Share

Stenograma comentata a evenimentelor saptamanii
@ Sorin Oprescu, spun procurorii anticorupției, ar fi doar vârful unei piramide a câștigurilor ilegale din care se înfruptau directorii și apropiații săi din Primăria Capitalei. Cinci dintre aceștia au fost arestați și ei preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită, dare de mită sau chiar spălare de bani @ Președintele Klaus Iohannis a promulgat Codul Fiscal, după ce acesta a fost retrimis în Parlament @ Detalii halucinante reies din dosarul de arestare al lui Oprescu: Cornel Bogdan Popa,  director al Administraţiei Cimitirelor, a fost mutat de la Centrul Cultural Palatele Brancoveneşti la Administraţia Cimitirelor pentru că nu mai avea lucrări din care să ia mita şi să îi dea inclusiv  lui Oprescu. Mai mult, Oprescu a insistat să se întâlnească cu Popa să ia sâmbătă banii deşi acesta îl anunţase că i-a murit bunicul @ Un gest îndrăzneț la Bâncii Feroviare: va trimite clienților numerele de telefon mobil ale directorului general și al președintelui Consiliului de Supraveghere. Astfel, feedback-ul legat de calitatea serviciilor băncii va fi primit direct de către conducere @ Ponta îl apără pe doctorul Oprescu, premierul declară ca nu are de gand să facă parte din “corul de șacali și hiene rârâite”, nominalizand-o, în mod explicit, pe liberala Alina Gorghiu. Este clar că Gorghiu poate juca un rol important în alegerile care urmează să fie declansate pentru Primaria Generala a Capitalei @ Banca Comercială Română (BCR) anunţă va elimina e la 1 octombrie comisioanele de la operaţiunile efectuate de clienţi la bancomatele din reţeaua proprie, cum ar fi cele pentru retragerea de numerar şi cele pentru afişarea contului current @ În urma arestării lui Sorin Oprescu, Regele Mihai a decis retragerea calității de membru al Ordinului Coroana Romaniei, în grad de Ofiter  @ Șefa DNA Laura Codruța Kovesi explică că, "din considerente de tactică ale anchetei", nu a fost un flagrant în dosarul lui Oprescu @  Deși a executat o treime din pedeapsă, vânătorul Ioan Nicolae nu a dat niciun semn de îndreptare, astfel că magistrații i-au respins cererea de eliberare condiționată, se arată în motivare @ România a mai bifat un meci fără gol marcat în Grupa F, luni seara, cu Grecia (0-0)!"Tricolorii" se menţin însă pe locul 2 în grupa de calificare, graţie remizei obţinută de Irlanda de Nord în minutul 94 cu un om în minus la Belfast (1-1) @Simona Halep s-a calificat în premieră în sferturile de la US Open, după un meci epuizant cu Sabine Lisicki. Simona s-a impus cu 6-7, 7-5, 6-2, după o partidă care a durat două ore şi 38 de minute @ Udrea și-a găsit, în sfârșit, menirea. Să ofere condiții umane de stat în arest, că poate, poate se-ntoarce acolo @ Pentru a treia oară, Curtea de Apel Cluj amână procesul în care Marian Oprișan este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals și uz de fals. De această dată amânarea vine pe fondul studierii unor înscrisuri, după audierea a 11 martori. Procesul a fost, astfel, amânat pentru 2 octombrie @ Victor Ponta face un apel către liderii PNL să sprijine ANAF pentru o rezolvarea situaţiei anormale în care se află Realitatea TV: companie aflată de patru ani în insolvenţă, cu datorii foarte mari către bugetul de stat @ România poate primi cel mult 1.780 de refugiaţi, o spune atât președintele Iohanis, cât și premierul Ponta  @ Fostul senator şi judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul în care este acuzat că a primit foloase necuvenite de la oameni de afaceri pentru a-şi exercita influenţa în beneficiul acestora. Greblă este bănuit că a sprijinit exporturi ilegale în Federaţia Rusă, în plin embargou impus de Moscova  @ Comisia Europeană a publicat tabelul cu cotele suplimentare de refugiaţi ce revin fiecărei ţări. România va trebui să primească încă 4.646 de refugiaţi, cei mai mulţi urmând a fi preluaţi din Ungaria, astfel încât, coroborat cu cifrele din mai, va ajunge la un număr total de 6.351 de imigranţi @ Sorin Oprescu este coleg în celula din arestul Central al Poliţiei Capitalei cu Mohammad Munaf, condamnat  în cazul răpirii jurnaliştilor în Irak, şi cu interlopul Sile Cămătaru. @ Şeful Direcţiei Antifraudă din ANAF a fost pus sub acuzare de procurori anticorupţie. Romeo Nicolae este suspectat de trafic de influenţă. În 2010, ar fi cerut 5.000 de euro pentru a interveni la colegii săi, în favoarea unei firme. Societarea a cerut şi a obţinut reducerea taxelor datorate statului @ Alina Bica este un infractor perseverent. O spun judecătorii instanţei supreme, în motivarea deciziei prin care au emis al treilea mandat de arestare pe numele său @ FIGHTER GIRL Simona! Halep a facut un  meci magistral la US Open, unde a învins-o, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, pe Victoria Azarenka din Belarus. "cel mai tare meci de pana acum de la US Open", o spun chiar adversarele @ Simona Creţu, consilierul general în Consiliul General al Municipiului București, explică de ce a fost arestat Sorin Oprescu. De vină este legea atracţiei universale! Creţu spune că şi-a dorit foarte mult ca Oprescu să fie anchetat de DNA, a scris pe hârtie acest lucru, iar în final s-a întâmplat. Însă, că să funcționeze trebuie să fi plantat 168.000 de copaci, ca dumneaei @Vicepreședintele ANAF Romeo Nicolae a fost pus sub control judiciar pe o durată de 60 zile. De la data de 9 septembrie până la data de 7 noiembrie @Sorin Oprescu a primit cei 25.000 euro de la Bogdan Popa ca mită și nu cu titlu de "împrumut", se arată în motivarea reținerii sale @ Viceprședintele ANAF, Romeo Nicolae, pus sub control judiciar, și-a înaintat demisia din funcție premierului Victor Ponta. Totodata, el îl asigură pe șeful Guvernului de neimplicarea sa în savârsirea de fapte penale @ Livia Stanciu a spus în fața instanței că Mariana Rarinca i-a declarat că directorul Antena 3, Mihai Gâdea, i-ar fi promis sume mari de bani pentru a-i da informații compromițătoare despre ea @ Robert Negoiţă a fost ales în unanimitate la şefia PSD Bucureşti. Era singurul candidat @ ANI a găsit un cont cu aproape 780.000 de euro în Israel, pe numele lui Radu Mazăre @ Magistrații ÎCCJ au redeschis dosarelor foștilor miniștri ai Educației, Ecaterina Andronescu și Alexandru Athanasiu. Este vorba despre un dosar în care sunt vizate infracțiuni de abuz în serviciu și achiziții publice în perioada în care erau miniștri @ Mariana Rarinca a fost condamnată la trei ani cu suspendare, magistraţii Curţii de Apel revenind la condamnarea pe fond în acest dosar, după ce femeia a primit o decizie de achitare în dosar, în luna mai a acestui an @Fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop rămân în arest, în dosarul în care sunt acuzaţi de luare de mită, respectiv complicitate la dare de mită, pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar al lui Horia Simu, a decis definitiv instanţa supremă @Simona Halep a ratat calificarea în a doua finală de Grand Slam din carieră, după ce a fost învinsă lejer, în mai puțin de o oră, de italianca Flavia Pennetta @ Măsură surprinzătoare în Codul fiscal: la anul, se ieftinesc băuturile alcoolice. Noul Cod fiscal, publicat în Monitorul Oficial, prevede o scădere de 30% a accizelor aplicate alcoolului etilic, folosit la toate băuturile tari  @ Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii şi fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, pentru un mandat de cinci ani

 

 

 

 

 

(AMBIDEXTRU)

 

8 Sep 2015 - 09:33

Format: 

Rubrici: 

Topic: