19 Noi 2018 - 20:38

A avut loc și mult așteptatul CExN,  la care urmau să se dea câteva răspunsuri importante pentru partid (PSD) și Guvern. Unii nu au mai lăsat lucrurile la voia sorții, convinși că nu au șanse. Fifor a preferat să demisioneze decât să fi remaniat, iar Firea să renunțe la rolul său decorativ la conducerea organizației de București @ Toader a primit de la Tăriceanu asigurarea că nu va fi abandonat și s-a prezentat la ședința CSM cu alt moral. Unul care i-a permis să afirme răspicat că nu are de gând să urmeze ultimatumul european și că, din punctul lui de vedere, soarta lui Lazăr este pecetluită @ Cu tot avizul negativ al celor patru procurori din CSM, dosarul revocării va merge mai departe la președinte, care nici el nu se va putea prevala de „recomandările” europene, atâta timp cât Curtea Constituțională i-a mai indicat odată calea de urmat @ CExN a definitivat și lista remanierii. Șapte miniștri noi și unul vechi - Olguța Vasilescu, care trece de la Muncă la Transporturi - vor consolida Cabinetul Dăncilă @ Pleacă celebrul Andrușcă, înlocuit cu Bădălău, și revine Laufer, ca ditamai vicepremierul. Mai pleacă niște anonimi de la Comunicații, Sport și Cultură, înlocuiți cu alți anonimi @ Lui Fifor Dragnea i-a promis, în compensație, funcția de președinte al Consiliului Național, una pe care a mai ocupat-o Adrian Năstase pe vremea lui Geoană @ Firea a scăpat de excludere și doar câțiva membri (vreo trei) au votat împotriva propunerii lui Codrin Ștefănescu, în timp ce puciștii s-au abținut @ La Organizația de București a PSD, aceeași Mărie cu altă pălărie. În locul Gabrielei vine Gabriel, iar dacă predecesoarea era celebră prin gura ei mare, primarul Sectorului 6 este ...Mutu @ Că cele trei guverne PSD sunt cam din aceleași aluat o dovedește și faptul că din noua echipă fac parte doi miniștri care au mai figurat în echipa lui Grindeanu și unul de-al lui Tudose @ Gabriela Firea și-a câștigat libertatea cu prețul celor două funcții pe care le deținea - vice la PSD și interimar la organizația municipală. Va continua să fie primar, dar fără sprijin politic. La bilanț constată că a reușit să piardă  - probabil definitiv - războiul în care s-a angajat destul de imprudent @ Cea mai drastică măsură luată în ședință a fost dizolvarea organizației de Ilfov, în urma demisiei în bloc a parlamentarilor acesteia, în semn de solidaritate cu Firea @ Ca într-un joc de copii tembeli care își dau cu „sâc” unii altora, punându-și piedici și dându-și brânciuri, dialogul dintre președinte și Guvern continuă cu o nouă contră. Din lista remanierii propusă de Alianța de la guvernare (în fapt de PSD, pentru că ALDE nu prea are ce să „rotească”) Iohannis selectează două nume pe care nu le validează. Pur și simplu pentru că nu vrea, fără alte explicații @ Sunt Olguța Vasilescu și Ilan Laufer, prima transferată de partid de la Muncă la Transporturi, iar al doilea recuperat din ex-Guvernul Tudose și ridicat la rangul de vicepremier @ La festivitatea de la Cotroceni, la care Dragnea nu a fost invitat, noii membri ai echipei Dăncilă au depus jurământul, rămânând ca pentru cele două portofolii vacante Coaliția să vină cu alte propuneri. Care pot fi aceleași, dar încrucișate @ Strategia prezidențială a fost să-i lase pe cei doi în aer, nerevocându-i pe titularii Stănescu și Șova @  Cum încearcă să explice comentatorii gestul prezidențial? Acesta încearcă să blocheze funcționarea ministerelor cu cele mai mari bugete din care se înfruptă clientela de partid. Inclusiv cea către care Dragnea ar trebui să achite costurile înnăbușirii răzmeriței puciștilor @ Procesul de la Sibiu al lui Lazăr, prin care acesta contesta măsura luată de Toader, a fost amânat. Agonie prelungită, pentru că este evident că nu are nicio șansă de a rămâne în funcți de care ține cu dinții @ Tăriceanu a trimis partidului-mamă, ALDEeu, o scrisoare în care își exprimă frustrarea față de faptul că cei de acolo nu au catadicsit să discute cu el înainte de rezoluție și că au luat de bune toate balivernele înșirate de populari în MCV @  Multhulitul Andrușcă părăsește Ministerul Economiei cu sentimentul datoriei împlinite. Tranzacția activelor Oltchim este aproape finalizată. Omul de la vulcanizare a reușit ce n-a izbutit pleiada de miniștri care l-a precedat @ Marea perdantă a meciului cu dictatorul Dragnea, Gabriela Firea, își linge rănile, plănuind alte dezvăluiri despre monstrul pe lângă care s-a și de la care a binemeritat, până când a încercat să ia niște acțiuni pe cont propriu @  Refuzul lui Iohannis de a-i valida pe cei doi miniștri propuși pentru portofoliile Dezvoltării și Transporturilor a stârnit o adevărată furtună @ Oarecum imprudent - în special după recenta resuscitare a acuzelor referitoare la moștenirea dubioasă a FDGR - președintele a omis faptul că s-ar putea face o legătură între ereditatea sa și etnia unuia dintre candidați @ Acela, bineînțeles, că nu a ezitat să replice, acuzându-l pe președinte de antisemitism și punându-i în cârcă cei 52 de membri ai familiei sale căzuți jertfă holocaustului, plus alte câteva păcate capitale @ Enormitatea reacției l-a făcut până și pe Dragnea să dea înapoi și să afirme că Ilan Laufer n-a avut girul partidului și că a făcut o declarație „prea avântată”, folosind abuziv și sala de conferințe a PSD @ Cert este că șmecheria prezidențială de a o revoca pe Olguța de la Muncă, refuzând validarea ei la un minister la care titularul rămânea în funcție, a găsit Guvernul complet nepregătită pentru o asemenea situație @ Până la urmă Laufer a fost abandonat, grija principală fiind găsirea unei slujbe pentru Olguța. „Orice” - a decis Dragnea, oferindu-i Dezvoltarea. Numai că, între timp, oamenii președintelui i-ar fi contactat pe Stănescu și Șova convingându-i să nu demisioneze din funcții, pentru a ține guvernul în șah @ La ședința convocată de Dragnea pentru lămurirea situației a fost invitat și Toader, cel aproape remaniat, pentru a lumina asistența în chestiunile de ordin juridic @ Fiind în mână, cum se spune la tenis, președintele și-a completat galeria refuzurilor de la Guvern cu alte cinci de la Justiție, între care și propunerea pentru șefia DNA, motivând că nu este sigur că aceștia n-au fost cumva agenți sub acoperire...Ostenit de efortul de a nu valida schimbările din Guvern, Iohannis a pus „punct” operațiunii. A anunțat că până după sărbători (cele naționale) nu va mai numi nici un alt ministru. Îi obligă astfel pe Șova (demisionat deja) și pe Stănescu (care se autoevaluează încă) să muncească peste programul... de guvernare @ Finanțele au anunțat cea de a doua rectificare bugetară. Se taie bani necheltuiți de la mai multe ministere, în special de la Transporturi (de unde să ia un miliard) și se dau la Muncă și Sănătate @ Statisticile europene arată că avem, procentual, cele mai mari cheltuieli bugetare. Cu lefurile bugetarilor @ Guvernul raportează totuși că veniturile statului pe primele nouă luni sunt mai mari cu 17 miliarde @ CSM a găsit motivul pentru care propunerea de revocare a lui Lazăr este nelegală. Nu au fost respectate recomandările Comisiei de la Veneția și cele din MCV (ulterioare deciziei lui Toader)! @ Deși au ajuns să fie plătiți ca în străinătate, foarte puțini dintre cei 17 mii de medici plecați s-au întors. Înseamnă că le mai lipsește ceva @ Marcarea Centenarului României Mari s-a făcut mai ales prin cea mai comodă formulă: simpozioanele. S-au făcute astfel de manifestări în valoare de 32 de milioane lei, din cele 150 alocate  Centenarului. Cel mai important monument (și singurul), realizat la Alba Iulia, este confundat de trecători cu sigla Facebook @ De 1 Decembrie românii și moldovenii vor putea să vorbească cât vor voi la telefon fără roaming. E un prim pas spre re-unire... @ Invazie de comisari europeni la București în preajma preluării președinției Consiliului. Ultimul, dar nu cel de pe urmă, este un grec care gestionează migrația @ Președintele Parlamentului European, Tajani, a ajuns la concluzia că România este pregătită să preia președinția Consiliului, contrazicându-l astfel pe Iohannis, la el acasă @ Dăncilă îi cere președintelui să-și schimbe atitudinea. „Face tot posibilul să blocheze acțiunile Guvernului” - reproșează premierul, conștient totuși că e loc de mai rău. Speră să o scoată la capăt și fără Olguța, suspendată temporar de sărbătoarea națională @  După ce a lungit-o timp un an cu vechea procedură, Cristina Tarcea nu a mai avut răbdare ca să iasă motivarea Curții și s-a grăbit să tragă la sorți completele fără „senatori de drept”. Numai că avocații lui Dragnea s-au prins de eroare și au contestat. Așa încât operațiunea va trebui repetată, ceea ce înseamnă un nou răgaz pentru președintele PSD și, cine știe, șansa unui complet mai înțelegător @ Un oficial german s-a sesizat în urma atacurilor la adresa „minorității germane” și cere de urgență ca aceasta să fie protejată. „Majoritatea” este, desigur, Iohannis, care ar trebui protejat de cine? De evrei ! @ Habar nu aveam că angajații primăriilor sunt asimilați sportivilor de performanță și primesc normă de hrană! Pe lângă lefurile majorate de către primari @ În acest weekend se sfințește Catedrala de... milioane! 110 a costat până acum. Și o să mai coste @ Scandal cât primăria mare. În urma reclamațiilor depuse de USR, Curtea de Apel a anulat constituirea holdingului municipal pentru că nu ar fi fost aprobat în CGMB cu două treimi în loc de majoritatea de un vot. Deși funcționează de o bucată de vreme, acesta va trebui desființat iar vechile societăți să își reia activitatea. Firea nu se lasă însă și speră să convingă judecătorii că s-au aflat în posesia unor informații eronate , tendențioase @ 50. 000 de euro a băgat TVR în „stand up” comedia lui Cristache, ca să bucure publicul cu bancurile lui Dinescu și cu elogiile lui Pieleanu pentru Hellwig @ La turci, Lucescu Senior nu a mai avut norocul pe care l-a avut la ucrainieni și s-a trezit alungat după un sezon catastrofal pentru naționala otomană  @ Președintelea fost la Consiliul European de la Bruxelles ca să se asigure că Brexit-ul are loc conform intereselor noastre. A primit - și a dat - asigurări în acest sens @ Mai mult, cu acest prilej l-a încredințat pe premierul finlandez că acesta nu are nicio șansă să preia președinția Consiliului la 1 ianuarie, pentru că la noi lucrurile merg surprinzător de bine @ Deși mai are unele „divergențe” cu Guvernul, singurul lucru asupra cărora părțile sunt deja în consens sunt afacerile europene @ În absența primilor trei oameni din stat, dar cu al patrulea la datorie, a avut loc sfințirea Catedralei Naționale. Cu o zi înainte de festivitate, ISU a amendat constructorul pentru nerespectarea regulilor pompieristice cu 10. 000 lei. Față de donația de 2 milioane de euro a lui Becali - o nimica toată @ A făcut senzație afișarea, la circuitul de Formula 1 de la Abu Dabi, a lui Tăriceanu în pantaloni roșii. Culoarea Ferrari! @ Ca să strice sărbătoarea din Dealul Parlamentului, un preot suspendat de la Constanța a încercat să își dea foc. N-a reușit @ De la Bruxelles Iohannis a plecat spre Paris, ca să vadă cu ochii lui cum sunt gazați și bătuți protestatarii pașnici de către prietenul său Macron (AMBIDEXTRU)

Format: 

Rubrici: 

Topic: