22 ianuarie 2022

Schimb de bune practici între Consiliile Judeţene Argeş şi Sibiu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La începutul acestei săptămâni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Marius Nicolaescu, şi o echipă de funcţionari din cadrul Direcţiei Strategii, Sinteze Proiecte cu Finanţare Internaţională s-au întâlnit cu omologii de la Consiliul Judeţean Sibiu.

Delegaţia de la Consiliul Judeţean Argeş a fost primită de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Marcel Constantin Luca, administratorul public al judeţului Sibiu şi funcţionari din cadrul Direcţiei Strategii şi Proiecte.

„Am purtat discuţii punctuale, în special de ordin tehnic, privind problemele întâmpinate în implementarea proiectelor cu finanţare europeană, modificările legislative şi modul de aplicare a acestora în vederea realizării investiţiilor de interes judeţean. De asemenea, a fost pusă în discuţie Strategia celor două judeţe pentru perioada 2021-2030. Ne-am exprimat deschiderea spre viitoare colaborări între cele două administraţii judeţene, deoarece considerăm că numai împreună, în special, prin schimburi de bune practici, putem realiza proiecte majore pentru comunităţile noastre.”, a declarat vicepreşedintele C.J. Argeş, Marius Nicolaescu.

Echipa de la Consiliul Judeţean Argeş a efectuat şi o vizită în teren la două obiective de investiţii derulate în Sibiu cu fonduri europene.