Publicat: 19 August, 2013 - 10:19
Share
În aproape toată ţara

Meteorologii au anunţat un început de săptămână călduros, când vom avea parte de temperaturi de peste 30 de grade în aproape toată ţara. Miercuri însă, vremea se va răci uşor în unele regiuni, în special în vestul ţării şi în zonele de munte, unde este posibil şi plouă

LUNI
Vremea continuă să se încălzească, astfel că luni după-amiază vom avea parte de temperaturi caniculare în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării. Pe arii restrânse indicele temperatură - umezeală va atinge pragul critic de 80, iar disconfortul termic se va instala. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în estul Transilvaniei şi 36 de grade în Banat şi Lunca Dunării. În Capitală, s-au înregistrat 16 – 18 grade Celsius dimineaţa devreme. La amiază sunt aşteptate temperaturi de 34-35 de grade la umbră.

MARŢI
La fel de cald va fi şi marţi, când vom avea parte din nou caniculă în Câmpia de Vest şi pe spaţii restrânse în Câmpia Română, unde maximele termice vor fi de 36 de grade, pornind de la 27 de grade la Miercurea Ciuc. Pe arii restrânse, indicele temperatură-umezeală va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic în regiunile vestice şi sud-vestice. Cerul va fi variabil, cu mai mulţi nori doar după-amiaza şi seara la munte, dar aversele vor fi rare. Vântul devine moderat în sudul ţării şi se intensifică în Dobrogea şi în sudul Banatului. În Capitală, şi marţi va fi caniculă, mai ales la orele amiezii, când termometrele vor arăta în jur de 35 de grade. Aproape toată ziua, vântul va bate slab.

MIERCURI
Miercuri se va produce o uşoară scădere a temperaturilor, mai ales în regiunile vestice, însă - în general - vremea se va menţine caldă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade la Miercurea Ciuc şi 34 de grade în localităţiile din Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, iar norii se adună spre după-amiaza la munte şi în regiunile vestice, unde, pe suprafeţe mici, sunt posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla de la slab la moderat, cu intensificări trecătoare în Dobrogea.

În Capitală, vreme se va menţine foarte caldă, cu o maximă de 32-34 de grade.