Publicat: 14 Martie, 2019 - 16:18

De Ziua Internațională a Consumatorilor, Radio România Antena Satelor, cu sprijinul Asociației Pro Consumatori din România organizeaza conferinţa de lansare a campaniei media Trăieşte natural, mănâncă tradiţional!eveniment ce va avea loc pe 15 martie 2019, la ora 10.00, la Bucureşti, Hotel Capitol, Calea Victoriei 29.

Conferinţa constituie un prilej de analiză a problemelor cu care se confruntă producătorii de produse tradiţionale româneşti, reunind deopotrivă factori de decizie şi producători de produse tradiţionale din România. Evenimentul va dezbate perspectivele anului 2019 privind comerţul cu produse tradiţionale şi teme legate de înregistrarea produselor tradiţionale la nivel naţional şi european, programele guvernamentale şi europene de susţinere a producătorilor de produse tradiţionale, siguranţa alimentară a produselor tradiţionale, aspecte fiscale şi legislative specifice, precum şi alte teme de interes pentru producătorii şi consumatorii de produse tradiţionale.

La eveniment şi-au anunţat participarea:

  • conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte Asociația Pro Consumatori;
  • Alexandru Valentin Țachianu, secretar de stat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
  • dr. Gabriel Ecobici, consilier Direcția de Siguranța Alimentelor de Origine Animală din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
  • Valentin Marin, manager Radio România Antena Satelor;
  • Clara Iancu, redactor-şef Radio România Antena Satelor;
  • dr. Ovidiu Valentin Zvorişteanu, director executiv Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti;
  • Andrei Dorobanțu, consilier personal al ministrului sănătății dna. Sorina Pintea;
  • Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni;

 
Partenerii campaniei : Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi Fundația “Mâine va fi mai bine!”.

Tag-uri Geo: