Publicat: 19 Februarie, 2018 - 18:48

Uniunea Națională a Tuturor Studenților din România (UNSR), împreună cu partenerii Asociația pentru sprijin în dezvoltarea economiei sociale-incluziune, responsabilitate, cooperatistă, antreprenoriat social (IRCAS) și Asociația „Centrul de Formare si Documentare pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Durabilă Brăila” (C.I.D.I.E.D.D. Brăila) anunță demararea proiectului „START Antreprenorial-Măsuri integrate de antreprenoriat în Regiunea de Sud-Est a României prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol”, contract nr. POCU/82/3/7/104450, cod SMIS 2014+:104450.
Inițiativa se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, începând cu data de 15 ianuarie 2018 și beneficiază de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 11 848 785,19 lei din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toți”, Obiectiv specific 3.7 “Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană”.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de sprijinirea derulării de activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv microîntreprinderi și intreprinderi mici și mijlocii inovatoare, prin subvenționarea a 40 de întreprinderi cu profil non-agricol din zona urbană și prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale a 400 de persoane care doresc să demareze o activitate pe cont propriu din regiunea de Sud-Est a României.

„Conform celor mai recente date publicate de Biroul European de Statistică  Eurostat, în regiunea de Sud-Est a României PIB-ul pe cap de locuitor este de sub 50% din media UE. Inițiativa noastră își propune să contribuie la creșterea nivelului de competențe și la îmbunătățirea condițiilor de viață din această regiune. 
Căutăm 400 de persoane din județele Brăila, Buzău, Galați, Tulcea, Constanța și Vrancea care doresc să pornească pe calea antreprenoriatului, cărora le vom  oferi acces la resurse de mentorat, consiliere și formare profesională certificată. Din această comunitate care se formează, vom selecta cele mai bune și sustenabile 40 de planuri de afaceri pe care le vom finanța cu câte 38 000 de euro”, a declarat Andrei Dochia, Manager proiect.

Persoanele interesate se pot înscrie pentru verificarea eligibilității, aici.
Pe parcursul celor 36 de luni de implementare se vor realiza:
-    Sesiuni de formare antreprenorială pentru 400 de persoane (șomeri, persoane inactive, angajați, inclusiv persoane care desfășoară o activitate independentă)
-    40 de afaceri finanțate în regiunea de Sud-Est
-    80 de noi locuri de muncă create prin intermediul celor 40 de afaceri

„Anul 2018 reprezintă o reală șansă pentru cei are doresc să-și transpună în realitate ideile, creativitatea și dorința de a înfiița o afacere proprie. Îi sfătuim pe toți cei care și-au dorit să pornească pe acest drum, dar s-au temut de lipsa fondurilor sau de teama de necunoscut să nu ezite, acum este momentul oportun. Pe lângă finanțările nerambursabile, pachetul complet de care beneficiază prin acest proiect, reprezintă garanția succesului ideii de afaceri. Experți și traineri cu experiență le stau la dispoziție și îi consiliază pas cu pas astfel încât să reușească în această schimbare majoră pe care și-o doresc în viață”, a completat Andrei Dochia.

Se pot înscrie la activitățile proiectului:
•    persoane cu vârsta între 18 și 25 de ani care sunt studenți/masteranzi sau au un loc de muncă sau sunt freelanceri/au PFA sau sunt șomeri (persoane care nu fac parte din categoria NEETS)
•    persoane de peste 25 de ani 
•    antreprenori care au deja afaceri, cu condiția ca aceștia să dețină o participație mai mică de 50% la alte firme. 
Pentru mai multe informaţii privind proiectul „START Antreprenorial-Măsuri integrate de antreprenoriat în Regiunea de Sud Est a României prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol”, puteţi contacta echipa proiectului la următoarele date de contact: Facebook - @Startafaceriitale sau la adresa de e-mail startafaceriitale@gmail.com.

Andrei DOCHIA,
Manager proiect 

Tag-uri Nume: