4 februarie 2023

ȘAPTEZILE – Săptămâna 4 (16-22 ianuarie)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Nu se știe dacă “timpul nu mai are răbdare”, sau dacă fuge mai repede odată cu înaintarea în vârstă, dar mâine-poimâine va fi trecut deja o lună, adică a douăsprezecea parte din Noul An @ Iar ultima săptămână, intitulată Săptămâna culturii naționale, a debutat cu celebrarea lui Mihai Eminescu și s-a încheiat cu moartea lui George Banu, profesor de teatrologie la Sorbona, poate cel mai cunoscut, respectat și iubit critic de teatru al ultimei jumătăți de secol, care a avut mii de prieteni și, probabil, nici un dușman. Căci rar am mai văzut așa un iureș de mesaje, amintiri și regrete, pe rețelele sociale și în media. “Eu nu mai sunt contemporan”, scria Biță Banu, recent, în Dilema. De acum, a trecut în veșnicie și a lăsat pe pământ o stea, pe Aleea dintre zidurile cetății, la Sibiu @ Intervalul a coincis cu Forumul Mondial de la Davos, ajuns anul acesta, paradoxal, o victimă a propriului succes. Căci ideile progresiste pe care globaliștii le-au cultivat cu asiduitate au prins rădăcini atât de adânci, încât l-au făcut nefrecventabil. Așa cum cei cu dare de mână nu mai îndrăznesc să iasă pe stradă, la New York, cu blănuri și bijuterii, nici liderii formali nu mai au curaj să se afișeze alături de bogații lumii, în stațiunea exclusivistă elvețiană. Din toate țările G7, doar cancelarul german s-a arătat la față, ca să critice generozitatea subvențiilor americane în industriile strategice, acordate în exces de progresistul Biden, căruia i-a cerut să nu discrimineze companiile europene, pe motiv că: “protecționismul dăunează luptei împotriva schimbărilor climatice” (sic!) @ Pe aceeași linie dominantă, șeful Siemens ne-a cerut, de la Davos, să nu mai mâncăm carne. Coincidență stranie, tocmai atunci UE a aprobat a patra insectă pentru consum uman, viermele de bălegar. Nu s-a precizat în ce stare e tractul digestiv al viermilor de consum – spre deosebire de greieri, despre care producătorii vietnamezi au dat asigurări că sunt deja “defecați” atunci când sunt sacrificați “omenește”, prin congelare. Ce evoluție față de sacrificarea sălbatică a porcilor, pe mai departe înjunghiați, și nu asomați, prin satele noastre barbare! Vorba ministrului Daea, “cui i se face poftă de greieri” sau gândaci, că sunt și pe la noi prin scările blocurilor și bucătării, “poftă bună!” @ Record de profitabilitate a companiilor, după pandemie. Dar și record al costurilor de producție din cauza prețurilor la gaze și energie (utilitățile ajungând la o pondere între 30 și 50% din costuri), arată datele BNR. Banca Națională sfătuiește firmele să pună deoparte “bani albi pentru zile negre”, prin “îmbunătățirea bazei de capital” @ Isărescu declară că avem economisire, dar “nu e folosită la creditarea privată, ci la finanțarea deficitului bugetar”, gaura aia care tot crește pe măsură ce sporesc pomenile pre-electorale. Că a ajuns Budăi să nu mai fie ministrul Muncii, ci ministrul pensiilor și ajutoarelor, după preocupări și frecvența subiectelor abordate public @ Ucraina a devenit un fel de gaură neagră pentru tancuri și armament. 11 state NATO au convenit recent, la o reuniune în Estonia, asupra unor noi donații de arme, ca urmare a solicitărilor lui Zelenski. Care, pe cât primește mai mult, pe atât mai abitir cere. Între timp, au fost siliți să recunoască și dumnealor că nu toți de la Kiev sunt “fără pată și fără prihană”, că mâncarea pentru armată e cumpărată la prețuri de trei ori mai mari decât cele din magazine, iar intrarea alimentelor și echipamentelor în țara răvășită de război e dijmuită de proprii vameși. Păcat de oamenii care stau în frig și întuneric și de cei care își pierd viețile pe front @ Avem cele mai mici prețuri din UE la grupele “alimente, și băuturi nealcoolice”, “recreere și cultură” și “transport”, la polul opus față de Danemarca, potrivit Eurostat. Cele mai mici prețuri, la majoritatea categoriilor, sunt în continuare în Bulgaria, care are și cel mai mic PIB. Din acest punct de vedere, noi stam mai bine, peste Grecia și Croația, și foarte aproape de Portugalia și Ungaria. Însă creșterea nominală a PIB e egală cu împrumuturile și se bazează pe consumul din import, scrie Curs de guvernare. Deci, “nu bine” @ Așadar, pare din punct de vedere economic, perioada asta tulbure și coaliția de guvernare existentă ne-au cam priit. Parlamentul e încă în vacanță, iar Coaliția a intrat într-o fază de tatonări. Se studiază viabilitatea “rotativei”, când Ciucă ar urma să fie înlocuit de Ciolacu, dar sunt semne clare că toată lumea ar prefera continuarea formulei actuale, ca să nu trebuiască schimbați Grindeanu de la Transporturi, Câciu de la Finanțe, Predoiu de la Justiție și Boloș de la Fonduri europene. În plus, se testează piața prezidențiabililor, PSD lansând, pe lângă Geoană, varianta Ion Cristoiu (sic!) sau varianta intelectuală (în persoana lui Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, după cum suspectează Cornel Nistorescu) @ După japonezul mușcat de câine în Piața Victoriei cu ani în urmă, și copilul sfâșiat în zona Parcului Tei, o femeie a căzut victimă haitelor de lângă Lacul Morii: Ana Oros, inginer și activist de mediu. Ca de obicei, nimeni nu e de vină, iar autoritățile aruncă…pisica de la una la alta: Ciucu la Nicușor, hingherii la Chiajna etc., etc. Va urma, probabil, o nouă exterminare în masă a maidanezilor, ca să uităm partea noastră de vină @ Politica ghiocel, a capului plecat, continuă. “Bucureștiul se împacă cu Viena”. Nu și invers, se pare, pentru că Niehammer o ține gaia-mațu. După o convorbire cu Președintele Austriei, Iohannis a decis să-l trimită înapoi Ambasadorul, pe  Emil Hurezeanu. Că-și lăsase omul familia pe acolo. De altfel, Președintele nostru se dă tare viteaz la aparat. După o astfel de convorbire recentă, cu Zelenski, a declarat că vom continua să sprijinim total Ucraina și că i-a cerut imperativ omologului său să nu mai discrimineze minoritatea română și să revină asupra legii recent promulgate. Fostul Premier Ponta scrie că i-o fi cerut-o după ce Zelenski a închis telefonul, fiindcă altfel nu se explică de ce, de partea cealaltă, s-a reținut doar chestia cu sprijinul @ Fără legătură cu subiectul. “Dostoievski a fost întrebat: cum ați creat imaginea Idiotului. Iar răspunsul a fost: pas cu pas” (AMBIDEXTER)