Publicat: 20 Mai, 2012 - 11:39
Share

Teatrul Independent “Sala Mică” din Cluj, în parteneriat cu firma Antares România, organizează o nouă reprezentaţie cu spectacolul “Scaunele” de Eugéne  Ionesco.
Evenimentul va avea loc Luni, 21 Mai , de la ora 19, la Fabrica de Scaune “Antares” din Cluj-Napoca, Piaţa 1 Mai (Clujana) nr. 4-5.
 
Scaunele este montat de regizoarea Mihaela Panainte, iar din distribuţia sa fac parte actorii Emőke Kató şi Loránd Farkas de la Teatrul Maghiar, alături de care evoluează David Ion Sabău şi colegii săi, muncitori ai Fabricii de Scaune.
Instalaţia a fost realizata de scenografa Carmencita Brojboiu, costume de  Székely Cecilia Anna.
 
Producţia se remarcă printr-o doză de inedit, atât prin spaţiul de joc – două hale industriale –, prin faptul că, deşi se desfăşoară într-o fabrică de scaune, acestea nu apar efectiv, ci doar ca fragmente, ca “schiţe” ale obiectelor finite, cât şi prin distribuţia care integrează actori amatori. Intriga propriu-zisă a piesei e completată cu momente coregrafice spectaculoase, interpretate de muncitori cu utilaje industriale.