Publicat: 18 Ianuarie, 2013 - 07:00

Cum se face că măsurile de îndreptare, corijare, relocare, îndepărtare etc. intervin, de cele mai multe ori, din nefericire, post factum adică după ce răul s-a produs. Amintiţi-vă, domnule ministru, de cei din cadrul IJP Ilfov care au acoperit, de fapt au pactizat cu un criminal înrăit, un violator în serie, un infractor de cea mai josnică speţă respingând, cinic şi dispreţuitor, toate plângerile adresate de oamenii nevoiaşi, femeile abuzate, majoritatea în vârstă, complet neajutorate, totul culminând cu acea oribilă crimă a cărei victimă a fost studenta japoneză.

Nu, stimate domnule ministru Radu Stroe, nu se mai poate tolera aşa ceva, se cere a se pune punct, hotărât şi pentru totdeauna, acestei hore a pseudomăsurilor împotriva celor care prin tot felul de subterfugii, telefoane, pile, legături şi relaţii, ajung în acest aparat cu gândul de a comite, din primul moment, acte de necinste, de corupţie, de trădare.

Aţi desemnat pe unul dintre adjuncţii dvs., şeful Departamentului Ordine și Siguranță Publică din MAI, Anghel Andreescu să liniştească opinia publică anunţând-o că ”situația din județul Olt nu este singulară și s-a decis astfel realizarea unei diagnoze a climatului organizațional în principalele unități ale ministerului”. Realizaţi preţiozitatea exprimării acestei incendiare idei? Pe limba noastră cea de fiece zi, domnul secretar de stat a dorit a zice că se va realiza un ceva ce nu aduce cu un control, dară nici cu o cercetare administrativă ci, mai degrabă, cu un mixtum compositum pentru a aiuri populaţia. De fapt, adevărul manipulării greţoase a fost dezvăluit de acelaşi personaj care a ţinut să precizeze că „problema angajatei de la Olt va fi rezolvată astăzi, iar față de ofițerul în cauză s-a decis detașarea acestuia la alt Inspectorat de Poliție”. Ei bravos, halal naţiune!

Parcă ieri zicea domnul ministru Stroe că nu mai pupă ei loc în MAI şi iată, la mai puţin de 24 de ore,unul dintre „copilaşi” este uitat, nu se mai zice nimic de el, de şeful IJP Olt, iar ofiţerul violator este detaşat să fericească alt colectiv. Te scuturi şi nu-ţi vine a crede. Nu tu cercetare penală a autorilor acestor infracţiuni, nu tu măsuri imediate de trecere în rezervă fără drept de pensie, nimic din toate acestea. De ce oare? Telefon de la partid? Telefon de la ăla mare? Telefon de la domnul senator? Telefon de la primul ministru? Telefon de la prim viceprim-ministru? De unde l-ai primit, domnule Andreescu? Cine te-a îmbrobodit? Şi cum de te-ai gândit că ne poţi prosti şi pe noi? Nu trebuie să cercetaţi, fără diagnoze  ale climatului organizaţional, cum au ajuns în fruntea bucatelor aceşti ticăloşi, ei şi alţii ca ei? Ce au făcut cei de la Resurse Umane, cum au asigurat cunoaşterea şi verificarea, dar cei de la protecţia Internă unde au fost? Ei nu au ştiut nimic din faptele derulate sub nasul lor şi a surselor lor? Pe cine şi când au informat ce măsuri au mai luat, dacă au luat?

De fapt, pe fond „organizaţional” se poate anticipa că şi „onorabilii” de la aceste formaţiuni de protecţie internă , fie au „beneficiat” de orgiile şefilor, fie, prin ochii închişi au încurajat derularea pe mai departe a acestora. Cei de la HR sunt la fel de vinovaţi şi pe acelaşi „fond organizaţional”, termen îndrăgit de dr. Andreescu, ei ar trebui primii zburaţi din fotoliile lor călduţe pentru a se trezi la viaţa pe care o propovăduiesc, dar pe care nu fac nici un efort pentru a o cunoaşte cu adevărat. Se zice că peştele de la cap se-mpute.

Până la unităţile teritoriale vedeţi ce garnituri de oameni aveţi acolo sus, lângă dvs., stimate domnule ministru. Constatările unui raid serios şi bine pus la punct ar putea avea efecte demolante asupra celor din propriul dvs. colectiv de comandă. Câţi dintre ei au fost în control la aceste unităţi şi nu numai? Ce au adus de-acolo? Nu vin, miel, ouă, porc, specialităţi, femei apetisante, gurişti etc., nu stimate domnule ministru!

Materiale credibile despre „cunoaşterea reală” a oamenilor, calităţile morale ale acestora, aptitudinile profesionale, corectitudinea şi cinstea, gradul de  aplicare la munca specifică. Astea dacă le-ar fi realizat, corect şi obiectiv, azi nu aţi mai fi fost pus în faţa unei situaţii deosebit de grave. Ce veţi face, domnule ministru cu femeile trecute în rezervă ca urmare a abuzurilor acelor şefi pe care domnul Andreescu îi pune în alte funcţii, la alte unităţi ale MAI, în loc să-i aresteze ori să dispună trecerea în rezervă fără drept de pensie? Discursul domnului Andreescu reflectă starea mocirloasă în care s-a învăţat a domni, slobozirea aceloraşi formule de îmbătare cu apă chioară a oamenilor. Domnule ministru Radu Stroe, nu cumva mătura reînnoirii ar trebui să înceapă cu acest personaj? Putem spera la un răspuns?