Publicat: 29 Iunie, 2013 - 11:33
Sâmbătă, se deschide cea de-a treia ediție a a stagiunii de muzică clasică "Simfonii de vară" din Parcul Colțea. Aceasta se va desfășura pâna la data de 6 octombrie 2013.
 
Stagiunea de spectacole debutează mâine cu un concert al orchestrei Sinfonia București, dirijor Florin Totan, iar duminică, 30 iunie, vor concerta Klassicvm Ensemble și soprana Ioana Irina Baiant.
 
Orchestra Sinfonia București a fost înfiinţată de dirijorul Florin Totan în 1990, fiind prima orchestră privată din România. Aceasta a reprezentat o iniţiativă lăudabilă pentru muzica şi cultura românească, în cei 19 ani de existenţă orchestra susţinând peste 200 de concerte în cele mai importante săli din Bucureşti, cu invitaţi de prestigiu.
 
Klassicvm Ensemble este un proiect ce reunește zece muzicieni de elită, violoniști, violiști, violonceliști și contrabasiști, la care se adaugă un dirijor și o soprană. Proiectul a avut o intensă activitate concertistică pe scene importante, cum ar fi scena Ateneului Roman și scena Sălii Palatului, precum și apariții în festivaluri naționale și internaționale.
 
Soprana Irina Ioana Baiant a susținut concerte atât în țară cât și în stăinătate pe unele dintre cele mai cunoscute scene și a obținut premii importante precum Premiul pentru  Debutul anului 2010 în Operetă în cadru Galei Vip a Premiilor muzicii clasice, premiul întâi la concursul Mihail Jora în 2011, premiul al treilea la concursul Maeștrii artei Lirice în 2012.
 
În cadrul concertelor vor fi interpretate arii din operele compozitorilor  Richard Wagner și Giuseppe Verdi, anul acesta împlinindu-se două secole de la nașterea acestora.
 
"Simfonii de vară" este un festival de muzică clasică adresat tuturor iubitorilor de muzică și cultură, participarea publicului la eveniment fiind liberă. Conceptul festivalului are o tradiție veche în mari metropole ale lumii precum Paris, New York, Londra.