltuie pentru supraviețuire”: mâncare, întreținere, transport și multe contribuții și taxe @ Singura formațiune întreagă la cap, pe care te mai poți baza, rămâne UDMR care, culmea, nici măcar nu e partid politic. Atitudinea rațională s-a manifestat și în cazul Avocatului poporului, dar și în cel al desființării Secției Speciale, UDMR nefiind de acord cu anchetarea magistraților de către DNA, ca pe vremea lui Koveși @ “Să arătăm că nu suntem un popor de papagali”, scrie Adrian Năstase în replică la ONG-urile care apără urșii în detrimentul oamenilor. 60% din populația de urși a Europei trăiește în România. Cam mult, zic locuitorii din Tușnad Băi, închiși în case de frică și rămași fără turiști. Noroc cu Barna, Tanczos, de la UDMR, care a decis să rezolve problema @ Datoria publică a României a sărit la peste 50% din PIB, ajungând la 110 miliarde de euro.  Bancherii zic că e bine să ai credit și că, dacă nu ai datorii, nu te bagă nimeni în seamă. Dar, austeritatea bate la ușă @ Cioloș s-a făcut de baftă anunțând că UE a suspendat aprobarea PNRR-ului Ungariei din cauza interzicerii propagandei LGBT în școli. Comisarul Vera Jurova a trebuit să-l contrazică, dar el s-a supărat tot pe sat, adică pe Ludovic Orban și Kelemen Hunor, amenințând cu represalii politice. De parcă sponsorul său, Macron, ar fi veșnic @ În PE s-a cerut, din nou, includerea României și Bulgariei în spațiul Schengen, rezoluție susținuată și de Comisarul pentru afaceri interne Johansson. Degeaba, dacă nu vrea mușchiul premierului olandez Mark Rutte, partizan al MCV @ În plan extern, evenimentele săptămânii au fost retragerea americanilor din Afganistan, după 20 de ani pierduți degeaba, debutul Olimpiadei de la Tokyo, care se desfășoară fără spectatori și asasinarea Președintelui din Haiti, țară care a cerut protecția armată a SUA. După cum ați putut observa, n-avem ce nota despre Reuniunea celor trei mări (AMBIDEXTER)