Publicat: 20 Iunie, 2014 - 08:39

Una din cele mai aglomerate staţii de metrou din Bucureşti, staţia Tineretului, urmează să aibă încă un acces pentru călători. Lucrările privind construcţia noului acces sunt prinse în planul anual de achiziţii publice al Metrorex pe anul 2014. 
 
Conform planului de investiţii pentru anul 2014, Metrorex îşi propune realizarea unui nou acces în staţia de metrou Tineretului, având două ieşiri amplasate în zona de nord a acesteia, respectiv de-o parte şi de cealaltă a bulevardului Dimitrie Cantemir (înspre staţia de metrou Piaţa Unirii).

"Referitor la stadiul elaborării proiectelor pentru realizarea acceselor la stația de metrou Tineretului, vă informăm că documentațiile comandate la deținătorii de utilități (Luxten, Apa Nova, Electrica, Netcity, RATB, etc.) au ca termen de predare luna iunie 2014. Ulterior obţinerii tuturor avizelor şi proiectelor, coroborat cu identificarea şiasigurarea sursei de finanţare de către ordonatorul de credite – Ministerul Transporturilor, se va demara procedura de achiziţie a lucrărilor", a precizat directorul general al Metrorex, Aurel Radu.

Conform sursei citate, pentru construcţia şi echiparea noului acces în staţia Tineretului, Metrorex a bugetat în acest an suma de 4.450.000 lei (aprox. un milion euro). În planul anual de achiziţii al Metrorex pe 2014 se menţionează faptul că finalizarea procedurii de licitaţie privind atribuirea lucrărilor de construcţie şi echipare a noului acces din staţia de metrou Tineretului ar urma să fie finalizată în luna august 2014.

Staţia de metrou Tineretului face parte integrantă din Magistrala 2 de metrou Pipera – Berceni şi a fost pusă în exploatare în anul 1986. Din considerente tehnico-economice avute în vedere la aceea dată, al doilea acces a rămas nefinalizat până acum, explică Metrorex. Astfel de staţii având un singur acces mai sunt la Berceni, staţia Dimitrie Leonida, staţia Pantelimon, staţia Pipera şi staţia Aurel Vlaicu.