18 octombrie 2021

Scrisoare deschisă cu privire la închiderea Termocentralei Mintia

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Îmi exprim speranţa că nu le veţi permite autorităţilor de la Bucureşti să transforme planul european de decarbonare dintr-o binecuvântare într-un blestem pentru români, pentru locuitorii Devei şi ai Văii Jiului.

Doamnei Ursula von der Leyen, Preşedintele Comisiei Europene

În contextul vizitei pe care urmează să o întreprindeţi în România pentru semnarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al ţării noastre, vă adresez invitaţia să vizitaţi Municipiul Deva – reşedinţa judeţului Hunedoara şi oraşele de pe Valea Jiului care trăiesc din producţia de cărbune. Cu acest prilej, aţi putea constata că planul generos, propus de dumneavoastră, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 şi pentru atingerea neutralităţii climatice a Europei până în 2050, este folosit greşit şi interesat de autorităţile naţionale, cu costuri sociale devastatoare pentru români.

De exemplu, Guvernul a decis, în 26 iulie 2021, invocând motivul nobil al decarbonării, închiderea definitivă a Termocentralei Mintia, după ce funcţionarea acesteia a fost întreruptă din 5 martie a.c. Termocentrala, aparţinând Complexului Energetic Hunedoara, îndeplinea mai multe funcţiuni: pe de o parte, cu o putere instalată de circa 1.300 MW, avea o contribuţie semnificativă la producţia naţională de energie, asigurând stabilitatea sistemului energetic în zona centrală a României; pe de altă parte, termocentrala asigura agentul termic pentru aproximativ 20.000 de locuitori ai municipiului Deva, şcoli, spitale, instituţii publice şi agenţi economici.

Consecinţele închiderii Termocentralei Mintia sunt dramatice. Aşa cum ştiţi, facturile la energie din România au explodat, iar fenomenul de „sărăcie energetică” este creştere, estimările indicând faptul că milioane de români se vor afla în imposibilitate de a-şi achita facturile la energie în sezonul rece. Printre cauzele măririi preţurilor la energie se numără, evident, şi închiderea unor capacităţi de producţie naţionale (vezi cazul Mintia). În plus, locuitorii municipiului Deva, care au trăit deja iarna trecută în locuinţe fără încălzire, la temperaturi de -10 grade Celsius în plin val al pandemiei de COVID-19, vor trece şi iarna viitoare prin acelaşi calvar.

Închiderea Termocentralei Mintia este o expresie a incompetenţei actualului guvern, în mod particular a ministrului Energiei, Virgil Popescu, şi a dorinţei de a transfera active valoroase, la preţ de fier vechi, oamenilor de afaceri apropiaţi actualei puteri. Fără nicio îndoială, termocentrala poate fi retehnologizată pe bani europeni şi redeschisă.

Pe fond, România nu are astăzi o Strategie Energetică aliniată Politicilor UE în domeniul climei şi Pactului Verde European. Închidem capacităţi de producţie de energie care poluează şi mine de cărbune înainte să punem ceva în loc, construind astfel adevărate bombe sociale. Degeaba aveţi un plan de decarbonare extraordinar la nivel european dacă nu urmăriţi modul în care autorităţile naţionale înţeleg să îl aplice. Tensiunile sociale generate de măsurile radicale, pripite şi interesate ale guvernului de la Bucureşti pot compromite iremediabil obiectivele climatice pe care vi le-aţi asumat în calitate de Preşedinte al Comisiei Europene.

În consecinţă, o vizită la Deva şi pe Valea Jiului v-ar ajuta să vă convingeţi ce diferenţă mare există între dezideratele pe care le expuneţi la Bruxelles şi realitatea nemiloasă cu care se confruntă cetăţenii judeţului Hunedoara care sunt şi ei cetăţeni europeni.

Vă mulţumesc şi îmi exprim speranţa că nu le veţi permite autorităţilor de la Bucureşti să transforme planul dumneavoastră dintr-o binecuvântare într-un blestem pentru români, pentru cetăţenii din judeţul Hunedoara pe care îi reprezint în Parlamentul României.

Anamaria Gavrilă
Deputat de Hunedoara