6 Noi 2018 - 07:43

Episodul rocambolesc al valizei cu documente de-ale companiei TelDrum (nomina odiosa!) găsită -chipurile - de un țăran din Teleorman pe un câmp și înmânată de îndată responsabilului Rise Project (vârful de lance al campaniei anti-Dragnea) din județ a stârnit imaginația comentatorilor @ Cum tot ce se întâmplă prin Teleorman este automat conectat la Liviu Dragnea, acesta a apărut în replică la Parlament luni dimineață cu două valize presupuse fi burdușite cu documente, găsite și acestea pe undeva prin Capitală @ Peste acest subiect s-au prăvălit replicile la declarațiile belicoase din weekend ale lui Cioloș, care făcea reproșuri severe atât președintelui cât și partidului său de suflet @ Iritat, Orban a avut o reacție foarte bine articulată (spre deosebire de gestica sa politică din ultima vreme): a schițat o listă sugestivă a performanțelor unui lider fără partid și fără doctrină care ar dori să coaguleze, fără niciun argument, o forță reformatoare în jurul propriei sale persoane @ CExN-ul  promis de Dragnea s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată, obiectivele pragmatice (numirea unor noi șefi la la ASF și CNA) fiind copleșite de luptele intestine declanșate de puciștii autori de scrisori @ Și cum niște capete trebuiau să cadă, au fost alese cele ale lui Țuțuianu și Neacșu - acesta din urmă  fost „mână dreaptă” a liderului - lucru considerat suficient pentru a le băga mințile în cap celorlalți @ După o modă recentă, Țuțuianu s-a opus cu înverșunare demersurilor agresive conduse de Marian Oprișan și Codrin Ștefănescu, declarînd că nu părăsește nici mort partidul și că de dat afară nu îl poate da decât organizația sa de la Dâmbovița, care e cu el trup și suflet @ Vijelia sancțiunilor pare să-i fi ocolit deocamdată  pe restul puciștilor, nici Stănescu și nici Firea (absentă motivat) nefiind nominalizați pentru decapitare. Deocamdată @ CSM a amânat pentru 19 noiembrie audierea lui Lazăr, în urma cererii de revocare a lui Toader. Pelteaua aceasta se poate întinde cu succes până la finalul regular la mandatului procurorului general @ A murit în pușcărie și Vișinescu, urmând-ul pe colegul Ficior spre tărâmul spre care i-au trimis ei pe cei din lagărele de muncă forțată pe care le-au condus @ Procurorii Parchetului Militar au definitivat în proporție de 95% dosarul Revoluției. Urmeaza a mai fi clarificate aspecte legate de modul în care a acționat mass media în acele zile, după care cauza va fi trimisă la instanță. Probabil înainte de sfârșitul anului @ A tăcut ce a tăcut președintele în fața afronturilor lui Toader, dar până la urmă nu s-a mai stăpânit și a declanșat un atac neparlamentar: „O abordare pe lângă lege!”-  spune Iohannis. „Revocarea procurorului general e un demers aiuritor! Penibilă fază!”. Aiuritor pentru cine? Desigur pentru Taica Lazăr și protejatul său... Iohannis (apropo de dosarele „revocate” de la Alba) @ Confruntat cu astfel de argumente, ministrul nu intră în jocul prezidențial și concluzionează: „Președintele vine cu o clarificare în limitele domniei sale”. Este, desigur, vorba despre limitele culturii juridice @ Adevărul este că de piatră să fi, tot ai suferi, după ce că ți-o revocă pe Codruța, îți răpește și ultimul reazem de nădejde... @ Nici Kovesi nu o duce mai bine: CSM i-a respins cererea de a i se recunoaște gradul profesional corespunzător Parchetului Înaltei Curți, unde a găzduit-o Lazăr, în ciuda faptului că nu s-a prezentat la concursul corespunzător @ Alegerile pentru conducerile ASF și CNA au fost amânate pentru că PSD nu a avut timp să desemneze candidatul său la ultimul CExN în care s-au discutat „cestiuni arzătoare”: excluderea lui Țuțuianu și Neacșu @  Supărat că i-a fost anulat permisul de port-armă după ce i s-a furat pistolul pe care îl ținea într-un sertar, Bădălău a sesizat o stupiditate a legii: ca să te aperi de un atac, trebuie mai întâi să găsești cheile și să descui întâi seiful în care ții pistolul, apoi pe cel în care ții muniția și abia pe urmă să încarci arma, timp în care agresorul te poate omorî de câteva ori. Bădălău ar vrea ca legea să fie schimbată și să-i fie înapoiat pistolul. La câți dușmani are, îi este mai mult decât necesar @ CCR a declarat neconstituționale pensiile speciale ale aleșilor locali, care le-ar mai fi ridicat nivelul de trai primarilor, chiar dacă nu demult și-au mărit singuri lefurile @ Gata cu penalii! Acum sunt de-a dreptul „infractori” - cei „care sunt în fruntea statului”, cum l-a luat gura pe dinainte pe președintele cu dosare rezolvate de procurori înțelegători...@ Uite cine vorbește! Băsescu s-a trezit să comenteze vizitele premierului Dăncilă. „Se duce și ea pe unde mai e primită!” - zice fostul președinte, uitând că nici pe el nu îl mai primea decât prietenul Saakashvili din Georgia, căruia îi ducea cadou cravate @ De la Madrid Gabriela Firea emite o sentință antologică: Nu pot fi dată afară din inima oamenilor! Într-adevăr, acolo poate rămâne. Se pare însă că nu și în „inima” partidului @ Sesizarea de conflict juridic de natură constituțională a Guvernului a fost admisă de Curtea Constituțională. Argumentele lui Toni Greblă au cântărit mai greu decât cele ale Cristinei Tarcea. Președinta ÎCCJ s-a întrebat - retoric - de ce din 2014 nimeni nu a sesizat că completele de judecată nu erau alcătuite conform legii și că abia acum se face caz de asta, când „anumite” persoane au probleme @ Într-un fel, are dreptate, dar nu poate fi ignorat faptul elimentar, obligatoriu, chiar și pentru un președinte de Înaltă Curte, că legea trebuie respectată indiferent de dată, și că prevederea prelungită „tacit” continua să ofere avantaje consistente șefilor Înaltei Curți, care prezidau de drept, nealeatoriu,  completele și puteau induce decizii după bunul plac. Cum a procedat sistematic înaintașa sa, Livia Stanciu, cea care a decis condamnările lui Năstase și Voiculescu, dar care l-a salvat pe Iohannis @ Nu avem autostrăzi pentru că nu le votăm în Parlament! Pentru că rămân la latitudinea Guvernului. Pentru a pune capăt acestei situații, legislativul a votat construcția Autostrăzii Unirii dintre Ardeal și Moldova, care nu se mai afla în niciun fel de proiecte. Ce nu s-a votat -  de unde se iau banii (9 miliarde euro) și când va fi făcută - ar putea fi un impediment @ DNA a solicitat de la Camera Deputaților(?) aprobarea pentru cercetarea lui Tăriceanu pentru luare de mită, faptă care s-ar fi petrecut în timpul mandatului de premier al acestuia. Ar fi vorba  despre ceva ce s-a întâmplat în urmă cu vreo 10 ani și este, foarte probabil, efectul unui denunț al unui inculpat strâns cu ușa. Se vehiculează existența unui comision de 10% pentru achitarea plăților unui contract de 80 milioane euro. Ceva mirosind a...Microsoft! Nota bene: de data aceasta ancheta nu a mai beneficiat de sprijinul SRI!  @ Senzația finalului de săptămână l-a constituit acuzația de corupție la adresa lui Tăriceanu. Mai întâi ca un fake news, neoficial, apoi ca o cerere concretă a DNA de ridicare a imunității parlamentare a șefului senatorilor. Acuzația se leagă de celebrul dosar Microsoft și este rezultatul unui denunț potrivit căruia, pe când era premier, Tăriceanu ar fi primit o mită de 10% dintr-un contract de 80 milioane euro, bani folosiți în campania electorală a PNL @ Coroborată cu acțiunea „Valiza”, această operațiune a fost interpretată ca o ofensivă venită dinspre președintele Iohannis în campania sa timpurie pentru prezidențiale @ Primul răspuns a venit din partea șefului Camerei Deputaților, care l-a catalogat pe președinte drept „infractor”, cu vreo zece dosare „spălate” de către procurorul pe care apoi l-a promovat în Parchetului General, în semn de recunoștință @ Iohannis a răspuns printr-o serie de declarații de o duritate neobișnuită, catalogîndu-i, la rândul său, drept „infractori” pe adversarii din fruntea Parlamentului @ Dialogul interinstituțional pare să mai aibă puțin până să treacă la faza înjurăturilor de mamă @ Un alt șoc politic a fost demisia ministrului pentru Afaceri Europene, Negrescu, care în ultima ședință de guvern s-a considerat jignit de observațiile unora dintre colegii de cabinet și și-a dat demisia, lăsând baltă pregătirile pentru preluarea președinției Consiliului, cu mai puțin de două luni înainte termen @ Scandalurile zilei o implică și pe Carmen Iohannis, citată la Parchet într-un dosar deschis în urma plângerii site-ului Lumea Justiției, referitor la încasarea ilegală a unei mari sume de bani drept chirie pentru casa din Sibiu dobândită în mod ilegal @! Sunt tot mai des reluate în presă elemente ale dubioasei „moșteniri” dobândite de FDGR prin retrocedarea unor bunuri ce aparținuseră Frontului Etnic German, revendicate de șeful npii organizații, Klaus Iohannis, și puse în posesie de primarul din Sibiu cu același nume @ Aceste bunuri fuseseră confiscate de statul român, ca urmare a sancțiunilor aplicate fostelor organizații naziste. Operațiunea beneficiat, în 2004, de acordul Guvernului României, în urma presiunilor exercitate de cel german, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană @ Legea prin care cuplul filomonarhist Dragnea-Tariceanu face o „danie” de aproape un milion de euro pe an către Casa Regală de la buget, a trecut tacit de Camera Deputaților și urmează același drum prin Senat. Parlamentul neavând timp să o discute și să o aprobe (sau să o respingă) @ Aflat la Paris pentru ceremoniile Centenarului Armistițiului din 1918, Iohannis a participat la o festivitate de la Ambasada României, la care a vorbit despre rețeta pentru o prăjitură bună, de ale cărei ingrediente dispune România, dar care iese întotdeauna „arsă”@ După ce a pierdut la CCR meciul cu Guvernul asupra modalității de alcătuire a completelor de judecată prin tragere la sorți parțială, Cristina Tarcea a procedat public la efectuarea operațiunii legale, într-o manieră care i-a făcut pe observatori să aibă anumite bănuieli cu privire la corectitudinea tragerii prin care șefii Înaltei Curți de Casație și Justiție pierd avantajul posibilității de influențare a sentințelor @ A ajuns și Băsescu la DNA, citat (deocamdată) în calitate de martor. Asta s-a întâmplat imediat după ce a rămas fără cetățenia basarabeană @ Revenită din excursia la Madrid, făcută pentru a evita participarea la ședința CExN, Firea s-a dezlănțuit într-un nou tir de acuzații la adresa lui Dragnea, între care și acelea că ar avea de gând să desființeze Primăria Capitalei și să îl pună pe Mutu în locul ei la conducerea organizației PSD de București @ Revenită din noul turneu în Golf, premierul Dăncilă nu s-a grăbit să trâmbițeze succesurile. Probabil că nici nu au fost prea multe...(AMBIDEXTRU)

Format: 

Rubrici: 

Topic: