4 Aug 2019 - 11:17

Explozia cazului de la Caracal tulbură apele politicii. Președintele Iohannis intervine spunând că „regretă ce s-a întâmplat”, însă concluziile pe care le trage arată că îi pică foarte bine din perspectiva campaniei electorale pentru că, bineînțeles, PSD (fără Dragnea) este de vină pentru tot ce s-a întâmplat acolo. Chiar dacă Caracalul nu e în Teleorman @ Premierul Dăncilă replică mai dur ca de obicei: „Președintele a apărut târziu și a vorbit degeaba!” @ Prima demisie în caz este cea a șefului STS, generalul Vasilca, acesta neconsiderându-se vinovat de ceva, dar nedorind să afecteze imaginea instituției @ CCR trage lovituri în serie în toate direcțiile: legea de modificare a Codului Penal, inițiată tot de Iordache, este neconstituțională! Opoziția exultă victorioasă, deși asta nu înseamnă respingerea în totalitate a legii ci doar excluderea articolelor care nu se potrivesc cu Constituția @ În plină revenire a pestei porcine, o veste bună răzbate din Vietnam, unde specialiștii ar fi reușit să pună la punct un vaccin. Ministrul Daea  profită de faptul că în aprilie a semnat un memorandum cu omologul său vietnamez chiar pe această temă și se oferă să trimită niște specialiști români care să colaboreze cu echipa vietnameză pentru găsirea remediului maladiei care prin alte părți face deja ravagii (chinezii au sacrificat deja câteva milioane de porci, fără să primească compensații de undeva) @ Viorica Dăncilă a vorbit la telefon cu Ursula von der Leyen, șefa Comisiei. De-ale lor, ale femeilor de top @ A încetat din viață, după o luptă dură cu cancerul, marea actriță Florina Cercel. Câteva zile mai târziu au urmat-o pe drumul spre eternitate Monica Ghiuță și Cătălina Buzoianu. Treptat se trage cortina peste întreaga generație de aur a teatrului românesc @ După Vasilca a venit  rândul lui Moga să demisioneze. Mandatul acestui ministru de Interne scos din joben de Dăncilă marchează un record de durată: doar cinci zile. Probabil că Moga s-a îngrozit când a văzut în ce șerpărie de interese și conivențe a intrat @ Desigur, fără nicio legătură cu zvonurile legate de dispariția mai multor femei din zona din jurul bazei de la Deveselu, ambasadorul Klemm a ținut să dea un comunicat în care condamnă ferm traficul de persoane @ Minune dumnezeiască: a fost dat în funcțiune, la Mioveni, primul spital construit de la zero în perioada postcomunistă. Lungă de 30 de ani @ Viorica Dăncilă o somează pe Ecaterina Andronescu să prelungească vacanța școlară până la 16 septembrie. Aceasta declară că nici prin cap nu îi trece @ Banca Națională iese pe piață cu o nouă bancnotă, cea de 20 lei. Ca la americani, dar nu ca la europeni @ Examenul de definitivat s-a soldat cu o promovabilitate de 75, 28%. Ministrul amenință că cei care au obținut medii sub 5 nu vor mai avea acest ca suplinitori, dar nu spune cu cine vor fi completate cele vreo 5.000 de locuri vacante @ Copleșit de scandalul de la Caracal, Arafat iese mai rar la rampă. Apucă să ne spună ceea ce se știa foarte bine, că 70% dintre apelurile la 112 sunt false sau abuzive. De unde și atitudinea unor operatori ca cei care au preluat mesajele Alexandrei @ Guvernul a adoptat amnistia fiscală, spre bucuria datornicilor și spre necazul celor care apucaseră să își plătească dările @ Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a rămas fără titlul de doctor pentru ca fost dovedit ca plagiator. Nu ca cei de pe la Academia de Poliție, cărora le-au dispărut tezele și nu se mai poate face proba @ Procurorul din Caracal devenit celebru pentru că a interzis polițiștilor să îl trezească din somn pe Dincă înainte de ora 6, va fi cercetat disciplinar. Se va constata însă că a procedat conform unei legi stupide adoptată la presiunile politicienilor @ JTI, unul dintre marii contributori la buget, dă un comunicat în care consideră un abuz intenția Guvernului de a mări acciza la tutun cu șapte luni înainte de termenul programat. Ce să-i faci însă, când rămâi fără bani. Îi iei de la cei care au...@ Vlad Voiculescu, ministrul-minune al Sănătății din guvernul-minune al tehnocraților, vrea să candideze din partea PLUS la Primăria Capitale. Numai că acolo se va duela cu Nicușor și cu alți voluntari de prin USR @ Anunțul Primăriei Capitalei privind reabilitarea parcului Cișmigiu, ajuns într-o stare jalnică de degradare, i-a stârnit pe ONG-știi aflați în criză de teme, care protestează hotărât împotriva tăierii unor arbori pe care specialiștii i-au declarat bolnavi și prezentând pericolul de a cădea în capul plimbăreților. Problema contestatarilor este însă că nu au fost consultați, precum copacii identificați ca suferinzi @ Trezit din somnul rațiunii, Ministerul de Interne pune în dezbatere publică proiectul de lege privind persoanele dispărute.mai bine mai târziu...@ Într-unul dintre mesajele pe care le transmite pe bandă rulantă, Iohannis spune că „România s-a confruntat cu cele mai crude realități ale urii și intoleranței”. Două materii la care președintele este profesor, mai ales când e vorba despre ura și intoleranța față de PSD @ PNL încearcă să tragă foloase de pe urma cazului de la Călărași plasând în fața Ministerului de Interne 400 de perechi de încălțăminte pentru copii - atâția câți dispar într-un an. E drept, nu definitiv, dar față de care cercetările trenează deobicei, cu consecințe tragice @ Dăncilă tranșează rivalitatea sa cu Ecaterina Andronescu (chiar dacă aceasta nu a primit decât 50 de voturi la scrutinul pentru candidatura prezidențială) și se folosește de un pretext absolut neserios pentru a o demite: ar fi dat dovadă de lipsă de empatie, recomandând părinților să își învețe copiii să nu folosească autostopul, ca să nu pățească ce a pățit Alexandra! @  CSM a dat aviz negativ proiectului de impozitare a pensiilor magistraților. Ar fi fost culmea să dea aviz pozitiv! @ Tema săptămânii a fost aceea a „monstrului de la Caracal” și a eforturilor polițiștilor și procurorilor locali de a derula o anchetă corectă, în condițiile în care autorul crimelor era deja cunoscut prin propriile mărturisiri. Cu contribuția presei s-a scos la iveală încrengătura de complicități dintre autorități și mediul interlop, deja specifice zonei, și lipsa de interes a organelor de specialitate de a face lumină în cazuri flagrante de dispariție și trafic de persoane - consecințe și ale îndelungatei conlocuiri în aceleași ambianțe între polițiști, procurori și judecători și traficanți. Principiul „rotirii cadrelor” al lui Ceaușescu a fost definitiv abandonat în favoarea conviețuirii pașnice, reciproc avantajoase @ Și apropo de „Casa groazei”: avem exemple de prin Austria, Germania și Statele Unite, unde asemenea locații încărcate de oroare au fost demolate spre le scoate din circuitul interesului și curiozității morbide. Așa ceva ar trebui să se întâmple și cu domiciliul lui Dincă, cel care oricum nu va mai avea nevoie de o locuință proprie (AMBIDEXTRU)

Format: 

Rubrici: 

Topic: