26 Mar 2018 - 22:20

.. @ Cazanul Justiției stă să bufnească. Înalta Curte a retrimis dosarul familiei Cosma la DNA pentru a fi refăcut și rejudecat. Motivele stau în folosirea de probe obținute în mod dubios de către „unitatea de elită” din Ploiești, nu în eventuala nevinovăție a inculpaților @ Apropo de „penali”: mulți observatori au fost surprinși de reacția lui Iohannis față de scrisoarea lui Dăncilă către Juncker, pe care a găsit-o justificată. Cum așa? Explicația este simplă și n-a prea fost băgată în seamă de cei care au citit scrisoarea doamnei Day pe diagonală. În capul „listei negre” a persoanelor despre care se solicitau explicații pentru tergiversarea dosarelor de corupție se afla chiar numele de Iohannis! @ Tot despre „lista neagră”: cum (altfel) s-ar putea explica faptul că înainte de transmiterea acestor indicații de la Comisie, George Becali a fost achitat în trei procese, pentru ca după aceea, europarlamentarul cu același nume să fie condamnat în aceleași dosare! @ Pentru prima dată în ultimii ani - cei ai „binomului triumfător” - SRI și-a prezentat bilanțul cu ușile închise. A avut acces doar președintele, invitat de bunul său prieten Hellvig @ Iese la iveală și un amănunt picant legat de serviciul secret: pe când era la apogeul puterii sale Coldea l-a interceptat până și pe șeful său, George Maior @ Centenarul tefelist Mihail Șora  se fălește în CV-ul său cu faptul că în 90 și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației în semn de protest față de Mineriadă. Fostul său șef, Petre Roman îl dă în vileag spunând că, din contră, atunci și-a oferit serviciile pentru a face parte din noul guvern! @ Vești despre Apărare: Arabia Saudită a încercat să contreze un atac cu rachete lansate de rebelii din Yemen cu rachetele Patriot, achiziționate de la americani. Una dintre acestea a căzut într-o zonă rezidențială iar alta a explodat după lansare @ Culmea slugărniciei diplomatice: Ministerul de Externe  a expulzat (la ordin!) un diplomat rus doar pentru a fi în ton cu Trump și May!

@ Centenarul unirii cu Basarabia - o uniune care, din păcate, nu a durat decât 20 de ani - a prilejuit o serie de manifestări omagiale între care nu a lipsit o ședință solemnă la Parlament, în absența lui Iohannis, dar în prezența principesei Margareta @ Probabil că președintele nu a dorit să-și strice de tot relația cu omologul Dodon. În schimb Dragnea a avut tăria  să zică cu voce tare că vrea unirea, lucru care l-a deranjat pe „părintele uninomonalului” analistul cauzelor juste Pârvulescu. Acesta a atras atenția asupra pericolului tentativelor de „redesenare” a hărții Europei @ Pericol pe care l-au ignorat și nemții când s-au unificat, și NATO când a „desenat” Kosovo. De ce ar fi mai gravă o re-unire românească? @ Dragnea și Tăriceanu au riscat să se pună la remorca  „unionistului” Băsescu, care a supralicitat mergând în bârlogul lupului Dodon pentru a juca hora unirii cu „trădătorii” neamului basarabean @ Tot „binomul” Dragnea-Tăriceanu anunță că va accelera  procedurile de rezolvare a  situației Casei Regale, printr-o lege care să confere acesteia  statutul de instituție publică. Pentru că doar așa se poate plăti de la buget chiria palatului Elisabeta și pensia alimentară a cuplului princiar @ Ambasada Rusiei, căreia i s-a pus în vedere să trimită acasă un diplomat (cum l-o fi ales Ministerul de Externe? Poate unul căruia i se apropie pensia...) în semn de solidaritate cu Skripal, denunță „nebunia politică colectivă” care i-a cuprins pe cei care vor să facă din Rusia inamicul public nr 1 @ S-a dezmeticit și CSM-ul ca să ceară explicații de la Comisia Europeană în legătură cu  cu solicitarea de informații referitoare la dosarele de corupție - „listele negre”. Mai mult, judecătoarea Baltag  crede că ar trebui să se știe și dacă și ce a răspuns Ministerul Justiției și cât de legală era această dezvăluire de informații clasificate @ Bate un vânt ciudat pe la pravoslavnicul CSM: tocmai a fost refuzată o cerere de apărare a reputației (care?) Codruței Kovesi într-un caz legat de dosarul Teldrum @ Ministerul Finanțelor vrea să ne convingă că situația bugetului - deficitul major - a fost prevăzută și că nu sunt motive de îngrijorare. Mai ales că ANAF-ul va intra pe mâinile vânjoase ale lui Mișa, după cum se zvonește @ Florin Georgescu, salariat la stat de o viață, este în favoarea  impozitării progresive a veniturilor, dar nu și a salariilor, pentru că, zice viceguvernatorul prim, marile averi nu s-au făcut din salarii @ Ofticată de noile dezvăluiri ale fostului său prieten Ghiță, Codruța Kovesi a pus poprire pe contul de pensie al socrului acestuia, taman omul care punea muzica și făcea poze la petrecerile din cramă la care ea nu participa @ Culmea cinismulu: premierul May al Marii Britanii i-a transmis condoleanțe lui Putin pentru tragedia de le Kemerevo. În loc să-l acuze că el a provocat-o.

.@ Președintele a profitat de vizita sa la SIAB pentru a face declarații pe toate temele actualității. În primul rând a spus de ce n-a fost la ședința solemnă de la Parlament dedicată centenarului unirii cu Basarabia: nu și-a permis să aibe o abordare politicianistă! Adică să se dea unionist, când de fapt nu e  @ După ce a probat cea mai scumpă mașină - un Rolls Royce Phantom, care i se potrivea ca o mănușă - a mai spus câte ceva despre legile justiției, despre revocarea Codruței („Luna mai e o lună frumoasă!”) și despre necesitatea ca la viitorul salon să fie invitată și Dacia-Renault @ De ce n-a participat acum? Pentru că organizatorii au practicat niște taxe cu care să-și scoată pierderea din cei 11 ani când n-au mai organizat-o. Ca pentru Rolls Royce-uri @ Polonia a semnat pentru achiziția a două baterii de rachete Patriot în valoare de peste 2 miliarde de dolari pe care le va primi în 2020. Ce deosebește achiziția lor de a noastră? O „diferență” de 279 milioane de euro - valoarea offset-ului, a ceea ce se va produce în Polonia! @ Lovitură de maestru a lui Teodorovici: ca să revigoreze ANAF-ul l-a pus șef acolo pe predecesorul său, vânjosul Mișa, care va face instrucție cu noii șefi puși în locul celor 24 schimbați (dar nu dați afară!) pentru lipsa de performanță

@ Scrofulos la datorie, procurorul general Lazăr a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru desecretizarea protocolului cu SRI. Deși părerea lui știm care este...@ Celebrul Onea, șeful „unității de elită” a DNA de la Ploiești a fost invitat la București pentru a fi audiat de Inspecția Judiciară @ Face valuri una dintre dezvăluirile lui Ghiță: cum că i-a dat - prin Coldea - 7000 de euro Codruței Kovesi ca să-și ia mașină. Că n-avea decât AUDI-ul blindat de la serviciu @ O veste bună pentru ministerele Muncii și Finanțelor: față de anul trecut sunt mai puțin cu 29.000 de pensionari - și pensiile aferente, care pot să mai ajute  la deficit...@ Afront incalificabil față de fostul șef al USB și USR: Nicușor Dan a fost dat afară de polițiștii locali din ședința Consiliului General, tocmai când voia să pună niște întrebări incomode pentru primărița Pandele @ Nu ne mai calificăm cam de mult pe la marile competiții fotbalistice, dar stăm bine la capitolul „amicale”: în doar trei zile am învins două naționale pe care nu le mai bătusem de peste două decenii - Israelul și Suedia. Victoria de la Craiova a fost obținută pe un gazon de pășune...@ Legile justiției au fost revotate de către majoritate și urmează să fie contestate la Curtea Constituțională de către PNL/USR, ai căror specialiști au depistat 37 de motive de neconstituționalitate @ „Aceste legi vor intra în vigoare și își vor produce efectele” - a amenițat Dragnea @ Conducerea Băncii Naționale a fost convocată la Parlament, unde a fost primită de singurii trei membri ai comisiei de specialitate care nu s-au dus la o sindrofie din provincie. „Pisica neagră” a inflației a fost aruncată de bancheri în curtea Guvernului care a mărit indecent lefurile, în timp ce liderii coaliției reproșează egoismul benerist manifestat de 26 de ani de când toate guvernele l-au susținut necondiționat pe cel mai logeviv șef de instituție din România @ Mare tămbălău face Dragnea pe tema descentralizării pe care, chipurile, miniștrii o resping, străduindu-se să demonstreze că nu trebuie făcută @ Inspecția Judiciară a dat în judecată CSM-ul (!!!) pe motiv că a cenzurat raportul controlului făcut la DNA @ Fiicele fostului rege au dat statul în judecată pentru că nu au putut să exploateze pădurile care le-au fost retrocedate, pierzând vreun milion de euro @ Teodorovici ne surprinde plăcut cu anunțul unor noi modificări ale Codului Fiscal, cu care lucrurile vor merge unse @ În ciuda protestelor, sporurile personalului medical rămân plafonate la 30%, conform legii - anunță ministrul Sănătății @ Fiul mogulului Adamescu, decedat în pușcărie, a fost arestat în Anglia pentru că a folosit niște documente falsificate pe baza cărora spera să nu fie extrădat @ În fața instanței, Toni Greblă a motivat că arestarea sa se datora faptului că SRI a vrut să dea un avertisment Curții Constituționale care se opusese legii „Big Brother” @ Orban a instaurat dictatura personală în PNL excluzând trei membri dintr-o lovitură: pe Dobrițoiu, Roman și - ultimul pe listă - Zamfir. Acesta din urmă pe motiv că le era prea simpatic pesediștilor @ Elena Udrea ar fi pierdut unul dintre gemenii cu care era însărcinată, în Costarica .

@ S-a produs evenimentul mult așteptat al desecretizării protocolului dintre SRI și Parchetul General, recte DNA. Datând din 2009, când Codruța Kovesi era șefa PG, protocolul a funcționat până în februarie 2016 când Curtea Constituțională l-a scos din circulație. În virtutea înțelegerii, semnată de Maior din partea SRI, s-au alcătuit celebrele „echipe ale morții”, mixte  de anchetă, iar DNA avea obligația  să informeze SRI cu regularitate despre ce a făcut cu informațiile primite @ Primele reacții - între care cea mai virulentă este cea a Danei Gârbovan de la UJR - se referă la profunda încălcare a normelor constituționale și internaționale și la efectele nocive  asupra justiției. Pentru că nu este exclus să se producă un val de contestații ale unor sentințe pronunțate în virtutea acestui protocol @ Ambasadorul român la Moscova a fost convocat la Ministerul de Externe  pentru a i se înmâna nota referitoare la expulzarea unui diplomat român. O replică „dușmănoasă” la expulzarea „amicală” a diplomatului rus de la București, măsură luată nu pentru că am avea noi ceva cu rușii, ci ca o expresie a solidarității cu cuplul May - Johnson, cei atât de iubitori de spioni străini @ Dacă România a executat prompt ordinul primit de la Washington, Austria și Ungaria  au zis că ei n-au prea găsit spioni printre diplomații de la  ambasadele din capitalele lor, iar Bulgaria se mai gândește...@ Ministrul Finanțelor, vorbărețul Teodorovici (a reușit să-l enerveze pe Dragnea cu părerile lui) gândește să facă un nou Cod Fiscal la anul. Cel în curs s-a cam ferfenițit, după cele 250 de cârpeli de anul trecut și alte patru de anul acesta. La om nou, cod nou! @ Guvernul Cioloș s-a transformat în partid! Negăsind atmosferă prielnică nici la liberali și nici la useriști, în ciuda susținerii prezidențiale, carismaticul Cioloș o ia gospodărește de jos și alcătuiește un partid nou-nouț cu unii dintre vechii săi tovarăși de drum din guvernul de tristă amintire tehnocrată @ Dar nici nu a făcut bine strigarea că a și fost acuzat de plagiat de o platformă civică numită, culmea, „Împreună”, exact ca partidul înscris la tribunal, formată în urmă cu vreun an @ Nici o zi fără o nouă dezvăluire despre Codruța. De data este vorba despre cunoștințele sale precare de limbi străine, în ciuda cărora a fost trimisă în 2012 la Bruxelles ca să ocupe o funcție importantă, înainte să aterizeze la DNA cu sprijinul lui Ponta @ Dezamăgită de atitudinea recalcitrantă a opoziției din Consiliul General, primărița Pandele a hotărât să trimită o scrisoare de dragoste bucureștenilor în care să le spună cât de mult îi iubește ea, și cît de mult îi urăsc cei care se opun proiectelor sale (AMBIDEXTRU)

Format: 

Topic: