Publicat: 17 Martie, 2015 - 11:33

Campania de îngenunchere a României continuă în marş triumfal. Impactul extern al reţinerii şefului ANI, care se gudura slinos pe coridoarele ambasadelor şi birourilor stropite cu zeamă bruxeleză este unul devastator.

Ce se poate spune despre o ţară care arestează 50 de miniştri, 100 de parlamentari, 1.000 de oameni de afaceri, ziarişti şi patronate ale trusturilor de presă? Funcţionarii de stat refuză să mai semneze acte, patronii marilor firme autohtone de construcţii sunt în puşcărie, delaţiunea este în floare, telefoanele private sunt conectate la urechile serviciilor secrete, procurorii joacă tontoriul pe imaginea ţării. Psihoza este generalizată, problema pe care şi-o pune fiecare este cât mai rămâne liber. Atmosfera este de „scapă cine moare“, cum suna un catren găsit, în zilele Revoluţiei din ’89, pe biroul unui lider local din Braşov: „Viaţa este dură/Oamenii sunt fiare/Hârtiile vorbesc/Scapă cine moare“.

Pe acest fundal, dinspre preşedintele României nu vine niciun semnal încurajator. Ba dimpotrivă. Într-o însemnare pe Facebook, preşedintele îşi manifestă nemulţumirea pentru că parlamentarii au respins cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Laszlo Borbely. „Am asistat recent la sfidarea justiţiei în Parlament în cazul Borbely“, spune preşedintele. Nu mă aşteptam de la noul preşedinte să preia întocmai atitudinea, cuvintele şi convingerile lui Băsescu. Acesta, timp de zece ani, a depus, în mod premeditat, imense eforturi pentru torpilarea autorităţii Parlamentului şi discreditarea acestei instituţii în ochii românilor.

Pentru orice ambiţie totalitară, existenţa unui Parlament puternic este un pericol de moarte. Şi invers, pentru un stat democratic, apărarea şi încurajarea unui Parlament cât mai puternic este esenţială. De aceea, preluarea de către dl.Iohannis a tezelor lui Băsescu este cel puţin stupefiantă.

Un om liber, cu o minte deschisă, cum pretindea în campanie dl Iohannis că este, ar trebui mai întâi să vadă ce este legal şi constituţional, înainte de a spune ce-i place şi ce nu-i place. De ce să vorbim numai despre „sfidarea justiţiei de către Parlament“, şi nu şi despre „sfidarea Parlamentului de către justiţie“? De ce? Numai pentru că licuricii şi trepăduşii lor ne interzic să gândim astfel?

Dacă dlui Preşedinte nu-i convin prevederile constituţionale, să ceară schimbarea lor, dar să nu incrimineze pe cei care votează altfel decât ar vrea domnia sa. Această conduită am văzut-o un deceniu de la Băsescu – şi ne-a ajuns.