Publicat: 3 Mai, 2012 - 19:52

nstitutul Cultural Român Berlin anunţă nominalizarea scriitorului Mircea Cărtărescu la Premiul internaţional pentru literatură - Haus der Kulturen der Welt 2012.

Titlul în limba română „Orbitor II. Corpul” de Mircea Cărtărescu, tradus în limba germană de către Gerhart Csejka şi Ferdinand Leopold („Der Körper”, Editura Paul Zsolnay 2011) este nominalizat la Premiul Internaţional de Literatură 2012 găzduit de Casa Culturilor Lumii (Haus der Kulturen der Welt), Berlin.

Premiul Internaţional de Literatură decernează anual începând cu 2009 premiul pentru cea mai bună traducere în germană a unei opere beletristice internaţionale contemporane, premiind atât autorul, cât şi traducătorul cărţii.

Juriul anului 2012, format din 7 personalităţi literare, a selectat dintre 141 de opere participante, 6 titluri. Căştigătorii vor fi anunţaţi în 23 mai 2012, iar decernarea festivă a premiilor va avea loc miercuri, în data de 6 iunie 2012 la ora 20 în clădirea Casei Culturilor Lumii/ Haus der Kulturen der Welt, Berlin. Juriul este format din Egon Ammann, publicist, Hans Christoph Buch, scriitor, Kersten Knipp, jurnalist, critic literar, Marie Luise Knott, critic literar, traducătoare, Claudia Kramatschek, critic literar, jurnalistă, Ricarda Otte, redactor, Deutsche Welle Berlin, Ilma Rakusa, scriitoare, traducătoare, publicistă.

Premiul Internaţional de Literatură este unul dintre cele mai importante premii de literatură din Germania. Prin nominalizarea cărţii traduse în limba germană a domnului Cărtărescu, titlul devine proeminent în sfera literară germană. Publicitatea de care va avea parte atât Mircea Cărtărescu, cât şi opera sa, pune în lumina reflectoarelor literatura română.

Cele şase nominalizări sunt:
Mircea Cărtărescu: Der Körper, traducători Gerhart Csejka şi Ferdinand Leopold
Cabré, Jaume: Das Schweigen des Sammlers, traducători Kirsten Brandt şi Petra Zickmann
Gürsel, Nedim: Allahs Töchter, traducător Barbara Yurtdas
McCarthy, Tom: K, traducător Bernhard Robben
Nádas, Péter: Parallelgeschichten, traducător Christina Viragh
Obreht, Téa: Die Tigerfrau, traducător Bettina Abarbanell