15 Ian 2018 - 23:58

@ PSD-ul suferă de o boală congenitală: nu poate să ducă la capăt o sarcină politică. La fiecare șase luni avortează un premier! @ Cu alte cuvinte, doctorul Dragnea a pus diagnosticul: „O stare conflictuală între partid și guvern”! @ Adică între cei doi poli de putere care până acum se aflau în aceeași mână: a președintelui de partid-premier @ Odată cu actuala guvernare, cumulul a devenit imposibil din punct de vedere legal, ceea ce a adus după sine tensiunile dezvoltate pe parcurs de cele două anturaje aflate într-un proces concurențial @ În spatele ușilor închise a avut loc o confruntare inegală: Tudose a avut de partea lui doar cinci membri (plus cei trei care s-au abținut) în timp ce Dragnea a aliniat 60 de soldați disciplinați @ Așa cum era de așteptat, chestiunea n-a mai putut fi tratată la mica înțelegere și încheiată cu un „pupat piața Endependentii”, cu toate riscurile pe care le implică o nouă lepădare a Alianței de propriul său premier @ Riscuri venind, evident, dinspre Cotroceni, unde președintele abia așteaptă să dea un bobârnac partidului „neînstare să guverneze”. De parcă ar avea la dispoziție un altul, în stare...@ Scenariul cel mai negru este acela că Iohannis ar refuza propunerea PSD/ALDE și ar desemna un alt candidat la formarea guvernului, iar după două respingeri ale acestuia de către parlament, legislativul ar fi dizolvat și se va proceda la alegeri anticipate @ Alegeri ce s-ar putea să convină mai degrabă PSD-ului, cel care ar culege roadele politicilor populiste din anul precedent, decât unei opoziții fărâmițate și inconsistente, imposibil de coagulat @ Deocamdată se va merge la Cotroceni cu o nouă propunere de premier în locul celui demisionat, dar cu aceeași formulă de executiv, care nu-i mai convenea lui Tudose @ Dragnea a recunoscut că are mână proastă la premieri și s-a angajat să meargă pe propunerea CExN-ului, ai cărui membri știu deja pe cine ar prefera acesta: Stănescu @ Sunt acuzate din nou forțe obscure - „un personaj veninos”, membru al unor structuri - care l-ar fi împins pe Tudose să se dea mare și să se ia la trântă cu partidul @ Dar - zice tot Dragnea - răul decisiv i l-a făcut lui Tudose emisiunea de mare succes de la Antena 3 în care a lovit în colegii care acum, drept pedeapsă,  i-au retras sprijinul politic @ Prin ce se deosebește actualul episod de cel precedent? Prin faptul că Tudose a adoptat o poziție de soldat disciplinat al partidului - când a înțeles că a pierdut partida ( la resursele lui intelectuale nici nu avea cum să o câștige) care-i asigură rămânerea în structuri, ca vicepreședinte, în locul frondei prostești a lui Grindeanu @ A fost, dacă se poate spune așa, o nouă victorie a lui Dragnea. Împotriva lui însuși...

@ După demisia lui Tudose, în urma retragerii sprijinului politic, lucrurile se precipită @ A fost mai întâi nevoie de un interimar și cum Tudose decisese să-și strângă lucrurile și să părăsească Palatul Victoria (în care Grindeanu se baricadase) a fost propus Stănescu, pe care însă Iohannis a dat de veste că nu-l dorea @ Îl dorea însă pe Fifor, pe care îl apreciază pentru modul exemplar în care îndeplinește promisiunile pe care el i le-a făcut lui Trump, de a ne înarma până-n dinți @ Apoi au început pertractările în legătură cu propunerea de premier cu care urma să se meargă la consultările de la Cotroceni @ Primele nume vizate au fost cele ale Ecaterinei Andronescu și al lui Mihai Fifor @ Dar, spre surpriza generala a CExN-ului a ieșit, în unanimitate...Viorica Dăncilă! Viorica Who? @ A, doamna aceea din Teleorman care este europarlamentar de două mandate @ Și iată cum, după un premier misogin care a zburătăcit (cât a putut) femeile din Guvern, urmează chiar o femeie @ Este ce mai bună dovadă că oricare membră PSD poartă în poșetă un mandat de prim ministru. Mai ales dacă are și origine județeană sănătoasă

@ Dacă alte partide nu s-au înghesuit cu oferte, liberalii merg direct la țintă. Raluca Turcan (doamna aceea care a fost și președinte la un moment dat) a exprimat ferm faptul că PNL este „pregătit” să-și asume răspunderea guvernamentală! Adică să facă guvernul cu cadrele lor de nădejde, indiferent de ce zice Parlamentul, doar președintele să fie de acord și să le încredințeze mandatul @ Numele premierului liberal nu mai are importanță, poate să fie chiar Orban, chit că are un dosar de corupție pe rol

@ S-a decis, deci, că alianța PSD/ALDE merge pe mâna Vioricăi Dăncilă. Iohannis, excedat de de hărțuiala tefelistă de pe facebook a celor care cred că această nesperată ocazie nu trebuie ratată, pare să încline în direcția asta, în ciuda avertismentelor anterioare. Mai ales că nici Cioloș n-a apucat să-și facă partidul și circulă tot cu vechea lui platformă. Iar prioritatea sa este acum realegerea, care poate merge mai bine pe fondul continuării guvernării actuale @ Criza asta de guvern a lovit dur o relație internațională extrem de promițătoare. La prima vizită a unui premier japonez, acesta s-a trezit fără omolog și interlocutor! Shinto Abe a fost nevoit să se rezume la o întâlnire protocolară cu Iohannis și la o vizită la Grădina Japoneză din Herăstrău în compania primăriței Pandele @ Impresionanta baterie de șefi de mari companii pe care a adus-o cu el pentru a discuta proiecte majore, de genul podului peste Dunăre de la Brăila natală a lui Tudose, sau linia de metrou spre Otopeni, a rămas fără obiectul muncii. Căci se știe că japonezii nu vin ca să se distreze @ Afacerile, deci, altă dată, cu alt premier. Dar să revenim la acesta. Bărbat gospodar, Tudose n-a plecat de la Palat până nu i-a lăsat succesoarei ca moștenire un cabinet de lucru nou-nouț, dotat cu un secretar general și secretari de stat ai SGG dintre oameni de-ai lui pe care nu apucase să-i căpătuiască @ Iar dacă va fi să fie doamna Dăncilă, dânsa oricum nu are o echipă proprie cu care să vină, așa că un cabinet gata mobilat este un frumos cadou de debut @ Cât despre miniștri, care vor rămâne cam aceiași (cu excepția, poate, a celor care care au fost prea pe față cu Tudose) vor fi analizați cu multă atenție - promite Dragnea @ Criza de guvern a lovit și leul, care a înregistrat un curs record față de euro: 4,66!

@ S-a aflat cine este „personajul diabolic” invocat de Dragnea ca exercitându-și influența nefastă și asupra lui Grindeanu și asupra lui Tudose: este Lucian Pahonțu, fost director SPP și un fidel al lui Iohannis! @ Așteptată cu emoție de toate părțile interesate decizia președintelui Iohannis în legătură cu desemnarea următorului premier a provocat o mare ușurare în tabăra Puterii și o cruntă dezamăgire în cea a Opoziției. Și nu atât în opoziția de partid cât în cea din stradă, care a luat pur și simplu foc @ Iohannis este practic repudiat de tefeliștii de pe facebook și din copaci @ Dar ce grozăvie a comis președintele ca să merite un asemenea tratament? Nimic altceva decât că a dat dovadă de realism și de respect față de Constituția pe care predecesorul său o călca în picioare în ocazii similare @ Desigur că nu i-a fost ușor omului care în urmă cu un an ieșea în Piață cu celebra sa geacă roșie să recunoască faptul că îi este clar că PSD dispune de majoritatea care îi dă dreptul să aibe premier @ „Ținând cont de situația creată am hotărât să o desemnez pe doamna Dăncilă pentru formarea  guvernului” @ Dar, ca nu cumva beneficiarii să creadă că chiar meritau această concesie, le-a atras atenția: „PSD a promis și în campanie și după lucruri importante. La un an de la alegeri avem două guverne eșuate. Acum primește șansa de a dovedi că știe ce vrea  și cum se face” @ A fost o zi neagră pentru Orban, care dorea orice - chiar alegeri anticipate - numai să iasă PSD de la guvernare @ Chiar dacă cel mai recent sondaj CURS îl credita cu 42 procente, în timp ce partidul său aduna  vreo 27 @ Și ce ar fi putut rezulta din alegeri anticipate altceva decât reconfirmarea social-democraților, având de partea lor și un ALDE în creștere, pe seama PNL-ului? @ Dacă lucrurile vor curge normal, prima femeie-premier din istoria României va afla ce echipă îi alcătuiește partidul și va merge cu aceasta mai întâi la Parlament pentru confirmare și apoi la Cotroceni pentru depunerea jurământului @ Evident, formula guvernamentală va înregistra „pierderi colaterale”, constând în membrii „echipei Tudose” @ Marele cîștigător al reprizei este, fără îndoială, președintele Iohannis care se situează, aproape în premieră, pe o linie „curat constituțională”de pe urma căreia  are toate șansele să beneficieze în perspectiva viitorului scrutin prezidențial @ Obiectiv pentru care lucrează acum chiar protestatarii care s-au grăbit să picheteze palatul Cotroceni întrebându-l, retoric, „De ce?” @ Ministrul Agriculturii le-ar putea răspunde sec: „D-aia!” @ Veste groaznică pentru români, mai rea decât creșerea cursului leu-euro sau ROBOR: într-o singură zi președintele Iohannis a pierdut 3000 de like-uri pe facebook! @ Odată depășit șocul nominalizării premierului, Opoziția își suflecă mânecile, decisă să lupte până la ultima picătură. Cel mai îndârjit este Orban, cel care dă asigurări că PNL are 10.000 de membri mai pregătiți să fie premieri decât doamna Dăncilă, a anunțat că va aplica o tactică mai veche de-a sa, aceea de a a-i convinge pe membrii coaliției să nu-și voteze propriul guvern, prin discuții de la om la om @ A mai folosit tactica asta  la ultima moțiune, fără succes, e drept, dar nu renunță sperând că până la urmă va da roade @ În timpul acesta, la ușa lui Dragnea de la Cameră, aspiranții la funcții guvernamentale fac coadă nerăbdători să-și prezinte oferta @ Guvernul Dragnea 3 va avea tot atâtea portofolii cât precedentele (Tudose nereușind să-l subțieze), doar că o parte dintre ele vor avea alți titulari. Printre aceștia se vor număra oameni cu experiență executivă, precum Andronescu, Plumb și Teodorovici @ Este sigur că vor pleca Ciolacu, Stroe, Nica, Dobre, Petrea, Bodog și Pop @ Nimeni nu se va atinge însă de oamenii lui Tăriceanu, dar nici de Toader, care ocupă un loc de-al social-democraților, mai ales atîta timp cît nu comunică decizia pe care vrea să o ia în cazul șefei DNA @ Nu este exclus ca și programul de guvernare să suporte niște ajustări estetice, dincolo de aplicarea unor decizii amânate, precum creșterea punctului de pensie și reducerea TVA cu un procent @ O hotărâre istorică este aceea de a nu se mai cere avizul „serviciilor” pentru noii miniștri. Nu de alta, dar ca să nu apară surprize neplăcute @ Pentru trecerea prin Parlament noua formulă de guvern are nevoie de 233 voturi, față de cele 247 de care dispune - teoretic - coaliția. Evident, dacă Orban nu reușește să convingă niște parlamentari cu conștiință...@ Printre cei care s-au grăbit să acuze faptul că Viorica Dăncilă va fi o marionetă a lui Dragnea par să fi uitat că ei înșiși n-au avut nimic împotriva modului în care a guvernat Boc, marioneta lui Băsescu. Care, în cele din urmă, a trebuit să fie schimbat și el cu Ungureanu... @ GRECO a publicat un raport critic referitor la demersul anticorupție din România, atrăgând atenția asupra lipsei de eficiență a instituțiilor abilitate. Dar procurorul general Lazăr a citit printre rânduri că s-ar fi exprimat lucruri bune la adresa procurorilor, cu toate piedicile pe care aceștia le-au întâmpinat datorită...viitoarelor modificări ale legilor justiției! @ Iată însă un succes de ultimă oră: DNA l-a reținut pe șeful CJ Neamț, Ionel Arsene, pentru o mită de 100.000 euro @ Era și firesc ca TeleViziunea Regală publică să fie invitată la Palatul Elisabeta (în curs de evacuare) de către custozii Casei Regale pentru a i se mulțumi pentru neobosita campanie monarhistă făcută pe bani republicani. N-ar fi de mirare ca vreo câțiva șefi să fie și ...înnobilați

@ „Iohannis a tăiat speranțele Opoziției!” - titrează o publicație „rezistentă”. Care speranțe? @ Coaliția, scăpată ca prin urechile acului de o criză prelungită grație calculelor corecte făcute de președinte, evaluează pierderile și cîștigurile rezultate din această nouă lepădare de premier @ După unul  cam autist și altul prea grobian, pare să se fi cîștigat unul normal, chiar dacă fără abilități deosebite. Viorica Dăncilă promite să nu creeze tensiuni de genul celor provocate de orgoliile personale ale celor care au crezut că au ajuns acolo grație propriei valori, dânsa urmând să se plaseze cuminte în siajul deciziilor emanate de la vîrful partidului @ Primește o echipă curățată de „corpuri străine” și întărită cu câțiva oameni cu experiență executivă @ Printre cei care au dorit să evite  să mai fie „analizați” se numără Ciolacu și Nica, care au demisionat, și alți cîțiva care promit să nu opună vreo rezistență @ Pleacă și rotofeiul Felix Stroe (oare cum a ajuns și ăsta ministru?), cel în care ne pusesem speranța naivă să avem metrou de Otopeni până la Europenele de fotbal din 2020. Vine Teodorovici, după un exercițiu de disidență în cursul căruia aproape că s-a dat de gol cu relația sa „formală” cu serviciile @ Revine și Andronescu, pentru a scoate la liman educația bălmăjită de un alt neavenit, Pop @ Printre intențiile viitorului executiv se anunță și revoluționara măsură de a se renunța  la serviciile SPP, pentru a scoate zona guvernamentală de sub influența  „personajului veninos” care este considerat directorul Pahonțu, urmând a se folosi pentru protecție  a structură a internelor @ Iese la iveală cu acest prilej contribuția neștiută a acestui serviciu la exercitarea presiunilor „statului paralel” @ Mare tărăboi stîrnește  Formularul 600 aruncat pe piață de Finanțe pentru a impozita într-un mod extrem de complicat și de neechitabil liber profesioniștii, obligați să-și estimeze veniturile viitoare și să plătească în avans dările pentru acestea. Liberalii și useriștii cer anularea imediată a formularului și a formulei

@ Casa Regală se află în plină campanie electorală pentru salvarea privilegiului de a folosi gratuit palatul Elisabeta, cuplul princiar vizitând pe rând instituțiile implicate în funeraliile regelui Mihai și mulțumind pentru devotament @ Campania se bucură de suportul nelimitat și necondiționat al televiziunii publice, care l-a invitat pe „șeful” Casei Regale, un oarecare Andrew Popper, să prezinte în direct sacrificiul patriotic pe care aceasta îl face permițând românilor să viziteze Castelul Peleș și să ceară votarea neîntârziată a legii Tăriceanu/Dragnea care, prin unicitatea și originalitatea ei ar ridica prestigiul României deasupra altor țări cu tradiții monarhice mai solide @ Presa pro-rezistentă - în special TVR - condamnă aspru intervenția jandarmilor împotriva manifestanților de sâmbătă seara, care își exercitau pașnic dreptul de a-i îmbrânci pe aceștia și de a pătrunde pe carosabil pentru a-l bloca. S-a făcut senzaționala descoperire că unul dintre jandarmi făcuse parte și din dispozitivul care-l protejase în mod odios pe Dragnea la ÎCCJ împotriva gesturilor prietenești ale lui Mălin Bot. Se cere pedepsirea aspră a jandarmilor care mai îndrăznesc să facă astfel de gesturi nedemocratice
(AMBIDEXTRU)

Format: 

Rubrici: 

Topic: