Publicat: 19 Martie, 2018 - 12:17
36 de utilaje și 330 de muncitori împrăștie, în prezent, material antiderapant

Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe toate cele peste 1100 de străzi principale și secundare din Sectorul 1. Încă de la primele semne de înrăutățire a vremii, utilajele Companiei Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, au împrăștiat pe străzi 550 de tone de sare și 50 de tone clorură de calciu. 

La ora transmiterii acestui comunicat, se intervine cu 36 de utilaje și 330 de muncitori pentru a împrăștia material antiderapant cu precădere pe pante, rampe, poduri, pasaje supraterane și subterane. De asemenea, muncitorii acționează în zona refugiilor de tramvai, stațiilor RATB, trecerilor de pietoni, precum și pe trotuarele care aparțin domeniului public. 

Potrivit programului de deszăpezire aprobat de Consiliul Local Sector 1, Compania Romprest este pregătită să intervină în perioada sezonului rece 2017-2018 cu 82 de utilaje dotate cu aparatură de ultimă generație (auto-cisterne, unimog-uri etc.).

Utilajele sunt dotate cu sistem GPS, care permite monitorizarea în timp real a operațiunii de deszăpezire.

La nivelul Sectorului 1, au fost luate în calcul pentru acest sezon de iarnă 21 de puncte fixe unde pot fi poziţionate utilaje pregătite să intervină, după cum urmează: Piaţa Victoriei (intrare pe Buzeşti), Piaţa Victoriei (intrare pe Lascăr Catargiu), Piaţa Romană (intrare pe Dacia), B-dul Aviatorilor (Pescăruş), Piaţa Charles de Gaulle, Calea Floreasca (la intrarea dinspre Pasajul Pipera), Str. Nicolae Caranfil (staţia de carburanţi MOL), B-dul Aerogării (staţia de carburanţi OMV), Piaţa Victoriei (intrare pe Calea Victoriei), Gara de Nord (vizavi de coloane), B-dul Banu Manta (în faţa primăriei, intrare spre pasaj), Piaţa Victoriei (pastila Kiseleff x Aviatorilor), Calea Griviţei (sub Pod Grant, intrare pe bretea spre Turda), Calea Griviţei (staţia de carburanţi MOL Chibrit, intrare spre pasaj), Calea Griviţei (staţia de carburanţi MOL Chibrit, intrare pe Ion Mihalache), Şos. Bucureşti-Ploieşti (DN1) (staţia de carburanţi MOL – Pod Otopeni), B-dul Poligrafiei (staţia de carburanţi LUKOIL Jiului), Şos. Bucureşti-Târgovişte (staţia de carburanţi MOL Odăii), B-dul Bucureștii Noi (staţia de carburanţi OMV), Aleea Privighetorilor (vizavi de Academia de Poliţie), Şos. Chitilei (staţia de carburanţi OMV).

În funcție de evoluția condițiilor meteo, vom reveni cu amănunte referitoare la deszăpezirea străzilor din Sectorul 1.
 

Tag-uri Nume: