13 mai 2021

Scene incredibile în Capitală. Evacuarea pacienților de la Spitalul Foișor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Decizia luată arată  incompetență în cel mai bun caz și Nebunie în cel mai rău caz

Lipsă de comunicare, indiferență, lipsă de cel mai elementar simț al răspunderii față de semeni arată cât de TICĂLOȘI sunt cei pe care i-am pus în fruntea țării

Vineri 09.04.2021 noaptea , în frig, inspăimântați , cu dureri, UMILIȚI au fost dati afară bolnavii din Spitalul Foișor.

La ‘Foişor’ au fost 105 pacienţi internaţi, dintre care 13 au fost transferaţi cu ambulanţele SMURD şi SAJ la Spitalul Elias – un pacient, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – 4, la Spitalul Universitar – 5, la Spitalul Bagdasar – 1, apoi încă unul la SJU Buzău şi unul a fost dus la domiciliu în Galaţi.

Totodată, au fost trimişi la domiciliu şi 25 de pacienţi programaţi pentru intervenţii chirurgicale, dar care nu au mai fost operaţi şi li s-a făcut externarea. Pentru alţi 67 de pacienţi operaţi s-a decis externarea şi trimiterea la domiciliu.

O parte dintre pacienţii operaţi în ultimele zile sunt transferaţi în cursul serii la alte spitale, cu ambulanţe sau maşini personale. Unii dintre pacienţii transferaţi sau externaţi şi rude ale acestora şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că evacuarea din spital se face noaptea. La poarta spitalului au venit să protesteze şi unele persoane recunoscute pentru participarea la protestele împotriva restricţiilor din ultima perioadă, iar în zonă sunt echipaje de jandarmi şi poliţişti pentru asigurarea ordinii.

Totodată, au fost trimişi la domiciliu şi 25 de pacienţi programaţi pentru intervenţii chirurgicale, dar care nu au mai fost operaţi şi li s-a făcut externarea. Pentru alţi 67 de pacienţi operaţi s-a decis externarea şi trimiterea la domiciliu.

Alexandru Rafila a dezvăluit în premieră că planul de a transforma spitale din Bucureşti în spitale Covid a fost discutat încă de sâmbăta trecută, ceea ce i s-a părut ciudat, având în vedere că problema locurilor pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus era cunoscută de luni de zile „În mod evident, controlul acestei pandemii este pierdut

Vă spun, pe surse, că nu a existat niciun fel de consens cu Corpul Medical de la Spitalul Foişor care să agreeze acest tip de comportament. Deci, Corpul Medical de la Spitalul Foişor a fost ignorat, iar acest ordin care este semnat de Vlad Voiculescu, probabil că este semnat şi de domnul Arafat, nu ştiu., a declarat Alexandru Rafila, vineri seara, la Antena 3.

„Mută noaptea pacienţii, ceea ce mi se pare foarte periculos, pentru că nu ţine seama de starea lor de sănătate, de partea emoţională a lor, a familiilor. În mod evident, controlul acestei pandemii este pierdut”.