29 ianuarie 2022

Şase migranţi ascunşi într-un TIR, printre tuburi metalice

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat şase cetăţeni din Afganistan şi Pakistan care încercau să treacă ilegal frontiera de stat, ascunşi într-un TIR condus de un şofer turc.

În data de 13.01.2022, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un cetăţean turc, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, tuburi metalice din Turcia pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, şase cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan şi Pakistan.

În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Imagini foto//video pe:// www.politiadefrontiera.ro
Purtător de cuvânt al I.T.P.F Oradea: Comisar-şef de poliţie BONDAR LAURA BEATRICE