8 decembrie 2021

Se deschide punctul de oprire feroviar Otopeni Nord

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Un nou punct de oprire feroviar – PO Otopeni Nord se deschide începând de luni, 25 octombrie, în oraşul Otopeni, în apropiere de DN1, informează CFR SA.

În noul punct de oprire vor staţiona pentru îmbarcare/debarcare, 7 trenuri ale operatorului naţional de transport feroviar CFR Călători, care circulă pe Magistrala 700 Bucureşti – Urziceni, şi retur, iar alte 4 trenuri, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Slobozia Veche, şi retur, vor staţiona pentru îmbarcare/debarcare călători în PO Otopeni Nord, de la 1 noiembrie 2021.

Luni, 25 octombrie 2021, trenul R 7032 (Urziceni – Bucureşti Nord) va avea oprire în PO Otopeni Nord la ora 5:32 şi va ajunge în Bucureşti Nord la ora 6:05, iar în a doua parte a zilei, trenul R 7037 (Bucureşti Nord – Urziceni) va pleca din Bucureşti Nord la ora 19:20, cu oprire în PO Otopeni Nord, la ora 19:49.

PO Otopeni Nord se află între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti şi este o construcţie nouă, pe două niveluri (parter şi etaj), care asigură acces direct la cele 2 peroane (fiecare în lungime de 150 m şi cu lăţime de 3 m) prin intermediul unui lift, scări rulante, dar şi scări fixe.

În PO Otopeni Nord vor opri şapte trenuri ale CFR Călători, începând cu 25 octombrie 2021 – R 7032, R 7036, R 7038, R 7031, R 7033, R 7035 şi R 7037, care circulă în relaţia Bucureşti – Urziceni şi retur, şi patru trenuri începând cu 1 noiembrie 2021 – R 8122, R 8124, R 8121 şi R 8123, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Slobozia Veche, şi retur.

„Noua construcţie feroviară PO Otopeni Nord face parte din proiectul Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia – Baloteşti (proiect finalizat şi finanţat de la Bugetul de Stat, cu o valoare contractuală de 50,5 milioane lei)”, subliniază reprezentanţii CFR SA.