Publicat: 11 Noiembrie, 2017 - 21:12
„Alege oaia!” - o inițiativă originală și de succes

Cel de-al treilea tur al al „scrutinului” inițiat de ministrul Agriculturii Petre Daea sub sloganul „Alege oaia!” a avut loc sâmbătă, la Ploiești, într-o locație sugestivă pentru legătura dintre cultură și agricultură - Palatul Culturii.
După turul inaugural de la INDAGRA și cel de săptămâna trecută din Piața Obor, acesta a marcat o creștere semnificativă a interesului și atașamentului popular față de animalul domestic emblematic și față de beneficiile cu care acesta îi răsplătește pe cei care îl cultivă.
În demersul său, hiperactivul ministru a plecat de la ideea că, în România, în mod inexplicabil, consumul de carne de oaie - considerată de nutriționiști a fi dintre cele mai sănătoase - este încă redus, în contrast cu efectivele  pe care le susține o suprafață de pășuni considerabilă și tradiția pastorală. Cu încăpățânarea - pozitivă - care-l caracterizează, Petre Daea și-a mobilizat colaboratorii pentru o reprezentare cât mai sugestivă a ofertei. La Ploiești au participat la eveniment majoritatea producătorilor și asociațiilor din județ. Nu a lipsit Asociația Crescătorilor de Animale din Comarnic, cea care a organizat recentul protest anti-urs de pe DN 1 - subiect care s-a bucurat de o abordare hotărâtă din partea ministrului. Acesta a ținut să precizeze că „nu trebuie să alegem între om și animal”. „Să considerăm animalul acolo unde el trebuie să rămână, în habitatul lui, cu o anumită densitate și să protejăm oamenii”. Rugat să precizeze soluția, a spus sec: „Să-i împușcăm” - lucru care îi va fi oripilat pe oengiștii pătrunși de sentimentul „corectitudinii politice” fașă de fauna conlocuitoare.
Inițiativa ministrului Daea precede o decizie a Uniunii Europene, de a aloca, anul viitor, 6 milioane de euro pentru promovarea consumului de carne de oaie și capră. România este terenul ideal pentru a pune în operă ideea, cu efectivele sale de 14 milioane de ovine și suprafețele de pășuni de 4,8 milioane hectare.
Următoarea etapă a acțiunii „Alege oaia” se va desfașura sâmbătă, 18 noiembrie, la Sibiu. (Octavian Andronic)

Tag-uri Nume: