16 octombrie 2021

Scuzele cancelarului

editorial
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Aștept, fie ele și tardive, cuvenitele scuze datorate românilor de către cancelarul Angela Merkel. În numele Guvernului german. Pentru un acord ticălos, semnat în august 1989, între Guvernul de atunci al Republicii Federale a Germaniei și Guvernul de atunci al Ungariei. Acest acord viza cedarea către Ungaria a Transilvaniei. Și încă nu au sosit scuzele. Deși Germania este considerată un aliat strategic al României și un partener economic de prim rang.

Disputa asupra Ardealului este veche. Și a cunoscut, de-a lungul timpului, desfășurări dramatice. Ne amintim cu toții cum, în urma unei înțelegeri făcute peste capul românilor, între Hitler și Stalin, faimosul Pact Ribbentrop-Molotov, Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei. Nu mai așteptăm de mult scuze pentru acest act criminal. La capătul celui de-al Doilea Război Mondial, Ardealul de Nord a revenit, așa cum era și corect, României. Nu putem totuși uita, că atunci Germania a făcut presiuni asupra României, solicitând Guvernului de la București să procedeze în așa fel, încât românii să nu aibă resentimente față de aliatul german după cedarea Ardealului. Mai lipsea puțin ca Hitler să ne ceară să aplaudăm acest rapt și să rămânem veșnic recunoscători Berlinului pentru criminalul act Ribbentrop-Molotov. Să considerăm acest trecut ca fiind cât de cât îngropat.

În schimb, nu a fost îngropat, și nici nu poate fi îngropat acordul dintre  Bonn și Budapesta, adică dintre Republica Federală a Germaniei și Ungaria, din august 1989. Acest acord scris a prevăzut, nici mai mult, nici mai puțin, ca Ungaria să sprijine reunificarea Germaniei și, în acest scop, să înceapă prin a-și deschide granițele cu Austria, permițându-le nemților din RDG să fugă în masă în Germania occidentală, iar, la schimb, RFG se angaja să facă eforturile și diligențele necesare, pentru ca Ardealul de Nord să fie din nou transferat Ungariei. Mult timp, acest târg scris între două state, pe seama României, a rămas secret. De câțiva ani, însă, el a devenit public. Acest acord ticălos, care, slavă Domnului, nu a putut, în cele din urmă, să fie materializat, este parte a unor înțelegeri, tot secrete, la acea dată, perfectate între marile puteri. Uniunea Sovietică acceptase, după ce devenise extrem de vulnerabilă sub aspect economic, să susțină o extindere a influenței Occidentului asupra unora dintre statele Europei de Est, aflate încă sub sfera de influență a Moscovei. Acceptase, în schimbul unei susțineri financiare masive, dar și a altor câștiguri în plan geo-strategic, inclusiv transferul Ardealului de Nord către Ungaria. Alte state din fostul lagăr socialist, printre care și România, dar fără Ardeal, urmau, conform acestei înțelegeri, să rămână în sfera de influență a Moscovei. La această schemă de reîmpărțire a Europei au participat reprezentanții la vârf ai Statelor Unite, ai Marii Britanii și ai Franței. Tocmai din acest motiv, în fine, poate fi lămurită o ciudățenie extrem de controversată de la începutul lui 1990. Pentru a-l ajuta pe Gorbaciov, care era din ce in ce mai contestat în URSS, pentru a-i demonstra acestuia loialitatea în ceea ce privește înțelegerile perfectate, Marea Britanie și Franța au susținut nu forțele democratice, nu partidele istorice, ci grupul Iliescu-Militaru-Brucan, care a servit Moscovei. Iar mai târziu, într-o tentativă de a precipita trecerea Ardealului de Nord către Ungaria, au fost inițiate și amplificate evenimentele de la Târgu-Mureș, care, în concepția inițiatorilor, ar fi trebuit să conducă la pierderea de către România a Ardealului de Nord.

Se mai cuvine să amintim un alt fapt, pe care mulți ani mai târziu l-au dezvăluit specialiștii în istorie recentă. În perioada 23-25 august 1989, Helmut Kohl, cancelarul de atunci al Germaniei, s-a deplasat la Budapesta, unde, împreună cu partea maghiară, a pus la punct detaliile acordului. Dovezile în acest sens curg gârlă. A ieșit de pildă la iveală, printr-un document al Serviciului de Informații al Germaniei Federale, BND, că Andrei Greciko, ministrul Apărării de atunci al URSS, a pus la dispoziția Ungariei o unitate de luptători Spețnaz, instruită și pregătită să sprijine Ungaria în operațiunile de tip revizionist. Tot în acea perioadă Zhou Enlai, conducătorul Chinei, l-a informat pe Nicolae Ceaușescu despre aceste manevre preconizate. Și, nebunie totală, pentru a-i susține pe noii conducătorii de la București, aliați ai Moscovei, serviciul secret extern al Marii Britanii i-a pus la dispoziție lui Ion Iliescu informații și dovezi din care reieșea că, după incheierea celui de-al Doilea Război Mondial, lideri țărăniști si liberali lucrau în slujba Londrei ca spioni.

Și pentru ce ar mai trebui cancelarul Germaniei, ca măcar în ceasul al doisprăzecelea să-și ceară scuze în fața poporului român? Pentru  activitatea mai recentă a așa numitului Institut Moldova din Leipzig, care, în 2009, finanțat fiind de 5 ministere ale Germaniei, între care și cel de Externe și de fundațiile Konrad Adenauer și Friedrich Ebert, a organizat o expoziție și o dezbatere, prin care, în mod explicit, cetățenii Republicii Moldova au fost prezentați ca o etnie aparte, fără nicio legătură cu poporul român, și vorbind o limbă diferită de limba română. Acestea sunt operații și acte ostile țării noastre.

Pentru înțelegerile din august 1989, eu unul nu aștept scuze din partea conducătorilor Ungariei. În definitiv, aceștia au fost, la rândul lor, prinși și seduși într-un joc pervers al marilor puteri, care au profitat de sentimentele revizioniste, care au afectat și încă mai afectează un mare număr de unguri. Nici de la urmașii Uniunii Sovietice nu aștept scuze. Aceștia au jucat cartea Ardealului de Nord la disperare și au reușit să negocieze cu succes dezmembrarea Iugoslaviei și încetinirea avansului Uniunii Europene și NATO către răsărit. Germania obținând la schimb, pe lângă reunificare, dezmembrarea Cehoslovaciei. Nu aștept scuze nici din partea reprezentanților marilor puteri occidentale, care astăzi se numără printre principalii aliați ai României. Scuze ne datorează, în primul rând, Guvernul german, pentru că el s-a implicat atunci, și a continuat și ulterior să se implice, chiar în calitatea sa de principal partener economic și politic al României, în operațiuni de o gravitate extremă, îndreptate împotriva suveranității noastre.

Haideți, Doamna Angela Merkel! Pe ultima sută de metri a mandatului dumneavoastră, luați-vă inima în dinți și exprimați-vă regretul, cerându-vă iertare în numele Germaniei pentru uneltirile grave împotriva românilor.

A românilor care, să nu uitați, sub mandatul lui Adrian Severin, șef al diplomației de la București, și-au cerut iertare germanilor pentru deportarea nemților în Uniunea Sovietică după cel de-al Doilea Război Mondial.