Share

Stenograma comentată a evenimentelor săptămânii! 

@ Augustin Zegrean, şeful CC, despre care unii spuneau că are aceleaşi vederi ca şi Băsescu, referindu-se însă la strabism, face cunoscut faptul că se va lua o hotărâre în cazul Greblă în cursul zilei de luni @ Băsescu a reclamat la guvern că nu i se dă casă şi a ameninţat chiar cu tribunalul. Numai că “fostul” nu vrea casă, ci palat, şi unul pe măsura celor două mandate – nu ca pârliţii de Iliescu şi Constantinescu care s-au mulţumit, unul cu casa proprie şi celălalt cu o amărâtă de locuinţă… @ Dacă torni - ieşi! Dacă nu, rămâi în arest la Rahova, nu la domiciliu, ca “ciripitorii”. Viorel Hrebenciuc rămâne în condiţii de austeritate până când îi va veni mintea la cap @ În schimb, Sandu a mers acasă! E drept că ar fi turnat-o şi pe maică-sa, numai să scape. A fost floare la ureche să-i dea în primire pe Boc, Videanu şi Blaga! @ O scrisoare pierdută: Ponta zice că n-a văzut scrisoarea de la FMI în care se exprimă “profunda îngrijorare” faţă de legea falimentului personal @ Altă belea pe capul lui Vântu: are conturile blocate, după ce s-a ales cu un nou dosar penal @ Elena Udrea este cea mai revoltată de acţiunea turnătorilor din dosarul Microsoft: “Este grav că s-a ajuns să fii liber după ce spui orice despre oricine!” Ei, nu chiar orice, şi nici despre oricine… @ Ponta îl face pe Orban “bufon”! Acesta s-ar fi sesizat că premierul s-a oprit pe drum ca să fotografieze maşina sa răsturnată. Ce e amuzant în chestia asta? @ Johannis a vizitat arhiva CNAS de la Popeşti-Leordeni şi a reînnoit ideea necesităţii unui Muzeu al Comunismului. Poate mai degrabă un memorial… @ Declaraţia a fost făcută taman în ziua în care se împlineau 92 de ani de la trecerea “în nefiinţă” a lui Ceauşescu @ Potrivit lui Ioan Rus, Iliescu s-a născut odată cu comunismul, iar Ghiţă odată cu capitalismul (citat aproximativ). El este, ca de obicei, “între” @ Ponta îl defineşte pe preşedinte: dacă precedentul era un “preşedinte-jucător”, actualul vrea să fie un “preşedinte-moderator”. Între el şi PNL… @ Ca să vezi: Hidroelectrica – cea aflată nu demult în insolvenţă, este cea mai profitabilă companie a statului – un profit de 1,2 miliarde dolari anul trecut! @ EleneiUdrea i se pare ciudat faptul că după eliberarea lui Sandu presa tace mâlc! Păi, ce să mai spună: a spus el tot! @ Blaga îl contrazice pe Iohannis şi spune că nu s-a discutat nimic în PNL despre un viitor guvern. S-o fi discutat fără el… @ Armata e hotărâtă să-şi facă echipă de fotbal, pentru că marca - Steaua - o are deja. Vă daţi seama ce audienţă ar avea un meci Steaua-FCSB? @ Europa sărbătoreşte Ziua Protecţiei Datelor. De propriile guverne... @ Ilie Sârbu e, în continuare, mândru de ginerele său: încă, nici un alt pesedist nu s-a ridicat la nivelul lui. Ca să-l poată înlocui… @ Vântu s-a trezit cu conturile confiscate pentru un nou dosar în care procurorii anchetează modul în care a achiziţionat o campanile de asigurări. Care, însă, nu l-a putut asigura de urmări… @ Democraţie mare în PSD: Biroul Permanent Naţional a “aprobat” delegaţia şi mandatul pentru consultările de la Cotroceni pe tema sistemului de vot @ Reprezentanţii FMI vor discuta cu Isărescu pe tema Legii Insolvenţei, de care nu vor să audă… @ Ponta joacă tare: îşi avertizează colegii că dacă nu vor reformă în justiţie, prin modificarea statutului partidului, să-şi caute alt lider. Unii nu cred că nu e drept că doar primarii şi şefii de CJ care sunt anchetaţi să se suspende din partid, înaintea unei hotărâri judecătoreşti… @ Alleria Management, acţionarul principal al MEDIAFAX a intrat în insolvenţă. Acţionar majoritar este tot Adrian Sârbu @ Toni Greblă intră în concediu şi nu-şi dă demisia, pentru că este convins că este nevinovat şi nici una dintre acuzaţii nu va putea fi probată @ Regele Mihai se judecă cu Ministerul Mediului pentru o compensaţie financiară de un milion de lei @ A murit Demis Roussos, marele cântăreţ, care ne lasă moştenire o fostă nevastă stabilită în România @ Elena Udrea este revoltată că PMP-ul nu a fost invitat la consultările de la Cotroceni pe tema legii electorale. Motivul este, probabil, acela că opţiunile “Mişcării Populare” sunt binecunoscute: 300 de parlamentari într-o garsonieră… @ „Bomba zilei”: demisia lui Maior! Abia ce fusese confirmat în funcţie de Iohannis (după ce îşi înaintase demisia lui Băsescu!) pe George Maior îl lasă nervii şi demisionează, nerezistând presiunilor “Marelui Frate” şi opoziţiei ferme a Curţii Constituţionale şi a societăţii civile @ Oricum, cariera sa fusese plănuită altfel decât ca umil slujbaş la serviciul secret intern… @ Ambele servicii se află acum, decapitate, la mâna sorţii: cum şi între cine vor fi împărţite? @ Oricum, ultima lovitură dată de SRI a putut fi lesne descifrată: încăpăţânata Curte Constituţională a fost atacată la “veriga slabă” – Greblă, crescătorul de struţi @ Este o lecţie pentru cei care vor continua să bage capul în nisip când li se transmit ordine ce n-ar trebui comentate. Aviz amatorilor… @ În aceeaşi zi i-a fost tăiată şi lui Voiculescu ultima speranţă recursul în casaţie. Nu-i mai rămâne decât CEDO, când va da Dumnezeu @ Ultimul – dar nu cel de pe urmă – membru al “lotului Grivco” a primit şi el sentinţa definitivă: Codruţ Sereş, patru ani şi opt luni închisoare pentru… subminarea economiei naţionale! Care economie naţională? Pardon: incadrarea a fost schimbata pe ultimii "metri' in "tradare"@ Ponta i-a cerut ministrului Justiţiei să se uite cu puţină atenţie pe decizia de clasare a dosarului “Flota”. Ceva pare în neregulă acolo: conform procurorilor de acum, Băsescu aproape că ar trebui decorat! @ O ofertă care nu poate fi refuzată: Guvernul i-a oferit lui Băsescu casa în care stă Mioara Roman. Probabil că tot el va trebui să o evacueze pe nevasta fostului său şef… @ Halep s-a oprit în sferturi la Melbourne. Nu e încă de Grand Şlem… @ Credem că ruşii ar trebui să ne fie recunoscători pentru modul responsabil în care veghem ca embargoul lor pe produsele alimentare din UE să fie respectat. Era cât pe ce să exportăm câte ceva, via Turcia, prin reţeaua Şova-Iancu... @ Încet-încet prinde viaţă principiul din “Ferma animalelor” a lui Orwell: “patru picioare – bun, două picioare – rău!” Asta vizavi de americani şi ruşi @ Apare oarecum ironic (are şi istoria ironiile ei) ca mesajul transmis în amintirea victimelor Holocaustului să fie lansat de un neamţ, dintre cei care au fost supuşi chiar ei unui holocaust asemănător în stepele Rusiei… @ Negociator până în măduva oaselor, Viorel Hrebenciuc ar fi încercat să cadă la înţelegere cu anchetatorii de la DNA, pe clasicul principiu “îmi dai – îţi dau”. Acelaşi practicat în relaţia cu Paltin-Sturdza @ Episodul “Greblă” are, se pare, legătură cu o anumită lipsă de entuziasm a unora dintre liderii social-democraţi din Gorj, cu prilejul alegerilor prezidenţiale. Este o “pisică” arătată celorlalţi “separatişti” care ar fi negociat cu Vanghelie @ Se zvoneşte – în genul zvonurilor care se adeveresc cu regularitate – că pe joi se va da mandat pentru Toni Greblă şi că vineri va fi adus la DNA pentru declaraţii. Chiar dacă e în concediu... @ Delegaţia FMI a ajuns la Bucureşti şi a început discuţiile cu partenerii români. Obiectivele principale ale discuţiilor sunt situaţia creditelor în franci elveţieni şi legea falimentului personal @ Mare show publicistic generează declaraţiile ministrului Sandu date la DNA, care clarifică schema finanţării campaniilor electorale ale PDL din şpăgi guvernamentale. Dacă 10% din ce spune Sandu e adevărat, atunci poate arunca în aer întregul sistem politic românesc @ Pe Băsescu îl anchetează acum şi Parchetul Militar: pentru plângerea făcută de senatorul Ghişe care a fost evacuat cu brutalitate de sepepiştii preşedintelui de la o manifestare oficială de la Cotroceni @ Valuri face şi demisia directorului SRI, George Maior. Se fac speculaţii intense asupra uşurinţei cu care Iohannis ia aprobat-o, după ce-l confirmase cu vreo două zile în urmă @ La DNA s-au prezentat şi fiul şi fosta nevastă a lui Dorin Cocoş, ca să lămurească de ce i-au făcut cadou Alinei Bica terenul de la Snagov @ România a fost condamnată de CEDO pentru nesoluţionarea dosarului Revoluţiei să plătească 832.500 euro către 81 de persoane @ Victor Ponta regretă demisia naşului Maior @ Se aşteaptă cu emoţie Raportul MCV pentru România. Nimeni nu-şi mai face iluzii că ar rezolva problema intrării în spaţiul Schengen @ Politicienii se tem că SRI-ul ar putea să reintre sub control… politic! @ Şedinţele CNA vor putea fi urmărite în direct, pe site-ul instituţiei. Nu este sigur că se vor auzi şi comentariile private ale doamnei Laura Georgescu @ Iohannis a participat la festivitatea de aniversare a 25 de ani de la crearea Grupului pentru Dialog Social. O, tempora! @ Motivaţie CCR: Legea Securităţii Cibernetice (Big Brother!) încalcă viaţa privată şi secretul corespondenţei! @ Tot Curtea observă că la data soluţionării cauzei, nu există la nivelul UE un act normativ în vigoare referitor la securitatea cibernetică @ Se pare că punem prea multă presiune asupra Simonei Halep, de la care aşteptam performanţa la care era nu are încă acces. Are doar 22 de ani şi mai are de învăţat. Şi de jucat cu adversare puternice, de genul celor prezente în semifinalele de la Moulbourne… @ Poliţia a declanşat o acţiune de amploare făcând percheziţii într-un dosar de evaziune cu medicamente @ Oprescu a fost la Viena, unde a participat la Conferinţa Contributorilor la Platforma Urbană pentru Regiunea Dunării @ Primele informaţii referitoare la raportul MCV, indică deja fruntaşii (DNA şi ANI) şi codaşii (Parlamentul). În rest, aceleaşi probleme @ Gabriel Oprea regretă demisia lui Maior, “cel mai bun director”… din ultimii 8 ani! @ La discuţiile cu delegaţiile partidelor (n-au fost invitate PMP şi PPDD!) de la Cotroceni s-au ciocnit aceleaşi idei: PNL vrea unicameral, dar PSD două camere mai mici! @ Stelică, omul providenţial al retrocedărilor de la ANRP a venit la DNA ca să mai dea nişte relaţii. Omul a fost cât se poate de cooperant – dovadă că n-a poposit la Rahova nici măcar o noapte @ Gheţea, de la ARB, aruncă pisica moartă: conversia în lei a creditelor în franci ar putea fi declarată neconstituţională! @ Blaga şi Gorghiu susţin cu tărie votul prin corespondenţă @ CSM l-a suspendat pe judecătorul Puţura, cel care ameninţă să-şi calce cu maşina o colegă neînţelegătoare @ Contrabanda cu ţigarete a bătut recordul ultimilor 4 ani, înregistrând în 2014 un nivel mediu de 15,9%! @ Ponta declară că principalul obiectiv al Guvernului pentru 2015 este reducerea TVA la toate produsele. Anunţul le-a dat fiori reci pe şira spinării delegaţilor de la FMI! @ Cine nu vrea CARD-DRAC de sănătate poate opta pentru o adeverinţă de asigurat, care însă va trebui reînnoită la fiecare trei luni! @ Francul a scăzut pentru a treia zi consecutiv – dovadă că nimic nu e bătut în cuie. Dacă până la urmă scade sub nivelul din 2008? @ “Fondatorul” Eugen Tomac candidează la şefia PMP pentru locul pe care-l lasă liber Udrea şi pe care nu vrea să-l ocupe Băsescu… @ Bilanţul Ordonanţei Traseiştilor: 17,4% dintre primarii României au schimbat partidul! Nu toţi au făcut o afacere mai bună… @ Aglomeraţie mare, joi, la DNA. Rând pe rând, nume sonore ale politicii şi afacerilor (combinaţie toxică!) au bătut la uşa procurorilor hotărâte să-şi susţină nevinovăţia: Greblă, Alin Cocoş, Alina Bica, dar şi Adriean Videanu şi – vedeta zilei – Elena Udrea @ Trebuie să recunoaştem că aceasta din urmă a fost cea mai aşteptată întrevdere de către o opinie publică excedată de incredibilul nivel al corupţiei clasei politice. Dacă a fost vreo surpriză, aceea constă în faptul că blonda protejată a lui Traian Băsescu a fost lăsată să plece acasă după patru ore în care şi-a citit dosarul @ Nu la fel de norocos a fost Adriean Videanu, pe care procurorii au ţinut să-l aibă lângă ei măcar pentru 24 de ore @ La Elena Udrea ar fi vorba de spălare de bani – ai soţului – despre care ea pretinde că nu ştia că proveneau din şpăgi. Cocoş nu-i spunea de unde are banii. Îi era suficient că-i avea @ BNR s-a îndurat şi a făcut publice datele legate de creditele în franci elveţieni: peste 75.000 de persoane, cu un sold de 6,1 miliarde lei @ Marian Oprişan se dă obiectiv, după o matură chibzuinţă: Adrian Năstase – căruia-i făcea temenele când îi era şef – a fost condamnat “corect”! @ În vânzoleala asta de VIP-uri, aproape că trec neobservaţi “peştişorii” de genul şefului Serviciului pentru Acţiuni Speciale din Poliţia Iaşi, directorul CFR Călători Braşov sau inspectorul de la IPS Vrancea, audiaţi sau cercetaţi pentru diferite infracţiuni @ Deşi nu părea, 2014 a fost un an bun pentru comercianţii de automobile: vânzările au crescut cu 21,5%! @ Preşedintele ne încredinţează un secret de el ştiut: locul României este în spaţiul Schengen! @ Una rece, alta caldă: George Maior a fost ales preşedinte! Al Academiei de Ştiinţe Militare. Deşi (se pare!) nu are serviciul militar efectuat. Dar, probabil că se ţine cont şi de portul epoleţilor pe sub haină! @ Alina Bica a revenit în faţa procurorilor în legătură cu un caz în care este implicat Adriean Videanu @ Cu vizibil regret, Rovana Plumb anunţă că 4,7 milioane de români trăiesc sub nivelul de sărăcie relativă @ Primarul oraşului Baia de Aramă este cercetat în cazul fraudelor de la APIA @ Criză în Partidul Conservator: vicepreşedintele Cristiana Anghel a demisionat. Dar nu mai intră în greva foamei… @ Băsescu şi-a publicat noua adresă de email. Ca să ştie şi procurorii unde-l găsesc în caz că nu primeşte casă de la guvern @ Viitorul PSD se va hotărî în week-end la Sinaia, unde se reunesc membrii Comitetului Executiv Naţional @ Iar s-au scumpit carburanţii! Petroliştii spun că motivul îl constituie “întârirea” dolarului @ Ca să vezi potriveală: când ieşea Udrea de la DNA, intra Videanu! @ Curat ghinion: faptul că se află sub control judiciar o va împiedica pe Elena Udrea să petreacă Valentine’s Day (Ziua Îndrăgostiţilor) la Paris, după tradiţie. Din nefericire, nici Alina Bica nu va fi disponibilă @ Rescrierea schemei de cadenţare e o posibilă soluţie pentru criza francilor elveţieni – spune Isărescu @ După ce s-a întors de la DNA, Elena Udrea s-a gândit bine şi a ajuns la concluzia că nu are rost să aştepte până la congresul PMP şi s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte, lăsându-i locul “fondatorului” Tomac @ Alin Cocoş şi-a reîntregit familia în arest, fiind reţinut, după audierea de la DNA @ Vicepremierul Gabriel Oprea e cu ochii pe vreme: a şi luat măsuri în vederea întâmpinării Codului Galben anunţat de meteorologi @ A revenit la DNA pentru audieri şi Dorin Cocoş @ Miliardarul Ioan Niculae s-a prezentat şi el la DIICOT în dosarul unei presupuse mite pentru a nu i se pune sechestru pe avere. Operaţiunea este legată tot de Alina Bica @ Băiat gentil, premierul i-a felicitat pe europarlamentarii nominalizaţi la premiile The Parliament Magazine, între care se numără şi Daciana Sârbu… @ Băncile au pierdut 20% din procesele în care debitorii au invocat clauze abuzive @ Doi români răpiţi în Nigeria au fost eliberaţi prin eforturile Ministerului de Externe - se laudă Bogdan Aurescu, care nu ne spune însă şi cât au costat [email protected] Videanu va fi suspendat din PNL - promite Blaga @ Kojak/Codrin Ştefănescu a fost "avansat" în funcţia de secretar general al PSD Bucureşti @ Ministrul Duşa ne dă de ştire oridecâteori vorbeşte la telefon cu cineva. Ultima convorbire - cu omologul său german @ Ponta anunţă că Consiliul Naţional va fi organizat în martie şi că postul de preşedinte nu-i mai este rezervat lui Năstase @ Indisciplinatul Cătălin Ivan e înlocuit de la şefia PSD Sector 1 cu silitorul Dan Manolache @ Iohannis cel evlavios participă la toate slujbele religioase pe care le prinde, nu doar la cele evanghelice. Ultima, cea de la Patriarhie, de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi @ Videanu, Bica, Dorin şi Alin Cocoş se prezintă în faţa judecătorilor să afle dacă rămân sau li se dă drumul @ Obiectiv cum îl ştim, Isărescu e de acord cu împărţirea poverii creşterii francului elveţian între clienţi şi bănci. Frăţeşte: unii mai puţin (băncile), alţii mai mult (clienţii) @ Altă bombă: Tender o toarnă pe Alina Bica căreia i-ar fi dat trei milioane de euro ca să-i tergiverseze dosarul până la prescriere @ Elena Udrea a fost o nevastă model: nu-şi verifica soţul nici dacă avea amantă! @ Vântu mai face şi el o dezvăluire: Maior ar fi fost forţat să-şi dea demisia pentru că numele său apărea în dosarul EADS! @ Bombe în serie: Elena Udrea a depus un denunţ împotriva lui Florian Coldea, adjunctul de la SRI şi "omul" lui Băsescu. "Cocoş se ducea mereu la SRI sâmbăta şi duminica, dar nu-mi spunea ce face acolo" - spune ea @ Simona Halep a câştigat la Melbourne un titlu: cel de cea mai bine îmbrăcată jucătoare! E şi asta ceva @ După o noapte de audieri, instanţa a hotărât ca Videanu, Bica, Mihăilescu, Alin şi Dorin Cocoş rămân în arest @ Vântul care a suflat violent în noaptea de vineri a făcut prăpăd prin unele părţi din ţară: a rupt copaci, a zdrobit maşini şi a lăsat fără curent localităţi întregi @ Iohannis a mâncat ciolan cu fasole la popota Batalionului 33 Vânători de Munte, care urmează să plece în Afganistan ca să lupte pentru ţara lor @ Udrea se laudă că  Kovesi a fost numită la DNA la insistenţele ei, când nu ştia cât de strânse sunt legăturile acesteia cu Coldea @ Blaga ne anunţă că Videanu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti @ Deşi nimeni nu l-a întrebat, Atanasiu (liberalul cu polipi) spune că nici prin cap nu-i trece să accepte funcţia de director al SRI @ Tata-socru Sârbu rămâne lider al grupului PSD din Senat. La bine şi la rău... @ Sincronizarea denunţurilor celor două prietene de la Paris – Udrea şi Bica – la adresa celui care a pus să fie fotografiate la shoppingul de acum un an, i-a pus pe gânduri şi pe procurori @ Poliţia a lansat cu duminica-n cap un val de 164 de percheziţii în 11 judeţe, pe urma unei reţele evazoniste din care fac parte importante firme de construcţii şi de IT @ PPMT şi-a ales un nou lider – Szilagy Zsolt @ De când e pensionar, Băsescu nu-şi mai vede capul de treburi legate de nepoţi: a apărut deja al treilea – al Elenei @ Zgonea constată cu sinceră amărăciune că deputaţii sunt văzuţi ca hoţi, corupţi şi chiulangii. Definiţia este destul de exactă… @ Geoană şi Vanghelie şi-au lansat noul Proiect Social Democrat, a cărui structură de forţă îi numără pe Oana Niculescu Mizil, Cătălin Croitoru, Florentin Gust şi Valer Marian @ La eveniment Vanghelie pune degetul pe rană: nu am avut în ultimii ani lideri de stânga! Dar nici de dreapta @ La 100 milioane de euro este evaluată evaziunea cu TVA, în care sunt implicate nume sonore ca ERBAŞU, UTI şi STRABAG @ În faţa ameninţărilor liderilor PNL, că ar râvni la scaunul de preşedinte al Senatului, Tăriceanu şi-a strâns oamenii ca să stabilească strategia pentru următoarea sesiune parlamentară @ UDMR a aniversat 25 de ani de la crearea asociaţiei culturale cu acest nume, pentru că nu figurează în registrele publice ca partid @ De la 1 februarie intră în vigoare loteria bonurilor fiscale, dar ministerul n-a reuşit să stabilească încă modul în care se acordă câştigurile (AMBIDEXTRU)

27 Ian 2015 - 10:41

Format: 

Rubrici: 

Topic: