8 Sep 2019 - 05:05

A fost o nouă săptămână agitată. Cea în care DIICOT a catadicsit, după ce timp de șase săptămâni a făcut curat în gospodăria lui Dincă, să dea rezultatul investigației sale de la Caracal. Cele două fete au fost ucise, așa cum monstrul a recunoscut încă de la început. Ce alte infracțiuni se adaugă pe lângă aceasta rămâne încă de domeniul supozițiilor. Și al... detectorului de minciuni! @ Serial negru în Irak unde au murit pe câmpul de luptă cei mai mulți români de la al doilea război mondial încoace. A fost mai întâi explozia rău prevestitoare a unei butelii de aragaz la sediul ambasadei, urmată de două acțiuni teroriste ale talibanilor în care și-au pierdut viața un diplomat și un auxiliar. Se pare că talibanii irakieni ne-au luat la ochi de când s-a dus vestea că suntem partenerii strategici preferați ai lui Trump, situație care se măsoară în peste 20 de morți și 160 de răniți din rândul corpului expediționar român prezent neîntrerupt din anii 90 încoace în zonele de conflict ale altora @ Așa cum era de prevăzut Tăriceanu și-a dat demisia de la șefia Senatului lăsând deschisă calea opoziției pentru a ocupa cea de-a doua funcție din stat. N-a ținut însă seama de fragilitatea propriului său grup parlamentar, amenințat cu desființarea de trecerea venerabilului Meleșcanu în barca puterii (vorba vine) care l-a ademenit cu această funcție - una dintre puținele care îi lipseau din palmres @ Zarva care s-a stârnit l-a făcut pe șeful ALDE să își acuze foștii parteneri de guvernare de racolare ostilă a valoroșilor săi tovarăși, ceea ce poate duce la imposibilitatea de a mai face un puternic grup parlamentar ALDE-PRO, care să poată înclina balanța viitoarei structuri de putere @ Hârșit în astfel de chestiuni Meleșcanu a găsit o soluție rabinică prin care acceptă generoasa ofertă a lui Dăncilă fără a-și afecta statutul de aldist, procedând la o „suspendare temporară” a sa din partidul pe care nu îl părăsește de facto @ De la Bruxelles Dacian al lui Cioloș avertizează asupra pericolului care planează asupra României: acela de a-i fi respinși ambii candidați la funcția de comisar european în absența desemnării unuia mai credibil decât Plumb și Nica. Adică unul cum a fost el când l-au preferat francezii la Agricultură @ UDMR și-a desemnat candidatul la președinție în persoana fostului ministru din guvernele PDL, Kelemen Hunor. Acesta îi transmite lui Dăncilă că e posibil să nu susțină restructurarea Guvernului, iar acesta să cadă pur și simplu. Variantă pe care șefa Executivului refuză să o ia în calcul și pentru care caută soluții inclusiv prin reademenirea reprezentanților minorităților care s-au dovedit sensibili la cântecul de sirenă a lui Orban @ În așteptarea confirmării miniștrilor desemnați, de către Iohannis, premierul avertizează asupra planului secret al Cotrocenilor - să dea vina pe Guvern dacă pensiile nu se vor putea plăti la întâi septembrie, din cauza veto-ului prezidențial @ În acest timp și miniștrii cabinetului dau dovezi de eroism, precum Cuc, care a cerut permisiunea ca două zile pe săptămână să nu se miște de pe șantierul autostrăzii Sebeș-Turda, ca să nu poată chiuli constructorii @ Un nou subiect de râcă între palate: după decizia Ministerului Educației ca elevii care nu obțin nota 5 la Evaluarea Națională să fie îndrumați în bloc către școlile profesionale, Iohannis, ca profesor (de fizică) ce este, găsește nedreaptă măsura deoarece, cu ceva meditații, unii dintre acești elevi ar putea să facă față exigențelor liceale @ Bomba săptămânii este anunțul Departamentului de Stat care face cunoscut faptul că Liviu Dragnea și copiii săi nu mai au acces pe pământ american din cauza suspiciunilor de corupție. România beneficiază astfel, în loc de vize, de o „listă neagră” pe care se vor putea adăuga fel de fel de alte nume incomode de la București. Unic prin caracterul său (măsură de forță la adresa unui partener strategic important) unii pun comunicatul și decizia pe seama influenței lui Iohannis care la vizita-fulger de la Casa Albă l-ar fi convins pe Trump că numai în acest fel parteneriatul strategic poate funcționa la adevărata valoare a lui „2%” și că nimeni altcineva decât el nu ar putea asigura eficiența sa. Se speculează că în felul acesta președintele Iohannis își securizează cel de-al doilea mandat împotriva eventualelor replici ale Guvernului prin instrumentele pe care le mai are la îndemână și prin acuze ce ar putea căpăta forme identificabile în Codul Penal, revizuit sau nu. Cum ar fi, de pildă, răscolirea chestiunii caselor din Sibiu @ Vine și momentul adevărului crizei: Iohannis „respinge categoric” propunerile de miniștri pentru portofoliile vacante susținând - pe bună dreptate - că 80 de miniștri rulați în trei ani de guvernare înseamnă deja prea mult. E drept că aceștia au fost schimbați și numiție pe semnătura lui, dar probabil că omul s-a săturat să mai fie marioneta Executivului și pune piciorul în prag în ceasul al 12-lea - cel al campaniei electorale @ Ce vrea de fapt Iohannis este ca Dăncilă să meargă cu propunerile în parlament unde speră să nu obțină vot de trecere. Și, uite așa, visul de aur a lui Orban să se împlinească fără pârdalnica moțiune căreia nu i s-a dat niciodată de capăt @ Evident că acest gest de frondă a supărat-o foarte tare pe șefa Guvernului care i-a zis vreo două de la obraz și l-a asigurat că nu îi va face jocul prin demisie și că guvernul va merge mai departe prin orice mijloace legale de tergiversare a unei astfel de soluții @ Unica revanșă a românilor față de balamucul din politică rămâne, ca întotdeauna, recursul la sport. Dacă Simona Halep nu a mai avut suflu și pentru US Open, turneu pe care l-a părăsit prematur și fără glorie, ne-am pus toată nădejdea într-o româncă din Canada, Bianca Andreescu, care a reușit uluitoarea performanță ca la doar 19 ani să o răpună în finală pe celebra „oaie neagră” a tenismenelor noastre - Serena Williams @ Cu fotbalul e altă socoteală. Aici tot sperăm să se întâmple câte o minune care nu se întâmplă și ne resemnăm, cu coada între picioare, că nu mai înseamnăm mare lucru pe gazonul european și mondial. Spaniolii ne-au executat scurt și eficient și nu ne-a rămas decât entuziasmul declanșat de golul spaniolului Andone, cel care n-a jucat niciodată în țară @ După cinci trageri câștigătoare la Loteria CNSAS, care i-a eliberat pe bandă adeverințe de necolaborare cu Securitatea, Traian Băsescu a tras al șaselea loz: cel necâștigător. Din care reiese că a făcut poliție politică. Drept urmare va trebui să demonstreze în fața instanței că ceea ce a făcut el era doar o îndatorire patriotică, el neavând la vremea respectivă cunoștință că Contrainformațiile armatei ar fi făcut parte din structurile Securității. În cazul în care instanța nu va lua în considerare argumentele sale destul de subțiri, se pune în pericol prezența sa la Bruxelles în calitate de europarlamentar (AMBIDEXTRU)

Format: 

Rubrici: 

Topic: