26 Sep 2018 - 05:40

Agenda comentariilor debutului de săptămână a fost dominată de „cazul Dorneanu”.  Președintele CCR a fost acostat pe stradă, insultat și hărțuit până la domiciliu de un #rezistent convins că își face datoria patriotică exprimându-și violent opiniile politice. Blândul președinte al Curții nu a reacționat și nu a depus plângere. S-a „autodenunțat” însă huliganul, mândru nevoie mare de performanța sa, pe care a mai și postat-o pe rețelele de socializare @ Alături de injuriile proferate la adresa fiului și nurorii lui Dragnea de către un alt #rezistent cu tradiții de familie (fiul fără nici un merit cultural al lui Ion Caramitru) se prefigurează tabloul îngrijorător al violenței tot mai prezente în viața publică și în dezbaterile politice, într-un straniu context în care aceasta este susținută și chiar promovată din interese de partid sau de grup de interese @ Fără nicio legătură cu incidentul (sperăm!) CCR a respins contestația lui Iohannis privitoare la statutul magistraților. Dealtfel, contestațiile prezidențiale sunt respinse pe bandă, semn că la Cotroceni consilierea juridică este în suferință @ Între timp președintele s-a dus până la New York, la sesiunea ONU,  ca să se întâlnească - la recepția oficială - cu prietenul sau Trump și cu cine s-o mai nimeri pe acolo @ Contacte mai punctuale are Fifor, cu patronii recunoscători de la companiile de armament care ne înzestrează până în dinți cu rachetele și cu elicopterele ce vor apăra școlile la care cade tavanul în capul elevilor și spitalele fără medicamente și aparatură @ Viorica Dăncilă s-a întâlnit la Bruxelles cu Manfred Weber, șeful popularilor și - probabil - urmașul lui Juncker, care a tras-o de urechi din cauza violențelor și reprimării spiritului civic al manifestanților pașnici de la București @ Igor Dodon a fost suspendat pentru a patra oară și conduce detașat în meciul său la distanță cu Băsescu, care rămâne cu doar cele două suspendări ale sale @ Simona Halep este în pasă neagră. În China a pierdut cel de al treilea meci la rând acuzând niște dureri de spate @ Situație critică la laserul de la Măgurele, care nu poate funcționa între altele și datorită faptului că nu pot fi angajați specialiști fără bacalaureat! Cum pretinde birocrația românească. Un cercetător american reputat n-a putut fi angajat pentru că nu avea... bacalaureatul, care la americani nu există @ Senatul a aprobat tacit hotărârea referendumului privitoare la limitarea numărului de membri ai Parlamentului la 300. Dacă aprobă și Camera Deputaților (puțin probabil) Băsescu intră în istorie @ Parchetarul Lazăr așteaptă fără emoții (zice el) evaluarea lui Toader, convins fiind că acesta acesta nu are ce să-i reproșeze. Cum nu au avut nici evaluările anterioare, care nu s-au făcut @ Se pare că secretarul american al Energiei a fost suficient de convingător la întâlnirea pe care a avut o cu Dragnea, pentru că legea Offshore intră din nou în dezbatere, intactă dar cu modificări pe ici pe colo în punctele esențiale..@ La mijlocul săptămânii România a trebuit să se descurce și fără președinte și fără premier. Șeful statului a fost la New York, unde i-a venit rândul să țină cuvântarea națională. A rostit-o în cea mai bună engleză vorbită de vreun președinte român în viață și n-a ezitat să facă lobby pentru candidatura României la un mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate, pentru care ne vom bate cu Estonia @ În rest, un discurs în linia tradițională a limbii internaționale de lemn @ O sarcină mai dificilă a avut Viorica Dăncilă la Bruxelles, unde a trebuit să le explice diferiților interlocutori neîncrezători că nu au a se teme de soarta democrației în România, unde în pericol este chiar ordinea publică, atâta timp cât „protestanții” pot să agreseze cu sălbăticie o jandarmeriță fără teama de a fi pedepsiți @ Cel mai septic dintre partenerii de discuții s-a dovedit a fi chiar șeful popularilor, Manfred Weber, despre care Tăriceanu crede că a ținut un discurs scris de altcineva. Foarte probabil, de Monica Macovei @ Dealtfel, dihonia dintre români a fost sancționată de un lider de grup care l-a apostrofat pe Cătălin Ivan, care ceruse excluderea României din grup, pentru comportament neadecvat unui europarlamentar @ Săptămâna viitoare doamna Dăncilă va trebui să mai suporte o dezbatere în adunarea generală pe tema statului de drept din România și a încetinirii anticorupției odată cu debarcarea Codruței Kovesi. Până atunci va fi probabil aproape debarcat și Lazăr de către Toader, care nu are a se teme de remaniere pentru că se bucură de sprijinul total al lui Tăriceanu, în ciuda nemulțumirilor pe care i le provoacă lui Dragnea @ Opoziția vrea să profite de situația tensionată din PSD și să-l dea jos pe Dragnea de la șefia Camerei prin modificarea regulamentului, acțiune la care lucrează cu entuziasm Victor Ponta @ La Bruxelles Dăncilă a fost acuzată și că ar susține oficial referendumul despre familie. A dat însă asigurări că guvernul nu se implică și că ce fac unii parlamentari ca persoane fizice e treaba lor@ Se estimează că referendumul își va atinge scopul și că cele două zile vor fi suficiente pentru a întruni cvorumul @ Abia după aceea se va produce mult așteptata remaniere care îi va scoate din joc pe câțiva dintre puciști, dar și pe unii dintre membrii executivului care oricum nu prea aveau ce să caute acolo. Sunt evocate deja numele lui Stănescu, Șova, Andrușca și alții ..Neprietenii președintelui fac mare caz de faptul că la New York acesta a ținut o cuvântare în fața unei săli aproape goale, la adunarea generală ONU. N-a fost o excepție. Asta este soarta celor de pe banca „rezervelor”, sălile pline fiind rezervate titularilor care marchează pe scena internațională @ La fel și cu întâlnirile bilaterale. Te vezi cu cine poți și nu e ocupat. Vedetele sunt deja angajate și nu îți rămâne decât președintele Moldovei, cu care președinții României se întâlnesc cu regularitate pe la evenimentele la care alții nu îi bagă în seamă @ Iohannis se remarcă prin faptul că este singurul care s-a dus la Adunarea Generală de două ori, și cu nevasta pe deasupra. Iliescu și Constantinescu au fost câte o dată iar Băsescu n-a fost deloc. Toți trei fără neveste @ E drept că nu te alegi cu nimic de pe urmă acestor manifestări politico-mondene, nici măcar cu voturi în plus pentru mandatul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate la care s-a referit Iohannis în discursul său. Singura mângâiere este că „prima doamnă” poate să dea o raită pe Fifth Avenue, cu sepepiștii după dânsa @ În timp ce opoziția înfierbântată califică prezența Vioricăi Dăncilă la Bruxelles drept „dezastruoasă”, Dragnea și Tăriceanu spun că a fost un succes. Deocamdată e singurul aspect asupra căruia cei doi sunt de acord, pentru că în „contenciosul” Toader se află pe poziții diferite. În timp ce șeful ALDE crede că ministrul Justiției își face foarte bine datoria și că n-ar fi nici un motiv să fie schimbat, Dragnea e de părerea contrară, și aduce argumentul că deși a fost nominalizat de ALDE, el ocupă un scaun guvernamental de-al PSD-ului. De aici o întreagă dilemă: îl remaniem sau rămâne cum am stabilit? @ În ședința CSM Lazăr și Toader mai să se ia de păr (deși nu e cazul ministrului) pentru amânarea audierii Adinei Florea, pe care (încă) procurorul general o bănuiește că ar fi dat în vileag Protocolul secret cu SRI și căreia vrea să îi facă dosar penal pentru sustragere de documente. Audierea viitoarei șefe a DNA a fost amânată pentru 8 octombrie, dacă până atunci nu o înhață... DNA! @ Evenimentul zilei a fost demisia ministrului Popa, după o discuție cu Dragnea, pe marginea unei dispute cu UDMR, de care coaliția are nevoie acum ca de aer @ Aflat în zodia împăcărilor șeful PSD înclină să o reabiliteze pe madam Andronescu și să-i ofere portofoliul Educației, pe care i l-a refuzat la formarea Guvernului @ Onea și Negulescu au fost suspendați din nou de CSM, după doar o zi în care fuseseră repuși în drepturi. „Unitatea de elită” e pe ducă @ În ajunul referendumului Dragnea constată că întrebarea de pe buletinele de vot este confuză și că ar trebui refăcută în așa fel încât oamenii să înțeleagă pentru ce votează (sau nu). Ceva de genul: nu e așa că homosexualii și lesbienele nu au dreptul să se căsătorească între ei? Și să facă...copii? @ Până la remaniere, Rovana Plumb a fost propusă ca ministru interimar al Educației, domeniu înrudit cu Fondurile Europene. Toată lumea așteaptă să treacă hopul referendumului ca să se încheie suspansul: cine pleacă, cine rămâne? @ În afara numelor care nu contează sunt și două care cântăresc ceva mai mult. Stănescu, ditamai vicepremierul, și „stăpânul celor 2% din PIB”, Fifor, despre care s-a aflat că s-a numărat printre semnatarii scrisorii, dar că cerut să nu fie deconspirat până la întoarcerea din America @ Luni la Strasbourg este programată o discuție „amicală” pe tema democrației și justiției din România, la care va participa vicele Timmermans și la care Viorica Dăncilă va trebui să răspundă și întrebărilor de încurajare, dar și celor otrăvite - majoritatea ale unor europarlamentari români @ Decizia DIICOT l-a lovit în moalele capului pe Orban, care pur și simplu nu înțelege de ce a fost clasată sesizarea sa, când era limpede ca lumina zilei că Viorica Dăncilă e o trădătoare a nobililor idealuri ale dragostei de țară. E hotărât să reclame și DIICOT-ul. Tot pentru trădare @ Boicotat de familia regală, care a înapoiat invitația nedeschisă, fostul Principe Nicolae se căsătorește semi-regal la Sinaia. Chiar dezmoștenit (de către Duda, spun gurile rele) el merge pe calea strămoșilor săi, înființând o familie tradițională prin familiara mezalianță @ S-au dat în folosință 9 km de autostradă pe un traseu care era gata de câțiva ani, dar căruia îi mai lipsea un pod. Unul mult prea îndepărtat. E un progres față de anul trecut în care s-au înregistrat câțiva kilometri în... minus! @ Un sondaj SOCIOPOL indică faptul că 48% dintre români au declarat că vor participa la referendumul pentru familie, iar dintre aceștia 85% vor vota „pentru” @ Renate Weber, europarlamentar ALDE, l-a atacat dur pe viitorul șef al Comisiei, Manfred - tot Weber - acuzându-l că face „jocuri murdare” în favoarea Ungariei și în defavoarea României @ Fifor a angajat tratative în America pentru achiziționarea cu 150 milioane dolari a unui sistem de rachete pentru protejarea Coastei Mării Negre. Unde au mers miliardele merg și milioanele...(AMBIDEXTRU)

Format: 

Rubrici: 

Topic: